3.

Procariote
3.1. Caracteristici generale

 Existenţă unicelular-solitară sau unicelular colonială

(excepţia actinomicetelor - organizare de tip micelial)
 Mod de nutriţie – absorbtiv
 Metabolism de tip foto- sau chimiosintetic.
 Reproducerea - diviziune asexuată, mai rar prin
înmugurire.
 Răspandire :
 sol: 106-109 celule vii/g sol
 ape: <10 celule/ml în apa de izvor; cca. 1010 celule/ml
în apele fecalo-menajere.
 atmosfera.
3.2. Importanţa bacteriilor pentru industrie şi medicină
 enzime – amilaze, proteaze, glucanaze, celulaze
(B. subtilis)
 biomasă proteică
(bacterii fototrofe - Chromatium si Rhodopseudomona;
cianobacteriile - Spirulina);
 acizi organici - lactic, acetic
(bacterii lactice, acetice);
 solvenţi (Clostridium);
 îngrăşăminte biologice (Azotobacter);
 insecticide (B. thuringiensis);
 vitamine (Propionbacterium);
 polizaharide (Acetobacter, Leuconostoc, Xanthomonas).
 biosinteza unor antibiotice / cloramfenicolul, eritromicina,
kanamicina, streptomicina, polimixina-B (Streptomyces şi
Bacillus)
 aminoacizi esenţiali sau de importanţă majoră
(Corynebacterium glutamicum);
Patogene
 tuberculoza produsă de Mycobacterium tuberculosis,
 ciuma datorată infecţiei cu Yersinia pestis,
 lepra produsă de Mycobacterium leprae,
 sifilisul – agent Treponema pallidum,
 tetanosul – agent Clostridium tetani,
 botulismul – agent Clostridium botulinum,
 listeriozele – agent Listeria,
 tusea convulsivă – agent Bortedella pertussis
 precum şi diferite infecţii ale stomacului şi intestinului produse de
Campylobacter,
 meningite şi infecţii ale tubului respirator, căilor urinare, ochilor, rănilor ai
căror agenţi sunt bacteriile din genul Pseudomonas,
 dizenterii datorate tulpinilor de Shigella disenteriae,
 infecţii din cele mai diverse produse de stafilococi, streptococi şi
pneumococi etc
3.3. Caractere morfologice

a). Dimensiuni: 0,5 şi 6 μm.

Exemple:
Mycoplasma: d ~ 100-200 nm
Escherichia coli ( bacil): l x L~ 1,1-1,5 x 2,0-6,0 μm.
Spirochetele: L~ 500 μm.
Marimea - apreciata prin volum sau suprafata:
Ex: Mycoplasma - 1,1.10-9 cm2; Escherichia coli- 35,3.10-9 cm2
Densitatea : în stare vie (1,07  1,32 )g/cm3
Greutatea : ex. Escherichia coli - 1012 daltoni.
b. Forma
Variază funcţie de condiţiile de mediu. Este controlată genetic.
Bacteriile sunt grupate în 5 categorii: sferice, cilindrice,
spiralate sau elicoidale, filamentoase, pătrate.
I. Bacteriile sferice (cocii) - sferice, ovoidale, elipsoidale,
reniforme, uneori neregulată sau parţial poliedrică, cu
diametre aproximativ egale.

a) cocul simplu (izolat) ;

b) diplococul - (Streptococcus pneumoniae);

c) streptococul - (Streptococcus pyogenes);

d) tetracocul (tetrada) - (Micrococcus tetragenes);

e) sarcina - (Sarcina flava);

f) stafilococul - (Stapyylococcus aureus);

g) lampropedia - tablete rectangulare de 16, 32 sau 64 de

celule agregate, unei matrici extracelulare.
II. Bacteriile cilindrice (bacili)
Raportul dintre diametre - variabil:
- filamentos,
- sferic-ovalară (cocobacili).

Capetele bacililor pot fi drepte (Bacillus anthracis) sau

rotunjite.

Bacilii pot fi independenti sau grupati:

a) diplobacili
b) streptobacili
c) palisadă
III. Bacteriile spiralate sau elicoidale :
a) Vibrionul (Vibrio cholerae);
b) Spirilul (Spirillum volutans);
c) Spirocheta (Treponema ).

IV. Bacteriile filamentoase (includ actinomicetele) - bacterii

cu particularitatea de a forma hife cu tendinţă de ramificare,
cu aspect de miceliu.

