Sunteți pe pagina 1din 67

Islam - (arabă -

„predă-te lui Dumnezeu”,


„smerenie”)
Planul prezentării
1. Actualitatea și importanței problemei abordate, scopul și obiectivele.
2. Istoricului apariției, cauzele şi etapele principale ale răspândirii religiei
3. Izvoarelor și particularităţile religiei
4. Simbolurile islamului
5. Direcțiile principale în religia analizată: controverse și puncte în comun
6. Valorilor religiei și semnificației acesteia la etapa actuală în societate
7. Modernizării și secularizarea religiei: dificultăţi, realizări şi perspective
8. Problema corelației dintre religie și politică (politizarea religiei)
9. Particularitățile relației dintre religie și puterea statală în diferite state
10. Implicarea factorului religios în legislațiile statelor
11. Libertatea religioasă, toleranța religioasă, imaginea femeii în islam
12. Islamul în spațiul moldovenesc.
13. Componența religioasă a politicii mondiale
14. Direcțiile de influență a religiei asupra relațiilor internaționale
15. Concluzii
Există un fel de zonă geografică a islamului - de la
Atlantic la Oceanul Pacific: Africa de Nord, Orientul
Mijlociu, Asia Centrală, Asia de Sud și de Sud-Est.
Islamul este religia dominantă în țările CSI, cum ar fi
Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Kirgazistan,
Kazahstan, Azerbaidjan.
În Rusia, zona de distribuție a islamului este în
principal regiunile Volga și Siberia cu poporul tătar și
bașkir și caucazul de nord, ale cărui popoare
mărturisesc și islamul.
Cuvinte-cheie: Islam, musulmani, Coran, Profetul Mahomed, Sunna, hadithe, rugăciune mahomedană, zakat, Uraza
Bairam, Kurban Bayram, Mecca și Medina, Sharia, politizare, modernizare, secularizare.

Relevanța subiectului ales se datorează faptului că nicio religie nu atrage astăzi o astfel de atenție și nu
provoacă atâtea controverse ca Islamul. Poate fi numită religia cea mai puternică și viabilă a timpului
nostru. În același timp, amenințarea în continuă creștere, denumită în mod obișnuit „terorism islamic”,
forțează un număr tot mai mare de oameni din întreaga lume să privească islamul cu frică și
neînțelegere.

