-DEZMEMBRĂMINTELE DREPTULUI

DE PROPRIETATE-
-UZ-
-UZUFRUCT-
-SUPERFICIE-
RAOUL OLARIU
MURGU CONSTANTIN-VLADUT
CARTOGRAFIE- AN III – GRUPA 2
 DEZMEMBRĂMINTELE DREPTULUI
DE PROPRIETATE

• Proprietatea este dreptul cel mai complet asupra unui bun,

deoarece conferă atributele usus, fructus şi abusus. Prerogativele juridice
ale dreptului de proprietate – posesia, folosinţa şi dispoziţia – titularul le
poate exercita în plenitudinea lor. Atributele sunt opozabile tuturor.

• Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi

reale principale, derivate asupra bunurilor altuia, opozabile tuturor, inclusiv
proprietarului, care se constituie sau se dobândesc prin desprinderea ori
limitarea unor atribute din conţinut juridic al dreptului de proprietate.
• În cazul dezmembrămintelor dreptului de propietate are loc disocierea dintre
atributele dreptului de proprietate, ele fiind împărţite între titulari diferiţi. Indiferent
de natura dezmembrământului, dreptul de dispoziţie aparţine totdeauna
proprietarului.
• Dispoziţia este unica prerogativă care îl indică pe titularul dreptului de proprietate,
pentru că a înstrăinat în mâinile altuia, ceea ce duce automat la pierderea dreptului de
proprietate.
• Fiind depturi reale, dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt opozabile erga
omnes, inclusiv proprietate care le-a constituit, sau a cărei limitare a atributelor în
favoarea unor terţi este obligat să le accepte (ex. cazul servituţilor).
Dreptul civil român cunoaşte următoarele
dezmembrăminte ale proprietăţii:

• dreptul de uzufruct;
• dreptul de uz;
• dreptul de abitaţie;
• dreptul de servitute;
• dreptul de superficie.
 Dezmembrămintele dreptului de proprietate pot lua
naştere prin mai multe moduri, dintre care mai
importante sunt:

• – prin voinţa omului exprimată prin acte inter-vivos (convenţii) sau mortis
causa (testament);
• -prin uzucapiune;
• -prin destinaţia proprietarului;
• -prin act administrativ emis de autoritatea competentă;
• -prin lege.
 Dreptul de uzufruct:

• Dreptul de uzufruct este definit în doctrină ca fiind acel drept real

principal, esenţialemnte temporar, care conferă titularului său
numit uzufructuar, dreptul de a exercita asupra bunului sau bunurilor
altuia atributele posesiei şi folosinţei, cu obligaţia de a le conserva
substanţa şi de a le restitui proprietarului la încetarea dreptului de
uzufruct.
• Această definiţie rezultă din prerogativele art. 517 C.civil.
• In textul art. 517 C.civil, este inserată prevederea că uzufructuarul are dreptul de a se
bucura de bunul care alcătuieşte obiect al uzufructului “întocmai ca însuşi
proprietarul”.

Caracterele juridice ale dreptului de uzufruct:

• Uzufructul este un drept real asupra bunului altuia, care se bucură de
opozabilitate întocmai ca şi dreptul de proprietate.

• Uzufructul este un drept esenţialmente temporar (vremelnic).

• Uzufructul poate fi mobiliar sau imobiliar, după cum este constituit

asupra bunurilor mobile sau imobile (art.520 C.civil).

• Uzufructul este un drept incesibil,adică nu poate fi transmis de titular,

nici prin acte juridice nici prin fapte juridice, nici între vii şi nici pentru
cauză de moarte.
 Dreptul de uz:
• Dreptul de uz poate fi definit ca fiind acel drept real asupra unui bun
în virtutea căruia o persoană numită uzuar poate să-l folosescă
şi adică să-i culeagă fructele numai în măsura satisfacerii nevoilor
pesonale şi ale familiei sale.

