Sunteți pe pagina 1din 37

ANOMALIILE DENTO-MAXILARE

ETIOLOGIE SI ASPECTE CLINICE


INTRODUCERE

Anomaliile dento-maxilare și deformările sunt în primul rând


printre bolile dentare, înainte de caria dentara și parodontita, cu
rata globală variind între 23% si 80%. Prevalența anomaliilor
dento-maxilare variază in functie de populație, grupa de vârstă,
mediu geografic, momentul socio-economic și istoric. A fost
concluzionat că, în țările foarte dezvoltate, frecvența anomaliilor
dento-maxilare este mai mare decât în țările în curs de dezvoltare
și subdezvoltate.
CLASIFICARE

Anomalii de numar: Anomalii de volum :


- hiperdontia - microdontia
- anodontia propriu-zisa - macrodontia
- hipodontia intinsa - radiculare – sindromul radacinilor scurte

Anomalii de eruptie : Anomalii de forma :


- rotatia dentara - fuziunea dentara
- transpozitia dentara - geminatia
- incluzia dentara - dens in dente
- reincluzia dentara - taurodontia
- ectopia dentara - dilacerarea
- diastema interincisiva
ANOMALII DE NUMAR

Hiperdontia
Dintii supranumerari reprezinta dinti in plus fata de seria dentara normala. Pot
fi unici sau multipli, unilaterali sau bilaterali, cu malformatii ale morfologiei
sau cu marime si forma normala, erupti sau inclusi.
Etiologia este incerta insa factorii de mediu si cei genetici au un rol foarte
important in aparitia dintilor supranumerari.
Cel mai frecvent dinte supranumerar este meziodensul situat de obicei intre cei
doi incisivi centrali superiori.
MEZIODENS
ANOMALII DE NUMAR

Anodontia
Etiologia ei este variata, printre factori etiologici numarandu-se: displazia ectodermala, dicefalia
mandibulo-oculofaciala, displazia condroectodermala, efectele radiatiei asupra germenului dentar
in curs de dezvoltare.
Anodontia partiala
Este intalnita destul de frecvent si este caracterizata de absenta congenitala a unuia sau mai
multor dinti, fiind mai comuna in dentitia permanenta. Daca in dentitia temporara un dinte
lipseste, este foarte probabil ca si succesorul sau permanent sa lipseasca.
Anodontia totala
Reprezinta situatia in care in cavitatea orala nu exista niciun dinte temporar sau permanent. De
obicei este asociata cu displazia ereditara ectodermala. Anodontia totala poate sa afecteze uneori
copii care au avut contact cu doze mari de radiatii la nivelul maxilarelor. Dozele mari de radiatii
pot cauza distructii asupra germenului dentar, rezultand afectarea completa a formarii dintelui pe
viitor.
ANODONTIA
ANOMALII DE NUMAR

Hipodontia
Hipodontia este considerata ereditara. Ea este controlata de o mutatie
dominant autosomala cu penetranta incompleta si expresivitate variabila. Cel
putin aceasta este concluzia celor mai multe cercetari din literatura de
specialitate.
Hipodontia poate aparea si in anumite sindroame, ca de exemplu: displazia
ectodermala, sindromul Ellis van Creveld, sindromul Book, incontinentia
pigmenti (sindromul Bloch-Sulzberger).
HIPODONTIA
ANOMALII DE ERUPTIE

Rotatia Dentara
Este anomalia de eruptie ce se caracterizeaza printr-o rasucire a dintelui 90
grade sau aproape 90 grade, ce intereseaza atat coroana cat si radacina.
Rotatia poate fi cauza unor tulburari survenite in perioada de formare a
dintelui (rotatie primara) sau rezultatul actiunii unor factori mecanici (prezenta
unor dinti supranumerari, persistenta dintelui pe arcada, absenta spatiului de
eruptie).
Tulburarile sunt discrete cand rotatia intereseaza premolarii si mult mai
accentuate cand intereseaza dintii anteriori ( tulburari fizionomice , blocaje
ocluzale).
ROTATIA DENTARA
ANOMALII DE ERUPTIE