Scopul acestei lucrări este analizarea principalelor aspecte ale religiei


și cultului islamului, apariția și deazvoltarea sa istorică, dar în deosebi
prezentarea influenței și importanței pe arena internațională și
poziționarea religiei la etapa contemporană.
A formula
direcțiile de
A determina influență a
componeța islamului
A proiecta islamică a asupra
argumentele cu politicii Relațiilor
A determina privire la mondiale și în Internaționale;
problema libertatea spațiul
A analiza corelației dintre religioasă, moldovenesc;
valorile religiei religie și toleranța
A identifica și secularizarea politic, religie religioasă și
izvoarele și ei; și puterea imaginea
A prezenta direcțiile statală, religia femeii în islam;
istoria apariției principale în și legislația;
islamului și religie;
etapele
principale de
răspândire;
Istoricului apariției, cauzele
şi etapele principale ale
răspândirii religiei
Istoria Islamului este o ramură a istoriei și a teologiei care
se ocupă atât cu studiul evoluției religiei islamice, cât și
instituționalizării și răspândiri Islamului, de la începuturi și
până în zilele noastre.
Islamul a apărut în a doua jumătate a secolului al VII-lea,
fiind întemeiat de către Profetul Mahomed și de către adepții
săi din Arabia.
Inițial, islamul s-a răspândit în Arabia, apoi în întregul Orient
Mijlociu și în Nordul Africii .
După numărul de adepți, este a doua religie în lume
după creștinism . În secolul al VI-lea, orientul mijlociu era
disputat între cele douǎ mari puteri ale lumii: Imperiul
Bizantin și Imperiul Sasanid. Arabii din peninsula arabicǎ
erau nomazi,grupați în triburi, agricultori, crescǎtori de
animale, ce desfǎșurau activitǎți comerciale. Practicau
comerț între ei cu caravanele de cămile
1.1Cauzele apariţiei Islamismului
Islamul este cea mai răspândită religie a lumii: în 35 de țări musulmanii constituie majoritatea populației,
iar în 29 de țări religia de stat (Egipt, Kuweit, Pakistan, Maroc, Irak etc.) Cuvântul „islam” înseamnă
„smerenie”, „ascultare de autoritatea Domnului”. Religia se caracterizează prin monoteism și unitatea
limbajului liturgic (arabă).
Islamul a luat formă în secolul al VII-lea. , pe Peninsula Arabică, a apărut din cauza mai multor motive
istorice obiective: descompunerea sistemului tribal; fenomene de criză în viața economică și
politică ;Tendințe în unificarea și crearea de state stabile din punct de vedere politic.
În aceste scopuri, a fost nevoie de un banner ideologic sub care să aibă loc consolidarea forțelor
popoarelor.Înainte de islam, arabii nu aveau o singură religie. Printre triburi existau diverse credințe, exista
politeism. Înălțarea politică și economică a triburilor individuale a dus la exaltarea zeilor tribali. Până la
începutul secolului al șaptelea în Arabia, tribul Quraish din Mecca a atins cea mai mare putere, care a
subjugat populația orașelor și oazelor din apropiere. Treptat, zeul Kureishite „Ilah” sau „Al-Ilah” (arab) au
început să suplinească zeii triburilor mai puțin puternice și influente. Ulterior - ca „Allah” - a intrat în Islam
ca un zeu, singurul și cel mai adevărat Domn.Formarea islamului a fost influențată și de iudaism,
creștinism, zoroastrianism, manieism și resturi ale cultelor arabe vechi.
1.2Principalele etape de raspindire
Islamului
Extinderea imperiului arab după moartea profetului Muhammad, binecuvântarea și pacea pe care
i-a dat-o au dus la crearea califatilor care au ocupat o vastă zonă geografică, iar convertirea la
islam a fost răspândită datorită activității misionare.
Aceste califate timpurii cu economie și comerț musulman și expansiunea ulterioară a Imperiului
Otoman au dus la răspândirea islamului în afara Mecca - în oceanele Atlantic și Pacific - și la
crearea lumii musulmane.
Comerțul a jucat un rol important în răspândirea islamului în diferite părți ale lumii, în special în
Asia de Sud-Est .Curând s-au format dinastiile musulmane, s-au urmat unul pe celălalt. Abasidii,
Fatimidele, Almoravidele, Seljukidele, Ajuranul, Adal și Varsangali în Somalia, Mughalii din
India și Safavidii din Persia, iar Otomanii au fost cele mai mari și mai puternice imperii din
lume.
Etapa I: Primii calife și umayyadi (610-750 AD)
Pe parcursul primului secol al răspândirii islamului în Peninsula Arabică și
expansiunea rapidă ulterioară a Imperiului Arab în timpul cuceririlor
musulmane, a avut loc formarea unuia dintre cele mai mari imperii din istorie
Cucerirea a fost primul dintre obiectivele practice, deoarece pământul fertil și
apa erau rare pe Peninsula Arabică.
Prin urmare, adevărata islamizare s-a produs abia în secolele următoare
.Islamul a fost importat în Somalia în secolul al VII-lea, când arabii
musulmani au fugit din persecuția unor triburi Quraish necredincioase. Când
musulmanii i-au învins pe necredincioși, unii s-au întors în Arabia, dar mulți
au decis să rămână acolo și au stabilit comunități musulmane de-a lungul
coastei Somaliei. Somalienii locali au acceptat credința islamică cu mult
înainte de a se înrădăcina în locurile sale de origine .
Pentru societățile păgâne, pe lângă motivele religioase și spirituale pe care le-
ar fi putut avea fiecare persoană, conversia la islam a fost „o reacție a
triburilor patriarhale la nevoia unei mai mari integrări politice și economice, a
unei stabilități și mai creative, care unifică abordări morale pentru a face față
problemelor neorganizate societate .Califii dinastiei arabe au fondat primele
școli din imperiu care au predat limba arabă și islamul. În plus, au lansat un
proiect ambițios de construire a moscheilor în întregul imperiu, multe dintre
ele rămânând până în prezent cele mai magnifice din lumea islamică, de
exemplu, moscheea Ommeyyad din Damasc. La sfârșitul perioadei Umayyad,
mai puțin de 10% din populația din Iran, Irak, Siria, Egipt, Tunisia și Spania
erau musulmani.
Etapa a II-a: Abazidele (750-1258)
Expansiunea arabă a încetat și învățăturile de bază ale filozofiei, teologiei, dreptului și misticismului
islamic au început să se răspândească; în imperiu a avut loc o transformare treptată a populației în islam.
O islamizare semnificativă a avut loc și în afara imperiului, de exemplu, în triburile turcești și printre
popoarele din Asia Centrală, precum și oameni care au trăit în sudul Saharei, în Africa, prin contacte cu
comercianți musulmani care au lucrat în regiune și confrații Sufi. În Africa, Islamul s-a răspândit de-a
lungul a trei rute: prin orașele comerciale ale Saharei, cum ar fi Timbuktu, până pe Valea Nilului prin
Sudan până în Uganda, și prin Marea Roșie și în Africa de Est prin așezări precum Mombasa și Zanzibar.
Acest apel inițial a fost foarte neregulat.Trebuie menționat că cele mai multe dintre aceste legi au fost
derivate din legea principală privind non-musulmanii, așa cum este stabilit în Coran. Coranul nu oferă
atât de multe detalii cu privire la definirea religiei „Poporului Cărții” (evrei, creștini și uneori alte
națiuni) și o taxă specială asupra lor - diferită de cea impusă musulmanilor.
Etapa a III-a: dizolvarea abasidelor și apariția selecților și a otomanilor (950-1450)
Extinderea islamului a continuat ca urmare a cuceririlor turcești din Asia Mică, Balcani și
subcontinentul indian . În perioada anterioară, ritmul convertirii către Islam în declinul musulman a
crescut și el, ca urmare a cuceririlor, regiunile nou cucerite au păstrat o populație non-musulmană
semnificativă, spre deosebire de regiunile în care granițele lumii musulmane s-au restrâns, precum
Sicilia și Al-Andalus, unde populația musulmană într-un timp scurt a fost expulzat sau forțat să se
convertească la creștinism .
Ultima perioadă a acestei faze a fost marcată de invazia mongolă (în special, asediul Bagdadului din
1258) și după perioada inițială de persecuție prin convertirea acestor cuceritori în Islam.
Etapa IV: Imperiul Otoman în 1299-1924
Inițial, Imperiul Otoman și-a apărat granițele împotriva
amenințărilor din mai multe părți: safavidele de la granița
de est, Bizanțul în nord (amenințarea a dispărut odată cu
cucerirea Constantinopolului în 1453) și de marile puteri
catolice ale Mediteranei: Spania, Sfântul Imperiu Roman
și Veneția cu estul Mediteranei colonii. Ulterior, Imperiul
Otoman se concentrează asupra cuceririi teritoriilor de la
acești rivali: Cipru și alte insule grecești (cu excepția
Cretei) au fost capturate de otomani din Veneția, iar
Ungaria a devenit ultimul teritoriu cucerit, în bazinul
Dunării. Creta a fost cucerită în secolul al XVII-lea, dar
otomanii au cedat Ungaria și alte părți ale Europei de Est
către Sfântul Imperiu Roman, încheind Tratatul de la
Karlovits în 1699 .
Etapa a V-a: Imperiul post-otoman până în prezent
Islamul a continuat să se răspândească prin comerț și
migrație, în special în Asia de Sud-Est, America și Europa
Izvoarelor și
particularităţile religiei
1.Coranul- cartea sfântă a Islamului
Coranul a fost păstrat de-a lungul timpului prin memorarea întregului text, cuvânt cu cuvânt.
Afost revelat, conform tradiției islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel în