V. Bacteriile pătrate - formă de pătrat şi se întâlnesc în apele

hipersaline (Halobacterium).
3.4. Structura celulei bacteriene

i). învelişuri celulare şi structuri extraparietale

- Perete celular;
- Membrană plasmatică. Mezozom
- Structuri extraparietale:
- Capsulă, strat mucos;
- Apendici :
Flageli;
Pili şi fimbrii

ii). structuri intracelulare

- Citoplasmă - Matrice citoplasmatică
- Granule/ Incluziuni citoplasmatice
- Ribozomi
- Nucleoid – “aparat nuclear”
3.4.1. Peretele celular bacterian (PC)

Tehnica de colorare Gram (1884) clasifica bacteriile in:

Gram pozitive, care se colorează în violet
Gram negative care au culoarea roz
Explicatie:
- PC bacteriil G (+) - strat omogen de peptidoglican (mureină),
cu grosime între 20-80 nm, având spre interior MP.
- PC bacterii G (-) - strat de peptidoglican de 1-3 nm înconjurat
la exterior de o MP de 7- 8 nm grosime.

Structura peptidoglicanului (mureina )

- doi derivaţi ai glucozei: N-acetilglucozamina şi acidul N-
acetilmuramic (eterul lactic al N-acetilglucozaminei);
-câţiva aminoacizi diferiţi (ex. trei dintre ei - acidul D-glutamic,
D- si L-alanina şi acidul mezo-diaminopimelic, de natură
neproteică.
Observatii privind peptidoglicanul:

 Grupările carboxil ale acidului N-acetilmuramic sunt legate

printr-un lanţ peptidic format din patru D- şi L-aminoacizi :
L-alanina, D-alanina, acidul D-glutamic, D-glutamina sau acidul
mezo-diaminopimelic.

 În unele bacterii se
întâlneşte L-lizina în locul
acidului mezo-
diaminopimelic.
Peretele celular al bacteriilor Gram(+)
Peretele celular al bacteriilor Gram(-)
Coloraţia Gram
3.4.2. Membrana plasmatică a bacteriilor (MP)

Definitie - înconjoară citoplasma, pe care o separă de

suprafaţa internă a peretelui celular, de care este de obicei
strâns lipită datorită diferenţei de presiune osmotică între
interior şi mediul extern.

Structura – formaţiune triplu stratificată, cu o grosime de 7,5 –

10 nm (două straturi electronodense separate de un strat
electronotransparent) - SEM

Modelul structural al MP este modelul mozaicului fluid

(Singer – Nicholson, 1972), conform căruia fosfolipidele
formează un film fluid, discontinuu, în care proteinele pot
difuza în plan lateral, iar zaharurile sunt legate la suprafaţa
externă a membranei. Acest sistem este asimetric, înalt
organizat, flexibil şi dinamic.
ROL MP:
- barieră selectivă permeabilă, permiţând transportul (activ sau
pasiv) anumitor ioni şi molecule;
- este implicată într-o varietate de procese metabolice ca
respiraţia, fotosinteza, sinteza lipidelor şi a constituenţilor
parietali.
- conţine molecule-receptori speciali pentru detecţia şi răspunsul
la compuşii chimici din mediu.

Mezozomul - invaginări ale MP în formă de vezicule, tubuli sau

lamele, prezent atât la bacteriile Gram(+), cât şi la Gram (-).
Rol - implicat în formarea peretelui celular în timpul diviziunii sau
implicat în procesul de replicare a cromozomului şi de distribuţie
între cele două celule fiice.
3.4.3. Structuri extraparietale

a). Capsula şi stratul mucos

Strat de material de natură polizaharidică, cu caracter
vâscos, gelatinos.
În funcţie de structura sa, substanţa mucoidă poate fi de
mai multe tipuri :

