CURS 12

Metabolismul protidelor, aminoacizilor şi

acizilor nucleici

Digestie, absorbţie.
Catabolism: Catabolismul aminoacizilor- dezaminare, decarboxilare (amine
biogene), transaminare. Tulburări ale catabolismului aminoacizilor,
fenomene patologice.
Biosinteza bazelor azotate purinice şi pirimidinice.
Biosinteza acizilor nucleici: ADN, ARN.
Biosinteza proteinelor (enzimelor).
Codul informaţiei genetice, etapele şi reglarea biosintezei proteinelor. / 3
ore
 Fondul comun de aminoacizi

• Metabolismul aminoacizilor (AA) cuprinde o serie de reacții de

sinteză și de degradare în care aminoacizii sunt utilizați ca
precursori în sinteza proteinelor sau a altor compuși cu
importanță biologică sau descompuși în scopul obținerii de
energie
Implicarea atomului de azot
• La nivel celular, aminoacizii sunt încorporați în proteine care
sunt sintetizate și degradate continuu
• Pentru menținerea constantă a concentrației de proteine,
sinteza și degradarea proteinelor trebuie să se realizeze cu
aceeași viteză
• În organism există un fond comun de aminoacizi în care
aminoacizii sunt continuu implicați în metabolism
• Nu există o formă de depozitare a AA
 Proteine
endogene

Proteoliză Proteosinteză

Uree
Proteine Absorbție Fond comun de Catabolismul
CO2
exogene intestinală aminoacizi aminoacizilor
H2O

Biosinteza unor compuși

Porfirine Nucleotide
specializați

Hormoni și
neurotransmițători Creatină Poliamine Carnitină

Formarea și utilizarea fondului metabolic de AA

 Digestia proteinelor

• Proteinele alimentare sunt hidrolizate de enzimele din

stomac, intestin și cele cuprinse în secreția pancreatică
• Peptidaze
– Endopeptidaze
– Exopeptidaze – aminopeptidaze (capătul N-terminal) și
- carboxipeptidaze (capătul C-terminal)
• Dipeptidaze
– Acționează asupra dipeptidelor
• Majoritatea peptidazelor digestive sunt elaborate inițial sub
formă inactivă în scopul
– Intrării rapide în acțiune la nevoie
– Pentru protejarea celulelor și canalelor secretoare de acțiunea lor
• Proenzime sau zimogeni
 Digestia proteinelor în stomac

• Hidroliza proteinelor începe în stomac (în mediu acid) și

continuă în intestinul subțire (mediu neutru)
• Sub acțiunea acidului clorhidric proteinele devin mult mai
susceptibile la hidroliză
• Pepsinogenul se activează în mediu puternic acid formând
pepsina care, apoi autocatalitic activează zimogenul
• Pepsina acționează la pH 1-2
• Pepsina C sau gastricsina acționează la pH 3; se întâlnește
predominant la copii
• Digestia proteinelor continuă în intestin.
 Digestia proteinelor în intestin
• Trecerea în intestin a conținutului gastric stimulează celulele
intestinului să elaboreze doi hormoni peptidici:
– Secretina – stimulează secreția de către pancreas a bicarbonatului de
sodiu pentru neutralizarea acidității sucului gastric
– Colecistochinina – împreună cu secretina stimulează secreția de către
pancreas a proenzimelor proteolitice
• Enteropeptidaza este o enzimă secretată de celulele intestinului
care activează tripsinogenul cu formarea tripsinei
• Tripsina formată catalizează apoi alte molecule de tripsinogen,
transformarea
- chimotripsinogenului în chimotripsină,
- procarboxipeptidazei A și B în carboxipeptidaza A și
carboxipeptidaza B,
- a proelastazei în elastază.
• Definitivarea hidrolizei proteinelor are loc prin acțiunea
enzimelor aminopeptidaza și dipeptidaza
 Absorbția aminoacizilor