numeroase ocazii între anii 610 și moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi
memorau revelațiile, unii dintre însoțitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre,
omoplați de cămilă.
Forma Coranului cea mai răspândită astăzi este textul publicat de Universitatea-moschee Al-
Azhar din Cairo, în 1923.
Coranul, încă de la începuturile sale, a devenit centrul devotamentului islamic și până la urmă
subiectul controverselor teologice.
Cei mai mulți musulmani privesc Coranul cu venerație, înfășurându-l într-o pânză curată,
păstrându-l pe un raft înalt și spălându-se ca pentru rugăciuni înainte de a citi din Coran.
Vechile exemplare ale Coranului nu sunt distruse ca hârtia obișnuită, ci arse sau depozitate în
cimitire pentru Coran. Coranul este, pentru musulmani, o călăuză infailibilă pentru pietatea
personală și viața în comunitate, un adevăr istoric și științific.
Pentru musulmani, Coranul nu este doar cartea sacră revelată de către divinitate, ci o sinteză
de percepte etice, o conduită de viață spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieții Pagină din Coran
cotidiene, și ,,o inimitabilă simfonie ale cărei sunete îi mișcă pe oameni până la lacrimi sau îi
duce pe culmile extazului,, , cum spune Marmaduke Pichtall, în prefața traducerii sale a
Coranului în engleză.
2. Sunna (Cutuma)
A doua sursă a legii islamice, după Coran, este Sunna. Sunna se constituie din spusele și faptele
profetului Muhammad, așa cum sunt ele cuprinse în hadīth-uri (termen redat prin "tradiții") pe
care se bazează jurisconsulții și teologii pentru a preciza mai bine conținutul legii islamice,
izvorâtă din Coran. Sunna cuprinde spusele profetului Muhammad și faptele acestuia și ale unora
dintre însoțitorii săi, pe care le-a aprobat.
Sensul general al cuvântului hadīth este acela de povestire, pildă, spusă memorabilă transmisă
de-a lungul generațiilor. Culegerile de hadīth-uri se bazează pe o moștenire eminamente orală,
deoarece profetul Muhammad interzisese notarea propriilor sale cuvinte pentru a nu fi
confundate cu textul coranic revelat. Cele mai cunoscute și apreciate culegeri de hadīth-uri sunt:
Sahīh-ul (Autentic) Al-Bukhari , Sahīh-ul lui Muslim, cunoscute împreună sub numele de As-
Sahīhāni (Cele două autentice).
Cinci Stâlpi ai Islamului
Stâlpii islamului sunt obligațiile rituale ale musulmanilor. Muhammad in ultimii doi ani
din viață a organizat comunitatea islamică, din această perioadă datând și stabilirea celor
cinci stâlpi ai islamului (arkan). Obligațiile rituale ale islamului sunt: mărturia de credință,
rugăciunea, postul, pelerinajul și dania rituală acestea sunt reglementate de către legislația
musulmană - prin Coran și hadith.
I. Mărturia de credință Mărturisirea de credință constă în a afirma: ″Nu există altă divinitate
decât Dumnezeu, Muhammad este Profetul lui Dumnezeu″. Mărturisirea de credință este
omniprezentă în viața musulmanului.
Șahada este singura condiție pentru a te converti la islam, dacă rostirea formulei este făcută în
fața uneori martori musulmani. De asemenea, mărturisirea de credință este rostită în timpul
rugăciunii, la urechea unui nou-născut sau a unui muribund.
Poate fi întâlnită pe steagul unor țări islamice, pe monede, este considerată ca fiind și o formulă
magică care păzește credinciosul de deochi, de Satana.
II. Rugăciunea
Salat reprezintă un ansamblu de gesturi, atitudini, cuvinte care se succed
într-o ordine determinată. Rugăciunea rituală este efectuată de cinci ori pe
zi astfel: rugăciunea de dimineață, rugăciunea de amiază, rugăciunea de
după amiază, rugăciunea de seară și rugăciunea de noapte. Înainte de
rugăciune fiecare musulman îndeplinește un ritual de purificare
(abluțiune), care poate fi minoră, majoră sau cu pământ. Spațiul în care
este realizată rugăciunea este delimitat cu ajutorul covorului de rugăciune
(sajjada), iar rugăciunea se va efectua cu fața către Al-Ka'ba (Casa sfântă)
aflată la Mecca.
Rugăciunea de vineri, are loc la moschee și este condusă de un imam.
Credincioșii se află așezați în rânduri în spatele lui și îi imită gesturile și
cuvintele.
Rugăciunea începe cu intenția de a face rugăciunea, urmează rostirea
formulei Allahu akbar (Allah este mare), apoi este recitată sura
introductivă din Coran - Al-Fatiha, această parte este realizată în picioare,
este urmată de o succesiune de poziții de înclinare, posternare,
semiașezare, care constitie o unitate numită rak′a. În timpil rugăciunii mai
sunt rostite mărturia de credință, rugăciunea pentru Profet, la sfârșit este
rostită o formulă de salut pentru îngerii păzitori sau credincioși .
III. Dania
În limba arabă, cuvântul zakāt înseamnă „purificare”, „curățire” dar
și a lăuda, a se înfrumuseța. Dania este un impozit perceput
musulmanilor înstăriți și oferit persoanelor sărace.
Dania rituală are o destinație precisă, așa cum se menționează în
Coran: "Milosteniile - din danie- sunt numai pentru săraci, pentru
sărmani, pentru cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale căror
inimi se adună -întru credință-, pentru slobozirea robilor, pentru cei
îndatorați greu, pentru calea lui Dumnezeu și pentru călătorul aflat pe
drum".
Pentru ca zakat-ul să-și atingă scopul pentru care a fost instituit,
trebuie să îndeplinească două condiții: în primul rând cel care dă
zakat-ul să nu aștepte vreun profit personal de pe urma acestui gest al
său și în al doilea rând să nu urmărescă laude precum că este un mare
filantrop.
IV.Postul
Ramadan-ul este a noua lună din calendarul islamic, celebrează perioada în care profetul Muhammad a
primit revelația coranică. Timp de aproximativ 30 de zile, musulmanii adulți trebuie să postească din zori
până după apusul soarelui. Aceasta înseamnă abstinența de la mâncare, băutură, fumat și relații sexuale în
intervalul menționat. Călătorii, femeile gravide, femeile care alăptează și bolnavii pot amâna postul,
urmând să-l țină ulterior. În această lună, considerată a iertării și a milei, musulmanii nu trebuie să mintă, să
jignească, să blesteme. Religia islamică stabilește postul ca un mijloc de purificare, un exercițiu de
autocontrol și o dovadă de credință.
Trebuie menționat faptul că anul musulman este mai scurt și postul poate pica în orice anotimp.
Postul poate fi compensat, cei care îl neglijează trebuie să țină două luni de post ulterior și să plătească o
taxă care să ajungă pentru a hrăni șaizeci de săraci, cei care sunt forțați să întrerupă postul din cauza unei
boli sau a unei nașteri, compensează doar perioada în care nu au postit.
Postul se încheie cu sărbătoarea de rupere a postului, care este una din cele două mari sărbători ale
islamului.
În acesată lună, considerată a iertării și a milei, musulmanii nu trebuie să mintă, să jignească, să blesteme.
Religia islamică stabilește postul ca un mijloc de purificare, un exercițiu de autocontrol și o dovadă de
credință.
Pelerinajul la Mecca
Pelerinajul la Mecca trebuie făcut de fiecare musulman sănătos și care
dispune de resurse materiale, cel putin o dată în viață, pentru a îndeplini
prescripțiile rituale ale pelerinajului. Pelerinul ajuns la Mecca este obligat să
înconjoare Kaaba de șapte ori și să meargă pe platoul Arafat. Femeile pot
merge în pelerinaj doar dacă au un însoțitor.
Pelerinajul a fost realizat încă de pe vremea Profetului Muhammad, cu puțin
înainte de moartea sa, acesta a mers în pelerinaj la Mecca.
O dată ajunși la Mecca pelerinii au o ținută specială pentru această ocazie: o
bandă albă în jurul mijlocului, alta pe umeri, sandale, capul gol protejat de
umbrelă, de asemenea în această perioadă sunt interzise rasul, tunsul, tăierea
unghiilor, relațiile sexuale.
Ceremoniile au loc în luna Zu-l-Hijja, unde au loc două activități, prima care
se desfășoară în jurul Kaabei și în vecinătatea acesteia și poartă numele de
omra și pelerinajul care se desfășoară în diferite puncte în apropiere de
Mecca.
Al-Ka'ba este o construție aproape cubică , despre care tradiția islamică
spune că a fost construită de Adam și reconstruită mai târziu de către
Abraham (ar.: Ibrahim) împreună cu fiul său, Ismail.
SIMBOLURILE
ISLAMULUI
Emblema „Semilună Roșie” a fost
adoptată de voluntarii Comitetului
Internațional al Crucii Roșii
(CICR) încă din 1877 în timpul
Simbolul Islamului este steaua semilună și cu războiului ruso-turc; a fost adoptat
cinci vârfuri. Acest semn a fost introdus în viața oficial în 1929.
de zi cu zi în timpul domniei dinastiei otomane
din Califat, pe care, la rândul lor, le-au După prăbușirea Imperiului
împrumutat de la Cezarii Bizanțului. Otoman în 1922, steaua și semiluna
au fost folosite în mai multe
steaguri naționale adoptate de
statele sale succesoare. Steaua și
semiluna din drapelul Regatului
Libiei (1951) i s-a oferit în mod
explicit o interpretare islamică prin
asocierea ei cu „povestea Hijra
(migrația) profetului Mohamed”
Până în anii 1950, acest simbolism
a fost îmbrățișat de mișcări ale
naționalismului sau islamismului
arab.
La ilaha illallah, Muhammadur Rasulullah; Traducere:
"Nu există niciun zeu, infară de Allah, Mohamed este
mesagerul lui Allah."