a.1. Microcapsula - grosime de cca 0,2 μm, strat fin de

dimensiuni submicroscopice în jurul celulei bacteriene,
(exemplu - stratul reprezentat de antigenele de suprafaţă
prezente la bacteriile Gram (-), patogene).
a.2.Capsula (macrocapsula)- grosimi mai mari, strat mucoid
uşor de evidenţiat prin metode citologice, se prezintă ca o
zonă cu organizare bine definită, distinctă, strâns
aderentă de peretele celular datorită existenţei legăturilor
ionice şi uneori covalente.
a.3. Stratul mucos - masa amorfa de material neorganizat,
difuz şi uşor de îndepărtat, formând în jurul celulei o reţea laxă şi
difuză de exopolizaharid.
a.4. Zoogleea - masă gelatinoasă în care sunt legate mai multe
celule, alcătuind adevărate colonii mucilaginoase de bacterii,
care în medii lichide formează flocoane.
a.5. Glicocalixul - masă de filamente polizaharidice ataşate de
lipopolizaharidele de pe suprafaţa bacteriilor, formând o
structură ca o pâslă pe suprafaţa celulei şi asigurând fixarea
acesteia de suport.
Importanta:
Capsula - rar întâlnită în culturile celulare de laborator, prezenţa ei aduce unele
avantaje celulelor bacteriene în habitatele naturale, conferindu-le rezistenţă mărită
la uscăciune, virusuri, substanţe toxice (ex. detergenţi) precum şi în procesele de
fagocitoză manifestate de celulele fagocite ale organismului gazdă faţă de patogeni.

Glicocalixul - fenomenul de aderenţă a bacteriilor pe suprafeţele obiectelor solide

în medii acvatice sau pe ţesuturile plantelor şi animalelor.
b). Apendici
b.1. Fimbriile
-apendici scurţi, subţiril (frecvent Gram -)
- 1000/celula, vizibili SEM.
- structura tubulara cu lungime variabilă (1-20μm), formate dintr-un
număr variabil de subunităţi reprezentate de moleculele de fimbrilină,
asamblate după o simetrie helicală.
- rol în creşterea suprafeţei active pentru absorbţia de substanţe
nutritive, în aderenţa bacteriilor la substratul solid şi în virulenţă, în
cazul germenilor patogeni.

b.2. Pilii
- apendici filamentoşi flexibili
- max. 10/celulă
- structura: lungime <20 μm şi un diametru > decât al fimbriilor, fiind
formaţi dintr-o fosfoglicoproteină numită pilină, aşezată helical.
- rol: implicaţi în procesele de conjugare bacteriană - asigură legătura
directă dintre celulele bacteriene de sex opus acţionând ca o
„conductă” în transferul de material genetic, ADN cromozomal.
b.3. Flagelul
Bacterii mobile - unul sau mai mulţi apendici cu rol în
locomoţie.
Flagel - structuri subţiri, rigide, cu o lungime =15-20 μm şi
grosime = 20 nm

Clasificare din punct de

vedere al modului de
distribuţie a flagelilor:
- monotriche (un singur
flagel),
- amfitriche (câte un flagel
la cei doi poli),
- lofotriche (un mănunchi de
flageli la unul /ambele
capete)
- peritriche (flageli
repartizaţi uniform pe toată
suprafaţa).
- Filament- un cilindru rigid format dintr-o proteină numită
flagelină
- Corp bazal – inele conectate la un cilindru central (Gram (-),
corpul bazal are patru inele ; Gram(+) corpul bazal are două inele
- Cârlig - multe tipuri de subunităţi proteice; leagă filamentul de
corpul bazal.
Motilitate
Rotaţia în sens « antiorar » a flagelului asigură
deplasarea celulei în linie dreaptă, iar cea în sens « orar »,
rostogolirea.
3.4.4. Matricea citoplasmatică

Citoplasma bacteriană - sistem coloidal complex, ce

conţine apă (aprox. 70%), proteine, lipide, substanţe minerale
şi alţi compuşi, în permanentă stare de gel (ceea ce are ca
rezultat lipsa curenţilor citoplasmatici).

Aspectul citoplasmei este diferit în funţie de vârsta culturii şi

de condiţiile de mediu:

 celule tinere - densă, omogenă, colorabilă (datorită

prezenţei unei mari cantităţi de ARN) şi aderentă la
peretele celular

 celule bătrâne - se retractă centripet, capătă o

structură granulară şi îşi pierde afinitatea tinctorială.
3.4.5. Incluziuni citoplasmatice
Compozitie: material organic sau anorganic.
Conditii de formare: apar ca formaţiuni structurale inerte la sfârşitul
perioadei de creştere activă.
Structura:
- unele sunt delimitate de o membrană monostrat cu grosimea de 2-
4 nm (de ex. granulele de poli-β-hidroxibutirat, unele granule de
glicogen sau sulf şi vacuolele de gaz);
- altele sunt lipsite de membrană aflându-se libere în citoplasmă
(granulele de polifosfat, unele granule de glicogen).