• Transportul aminoacizilor cu configurația L prin membrana

intestinală este mediat de proteinele transportoare specifice
– translocaze de grup
• În epiteliul intestinal și rinichi există 5 sisteme de transport
• După absorbție, AA ajung la ficat prin sistemul port
– Ficatul utilizează AA pentru sinteza proteinelor proprii
• Restul AA este distribuit, prin circulația sistemică, la celelalte
țesuturi
– AA din plasmă sunt captați rapid de celule, astfel încât concentrația AA
în celule este de 10 ori mai mare decât în plasmă cu scopul asigurării
celulelor cu cantități suficiente și varietatea necesară de AA pentru
sinteza proteinelor
 Catabolismul aminoacizilor

• 14% din energia organismului uman este obținută prin

degradarea completă a AA
• AA în exces nu pot fi depozitați în organism dar pot fi
transformați în glucoză (și glicogen) sau diverse lipide
• Diversitatea structurală a AA determină o diversitate de căi
metabolice
• Există totuși unele etape comune ale degradării AA:
– Îndepărtarea grupării amino din poziția α (dezaminarea oxidativă,
transaminarea)
– Transportul ionului de amoniu
– Încorporarea amoniacului în uree în vederea excreției din organism
– Conversia scheletului de atomi de carbon al AA la intermediari
metabolici comuni
 Dezaminarea AA
• Prima reacție de degradare a AA constă în îndepărtarea grupării
amino din poziția α prin reacții de dezaminare oxidativă sau
transaminare
• În organismul uman au loc reacții de transaminare în toate
țesuturile dar mai intens în ficat, rinichi, inimă, plămân, creier
• Transaminarea constă în transferul unei grupări amino de pe un AA
pe un α-cetoacid cu participarea, în calitate de coenzimă, a
piridoxalfosfatului
• Cel mai răspândit și activ sistem transaminazic este cel în care
acceptorul de grupări amino este acidul α-cetoglutaric
GPT
Alanină + Acid α-ceto glutaric ↔ Acid piruvic + Acid glutamic
GOT
Acid aspartic + Acid α-ceto glutaric ↔ Acid oxaloacetic +
Acid glutamic
BIOSINTEZA PROTEINELOR

Acizi nucleici
Codul genetic
Etapele biosintezei proteinelor
 Acizi nucleici (AN)

• Sunt produși de policondensare a nucleotidelor

(pentoza+baza azotata+acid fosforic)
• Au rolul de a păstra și a realiza transferul informației genetice
în lumea vie
• Implicarea acizilor nucleici în sinteza proteinelor este
sintetizată astfel:
ADN → ARN → PROTEINE
• Relația dintre cele trei tipuri de molecule este cunoscută sub
numele de ”Dogma centrală a biologiei moleculare”
 Tipuri de acizi nucleici

• Se cunosc două clase de acizi nucleici:

– Acidul dezoxiribonucleic (ADN sau DNA)
– Acidul ribonucleic (ARN sau RNA)
• ROLUL ADN
– Are capacitatea de a stoca o cantitate mare de informație genetică
– De ex, o celulă umană conține în nucleu, depozitată într-un pachet de 10-5
m, informația pentru sinteza a 50.000-100.000 proteine
– Capacitatea de stocare și transmitere a informatiei este determinată de
structura AN
• ROLUL ARN
– ARN mesager, ARN de transport și ARN ribozomal
– ARNm este transportor al informației genetice din nucleu la ribozom
– ARNt face legătura între ARNm și AA ce urmează a fi legați pentru sinteza
proteinelor
– ARNr este component esențial al ribozomilor
 Componenții structurali ai AN

• Hidroliza AN, în mediu acid, formează pentoze, baze azotate și

acid fosforic

• PENTOZA este D-riboza (ARN) și D-dezoxiriboza (ADN)

• BAZELE AZOTATE derivă de la două structuri heterociclice:
purina și pirimidina
– Purine: adenina (A) și guanina (G)
– Pirimidine: citozina ((C), ADN, ARN), timina ((T), ADN),
uracilul ((U), ARN)
Componentele glucidice ale acizilor nucleici
(forma furanozică)
Baze azotate purinice
Baze azotate pirimidinice (formele tautomere lactam-lactim)
 Nucleozidele din structura AN