Standardul negru folosit de diferite organizații


islamiste (de la sfârșitul anilor 1990) constă
dintr-un shahada alb-negru.

Rub el Hizb este un simbol islamic, reprezentat ca două pătrate


suprapuse, care se găsește pe mai multe embleme și steaguri.
În arabă, Rubʻ înseamnă „un sfert”, în timp ce Hizb înseamnă
un grup sau o petrecere. Inițial, a fost utilizat în Coran, care
este împărțit în 60 Hizb (60 de grupuri cu o lungime
aproximativ egală); simbolul determină fiecare sfert din Hizb,
în timp ce Hizb este o jumătate din juz '. Scopul principal al
acestui sistem de împărțire este acela de a facilita recitarea
Coranului.
Albul exprimă puritatea și spiritualitatea, este un simbol al
Culoarea sacră în Islam este verde. De fapt, este un simbol
sfințeniei, demnității, este considerat unul dintre cele mai
al religiei islamice. Este folosit la proiectarea de moschei,
bune culori pentru un musulman. Abdullah ibn Abbas
haine rituale și de sărbători, ornamente, ustensile și
scrie despre alb: „Purtați haine albe. Într-adevăr, sunt cele
steaguri religioase, iar în unele cazuri, simboluri ale
mai bune dintre haine. Și înfășurați-vă morții în alb. ”
statului. Este semnificativ faptul că, în limbile turcică,
Astfel, albului i se atribuie o valoare favorabilă. Albul este
„verde” și „frumos” sunt cuvinte cu aceeși rădăcină.
folosit în haine, în special în haine rituale, în ustensile
rituale, în proiectarea moscheilor. Calul alb este considerat
Culoarea neagră în Islam are, de asemenea, o semnificație un simbol al fericirii și prosperității, sunt folosite pentru
pozitivă. Aisha a dat haine negre lui Muhammad, templul ocazii festive, cum ar fi nunțile.
Kaaba din Mecca a fost pictat în negru. Negrul este una
dintre culorile steagurilor musulmane (armata Profetului
Mahomed), de aceea este chiar o culoare sacră. Negrul
este încurajat în hainele bărbaților și femeilor și poate fi Albastrul, turcoazul sunt culori favorabile în Islam, ele
folosit în articole de uz casnic. Islamul neagă sensul de sunt adesea folosite activ în proiectarea moscheilor.
traur al negrului, pentru că musulmanii contrastează Domul principal al moscheii este recomandat să facă exact
simbolismul creștin. Se crede că culoarea neagră albastru. Acestea sunt culorile cerului, gândurile despre
protejează. Dumnezeu, harul divin și paradisul.
Galbenul este culoarea aurului și a cerealelor, acele
elemente care au constituit istoric bogăția și galbenul
apare adesea ca simbol al bogăției. O femeie în
Islam aparține unui bărbat și este considerată parte a Roșul este culoarea pământului, a bogăției, a
averii sale, iar femeile au voie să poarte o culoare pasiunii și a militanței. Roșul era permis în haine
galbenă elegantă. Galbenul este considerat feminin, de războinici, precum culoarea sângelui. În
iar pentru băbați este considerat rușinos. Excepție moschei, ar putea fi așezat pe podea, aceasta este
sunt îmbrăcămintea rituală din brocart auriu și un culoarea tradițională pentru covoare - simboluri
turban galben, legenda spune că primii adepți ai lui ale pământului. Ca bogăție personificatoare,
Mohamed au avut turban galben. Aceasta este și aceasta este culoarea rubinelor prețioase, cele
culoarea plăcerilor și ispitelor. Prin urmare, culoarea mai valoroase pietre din Est. Ca o culoare
galbenă poate fi utilizată în moschei doar sub formă elegantă și scumpă, poate fi folosită în haine
de aditivi mici în tipare și ligatură, dar nu pentru femei. Dar este interzis bărbaților să-l
prevalează. Este preferat aurul decât galbenul. poarte, însă, în ocazii festive, hainele lor pot
include elemente de roșu, cum ar fi o centură. La
fel ca galbenul, roșul poate exprima ispita.
Direcțiile principale în
religia analizată:
controverse și puncte
în comun
Sunnismul (de la sunna = tradiţia profetului), Prin contrast, şiismul (circa 10% din totalul
constituie orientarea majoritară în islam (aproape musulmanilor) , consideră că singura putere
90% din totalul credincioşilor musulmani), potrivit legitimă după dispariţia lui Muhammad a fost cea
căreia nu este necesar să fii profet pentru a fi calif a lui Ali , desemnat de acesta ca succesor încă din
Avându-şi nucleul în Arabia Saudită, sunnismul timpul vieţii sale. Hasan şi Husain, fiii lui Ali şi ai
reprezintă linia tradiţionalistă, moderată şi Fatimei, sunt, de asemenea, consideraţi califi
conciliantă a islamului. Identitatea sa în raport cu legitimi. Două trăsături conferă şiismului
„sectele” şiită şi kharigită se defineşte în funcţie de originalitate: principiul imamatului şi exaltarea
acelaşi criteriu care stă la baza diferenţierii martirismului. Această ultimă caracteristică
acestora: cine este cel care are dreptul să conducă conferă şiismului un caracter revoluţionar,
comunitatea musulmană după moartea Profetului. predispus spre violenţă şi intoleranţă, constituind
Sunniţii au sacralizat perioada islamului primitiv, linia dură, fundamentalistă, a islamului. În prezent,
proclamând primii patru califi drept califi „bine fractura ideologică dintre şiiţi şi sunniţi a căpătat
ghidaţi” (ar-raşidun) şi recunoscându-i în ordinea şi o dimensiune politică. Şiiţii îi acuză pe sunniţi
în care s-au succedat: Abū Bakr (632-634)5 , că s-ar afla în sprijinul Occidentului şi a
‘Umar (Omar) (634-644), ‘Uthman (Othman) „complotului mondial” împotriva preceptelor
(644-656) şi ‘Alī (Ali) (656-661) morale, politice, religioase ale Coranului.
La moartea lui Muhammad în 632 A.D, Muhammad nu a ales un succesor sau Khalifa
pentru a conduce imperiul islamic. Cine ar fi selectat ar fi Khalifa; și ar fi conducătorul
interimar al afacerilor religioase și politice ale noului stat islamic.
Determinarea succesorului ar duce la împărțirea islamului și a viitoarelor secte ale
musulmanilor suniti și șiiți. Selecția lui Abu Bakr ca Khalifa a provocat dezacorduri
între adepții Islamului. Cu toate acestea, mulți dintre adepții lui Mohamed în această
perioadă au crezut că adevăratul succesor al lui Ali.
Heinz Halm explică rădăcina termenului Shia drept Shi’at Ali sau partidul lui Ali. Shia
a fost un grup mic de adepți care l-au sprijinit pe Ali în moștenitorul său legal al lui
Khalifa, cu credința că adevăratul succesor ar trebui să se afle în linia familiei lui
Muhammad. Sunnii, pe de altă parte, credeau că selecția lui Abu Bakr este legitimă.
Acest lucru a fost încheiat pe baza ideii de comunitate islamică sau umma. Sunniții
consideră că acest acord a fost „perfectul exemplu de înțelepciune și consens al unei
comunități
Convingeri de bază ale Islamului Shia: Shia musulmanii urmează o școală de gândire principală: Jafariya. Ei
