Sunteți pe pagina 1din 11

CAPITOLUL VIII

MANAGEMENTUL POLITICII DE
DIVIDEND
Dividendul reprezintă cota-parte din profitul obţinut de firmă, plătită
periodic fiecărui funcţionar, proporţional cu cota acestuia de participare la capitalul
social, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel. Dividendul cuprinde orice
distribuire (bani şi/sau natură) în favoarea acţionarilor (în cazul societăţilor pe
acţiuni) sau asociaţilor (în cazul SRL) din profitul stabilit pe baza bilanţului
contabil. Relaţia de calcul a dividendului (D) este:

În cazul în care distribuirea dividendelor se face în natură, evaluarea


produselor se face la preţul de vânzare pentru produsele din producţie proprie sau la
preţul de achiziţie pentru alte produse, iar în cazul serviciilor, evaluarea se face pe
baza tarifelor pentru servicii, practicate la data efectuării plăţii în natură.
Dividendele sunt supuse impozitării prin reţinerea la sursă cu o cotă de 10% din
valoarea pentru dividendele atribuite acţionarilor persoane juridice şi 16% pentru
dividendele atribuite acţionarilor persoane fizice.
Se pot plăti dividende respectând cumulativ următoarele condiţii:
• firma a înregistrat profituri nete;
• profitul apare în documentul de sinteză (bilanţul contabil aprobat de AGA);
• dividendul are o valoare precisă şi nu una orientativă

Distribuirea dividendelor cu regularitate este o politică bună, întrucât are drept


consecinţă formarea unui acţionariat fidel, care va fi tentat să păstreze acţiunile, în loc să le
înstrăineze, văzând în ele plasamente avantajoase.
Avantajul plăţii dividendelor constă în aceea că piaţa bursieră va creşte cererea de
asemenea acţiuni, întrucât şi alţi investitori vor dori să deţină acţiuni despre care ştiu că le
vor aduce dividende. Astfel, va creşte cursul acţiunilor, deci va creşte şi valoarea de pe piaţă
a firmei, ceea ce reprezintă un obiectiv strategic al oricărui investitor.
Politica de dividend reprezintă opţiunea firmei între distribuirea parţială sau
totală a profitului net sub formă de dividende şi/sau capitalizarea parţială sau totală a
acestuia. Prin urmare, pot exista trei opţiuni de utilizare a profitului net:
• reinvestirea în întregime a profitului net în activitatea firmei, în speranţa
unor câştiguri viitoare mai mari;
• distribuirea în totalitate către acţionarii firmei;
• repartizarea pe cele două destinaţii în diverse proporţii, în funcţie de
interesele firmei.

Alegerea unei politici de dividend poate fi determinată şi de fiscalitate


aplicată obţinerii/deţinerii de venituri din dividende. Impactul fiscalităţii veniturilor
personale, modificabile prin politica de dividend, determină ceea ce se numeşte
„efectul de clientelă”, şi anume:
• investitorii cu venituri personale reduse vor solicita un dividend stabil şi
crescător. Un astfel de dividend este distribuit de firmele mari, care practică o rată
înaltă de plată a dividendelor;
• investitorii cu venituri personale ridicate preferă plata dividendelor în
acţiuni noi. Un astfel de dividend este distribuit, în general, către firme aflate în plin
proces de creştere.
Decizia distribuirii dividendelor este mai mult o decizie legată de politica de
finanţare, de structura financiară, de creşterea capitalului şi, de asemenea, este un factor
important al evaluării capitalului firmei. Politicile de dividend au în vedere nevoile interne
ale firmei, cât şi ale acţionarilor ei, precum şi de mărimea dividendului. Astfel, în practica
firmei se întâlnesc următoarele politici de dividend:
a) Politica de stabilitate (prudenţă), situaţie în care avem de-a face cu o creştere
uşoară a dividendului, indiferent de variaţiile mărimii profitului net. Succesul acestei
politici depinde de menţinerea unui trend crescător al profitului net per acţiune şi de
suficientă flexibilitate atunci când nevoile de investiţii pot fi finanţate şi din surse
adiţionale. În general, această politică este practicată de firmele mari.
b) Politica sumei constante (dividend constant), prin care se asumă obligaţia din
partea managerilor de a acorda drept dividend o sumă fixă pentru fiecare acţiune deţinută
de acţionari, indiferent de rezultatele financiare ale afacerii. Acest tip de politică este
adecvată pentru firmele ale căror fluctuaţii în profitul net per acţiune sunt moderate şi nu
există un trend pronunţat crescător al acestui indicator. Piaţa, în general, va evolua pozitiv
acţiunile societăţii respective.
c) Politica ratei constante, când se acordă anual dividende, în proporţii fixe din
profitul net. În acest caz, efecte negative asupra cursului bursier apar când profitul net
scade comparativ cu anii anteriori.
d) Politica reziduală, conform căreia se vor acorda ca dividende suma
care rămâne disponibilă după acoperirea surselor de finanţare a afacerii.
Cum trebuie procedat în cazul aplicării politicii reziduale:
• evaluarea volumului total al resurselor (proprii şi asimilate) ce pot
fi mobilizate în exerciţiul financiar viitor, la care se vor adăuga volumul
împrumuturilor avantajoase la care se poate apela sau eventualele creşteri de
capital avute în vedere în perioada dată;
• din suma obţinută se scade valoarea proiectelor ce trebuie finanţate,
iar ceea ce rămâne se distribuie sub formă de dividende.

