Sunteți pe pagina 1din 7

Tipurile de

temperamente
REALIZAT: CRIVRUCENCO MARCEL
TEMPERAMENT
 Temperamentul sau caracterul unui organism
viu, ne arată felul cum reacționează, sau cum
se comportă în anumite situații de schimbare a
unor elemente din mediul înconjurător. La rândul
lui, comportamentul se exteriorizează prin reacții
emoționale și motorice, corelate cu modul în
care se realizează autocontrolul acestor reacții.
Termenul „temperament” definește de
asemenea constanta, intensitatea și durata
reacțiilor provocate de excitantul extern.
 Temperamentul nu se manifestă în același mod
pe tot parcursul vieții. El evoluează o dată cu
întregul organism și sistem nervos, astfel încât
trăsăturile de temperament se maturizează, sunt
deplin formate la sfârșitul adolescenței, se
mențin relativ constante pe toată perioada
maturității, până la bătrânețe, când cunosc un
proces de aplatizare din cauza pierderii
vivacității, a vigorii. În schimb, unele trăsături
temperamentale se rigidizează, se accentuează
la bătrânețe (de exemplu: iritabilitatea la un
coleric, depresia la un melancolic, închistarea la
un flegmatic).
Clasificarea tradițională a
temperamentelor
Clasificarea tradițională a temperamentului este legată de cultura, arealul geografic, perioada istorică.
Cele mai cunoscute clasificări ale teperamentelor sunt clasificarea greacă sau chineză; în Europa este
răspândită clasificarea greacă a lui Hipocrat, care are patru grupe mari umorale:
 sanguis (sânge)
 chole (fiere galbenă sau bilă)
 melan (chole sau fiere neagră)
 flegma (salivă)
De aici provin cele patru temperamente:
 sangvin, (temperament comparat cu aerul, primăvara, sangele, dopamina, tinerețea, magicianul)
 coleric, (temperament comparat cu focul, vara, bila galbena, testosteronul, seceta, razboinicul)
 melancolic, (temperament comparat cu pamantul, toamna, bila neagra, serotonina, seara, poetul)
 flegmatic, (temperament comparat cu apa, iarna, flegma, estrogenul, noaptea, regele)
Acest punct de vedere prezintă importanță doar pentru istoria științei, el nu mai este medicină sau
psihologie.[1] Deja la 1850 teoria celor patru temperamente clasice era privită drept depășită.[1]
Emotigramele temperamentelor

coleric melancolic sangvinic flegmatic


Prima incercare de identificare si
explicare a tipurilor temperamentale
Prima incercare de identificare si
explicare a tipurilor temperamentale o
datoram medicilor Antichitatii, Hipocrate
si Galenus.
In concordanta cu folosofia epocii, care
considera ca intreaga natura este
compusa din patru elemente
fundamentale – aer, pamant, foc si apa –
acestia au socotit ca predominanta in
organism a uneia dintre cele patru
„umori” (hormones): sange, flegma, bila
neagra si bila galbena, determina
temperamentul. Pe aceasta baza se
stabilesc cele patru tipuri clasice de
temperament: sangvinic, flegmatic,
melancolic si coleric.
Teoria lui I. P. Pavlov

Teoria lui I. P. Pavlov: pe baza studiilor de


laborator s-a stabilit existenta unei corespondenle
intre tipurile de activitate nervoasa superioara si
tipurile temperamentale. Tipul de activitate
nervoasa superioara (determinat ereditar) este dat
de caracteristicile celulei nervoase de baza, care
se refera la forta sau energia inmagazinata in
aceasta, echilibrul intre cele doua procese
nervoase de baza (excitatia si inhibitia) si
mobilitatea proceselor nervoase superioare. Pe
baza acestor caracteristici au fost delimitate
urmatoarele tipuri temperamentale:
tipul puternic, neechilibrat, excitabilul/colericul;
 tipul puternic, echilibrat, mobil/sangvinicul;
 tipul puternic, echilibrat, lent/flegmaticul;
 tipul slab/melancolicul.
Sfarsit