Sunteți pe pagina 1din 22

Tehnici

imunochimice
de diagnostic
Recunoasterea moleculara in
sistemele vii

= procesul prin care se realizeaza asocierea specifica a


unor molecule, acestea fiind capabile de a-si selecta
partenerul

-rol fundamental in recunoasterea specifica a unor zone il


au fortele slabe: interactiile hidrofobe, van der Waals,
legaturile de hidrogen
Recunoasterea moleculara in
sistemele vii

– Receptorul celular de suprafata este o structura celulara


capabila de a recunoaste specific o substanta chimica si
de a comunica mai departe altor structuri informatii
despre existenta acesteia

– Receptorii celulari implica discriminarea semnalului si


existenta elementului mesager (stimuleaza sau deprima
activitatea biochimica specifica celulei sau testului tinta)
Recunoasterea moleculara in
sistemele vii
Receptorii pot recunoaste diferiti compusi:
– Agonisti: determina aceeiasi actiune ca si substratul normal
– Antagonisti: actioneaza contrar, opunandu-se efectului substratului normal
Imunoglobulinele
– Organismele vertebratelor poseda cai specifice ( sistemul imun) si
cai nespecifice pentru a lupta impotriva atacurilor continue din
mediu
– Raspunsul nespecific:
– Bariere fizice
– Bariere chimice
– Bariere biologice
– Raspunsul specific:
– Adaptiv
– Capabil de a genera celule si molecule ce pot recunoaste si elimina atacatorul
Imunoglobulinele

=grup heterogen de molecule asociate in principal cu fractiile proteice


ale γ globulinelor serice
-pot fi gasite si in: urina, LCR, lapte, ganglioni, splina, galbenus
de ou, ascita

IG apar in urma unei stimulari antigenice a organismelor


vertebratelor ca raspuns la o agresiune indusa de substantele care nu
sunt proprii organismului non-self
Imunoglobulinele

– Antigen= substanta neproprie organismului, ce poate


declansa reactii imune specifice
-Sunt de natura proteica, polizaharidica, glicoproteica,
acizi nucleici
-Poseda origine: virala, bacteriana, vegetala, animala
Imunoglobuline

– Antigenul poseda caracteristici specifice ce tin de natura,


marimea moleculei si modul de stimulare al organismului imun
– Greutate mai mare de 40 Kda determina antigenitate buna insa exista si
molecule mici de 3-5 Kda ce sunt bune imunogene

– Antigenitatea unor molecule mici se datoreaza legarii lor de unele


componente cu mase moleculare suficient de mari din organism ce
actioneaza ca grupari purtatoare
Imunoglobuline

– In acest caz moleculele mici se numesc haptene si au


capacitatea de a interactiona cu anticorpii carora le-au
indus biosinteza
– Pe un antige poate exista un epitop (=det Ag-ic) sau mai
multi fata de care se induce biosinteza Ac specifici
– Valenta Ag-ului este determinata de nr Ac specifici care
se pot lega simultan de acesta
Imunoglobuline

– Interactia Ag-Ac este precedata de recunoasterea moleculara!


– In urma interactiei specifice se constituie complexe Ag-Ac de dimensiuni mari ce
pot fi evidentiate analitic direct sau indirect prin exploatarea diferitelor
caracteristici: Aceste caracteristici sunt exploatate in
– Dimensiuni elaborarea tehnicilor de evidentiere analitica
prin care se pot determina calitativ si/sau
– Capacitate de precipitare cantitativ speciile imunochimice care au
interactionat
– Capacitate de deplasare prin difuzia sau in campuri
– Capacitate de marcare
Imunoglobuline
– Structura de baza a imunoglobulinelor vertebratelor:
– Unitate de baza formata din 4 lanturi polipeptidice (2L, 2H) unite prin
intermediul unor punti disulfura
Fiecare lant
polipeptidic poseda
domenii variabile
distince: lanturile
usoare-domeniu
variabil
aminoterminal si unul
constant
carboxiterminal;
lanturile grele:
domeniu
aminoterminal
variabil si 3 domenii
constante
Imunoglobuline
– Interactia Ag-Ac se realizeaza
in zonele hipervariabile ale
acestor domenii: 3 pt LC si 4 pt
HC
– Domeniul CH2 e implicat in
activarea complementului
– Domeniul CH3 poseda
receptori pt macrofage si
neutrofile
NB: intotdeauna in structura
unei IG se intalneste un
singur tip de lant usor ( κ sau
λ), niciodata amestecuri
Pentru specia om lanturile k sunt
mai frecvente
Imunoglobuline