cred că imamul există pentru a oferi lumii conducerea morală și religioasă. Acești imații au fost numiți de
Dumnezeu. În plus față de Coran, practicanții Shia onorează cartea lui Nahj al-Balagha, care este o colecție de
predici de către primul lor Imam. Învățații shiiţi afirmă acest lucru care contrazice acest lucru garantat de Allah
de a proteja Coranul.
Al-Kulayni , în cartea sa Al-Kafi (Cel Suficient) face aceeași acuzaţie, spunând că întregul Coran conține 17.000
versete, deși este cunoscut faptul că numărul versetelor din Coranul pe care toți îl folosesc este de aproximativ
6.000. În final, AlKulayni afirmă că întregul Coran a fost compilat doar de imamii lor. Al-Kashani spune că
Nobilul Coran pe care îl avem nu este Coranul complet pe care Profetul l-a adus .
Conform lui, Coranul contrazice Mesajul revelat de Allah. Shiiţii nu se bazează pe referințele de hadith-uri
utilizate de sunniți. Ei au propriile colecții, pe care le consideră a fi mai autentice decât cele folosite de sunniți,
fiindcă relatările ce le conțin sunt atribuite imamilor „familiei Profetului”. Pentru ei, înainte de a fi acceptată,
orice relatare trebuie să îndeplinească mai multe condiții. Mai jos, vom menţiona câteva dintre acestea:
1) relatatorii trebuie să aparțină imamatului (imamatul duodecimal sau al celor 12 imami). Ei trebuie să aibă şi
un caracter bun și să fie de încredere.
2) lanțul de transmisie trebuie să fie legat de unul dintre imamii „infailibili”. Abd Ar-Rahman
Credințele fundamentale ale islamului sunnit: Numele Sunni este derivat din cuvântul
"Sunnah", ceea ce înseamnă "tradare". Această sectă crede că urmează tradiția adevărată a
profetului Muhammad.
Musulmanii practică islamul, pe măsură ce le interpretează legea islamică. Aceste interpretări
urmează patru școli diferite de gândire: Hanafi, Maliki, Shafi'i și Hanbali. Acestea se bazează pe
învățăturile unor cercetători islamici timpurii. Unii musulmani sunniști cred că legea islamică ar
trebui să se bazeze doar pe una din aceste interpretări, alții cred că este acceptabil să aleagă
interpretări ale problemelor specifice de la fiecare savant și să amestece învățăturile.
Conform musulmanilor sunniţi, Sunnah Profetului (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra
sa!) este a doua sursă de Legislației islamice, după Coran. Aceasta face referire la cuvintele și
faptele Profetului (pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), relatate sub forma hadith-
urilor1 profetice și includ şi explicații ale Coranului. Musulmanii sunniţi folosesc anumite
colecţii de ahadith ale unor învăţaţi de încredere.
Procesul de autentificare al hadithurilor este unul deosebit de elaborat, învăţaţii musulmani
cercetează isnad-ul (lanţul de relatatori) al hadith-ului, care trebuie să fie unul de încredere,
ajungând până la Profetul Mohammed.
Asemănări dintre sunniți și șiiți: Cele două secte, deși diferite, împărtășesc și
multe credințe.
 Amândoi cred că există un singur Dumnezeu atotputernic care a creat lumea și
toată viața în ea.
 De asemenea, ei cred într-un diavol, îngeri și demoni.
 Shia și sunniții cred că Islamul a început în 610 î.Hr. când Mahomed, ultimul
profet, a început să primească mesaje de la Dumnezeu. Aceste revelații au fost
înregistrate în Coran de către urmașii săi, care respectă atât respectul cât și
Cartea Sfântă.
 În practicarea religiei, ambele grupuri recunosc cei Cinci Piloni ai Islamului,
care oferă cadrul pentru viața de zi cu zi. Acești piloni includ: mărturisirea
existenței unui singur Dumnezeu și a lui Mohamed ca profet, participarea la
rugăciune 5 ori pe zi, oferirea de caritate, postul în timpul Ramadanului și
efectuarea pelerinajului în Makkah (Mecca).
 Aceste două secte cred, de asemenea, că scopul vieții umane este acela de a
lăuda pe Dumnezeu astfel încât într-o zi să se deschidă porțile Paradisului.
Diferența:
Descendenții sunniți cred că profetul lor Mohammed nu a numit un succesor specific înainte de moartea sa. După
o dezbatere semnificativă de-a lungul câtorva ani, urmașii sunniți au ales unul dintre tații lui Mohamed și un
prieten apropiat, Abu Bakr Siddique, ca lider religios. Sunniții cred că imamul, o poziție importantă în Islam, este
liderul de rugăciune formal. Ei aplică, de asemenea, învățăturile din Coran asupra întregii vieți și cred că indivizii
se pot apropia de Dumnezeu direct prin rugăciune. În credința sunniților, Dumnezeu se va prezenta în Ziua
Judecății. Urmasii din Shia cred că profetul lor Muhammad a ales pe Ali ibn Abi Talib, ginerele său, ca succesor.
Imamiii lor sunt figuri centrale și lideri ai comunității în credința Shia, ei sunt manifestarea perfectă a lui
Dumnezeu. Această ramură a Islamului se bazează mai mult pe interpretarea clericului a Coranului decât pe
relația individului cu Dumnezeu.
Practicanții Shia nu cred că oamenii vor vedea pe Dumnezeu în Ziua Judecății. Această diviziune timpurie între
adepții Islamului a dus la diferențe distincte suplimentare între cele două. De-a lungul timpului, șii au început să
acorde o importanță mai mare literaturii specific Hadith și Sunnah, înclinându-se spre cele scrise de familie și de
asociații apropiați ai Profetului. Sunniții au dat totuși aceeași importanță întregii literaturi islamice. Această
diferență a creat o înțelegere diferită a legii islamice între cele două. De asemenea, adepții de la Shia vizitează și
onorează altarele pastorilor imamilor, sfinți și învățați. În ochii multor sunniți, acest lucru este blasfemos și
echivalent cu venerarea altor zeități. Unele diferențe ritualice pot fi de asemenea remarcate între cele două. Când
sunnisii se roagă, îngenunchează astfel încât capul lor să atingă rogojina lor de rugăciune. Cu toate acestea, șii
îngenunchează, astfel încât capul lor atinge pământul gol sau un mic bloc de lut, luat dintr-un loc sfânt. În rolurile
de conducere, șii au stabilit o ierarhie formală în rândul clerului lor. Liderii apar de la cei cu studii cele mai
profunde și pot învăța în întreaga lume. Ei își finanțează instituțiile religioase printr-o taxă obligatorie. Această
ierarhie și impozitare nu există în Islamul sunnit; deoarece religia majoritară este în multe locuri, statul își
finanțează adesea instituțiile religioase.
Valorilor religiei și
semnificației acesteia la
etapa actuală în
societate
Modernizării și
secularizarea religiei:
dificultăţi, realizări şi
perspective
Corelația dintre religie și
politică și Particularitățile
relației dintre religie și puterea
statală în diferite state
Islamul
are o istorie de 13
ci şi în viaţa personală, secole de influență
activitatea
economică şi activă şi
obştească. neîntreruptă
asupra societăţii

