HIPOFIZA

Hipofiza este alcătuită din trei lobi: Lobul anterior (adenohipofiza);

Lobul intermediar;
Lobul posterior (neurohipofiza)
 Hipofiza și controlul hormonal:
◦ Hipofiza este glanda endocrină situată la baza creierului.
Are funcții multiple și o mare influență asupra celorlalte
glande endocrine, în special a glandelor sexuale și a
tiroidei.
◦ Prin controlul secreției hormonale a celorlalte glande
endocrine, hipofiza influențează creșterea organismului,
aspectul fizic, metabolismul general și energetic, funcțiile
sexuale, ovulația, lactația, funcțiile digestive, starea psihică,
etc.
◦ Astfel, se poate afirma că hipofiza este glanda care
controlează echilibrul hormonal.
 Neurohipofiza:
◦ Neurohipofiza este conectată la hipotalamus prin
intermediul tractului hipotalamo-hipofizar. Aceasta
funcționeaza ca o glandă endocrină atipică datorită
faptului că hormonii ei sunt sintetizați la nivelul
hipotalamusului și stocați în lobul hipofizar posterior.
Hipofiza posterioară e formată dintr-o proiecție a
suprafeței ventrale diencefalice, astfel pastrandu-și
caracteristicile nervoase. Aceasta e compusa din axonii
nucleilor supraoptici și paraventricular.
Hormonii secretați:
◦ ADH (Vasopresina sau Hormonul Antidiuretic)
◦ Oxitocina
 ADH:
Este un hormon peptidic neurohipofizal (secretat de nucleii anteriori ai
hipotalamusului și eliberat de lobul posterior al glandei hipofize) ce participă la
homeostazia (autoreglare) osmolarității (presiune osmotică) lichidelor corporale
prin reglarea reabsorbției diferitelor specii moleculare la nivel renal. De
asemenea, vasopresina crește rezistența periferică vasculară, ceea ce are ca
urmare creșterea tensiunii arteriale.
Reglează retenția de apă a corpului: este secretată (produsă) când corpul este
deshidratat, stimulând rinichii să conserve apa, concentrând astfel urina. Astfel,
ADH mărește permeabilitatea apei la nivelul tubilor contorti distali și colectori
prin sinteza și inserția unor canale tip aquaporina la nivelul polului apical a
celulelor tubilor. De asemenea, facilitează reabsorbția ureei la nivelul tubilor
colectori.
 ADH:
◦ Vasoconstricție: ADH mărește rezistența periferică (prin "strâmtarea"
vaselor capilare) arterială, crescând astfel tensiunea arterială.
La indivizi sănătoși, acest efect este neînsemnat, dar devine un
"mecanism" compensator important în cazul șocului hipovolemic
(hipovolum de sânge).
◦ Vasopresina este implicată în formarea memoriei, inclusiv a reflexelor
întârziate, precum și memoria de scurtă durată și lungă durată;
analogul acesteia, desmopresina, este considerat un nootrop
(îmbunătățește memoria).
◦ ADH este de asemenea implicat în determinarea agresivității.
 Patologia ADH:
◦ Secreție crescută de vasopresină: sindromul secreției inadecvate de
ADH (SIADH), însoțit de hiponatremia și încărcare lichidiană a corpului.
◦ Secreție scăzută: diabet insipid (hipernatremie, poliurie, polidipsie).
 Oxitocina:
◦ Oxitocina exercită o acțiune dilatatorie asupra colului uterin (înainte de
debutul travaliului) și contractilă asupra musculaturii netede a uterului în
timpul travaliului. Are rol în inițierea travaliului la femeia gravidă la termen și
expulzarea fătului. Receptivitatea uterului pentru oxitocină este reglată de
hormonii sexuali: estrogenii măresc și progesterona micșorează receptivitatea
pentru oxitocină.
◦ O altă acțiune a oxitocinei este contracția celulelor mioepiteliale ce înconjoară
alveolele mamare și determină ejecția laptelui. Oxitocina determină curgerea
laptelui în sinusurile sub-areolare, și de acolo în mameloane.
◦ La nivel comportamental, oxitocina are efecte opuse celor ale vasopresinei: la
indivizi determină reducerea temerilor și creșterea încrederii, iar la mame
determină apariția instinctului matern.