• Nucleozidele se formează prin stabilirea unei legături N-

glicozidice între hidroxilul glicozidic de la C1 al pentozei și
atomul de azot din poziția 9 a unei baze purinice sau din
poziția 1 a unei baze pirimidinice
• RIBONUCLEOZIDELE conțin ca pentoză β-D-ribofuranoza
• Sunt patru ribonucleozide: adenozina (A), guanozina (G),
citidina (C)și uridina (U)
• DEZOXIRIBONUCLEOZIDELE conțin ca pentoză β-2`-dezoxi-D-
ribofuranoza
• Sunt patru dezoxiribonucleozide: dezoxiadenozina (dA),
dezoxiguanozina (dG), dezoxicitidina (dC)și dezoxitimidina
(dT)
Formarea legăturii N-glicozidice între hidroxilul glicozidic de la
C1 al pentozei și atomul de azot din poziția 9 a unei baze
purinice sau din poziția 1 a unei baze pirimidinice
Ribonucleozide
 Nucleotidele din structura AN

• Sunt esteri fosforici ai nucleozidelor

• Orice grpare OH din structura ribozei poate fi fosforilată
• În structura AN intră nucleozidele fosforilate la C5
• Radicalul fosfat fiind un acid tare conferă AN caracter acid
• Se pot adăuga la monozaharid până la trei grupări fosfat
pentru a forma nucleozid mono, di sau trifosfat
• Ex: AMP, ADP, ATP
Nomenclatura nucleozidelor și nucleotidelor
• Abrevierile A, G, C, U, T se referă la bazele azotate libere sau
prezente în nucleozide și nucleotide
• Prefixul „d” arată că pentoza este dezoxiriboza
RIBONUCLEOTIDE
ADENOZINMONOFOSFAT (AMP)
DEZOXIADENOZINMONOFOSFAT
ADENOZINTRIFOSFAT (ATP)
 Structura primară, secundară, terțiară

• Structura primară constă din succesiunea de nucleozide legate

fosfat diesteric
• Lungimea catenelor este variabilă:
– < 50 nucleotide – oligonucleotide
– > 50 nucleotide – polinucleotide
• Fiecare catenă polinucleotidică are 2 capete:
– Capătul 5’, la care OH de la C5 are atașat un rest fosfat
– Capătul 3’, la care OH de la C3 nu este angajată într-o legătură
– Prin convenție, structura unei catene polinucleotidice este scrisă
totdeauna în direcția 5’ la 3’
• Două lanțuri polinucleotidice sunt antiparalele atunci când
unul evoluează în direcția 5’ → 3’ și celălalt în direcția 3’ → 5’
Structura primară a acizilor nucleici
 Structura secundară a AN

• A fost propusă de Watson și Crick și are următoarele

caracteristici:
• Două catene antiparalele formează o dublă elice cu orientare
de dreapta prin răsucire în același sens în jurul unui ax
• Scheletul extern al dublului helix este format din
monozaharide legate între ele prin resturi fosfat
• Bazele azotate sunt orientate spre interior și perpendicular pe
axul helixului
• Între o bază purinică de pe o catenă și o bază pirimidinică de
pe cealaltă catenă (baze complementare) se formează legături
de hidrogen
• Cele 2 catene complementare, nu identice formează o scară
în spirală cu 10 trepte sau perechi de baze pe fiecare spiră
completă a helixului
STRUCTURA SECUNDARĂ DE DUBLU HELIX A ADN
 Structura terțiară a ADN