Incluziunile organice - glicogen sau

poli-β-hidroxibutirat.
a. Glicogenul - polimer format din unităţi
de glucoză legate α(1-4) sau α(1-6).
b. Granulele de poli-β-hidroxibutirat -
molecule de β-hidroxibutirat legate prin
legături esterice între grupările carboxil şi
hidroxil ale moleculelor adiacente.
Observatii:
- o specie bacteriană conţine doar unul din cele două tipuri de
incluziuni organice;
- bacteriile fotosintetizante purpurii le au pe amândouă.
- incluziuni organice speciale: vacuolele cu gaz (fotosintetizante,
halobacterii), care le permit flotatia la suprafaţa apei.
- incluziunile organice reprezintă rezerva de carbon utilizată în
eliberarea de energie şi în biosinteze.

Incluziunile anorganice
- granule de polifosfat (sau granule
de volutină)
- incluziuni de sulf.
3.4.6. Ribozomii

Localizare: liberi ; ataşati de MP.

Compozitie :
-Proteine
- ARN
Structura – o subunitate mică (30S)
şi una mare (50S).

Functionalitate
-sediul sintezei proteice:
- R în citoplasmă sintetizează proteine interne;
- R ataşaţi de membrană - proteine ce vor fi transportate la
exterior.
3.4.7. Material genetic bacterian
Celula bacteriană nu are nucleu adevarat.
Cromozomul:
- unic,
- o macromoleculă de AND dublu catenar circular închis
- localizat într-o regiune de formă neregulată, numită nucleoid.
- în legatură cu mezozomul sau cu membrana plasmatică.
Nucleoidul conţine:
- aproximativ 60% ADN, ARN, mici cantităţi de proteine.

Plasmide - material genetic extracromozomial

- molecule de ADN circular, dublu catenar
- există şi se replică independent de cromozom
Observatie
 plasmidele nu conţin informaţie genetică esenţială
 nu sunt necesare pentru creştere şi reproducere,
 poartă gene care conferă bacteriei unele avantaje: rezistenţă la
antibiotice, patogenitate sau alte proprietăţi.
a). Bacillus
b). E. Coli activa
c). 2 nucleoli in activitate
3.5. Endosporul bacterian

-o structură specială, de rezistenţă, în stare latentă;

-NU este o forma de reproducere;
- specifica bacteriilor Gram(+): Bacillus, Clostridium, Sporosarcina etc
Din punct de vedere al producerii de endospori:
a) bacterii asporogene, aflate numai în formă vegetativă;
b) bacterii sporogene care se pot întâlni fie în forma lor vegetativă, fie
în formă sporulată.
3.5.1. Clasificarea endosporilor
1. tip bacillus - diametrul endosporului este apropiat de cel al
celulei; sporul poate avea o poziţie centrală, subterminală sau
terminală;
2. tip clostridium - diametrul endosporului este mai mare decât al
celulei, pe care o poate deforma în formă de suveică sau bec
lumânare.
3.5.2. Structura endosporului bacterian

Exosporium - înveliş subţire, fragil, reprezentând carcasa

celulei vegetative în care s-a format endosporul.
 Inveliş sporal - câteva straturi proteice, impermeabil şi
responsabil de rezistenţa la substantele chimice.
 Cortexul - ocupa cca. ½ din volumul sporului, este alcătuit
din peptidoglican
 Peretele celular sporal
 Protoplastul sau core – conţine structuri celulare normale,
ca ribozomii şi nucleoidul
Compozitie: - 15% acid dipicolinic complexat cu Ca2+ in s.u.
- 15% apa
- proteine cu sulf
Structura endosporului
bacterian
3.5.3. Sporogeneza sau sporularea

1) formarea unui filament axial de ADN;

2) o invaginare a MP care include filamentul de ADN; formeaza
unui sept;
3) membrana noua înconjoara sporul imatur cu o a doua
membrană;
4) se formează cortexul în spaţiul dintre cele două membrane şi
acumulează calciu şi acid dipicolinic;
5) formarea învelişurilor proteice în jurul cortexului;
6) maturarea sporului;
7) distrugerea sporangiumului sub actiunea enzimelor litice şi
eliberarea sporului.
Transformarea sporilor din stare de latenţă în celule vegetative
active se desfăşoară în trei faze:

1) Activarea - proces reversibil care pregăteşte sporul pentru

germinare

2) Germinarea - constă în umflarea sporului, ruperea învelişului

sporal, pierderea rezistenţei, creşterea activităţii metabolice

3) Creşterea – se realizează prin sinteza de noi componente şi

transformarea într-o celulă activă.
3.6. Reproducerea bacteriilor

Sciziune binară izomorfă – asexuata (nu produce variatie

genetica; are loc foarte rapid in conditii favorabile de viata).
 prima etapă, biosinteza constituenţilor celulari, replicarea
macromoleculei de ADN si dublarea numărului de
mezozomi (leagă cei doi cromozomi pe care îi vor deplasa
la cei doi poli ai celulei).
 a doua etapa - formarea unui perete despărţitor şi are loc
fenomenul de sciziune prin care, din celula mamă rezultă
două celule fiice identice genotipic şi fenotipic.

Mărirea masei totale nu reflectă în mod obligatoriu creşterea

normală, echilibrată, deoarece ea poate rezulta din sinteza şi
acumularea de materiale de rezervă.
Metode de realizare a diversitatii genetice:

Conjugarea bacteriana – transmiterea plasmidelor de

la o bacterie la alta prin intermediul pililor;

Transformare bacteriana – inglobarea de plasmide

existente in mediul de crestere;

Transductia bacteriana – modificare a materialului

genetic prin intermediul bacteriofagilor – vectori de
material genetic nou.
3.7. Caractere morfocoloniale ale bacteriilor
Când o celulă bacteriană ajunge pe suprafaţa unui mediu de cultură
(solid/ solidificat), se formează o biomasă de celule rezultată în urma
proceselor de diviziune repetată, numită colonie sau clonă.

Coloniile bacteriene pot fi de următoarele tipuri:

• colonii de tip “S” (smooth - neted, lucios)
• colonii de tip “R” (rough - aspru, rugos)
• colonii de tip “M” - cu consistenţă mucoidă (bacterii cu capsulă).

Culoare = alb, alb-crem, galben, oranj, roşu, albastru,

fluorescente etc.
În medii lichide de cultură formeaza:
- un voal la suprafaţa lichidului (bacterii aerobe)
- turbiditate deoarece se dezvolta în volumul de lichid
- sediment (bacterii anaerobe, facultativ anaerobe sau
microaerofile).
3.8. Caractere fiziologice ale bacteriilor
Bacteriile se caracterizează printr-o mare capacitate de
adaptare la cele mai diferite condiţii de mediu, ca urmare a
structurii şi metabolismului lor.

Temperatură : -10oC şi +90oC, dar pot supravieţui la

temperaturi extreme.
Celulele bacteriene vegetative sunt inactivate pe cale termică
la temperaturi de pasteurizare, iar sporii bacterieni prin
sterilizare.

Domeniul de pH : 1 - 11 unităţi, cu valori ale pH optim în

funcţie de specia bacteriană.

Necesarul de oxigen: strict aerobe, strict anaerobe, facultativ

anaerobe, anaerobe aerotolerante sau microaerofile.
Actiunea asupra altor organisme:

- patogenitate – capacitatea unui organism de a produce

boala;
- virulenţă – capacitatea unui organism de a infesta o gazda;
Spre deosebire de patogenitate, virulenţa nu este o
proprietate de specie, ci una individuală, de tulpină.
Efectul toxinelor bacteriene este de cele mai multe ori foarte
mare, producând leziuni celulare sau tisulare, perturbarea
sau suspendarea unor activităţi fiziologice normale şi chiar
moartea organismului.

Sensibilitatea la acţiunea bacteriofagilor (virusuri

bacteriene) - condiţionată de prezenţa unor receptori
specifici de pe suprafaţa celulei.
3.9. Clasificarea generală a bacteriilor

Criterii de clasificare
- morfologice
- fiziologice.
Identificarea unei specii - proces laborios; constă în
compararea proprietăţilor unei culturi pure cu cele ale unui
taxon (cultura de colectie) bine caracterizat.

Bergey (1952):
- 10 ordine bacteriene,
- 47 de familii ;

Modificată în 1984 după criterii morfologice:

- 33 de secţiuni.
Bacteriile - incluse în regnul Procariotae, au două diviziuni :

1. Diviziunea Photobacteria, cuprinzănd bacterii fototrofe,

adică bacterii care folosesc energia luminoasă cu ajutorul
pigmenţilor asemănători clorofilei.