• Caracteristic pentru uz este faptul că titularul poate fi o persoană

fizică, el este un drept strict personal, care nu poate fi înstrăinat şi nici
închiriat.
• Limitele exercitării dreptului de uz sunt stabilite fie prin convenţia
părţilor -proprietar şi uzuar-, fie în temeiul legii.
• Drepturile uzuarului sunt:
1. de a culege fructele pentru el şi pentru familia sa;
2. dreptul de a înstrăina fructele culese, dacă el consideră necesar, care este o
simplă transformare a veniturilor sale în limitele nevoilor uzuarului.
• Obligaţiile uzuarului sunt:
1. de a da cauţiune, atunci când se stipulează;
2. să constate starea imobilului şi să facă inventarul mobilelor;
3. e a întreţine bunurile care fac obiectul dreptului de uzufruct,
manifestându-se ca un bun proprietar.
 Dreptul de superficie:
• Dreptul de superficie nu este reglementat de C.civil român, motiv pentru
care existenţa sa a fost la început contestată iar apoi controversată.
• Punctul de vedere care s-a impus şi a primit în cele din urmă recunoaşterea
unanimă, în sensul afirmării şi recunoaşterii acestui drept, se întemeiază pe
dispoziţiile art.492 C.civil, care, instituind prezumpţia potrivit căreia
proprietarul terenului este prezumat şi proprietar al construcţiei edificate pe
acesta, fiind îngăduită şi proba contrară.
• Practic, dreptul de superficie este definit ca fiind acel drept real principal,
dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren, care constă
în dreptul de proprietate al unei persoane, numită superficiar, privitor la
construcţiile, plantaţiile sau alte lucrării ce se află pe un teren proprietatea
altuia, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosinţă.
 Dreptul de superficie prezintă următoarele
caractere juridice:
• a) este un un drept real imobiliar, având ca obiect întotdeauna un bun
imobil, adică o suprafaţă de teren;
• b) este un drept perpetuu, în sensul că există atâta timp cât durează
construcţia, plantaţia sau lucrarea ce se află în posesia altei persoane, fără a
se putea stinge prin neuz. Nimic nu împiedică părţile ca în virtutea libertăţii
de voinţă să fie constituit dreptul de superficie şi pe durată determinată.
• c) este un drept imprescriptibil extinctiv, acţiunea în revendicare putând fi
formulată de superficiar atâta timp cât el există .
 Constituirea dreptului de superficie.

• Dreptul de superficie poate lua naştere în temeiul legii, prin titlu sau
uzucapiune.
1. Dreptul de superficie poate lua naştere în temeiul legii, prin titlu sau
uzucapiune.
În temeiul art. 30 C.familiei, dreptul de superficie ia naştere atunci când soţii
construiesc pe terenul bun propriu al unua dintre ei. Construcţiile edificate
de soţi pe terenul proprietatea exclusivă a unuia dintre ei, sunt bunuri
comune ale soţilor, soţul neproprietar al terenului devenind titular al unui
drept de superficie.
• Constituirea dreptului de superficie prin titlu. Dreptul de superficie se
constituie prin titlu atunci când are ca temei un act juridic: convenţie,
testament sau un act de concesiune.
1. Convenţia şi testamentul constituie titluri pe baza cărora se dobândeşte
dreptul de superficie asupra terenurilor proprietate particulară.Prin
convenţie, dreptul de superficie se dobândeşte atunci când proprietarul
terenului îşi dă acordul a o altă persoană să edifice pe terenul său o
construcţie sau o altă lucrare ori să înfiinţeze o plantaţie.
• Uzucapiunea poate să ducă la constituirea dreptului de superficie, însă este
rar întâlnită în practică şi îi sunt aplicabile regulile şi reglementările acestei
instituţii.
 Note bibliografice:

• 1 L. Pop: op.cit., p. 158: I.P. Filipescu, op.cit., p. 235; C. Stătescu, C. Bârsan, op.cit., p. 244

• 2 Curtea Constituţională, Dec.nr. 44/1996, publicată în M.O., I, nr. 345/1996

• 3 L. Pop, op.cit., p. 185; C. Bârsan, M. Gaiţă, M.Pivniceru: Drept civil. Drepturi reale, Iaşi, 1997, p.
153
• https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drepturi-reale/capitolul-v-
dezmembramintele-dreptului-de-
proprietate/?fbclid=IwAR3k4OYb4cIpMs1tgjqQ1lPsiGzFdh_7vJRth1z0X9iG_1R0Xs5RxNk_Gik