• Structura superhelicoidală
• ADN dublu catenar are proprietatea de a se suprarăsuci în
jurul propriei axe
• Flexibilitatea structurală a ADN îi permite să adopte o
structură cât mai compactă pentru a fi compatibil cu spațiul
oferit de celulă
• ADN ul nuclear se răsucește mai întâi în jurul proteinelor , iar
structurile formate se răsucesc în jurul axei proprii apărând
formele superhelicoidale
• Topoizomerazele catalizează aceste modificări topologice ale
moleculei de ADN
• Pot fi răsuciri pozitive sau negative
STRUCTURA SUPERHELICOIDALĂ A ADN
 Codul genetic
• Codul genetic reprezintă relația dintre secvența de nucleotide din
ARNm și secvența de aminoacizi dintr-un lanț polipeptidic
• Codul genetic este format din codoni
• Codonii sunt grupuri de câte trei baze adiacente care specifică
aminoacizii din proteine
• ARNm conține 4 baze (A, G, C, U) deci, constituirea unui cuvânt cod
dintr-o succesiune de 3 nucleotide oferă 64 de cuvinte cod pentru
cei 20 aminoacizi care intră în componența proteinelor (61 de
codoni codifică cei 20 aminoacizi).
• Codonii stop – codonii non sens sau terminatori, care întrerup
traducerea ARNm (3 codoni stop – UAA, UGA, UAG)
• Codonul start – codonul de inițiere AUG (Met), primul codon citit
de ribozom de pe molecula de ARNm
• Codonii sinonimi – codonii care codifică mai mulți AA (Leu, Ser, Arg
sunt codificați de 6 codoni)
 CODONII DNA
TTT Phe TCT Ser TAT Tyr TGT Cys
TTC Phe TCC Ser TAC Tyr TGC Cys
TTA Leu TCA Ser TAA STOP TGA STOP
TTG Leu TCG Ser TAG STOP TGG Trp
CTT Leu CCT Pro CAT His CGT Arg
CTC Leu CCC Pro CAC His CGC Arg
CTA Leu CCA Pro CAA Gln CGA Arg
CTG Leu CCG Pro CAG Gln CGG Arg
ATT Ile ACT Thr AAT Asn AGT Ser
ATC Ile ACC Thr AAC Asn AGC Ser
ATA Ile ACA Thr AAA Lys AGA Arg
ATG Met* ACG Thr AAG Lys AGG Arg
GTT Val GCT Ala GAT Asp GGT Gly
GTC Val GCC Ala GAC Asp GGC Gly
GTA Val GCA Ala GAA Glu GGA Gly
GTG Val GCG Ala GAG Glu GGG Gly
 CODONII RNA
U C A G
UUU Phenylalanine
UCU Serine (Ser) UAU Tyrosine (Tyr) UGU Cysteine (Cys) U
(Phe)
UUC Phe UCC Ser UAC Tyr UGC Cys C
U
UUA Leucine (Leu) UCA Ser UAA STOP UGA STOP A
UGG Tryptophan
UUG Leu UCG Ser UAG STOP G
(Trp)
CUU Leucine (Leu) CCU Proline (Pro) CAU Histidine (His) CGU Arginine (Arg) U
CUC Leu CCC Pro CAC His CGC Arg C
C
CUA Leu CCA Pro CAA Glutamine (Gln) CGA Arg A
CUG Leu CCG Pro CAG Gln CGG Arg G
AUU Isoleucine (Ile) ACU Threonine (Thr) AAU Asparagine (Asn) AGU Serine (Ser) U
AUC Ile ACC Thr AAC Asn AGC Ser C
A AUA Ile ACA Thr AAA Lysine (Lys) AGA Arginine (Arg) A

AUG Methionine
ACG Thr AAG Lys AGG Arg G
(Met) or START
GAU Aspartic acid
GUU Valine Val GCU Alanine (Ala) GGU Glycine (Gly) U
(Asp)
GUC (Val) GCC Ala GAC Asp GGC Gly C
G
GAA Glutamic acid
GUA Val GCA Ala GGA Gly A
(Glu)
GUG Val GCG Ala GAG Glu GGG Gly G
 Etapele biosintezei proteinelor