Această diviziune cuprinde trei clase:

a) Clasa I – Fotobacterii.albastre-verzi (Cyanobacteria)

b) Clasa II – Fotobacterii roşii

c) Clasa III - Fotobacterii verzi

2. Diviziunea Scotobacteria, cuprinzând bacterii indiferente
faţă de lumină, deci care utilizează pentru creştere şi
multiplicare energia rezultată din reacţii chimice.

Diviziunea Scotobacteria cuprinde trei clase:

a) Clasa Bacteria – bacterii chimiosintetizante propriu-zise

b) Clasa Actinomyces – bacterii filamentoase

c) Clasa Molicutes (Mycoplasma) – bacterii lipsite de perete

celular, patogene.
Bacterii cu rol în industrie, agricultură şi medicină
(de retinut ce este cu rosu)

A. Clasa Bacteria
I. Ordinul Pseudomonadales – cuprinde bacterii Gram (-),
aerobe, asporogene, care trăiesc în ape şi sol.

1. Familia Pseudomonaceae
Genul Pseudomonas – bacterii ce pot contamina şi se pot
dezvolta pe produsele alimentare refrigerate sau nu, unele
specii pot fi patogene. Se întâlnesc în sol aer şi ape, iar pe
medii agarizate produc colonii de culoare verzuie
fluorescentă.
Genul Acetobacter – bacterii care produc fermentaţia
acetică, prin care alcoolul etilic este transformat în acid
acetic ; utilizate la obţinerea industrială a oţetului (A.
Aceti, pasteurianum); unele tulpini (A. xylinum) pot
sintetiza polizaharide (glucan).
Genul Xanthomonas - bacterii capsulate care produc un
polimer, xantanul, utilizat ca agent de îngroşare şi
gelifiere în industria alimentară.
Genul Zymomonas – bacterii ce produc fermentarea
glucidelor cu formare de alcool. Z. mobilis sintetizează
alcool etilic pe calea Entner- Doudoroff ; această specie
bacteriană este utilizată pentru obţinerea de alcool
industrial, deoarece bacteriile nu produc şi substanţe
secundare de aromă, iar randamentul de conversie
este mic.
Genul Halobacterium - bacterii halofile extreme, care se
dezvoltă la concentraţii optime de sare de 4-5 M NaCl,
având durata unei generaţii mai mare de 7 ore; sunt
prezente în zonele de mare concentraţie salină (Great
Salt Lake, bazinele de extracţie a sării din mare); conţin
pigmenţi carotenoidici cu rol protector faţă de lumină.
2. Familia Nitrobacteriaceae – cuprinde bacteriile care produc
oxidarea compuşilor cu azot rezultaţi din putrefacţie, rezultând
nitraţi şi nitriţi ce pot fi asimilaţi de plante.
Bacteriile din această familie sunt chemolitotrofe obligate şi se
împart în două grupuri fiziologic distincte :
-Nitritbacteriile (genurile Nitrosomonas, Nitrosocystis,
Nitrosospira) care oxidează NH3 la nitriţi
- Nitratbacteriile (genurile Nitrobacter, Nitrococcus, Nitrospira),
care oxidează nitriţii la nitraţi.
3. Familia Spirillaceae
– bacterii care produc degradarea celulozei în condiţii de
aerobioză.
Genuri: Cellvibrio, Cellfacicula, Cellulomonas - prelucrarea
deşeurilor de hârtie pentru biosinteza de proteină
microbiană de uz furajer.
4. Familia Thiobacteriaceae
– bacterii care îşi obţin energia din oxidarea sulfului
elementar şi a diferiţilor compuşi anorganici ai acestuia.
- importanţă pentru agricultură - solubilizează compusii
sulfului din sol, făcându-i disponibili sub formă de sulfaţi
pentru a fi asimilaţi de MO şi plante.

Genul Thiobacillus - produce acid sulfuric; efect benefic

pentru sol (in anumite limite), prin dizolvarea
mineralelor şi eliberează fosforul din rocile fosfatice;
participă în procesele de coroziune a metalelor, fiind
valorificată în biometalurgie pentru «leşierea»
(leaching) metalelor neferoase din zăcămintele sărace
şi din depozitele de steril.
II. Ordinul Eubacteriales – cuprinde bacterii propriu-zise, sub
formă de coci, bacili şi forme derivate prin sciziune.