conţin principii care


reglementează nu cartea sacră
numai normele etico-
morale de
a musulmanilor
comportament al
omului
– Coranul
codul de legi
musulmane –
şariatul E. Primakov
1 Grupuri de ţări musulmane:
2
Monarhiile ţărilor petroliere din peninsula Ţările care se dezvoltă pe calea economiei
Arabia, reprezentate „centru istoric al lumii de piaţă şi care tind spre integrarea în
musulmane” – Qatar, Emiratele Arabe sistemul mondial, - Turcia, Pakistan,
Unite, Kuveit, Bahrain, Arabia Saudită. Marokko, Egipt, Iordania.
Principiile
Cursul islamice
Lipsa
Instituţiile politicii Acest grup sunt
Islamul Forma partidelor Destul de joacă un rol
islamice externe declarate
este monarhică şi activ se activ în
sunt este bază a
declarat de organiza- manifestă organizaţiile
incluse în determinat, politicii
ideologie guvernă- ţiilor „factorul musulmane
structurile în general, externe
statală mânt politice islamic” interna-
statului de interese ţionale (Pakistan,
legale
economice Marokko,
Iordania).
3
Statele musulmane „periferice”, dependente economic de ţările dezvoltate
şi deosebit de interesate în ajutor financiar – Bangladesh, Republica
Maldive, cea mai mare parte a Africii sub-sahariene.

Prezenţa „elementelor De asemenea, este legat


islamice” în politica si de interesul în ajutorul
externă este legată atât din partea „fraţilor de
de factorii interni credinţă” mai prosperi.

4 5
Ţările care reprezintă „aripa Iranul şi Libya, fiecare dintre ele urmând
antioccidentală cea mai consecventă a propria „a treia cale”, declarând Coranul
mişcării solidarităţii islamice” şi care în drept constituţie şi bazându-se pe
trecut s-au dezvoltat după modelul socialist prescripțiile lui în toate domeniile vieţii
- Siria, Afganistan, Yemen. social-politice.
„Leagănul” civilizaţiei islamice”, Arabia Saudită
are rolul de lider recunoscut al lumii musulmane:

 factorul islamic exercită o influenţă asupra


procesului de politică externă
 principalele oraşe sacre ale acestei religii
(Mecca şi Medina) se află pe teritoriul ei, unde
anual milioane de pelerini din toată lumea
musulmană înfăptuiesc hagiul.
În „Fundamentul sistemului de putere”
(Constituţia) este stipulat că, statul realizează
aspiraţiile naţiunilor arabă şi islamică la
solidaritate şi unitate a lumii, întăreşte relaţiile cu
ţările prietenoase.
Principală este ideea securităţii colective
a statelor musulmane, precum şi
reglementarea paşnică a problemelor
dintre ele, acordarea ajutorului economic
ţărilor şi comunităților islamice, care
dispun de posibilităţi limitate.

Pe site-ul oficial al Ministerului de Externe al Arabiei Saudite,


în compartimentul „Politica Externă a Regatului Arabia
Saudită” se menţionează că, islamul a fost dintotdeauna cel mai
important factor, care a influențat priorităţile politicii externe a
Regatului.
8.Implicarea factorului
religios în legislațiile
statelor
Știința juridică modernă se referă la sursele de documente oficiale ale dreptului din stat
care instituie sau autorizează statul de drept, forme externe de exprimare a activității de
elaborare a legii statului. Cu toate acestea, în lumea noastră există multe state în care
legea provine din surse complet diferite. Astfel sunt țările religiei islamice. Această
religie conține, în primul rând teologia, care stabilește dogmele și clarifică în ce trebuie
să creadă un musulman; în al doilea rând, Shariah prescrie credincioșilor ce ar trebui să
facă și ce nu ar trebui. Sharia înseamnă în traducere „calea” și este ceea ce se numește
lege musulmană
Legea Șaria este un pilon de bază în procesul de gestionare a sistemului de legi în țările
islamice. În totalitatea ei sub forma Codului Penal sau a altor legi oficiale, Șaria se
aplică în Mauritania, Sudan, Afganistan, Iran, Irak, Brunei, Maldive, Pakistan, Qatar,
Yemen, Emiratele Arabe Unite (cu excepția emiratelor Dubai și Ras Al Khaimah) și în
12 dintre cele 36 state din Nigeria.Musulmanii din Afganistan și cei din Irak sunt cei
care își doresc în cea mai mare proporție că legea Șaria să devină lege oficială a țării lor.
În cadrul unui sondaj care a fost realizat în 2017 în rîndul musulmanilor, aceștea
au fost întrebați dacă Șaria ar trebui sa fie lege oficială în țara lor.
Astfel, 99% dintre respondenții din Afganistan au răspuns afirmativ, iar
proporția acestora în Irak este de 91%, iar în Palestina de 89%.Urmează
Malaezia și Niger, cîte 86%.De asemenea în țara islamică cea mai apropiată de
Europa, Maroc, 83% dintre respondeți susțin că sunt de acord că legea Șaria să
fie oficial în țara lor.
În schimb, locuitorii din țări precum Turcia, cu o tradiție de separare a statului de
religie, tind să fie mai puțin în favoarea adoptării Șaria ca lege de
stat.Astfel,proporția respondenților turci care vor acest lucru este de 12% în timp
ce în Kazahstan este de 10%, iar în țările din europa cu cel mai mare procent de
musulmani Albania și Bosnia, proporția respondenților musulmani care vor
Șaria lege oficială este de 12-15%.
În următorul tabel sunt indicate cîte 2 state de pe fiecare continent al
lumii și grad de implicare a legilor Șaria în sistemul juridic.
Africa America Asia Europa