– Tipul catenei grele determina clasa IG-ei si functia ei efectoare:


cele 5 clase de IG carora le corespund lanturile grele γ,α,μ,δ,ε
sunt:
– IgG, IgA, Ig M, IgD si Ig E
– IgG:
– majoritar sintetizata in organismul uman, structura apropiata de cea de
baza
– Asigura raspunsul imun secundar (de faza cr) deoarece activitatea Ac-ica
maxima se manifesta dupa 20-21 de zile de la stimularea antigenica
Imunoglobuline
– IgM:
– Cea mai voluminoasa IG: 10 LC si 10 HC reunite prin intermediul unui lant
polipeptidic joining (J)
– Cele 5 lanturi determina putere aglutinanta superioara altor IG=> capacitate
mare de anihilare a Ag-lor
– Implicat in raspunsul imun primar
– Ig A:2 subclase Ig A serica si Ig A secretorie
– Ig A serica are activitate sistemica in cadrul raspunsului imun secundar
– Ig A secretor: prezenta in secretiile salivare, nazale, lacrimale,
gastrointestinale, vaginale, mamare, spermice; poseda un lant polipeptidic
(=componenta secretorie) ce are rolul de a oferi rezistenta la enzimele
proteolitice din secretii)
Imunoglubuline
– Ig D:structura asemanatoare cu cea de baza, poseda zona balama
foarte lunga, deci este susceptibila atacului enzimelor proteolitice
– Ig E: este puternic glicozilata la nivelul catenelor lungi
macromoleculare, intervine in anafilaxie!
– Ac monoclonali sunt sintetizati de celule imune identice ce sunt
clone ale aceleiasi celula-mama si prezinta afinitate de tip
monovalent prin legarea de acelasi epitop
– Ac policlonali se leaga de mai multi epitopi si sunt sintetizati de
celule diferite
Deoarece majoritatea antigenelor sunt
complexe, prezentand numerosi epitopi
ce pot fi identificati de un numar mare
de limfocite
Interactia Ag-Ac

– Interactiile Ag-Ac sunt:


– Reversibile
– Exoterme
– Specifice
– Dependente de afinitatea si aviditatea anticorpilor care reprezinta forta de
recunoastere si legare a antigenului de unul sau mai multe situsuri ale moleculei

Prin implicarea mai multor situsuri combinative in legarea unui antigen complex
stabilitatea complexelor Ag-Ac creste semnificativ => creste si probabilitatea legarii si
distrugerii Ag-ului invadator
Interactia Ag-Ac

– Specificitatea de interactie Ag-Ac poate fi absoluta: un Ac leaga un


singur si anume Ag

– Specificitatea de interactie Ag-Ac poate fi incrucisata: un Ac


recunoaste si leaga un alt Ag, care nu i-a indus biosinteza, dar care
este apropiat structural
Evidentierea analitica a
speciilor imune

– Se poate realiza direct sau indirect prin intermediul


speciilor imune marcate
– Evidentierea directa a interactiilor Ag-Ac in vitro se
poate realiza prin mai multe tehnici:
Evidentierea analitica
directa a speciilor imune

– Principiul de baza: difuzia speciilor imunochimice in mediul lichid


sau semisolid (gel) urmata de constituirea complexelor imune
mari, ce precipita= ies din sistem la locul de intalnire si interactie
al acestora

– Daca imunodifuzia se realizeaza in mediu semisolid=gel


complexele imune rezultate nu mai pot difuza (dimensiuni mari)
si raman la locul de constituire sub forma de aglomerari=
precipitate vizibile organoleptic
Evidentierea analitica
directa a speciilor imune

– Imunodifuzia in gel a speciilor imunochimice se supune legii


difuziei libere a lui Fick:

– Viteza de difuzie este direct proportionala cu gradientul de concentratie si


invers proportionala cu greutatea moleculara a acestuia

Viteza de difuzie= distanta


parcursa de un reactant
imunochimic in unitatea de
timp