1. Familia Azotobacteriaceae
Genul Azotobacter cu specii bacteriene fixatoare de azot
caracterizate prin prezenţa enzimei nitrogenaza (catalizează
reacţia de reducere a azotului atmosferic la NH3).
- un proces cu aplicabilitate agricolă şi ecologică.
2. Familia Rhizobiaceae – bacterii nesporulate, în formă de
bacil, de obicei Gram (-).
Genul Rhizobium cuprinde bacteriile fixatoare de azot care
trăiesc în simbioză cu plantele leguminoase, în
nodozităţile rădăcinilor acestora.
3. Familia Enterobacteriaceae – bacterii Gram (-),
nesporulate, aerobe sau facultativ anaerobe, patogene sau
facultativ patogene, cu habitatul în tractul digestiv.

Genul Escherichia - bacterii de putrefacţie, facultativ patogene

gastroenterite), uneori producătoare de toxine (Ex. E.
Coli);
Genul Erwinia - producătoare de enzime pectolitice (E.
carotovora).
Genul Proteus - bacterii de putrefacţie, mobile, eliminate prin
dejecţiile oamenilor sănătoşi.
Genul Salmonella - patogene pentru om; agenţi ai maladiilor
tifice şi ai gastroenteritelor
Genul Shigella - agenţii bacterieni ai dizenteriei ; sunt bacili
imobili, Gram (-), necapsulaţi, asporogeni.
4. Familia Bacillaceae - bacterii în formă de bastonaşe,
sporogene, Gram (+), majoritatea saprofite, întâlnite în sol.

Genul Bacillus- bacterii aerobe, care produc putrefacţia

materiilor organice ;
-B. subtilis sintetizează enzime - hidrolaze
- B. anthracis produce antrax.
- B.cereus produce infecţii şi intoxicaţii.

Genul Clostridium - anaerobe sau aerotolerante, caracterizate

prin producerea de spori şi toxine.
- C.tetani este agentul tetanosului
- C. botulinum produce botulismul.

Unele specii de Clostridium ( C. acetobutylicum) sunt utilizate

la obţinerea de solvenţi organici (butanol, acetonă, etanol).
5. Familia Lactobacillaceae - bacterii Gram (+), sub formă de
bacili sau coci, nesporulate, facultativ anaerobe, având
proprietatea de a produce acid lactic în urma fermentării lactozei
din lapte.
Genul Streptococcus – bacterii utilizate la fabricarea unor
produse lactate ca iaurtul, şi smậntậna.

Genul Lactobacillus - specii folosite în industria laptelui şi

pentru conservarea produselor vegetale în saramură (L.
acidophilus, L. bulgaricus, L. casei, L. plantarum, L.
helveticus).
Genul Pedicoccus - obţinerea de produse din carne fermentate.
Genul Leuconostoc - alterarea brânzeturilor, siropurilor,
zahărului, dar se folosesc în producţia de dextran sau în
fermentarea unor produse vegetale.
6. Familia Micrococcaceae - bacterii de formă sferică,
nesporulate, singulare sau în perechi, tetrade, mase
neregulate sau lanţuri.
Genul Staphylococcus - bacterii care, în mod fiziologic se
găsesc pe pielea şi mucoasele omului, în cavitatea
nazală şi bucofaringiană, dar şi în tubul intestinal. Sunt
facultativ patogene,

7. Familia Propionbacteriaceae - bacterii care produc

fermentaţia propionică.
Genul Propionbacterium - utilizat la fabricarea brânzeturilor
tip Schweitzer şi Ementhal, în panificaţie şi în biosinteza
vitaminei B12.
Clasa Actinomyces
I. Ordinul Actinomycetales - bacterii filamentoase, Gram (+),
saprofite sau patogene
1. Familia Mycobacteriaceae - bacterii patogene ;
- agentul tuberculozei (Mycobacterium tuberculosis)
- agentul leprei (M. leprae).

2. Familia Actinomycetaceae – bacterii formatoare de

miceliu, unele patogene, având rol în formarea humusului.

3. Familia Streptomycetaceae – bacterii filamentoase

răspândite în sol, uneori termofile, unele specii fiind parazite.
Genul Streptomyces - utilizat pentru obţinerea de antibiotice
(tetraciclina) sau enzime (glucozizomeraza).