Din cele prezentate, rezultă că drept sursă de plată a dividendelor pot


fi, alături de profit şi alte resurse, şi cele provenite din credite bancare
obţinute în condiţii avantajoase sau eventuale creşteri de capital, denumite
generic surse adiţionale. Acest tip de politică reziduală este adecvată firmelor
mici, ale căror acţiuni nu se tranzacţionează pe piaţa de capital.
Distribuirea dividendelor are loc după încheierea exerciţiului financiar şi se
poate face în numerar, natură sau acţiuni. AGA, la propunerea CA, poate prevedea:
• acordarea iniţială a unui dividend minimal, care să ridice la un anumit
procent în raport cu valoarea nominală a acţiunii. În acest caz vorbim despre primul
dividend;
• dacă după finanţarea proiectelor de investiţii mai rămân profituri
disponibile, acestea pot fi utilizate pentru majorarea primului vărsământ, constituind
supradividendul.

Plata dividendelor poate avea drept surse următoarele:


• profitul care nu se reinvesteşte;
• o finanţare adiţională, cum ar fi creditul bancar obţinut în condiţii
avantajoase sau o emisiune de acţiuni.

În primul caz, dividendul apare ca un rezultat al politicii reziduale de


determinare a dividendelor, întrucât este vorba de profitul care rămâne după
satisfacerea celorlalte destinaţii.
În al doilea caz, distribuirea dividendelor este o parte a politicii de finanţare a
managementului firmei. În cazul societăţilor pe acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti sau pe piaţa
Rasdaq, se pot calcula diverşi indicatori bursieri specifici. Aceştia pot fi utilizaţi pentru urmărirea politicii
de dividend sau pentru a crea posibilitatea comparării firmei cu alte firme similare.
a) Dividendul pe acţiune (Da) determinat prin raportarea profitului net care urmează să fie
repartizat ca dividende (Pn) la numărul de acţiuni emise de firmă (N).

Indicatorul Da evidenţiază valoarea dividendelor care se distribuie pentru o acţiune emisă.


b) Rata distribuirii dividendelor (Rdd) se determină prin raportarea profitului net ce urmează a fi
distribuit ca dividende (Pn) la profitul net total obţinut de firmă în exerciţiul financiar respectiv (Pnt).

c) Randamentul pe acţiune (Ra) determinat prin raportarea Da la preţul de piaţă al acţiunii


(cursului bursier- Pp).
d) Profitul net pe acţiune (Pna) se determină prin raportarea rezultatului net al exerciţiului
(Rne) la numărul total de acţiuni emise de firmă (N).

e) Rentabilitatea capitalului investit de acţionari (Rci) se determină prin raportarea


profitului net total (Pnt) la capitalul social (CS).

f) Coeficientul de capitalizare (Kc) determinat prin raportarea preţului de piaţă a acţiunilor


(Pp) la profitul net pe acţiune (Pna).

g) Raportul preţ/valoare contabilă (P/V/c) se calculează prin raportarea preţului de piaţă al


acţiunii (Pp) la valoarea contabilă per acţiune (Vca).
h) Capitalizarea de piaţă a firmei (Cpf) se calculează ca produs între numărul de
acţiuni emise de firmă (N) şi preţul de piaţă al acţiunii (Pp).

Indicatorii politici de dividend sunt importanţi atunci când se doreşte să se adopte


decizii privind strategia firmei în domenii cum ar fi alegerea surselor financiare sau intrarea
pe alte pieţe.
De asemenea, exprimă rezultate şi procese reale, fapt pentru care trebuie să stea în
atenţia analiştilor din firme, acţionari, bănci, parteneri de afaceri etc.
Este de recomandat calculul periodic al acestor indicatori şi aplicarea de măsuri de
îmbunătăţire a lor, care pot fi, implicit, măsuri de îmbunătăţire a activităţii financiare a
firmei.
Mulţumesc pentru atenţie!