CURSUL 6

Teologul și urcușul spiritual

Structura cursului:
1.Introducere: Teologul în parohie, în școală etc.
2.Provocările la adresa vieții teologului
a. Chestiunea propriei imagini
b. Chestiunea propriei familii
c. Chestiunea viitoarei sale familii
d. Chestiunea rugăciunii personale
e. Chestiunea relației spirituale cu propriul paroh
3.Chestiuni practice pe care le întâlnesc (le trăiesc) teologii azi
4.Concluzii
 Introducere.

– Zilnic, teologul se află în diferite ipostaze: aceea de

coleg, amic, chiar și aceea de sfătuitor al unuia sau
al altuia, chiar și acea ipostază (tot mai dorită!) de
tată, familist și muncitor spre bunăstarea propriei
case etc. Dar cum se află el în parohie? Ce relației
are el cu parohia în care locuiește? Cine este pentru
el preotul paroh care-și oferă serviciile pentru el?
 Chestiuni practice, de viață, pe care le întâlnesc
teologii azi

1. Avortul: „Femeia care a pierdut pruncul (sarcina) fără voie, se canoniseşte

(se opreşte de la Sfînta împărtăşanie) un an de zile” (Sf. Ioan Postitorul,
can. 22).

2. Castrarea: Adevărata înfrînare de la viaţa conjugală se face de bunăvoie,

prin stăpînirea de sine, pentru a sluji numai lui Dumnezeu, iar nu din scîrbă
pentru nuntă. „Cel ce s-a mutilat pe sine, să nu se facă cleric, findcă este
ucigaş de sine şi vrăjmaş al operei lui Dumnezeu” (can. 22 Apostolic).

3. Căsătoria nelegiuită (interzisă). „Căsătoria între rude de sînge, numită şi

amestecare de sînge, şi între rude spirituale, este cu desăvîrşire oprită de
Biserică. Adică, nunta între veri primari, veri de gradul al doilea, între rude
vitrege, între rude spirituale de botez şi cununie - naşi, fiii naşilor, cumetri,
fiii cumetrilor
4. Căsătoria a doua şi a treia: „Nunta cea dintîi este lege, a
doua este iertare, iar a treia este călcare de lege” (Sf. Grigorie
Teologul şi Pravila lui Matei Basarab, glava 205); „Căsătoria a
doua se canoniseşte cu doi ani oprire de la Sfînta împărtăşanie,
iar a treia căsătorie cu trei ani” (Sf. Nichifor, can. 2).
5. Celibatul: Tinerii şi fetele care nu vor să se căsătorească din
dragoste de Dumnezeu sau din frică de păcat sau au rămas
necăsătoriţi pentru că nu şi-au găsit partea potrivită sau au
renunţat pe viaţă la căsătorie, fiind bolnavi, infirmi, ori vor să
intre în viaţa monahală, sunt liberi să-şi trăiască viaţa în
feciorie, fie în lume, fie în mănăstire. însă toate să le facă cu
multă rugăciune şi post, cu multă sfătuire şi cu binecuvîntarea
duhovnicului.
6. Concubinajul: „Cel ce are concubină şi nu voieşte a o lăsa,
nici a se cununa cu femeia sa, nu se cuvine a-i primi darurile la
Biserică, ale cărei legi le bîrfeşte şi le defăima prin faptele sale”
(Sf. Nichifor, can. 33).
7. Defăimarea (clevetirea): „Cel ce cleveteşte pe aproapele său, un an să nu se împărtăşească”
(Pravila lui Matei Basarab, glava 373).

8. Desfrînarea, preadesfrînarea (adulterul), sodomia, onania (malahia), paza conjugală etc.

„Tinerii necăsătoriţi, femeile fără bărbaţi şi cei văduvi, de vor cădea în desfrînare, 7 ani să nu se
împărtăşească” (Sf. Vasile cel Mare, can. 59).

9. Divorţul (desfacerea căsătoriei). În fiinţa ei, căsătoria este indisolubilă; căci zice Hristos:
Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă (Matei 19, 6).
Divorţul este acceptat de Biserica Ortodoxă în următoarele cazuri canonice excepţionale: - în
caz de adulter sau preacurvie persistentă (Matei 19, 9); - în caz de apostazie (lepădare de
credinţă) a unui soţ (1 Corinteni 7, 15); - în cazul intrării unuia din soţi în monahism (can. 12
şi 48, Sinodul VI ecumenic). În mod legal căsătoria se desface prin moartea unuia din soţi. În
cultul Bisericii Ortodoxe nu este nici o rugăciune de desfacere a căsătoriei (Pravila Bisericească,
1940, p. 135).

 10. Lipsa rugăciunii personale, realitate care-l poate face viu pe teolog. „Teologul nu este un
oarecare agent cultural exterior, asemenea atâtora din zilele de astăzi, ci el este
menit să fie aluatul dinlăuntru, veșnicul revoluționar al lumii” (Pr. Stăniloae, Preoție și
curăție, în „Cultură...”, vol. 2, p. 596).
 Concluzii

– Ca și preoții, teologii trebuie să aibă în chip firesc înclinația de

a-i ajuta și a iubi pe semenii lui (plision-Pilda samarineanului
milostiv, Luca 10). Prin aceștia se vede starea lor interioară.

– Prin natura vârstei lor, teologii sunt printre puţinii care se pot
lupta cu boala păcatului (Ioan 5, 14-Vitezda), pot avea parte
de o educaţie aleasă şi pot face multe în spirit creştinesc, cu
toată seriozitatea dar și spontaneitatea!

– Teologii trebuie să facă activități cu tinerii, cu copii, mai ales.

Copiii reprezintă un dar dumnezeiesc care vine în viaţa
părinţilor ca binecuvântare, dar care-l motivează enorm pe
teolog. Dacă-i iubește cu anevoie sau se atașează greu de ei,
atunci este o problemă. Teologul ar trebui să se gândească la
faptul că într-o zi poate deveni preotul-duhovnic și că va
trebui să le ofere din viaţa sa spirituală.