Comore Egipt Canada Statele Unite Afganistan Bangladeș Germania Marea


Britanie
Sistemul juridic articolul 2 din În provincia State precum Legea penală din Căsătoria, divorțul și în anumite În Anglia și Wales,
este bazat atît constituția Canadei- Albama, Arizona, Afganistan continuie moștenirea condiții, regulile consiliile Șariei, nu ai
pe Șaria cît și anului 2014 Quebec,legile Kansas, Luisiana să fie guvernată în proprietății sunt Șariei sunt statut legal și juridic,
pe codul legal declară Șariei sunt sau Carolina de mare parte de legea reglementate de recunoscute de mulți musulmani
după modelul principiile interzise din 2005. Nord au interzis islamică.Legea Șaria. Șaria în toate instanțele apelează însă la
Francez. Șariei, legile Șariei penală din chestiunile legate de germane în ajutorul acestora
principala sursă septembrie 1976 familie baza Dreptului privind divorțul și
a legislației. codifică Șaria și Internațional custodia copilului.
menține pedepsile Privat. Legile
cu moartea.Practic însă nu trebuie
toate instanțele, să încalce
inclusiv Curtea principiile
Suprema din sistemului juridic
Afganistan, se german
bazează direct pe conform ordinii
legea islamică. publice.
9.Libertatea religioasă,
toleranța religioasă,
imaginea femeii în islam
Imaginea femeii în religia islamică:
Statutul femeii în islam este unul dintre cele mai controversate
subiecte. Pe de o parte există concepția că sunt oprimate și
persecutate, iar pe de alta există argumente cu privire la
autenticitatea culturală, la drepturile femeilor de a se afirma în
moduri care diferă de modelele de autoafirmare feminină din
societățile occidentale.
Tradiționaliștii musulmani, majoritatea bărbați, susțin că Profetul
Muhammad a îmbunătățit semnificativ situația femeilor arabe din
vremea sa, garantându-le drepturi fundamentale în cadrul căsătoriei,
drepturi care le erau refuzate în Jahiliya - Epoca ignoranței.
Problema drepturilor femeilor ține de modernism. Conform
moderniștilor, Coranul a fost revelat la un anumit moment și într-un
context social specific. Dificultatea cu care se confruntă moderniștii
este că dacă iau textul coranic ca atare, fără a-l interpreta astfel Iată ce ține de însăși imaginea
încât să se conformeze tendințelor și modelor sociale actuale, sunt propriu-zisă a unei femei de
adesea mai aproape de înțelesul și scopul său original. religie islamică.
Libertatea religioasă

Islamul a devenit un subiect de discuţie inevitabil, în aceste


vremuri tulburi în ceea ce priveşte relaţiile dintre culturile
occidentale şi orientale.
Non-musulmanii se pot converti la islam, însă musulmanilor
nu li se permite să se convertească de la islam la altă religie.
Toate școlile de lege islamică specifică pedeapsa cu moartea
pentru un bărbat musulman adult care alege să-și abandoneze
credința. Unii savanți musulmani au susținut că legea
apostaziei ar trebui să fie anulată, astfel încât oamenii să poată
abandona islamul fără să se teamă de represalii. Glasul lor va
fi sprijinit de non-musulmani care vor cere, la rândul lor,
revocarea legii.
Toleranța religioasă:
Toleranţa nu înseamnă că acela
care face bine trebuie să fie Toleranţa nu înseamnă încălcarea echităţii. Orientalista
tratat ca acela care săvârşeşte italiană Laura Veccia Vaglieri a înţeles acest lucru atunci
un rău. Allah Preaînaltul a spus când a afirmat, descriindu-l pe Profet (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!):
în această privinţă:
,,El a îmbinat toleranţa cu echitatea trăsăturile cele mai
,,Nu sunt deopotrivă cel care nobile ale omului - şi este uşor să cităm din biografia sa
este orb şi cel care vede, nici (Sira) numeroase exemple în această privinţă“.
cei care cred şi săvârşesc o
faptă rea“