• Biosinteza proteinelor presupune traducerea mesajului

genetic înscris în ADN și transcris în ARNm. Această etapă
decurge la nivelul ribozomilor și constă în adăugarea succesivă
a câte unui rest aminoacidic la capătul C-terminal în creștere
al polipeptidului
1. Activarea aminoacizilor
2. Inițierea lanțului polipeptidic
3. Elongarea lanțului polipeptidic
4. Terminarea sintezei proteinei și eliberarea sa
5. Prelucrări posttraducere ale proteinei
 1. Activarea aminoacizilor
• ARNt leagă covalent aminoacizii activați și îi așează în pozițiile
corespunzătoare, la nivelul ribozomului, prin recunoaștere codon-
anticodon
• Procesul de legare a AA, în forma activată la ARNt specific
presupune 3 etape:
– Formarea complexului aminoacil-AMP
– Transferul restului aminoacil activat la gruparea –OH din poziția 2’ sau 3’ a
ribozei din ARNt cu formarea unei legături macroergice
– Hidroliza pirofosfatului
Reacția globală
aminoacil-ARN sintetaze
Aminoacid + ATP + ARNt Aminoacil-ARNt +
AMP + PP
Aminoacil sintetazele
- sunt specifice fiecărui AA (1-2 enzime) și pentru ARNt
- au un locus pentru legarea ARNt, ATP, și două locusuri pentru
legarea AA (unul hidrolitic în cazul în care AA nu este adecvat)
 2. Inițierea biosintezei proteinelor
• Necesită participarea următoarelor componente:
– ARNm
– Subunitatea ribozomală 30S – rezultă din disocierea ribozomului 70S
– N-formil metionil-ARNtfMet - ARNt inițiator
– Factorii de inițiere IF-1, IF-2, IF-3 – proteine care catalizează formarea
complexului de inițiere 30S care conține ARNm legat de subunitatea 30S și
fMet-RNtfMet legat de codonul inițiator AUG
– GTP
• Etapele inițierii
– Legarea subunității ribozomale la ARNm 30S asistată de IF 1, 2 și 3
– Legarea N-formil metionil-ARNtfMet la complexul format anterior,
respectiv ARNm - 30S
– Legarea subunității ribozomale 50S la complexul format anterior însoțit
de hidroliza GTP și eliberarea factorilor de inițiere. Se formează astfel,
complexul inițiator 70S (ribozom funcțional).
Pe ribozomul 70 S sunt 2 situsuri de legare a ARNt – situsul aminoacil (A) și
situsul peptid (P) și un situs de eliminare a ARNt liber (E)
 3. Elongarea lanțului polipeptidic
• Constă în adăugarea succesivă de AA până ce se constituie
proteina de sintetizat
• Necesită
– GTP
– 3 factori de elongare: EF-Tu, EF-Ts, EF-G
• Etapele elongării
– Aminoacil2-ARNt corespunzător codonului ce urmează după AUG
inițiator, se leagă la ribozom în poziția A. Necesită GTP și factorul
EF-Tu
– Transferul restului formil-metionil la gruparea amino a
aminoacil2-ARNtaa2 din locusul A. Se formează prima legătură
peptidică catalizată de peptidil-transferază. Dipeptidul format se
află în locusul A (nefiresc)
– Translocarea ribozomului spre capătul 3’ al ARNm pe distanța de
un codon. Din acest moment dipeptidul format se află în locusul P
(firesc)
 4. Terminarea sintezei și eliberarea proteinei

• Elongarea continuă până se ajunge la codonii STOP

• În acest moment nici un ARNt nu se mai poate lega în situs A
• Codonii STOP sunt recunoscuți de factorii de eliberare
• Intervine peptidil-transferaza ribozomală care acționează ca o
hidrolază desfacând legătura polipeptid-ARNt eliberând
ARNm, ARNt și polipeptidul, care părăsesc ribozomul
• Ribozomul disociază în subunitățile 30S și 50S, gata să înceapă
o nouă sinteză
• Se consumă 4 legături macroergice
 5. Prelucrări posttraducere ale moleculelor proteice
• Constau în:
– Îndepărtarea de la capătul N-terminal a N-formil Met sau Met care
au fost introduse în faza inițială
– Hidroxilarea Pro și Lys și obținerea hidroxiPro și hidroxiLys, AA ce nu
au cuvinte cod
– Formarea cistinei prin oxidarea Cys
– Iodurarea resturilor de Tyr ale tireoglobulinei, în procesul de
biosinteză a hormonilor tiroidieni
– Atașarea la lanțul polipeptidic a unor grupări fosfat, pentru formarea
fosfoproteinelor
– Glicozilarea lanțurilor formând glicoproteine
– Îndepărtarea unor peptide mici din structura unor proteine
sintetizate ca precursori, ex. Insulina, glucagonul, somatostatina, etc.
– Acilarea proteinelor cu radicali acil ai acizilor grași, cu profunde
implicații fiziologice