Perspectiva islamică asupra toleranţei a fost foarte clară pentru


gânditorii occidentali imparţiali. Astfel, De Lacz afirmă: ,,istoria a
dovedit că mitul despre răspândirea Islamului în lume prin sabie
este una dintre cele mai stupide legende care au fost reiterate de
către istoricii occidentali“.
10. Islamul în Republica
Moldova
E oarecum surprinzatoare controversa legata de dreptul
musulmanilor de a-si inregistra asociatii in RM. Inregistrarea
cultului musulman in Moldova este legala, constitutionala si
corecta. Iar argumentele impotriva inregistrarii nu sunt
convingatoare. Orice cult religios are dreptul la existenta (si
statut oficial inregistrat). Iar competitia intre cultele religioase
diverse trebuie sa aiba loc prin cuvinte, argumente si predici,
nu in baza agitatiei in strazi si ascunsul in spatele guvernului
sau al restrictiilor legale.
Conform datelor Ligii Islamice din R.M., în prezent, în
Moldova locuiesc aproximativ 15 mii de musulmani,
majoritatea dintre aceștia fiind emigranți: arabi, turci, sirieni,
tatari, africani etc., veniți în căutarea unui refugiu, în căutarea
unui post de muncă sau pentru a-și face studiile. Totuși, printre
aceștia există și moldoveni care s-au convertit la Islam.
Problema respectării drepturilor confesionale/drepturilor omului a fost examinată mai
ales prin prisma angajamentelor R. Moldova faţă de Uniunea Europeană, în vederea
obținerii regimului liberalizat de vize. Ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău, Dirk
Schuebel, a făcut declaraţii repetate în sensul că Moldova are restanțe la capitolul
respectarea drepturilor minorităților sexuale și religioase. Dacă autoritățile interzic Liga
islamică, înseamnă că ţara nu respectă condițiile obținerii regimului liberalizat de vize.
In afară de Liga islamică, în Rep. Moldova există o comunitate de musulmani riguros
organizată, cu o istorie de peste un deceniu. Înainte de înregistrarea oficială a islamului,
se ştia că în Chişinău existau câteva localuri în care se oficia cultul islamic, dar, întrucât
grupurile musulmane nu aveau statut legal, activitatea acestor aşezăminte nu era
transparentă.
In R. Moldova nu există instituţii de teologie islamică. Totuşi lumea islamică nu
este pentru noi o terra incognita. Departamentele de istorie, de limbi străine, de
politologie şi relaţii internaţionale ale universităţilor oferă cursuri despre
civilizaţia arabă, trecutul şi prezentul ţărilor situate în perimetrul civilizaţional al
islamului. Din când în când, la aceste instituţii se organizează cursuri de limbă
arabă şi turcă moderne.
Merită să fie menţionate cercetările arheologice întreprinse timp de câteva
decenii la Orheiul Vechi. Rezultatele, ce cuprind şi vestigii islamice,.
Coranul tradus în limba română de Silvestru Octavian Isopescu în 1910, la
mănăstirea Dragomirna, a fost reeditat la Chişinău de mai multe ori, începând cu
1999, la editura „Cartier”.
Tipărituri de propagare a cultului islamic au fost aduse (sub formă de achiziţii
sau donaţii) în Republica Moldova, inclusiv la Biblioteca Naţională, din
România, Ucraina (Odesa, Kiev) şi Rusia.
11. Componența
religioasă a politicii
mondiale
Religia, in forma sa institutionalizata are deja o vechime de peste
3500 de ani. De-atunci, aceasta a devenit o parte inseparabila a
organismului social al tuturor tarilor. Motivul este unul singur; fara
religie si fara respectarea anumitor principii si practici morale pe
care le fixeaza si le implementeaza in societate biserica, unii oameni
ar fi tentati sa se manifeste ca si fiare mposibil de stapanit, iar viata
sociala ar putea fi grav perturbata
Istoria civilizaţiei europene ne arată că formarea statelor-naţiune a fost însoţită
de prezenţa fenomenului religios. Apartenenţa la o religie sau alta s-a
teritorializat, în sensul că geografia confesională europeană a ţinut cont într-o
mare măsură de identitatea religioasă.
Pluralitatea extremă în materie de religie nu a avantajat crearea statelor
snaţionale. Aceasta explică de ce, cu câteva excepţii notabile avem de-a face în
prezent cu state în care o religie este dominantă, iar celelalte se află, din punct de
vedere al reprezentării numerice, cu mult în urma majorităţii.
Desigur, creşterea populaţiei musulmane, cu o apartenenţă la Islam bine definită,
răspândită relativ omogen în statele europene, va schimba în mod radical această
realitate şi se pune problema cum va fi gestionată relaţia între comunităţile
creştine şi cele musulmane la nivelul guvernelor naţionale dar şi la nivel
european.
Resursele politice ale ţărilor arabe sunt determinate de prezenţa acolo a unor
regimuri stabile şi consolidate, deşi autoritare în majoritatea ţărilor. Clasa
politică gîndeşte şi operează cu categorii globale.Aceasta se manifestă în
perceperea cum că lumea arabă ar fi un factor important al politicii mondiale,
fără de care nu s-ar putea soluţiona problemele energetice, lupta cu terorismul şi
reglementarea conflictelor regionale, precum şi în tendinţa spre solidarizare a
ţărilor arabe şi musulmane pe arena internaţională.
În ce priveşte participarea în organizaţiile regionale şi internaţionale influiente,
doar Arabia Saudită face parte din lista celor douăzeci de state importante ale
lumii. Cu toate că, niciuna din ţările arabe nu face parte din NATO, o serie de
state (în primul rînd, Egiptul, Marocco, Iordaniya, ţările din Golful Piersic)
întreţin tradiţional relaţii strînse politico-militare cu SUA. Ţările arabe din
Africa de Nord şi Asia Occidentală sunt parteneri activi ai Uniunii Europene în
implementării proiectului Uniunii Mediteraniene.
Dezvoltarea istoriei în sec. XX a confirmat faptul că, tradiţiile religioase în
general şi cele musulmane, în particular, pot fi şi sunt utilizate în diverse scopuri
politice. Exemplu ilustrativ în acest sens o constituie politica majorităţii ţărilor
arabe, în care, după cucerirea independenţei, „principiile islamului au devenit
fundamentul mecanismului de stat, iar islamul a devenit un factor ideologic
important, pe care nu-l pot ignora liderii politici atunci cînd elaborează şi
realizează politica internă şi externă.
Astfel, rolul factorului islamic în relaţiile internaţionale şi politica externă este
determinat de interacţiunea diverselor valori islamice, care includ în sine dreptul
islamic, tradiţiile, obiceiurile şi moravurile popoarelor islamice, acestea aflîndu-
se într-o interacţiune strînsă şi permanentă cu practica istorică, politică,
economică, socio-culturală concretă a acestor popoare, exercitînd o influenţă
puternică asupra ei.
12. Direcțiile de influență a
religiei asupra relațiilor
internaționale
Relaţiile internaţionale în conformitate cu concepţia islamică se împart în cîteva
tipuri. Atenţia sporită este atrasă reglementării relaţiilor juridice cu statele vecine
şi stării de pace şi război. La baza acestor relaţii juridice stă divizarea lumii în
mai multe grupuri de ţări.
Astfel, Dar al-Islam - (Casa Islamului), reprezintă ţările în care musulmanii sunt
stăpâni şi islamul este dominant.
 Creştinii şi evreii sunt minoritari şi toleraţi. Ei au statutul de “dhimmis”
(supuşi), plătesc un impozit şi sunt privaţi de majoritatea drepturilor civile.
 Păgânii, politeiştii, ateii, sunt vânaţi.
 Întreaga populaţie este obligată să se supună preceptelor islamului.
Codul de legi islamic Şharia este în vigoare. Acest teritoriu se consideră patria
fiecărui musulman indiferent de naţionalitatea şi locul lui de naştere.
Apărarea Casei Islamului este o datorie sfîntă a fiecărui musulman. Dar al Harb
– Casa Războiului - ţările nemusulmane. Pământul necredincioşilor devine zonă
de război. Datoria sfântă a oricărui musulman este să participe la “Jihad”. Dar al
Sulh – Casa Înţelegerii - teritoriul străin, unde musulmanii practică pacea
momentană, armistiţiul temporar.
Conducătorii musulmani încheie tratate cu comunităţi nemusulmane, în
conformitate cu care, statele islamice veghează îndeplinirea de către aceste
comunităţi a obligaţiunilor prescrise în tratate, în schimbul protejării şi apărării
comunităţilor în cauză.
Un loc deosebit în mecanismul de reglementare a relaţiilor interstatale îl ocupă
acordurile şi tratatele. Tatatele comerciale includ prevederi care reglementează
schimbul de mărfuri între musulmani şi nemusulmani.
Practica încheierii unor asemenea tratate se foloseşte pe larg pentru răspîndirea
islamului în Asia de Sud-Est şiAfrica de Est. Fiecare tratat sau accord încheiat cu
participarea unui stat islamic trebuie să fie bazat pe normele dreptului islamic.
Din momentul apariţieisale ca învăţătură religioasă, islamul avea menirea de a
fundamenta principiile de existenţă a comunităţii musulmane ca formaţiune
statală. Anume acest fapt a contribuit la păstrarea islamului în calitate de element
principal în formarea gîndirii politice şi doctrinelor politice pe parcursul a 13
secole. În acest context, un interes deosebit îl reprezintă faptul că în lumea
islamică legătura dintre politică şi religie a fost mai puternică pe întregul parcurs
al istoriei, decît în alte civilizaţii.
De-a lungul a 14 secole, dintr-un grup mic de arabi, s-a
transformat într-o masă de milioane de dolari de oameni de
diferite naționalități, limbi diferite, diferite straturi sociale și
orientări culturale. Sloganul de a transforma comunitatea
religioasă a tuturor musulmanilor în unitatea unei ordini politice
a fost înaintat și susținut de marile state musulmane, ceea ce a
fost într-un grad sporit aplicat și realizat.
Nicio altă religie nu are un astfel de număr
de credincioși consacrați cu pasiune și
dezinteresare credinței lor. Islamul este
simțit de ei ca baza vieții, esența și
explicația tuturor lucrurilor. Atrage din ce
în ce mai mulți susținători, numeroase
cazuri de conversie la islam contrastează cu
numărul aproape nesemnificativ de
tranziție de la acesta la alte credințe.

Din punct de vedere al musulmanilor, apariția


și dezvoltarea islamului este în primul rând
asociată cu revelația divină și cu predestinarea.
Islamul a devenit baza unei noi civilizații, a
unui nou tip de gândire, a modului de viață care
a influențat istoria omenirii.

S-ar putea să vă placă și