Transpozitia dentara
Definește schimbarea locului între doi dinți vecini pe arcadă. Dintele cel mai
interesat este caninul, care inversează locul cu incisivul lateral sau premolarul
unu.
Factorii etiologici sunt in concordanta cu poziția (profunzimea) de formare a
diferiților muguri dentari, cronologia erupției, modificări ale sistemului dentar
temporar.
TRANSPOZITIA DENTARA
ANOMALII DE ERUPTIE

Incluzia dentara
Este o anomalie dentară de erupție caracterizată prin rămânerea unui dinte
complet format în interiorul osului maxilar, mult după vârsta sa normală de
erupție.
Aspecte clinice: persistența îndelungată a dintelui temporar, uneori cu o
implantare foarte bună, reducerea spațiului pe arcadă sau chiar închiderea
completă a acestuia, existența unui dinte supranumerar erupt care ocupă
spațiul dintelui din seria normală, existența unei bombări vestibulare și/sau
orale, uneori existența unui spațiu de edentație, deplasări prin înclinare spre
breșă a dinților vecini.
INCLUZIA DENTARA
ANOMALII DE ERUPTIE

Reincluzia dentara
Reprezintă tendința la reintoarcere sau la reîntoarcerea progresivă în
profunzimea osului a unui dinte care a erupt, atingând planul de ocluzie, și
care și-a îndeplinit pentru o perioadă de timp funcțiile sale.
În dentiția temporară cel mai frecvent apare la molarul II, mai ales inferior,
mai rar la molarul I temporar. În dentiția permanentă este foarte rară, cu
frecvență mai mare la molarul de 6 ani și/sau molarul de 12 ani.
Momentul depistării reincluziei este mai ales în perioada dentiției mixte.
REINCLUZIA DENTARA
ANOMALII DE ERUPTIE

Ectopia dentara
Este o anomalie dentară de eruptie care se referă la erupția dintelui în vestibul
sau în oropoziție (dintele părăsește arcada).
Unii autori folosesc termenul de ectopie doar în situațiile clinice în care dintele
a erupt în afara liniei arcadei, respectiv spre vestibular.
Pentru erupția dentară înăuntrul liniei normale a arcadei, spre oral, folosesc
termenul deentopie.
Se manifestă frecvent la nivelul: C. superior, PM 2 inferiori, C. inferior și PM
superiori
Cauza cea mai frecventă este reducerea sau chiar absența spațiului necesar
erupției și alinierii dentare.
ECTOPIA DENTARA
ANOMALII DE ERUPTIE

Diastema interincisiva
Este considerata ca fiind spatiul existent la nivelul anterior, intre incisivii
permanenti, denumirea schimbandu-se in trema atunci cand acest spatiu este
localizat intre ceilalti dinti laterali.
Diastemele pot fi insotite de tulburari ocluzale minore, dar afecteaza major
functia fizionomica insotita de cele mai multe ori de tulburari legate de
fonatie.
DIASTEMA INTERINCISIVA
ANOMALII DE VOLUM

Microdontia
Microdontia este starea in care unul sau mai multi dinti sunt mai mici decat cei
erupti normal.
Cauzele microdontiei: despicatura labiala si palatinala, displazia ereditara
ectodermala, radioterapie in timpul sarcinii, sifilisul congenital, dinti
supranumerari.
In microdontie dintii prezinta spatii care perturba aspectul fizionomic.
Perturba de asemenea actul vorbirii si masticatiei.
MICRODONTIA
ANOMALII DE VOLUM

Macrodontia
Cunoscută şi sub numele de megalodonţie, aceasta anomalie constă în
creşterea în dimensiuni atât a coroanei dentare cât şi a rădăcinii dentare. Pe
lângă acestea, este accelerată şi erupţia dintelui respectiv. De obicei aceşti dinţi
îşi păstrează morfologia normală.
Etiologia este plurifactoriala, dar se considera ca un rol determinant il au
tulburarile vasculare si neurogenice.
Pe langa cresterea dimensiunilor coronare si radiculare, dintii afectati prezinta
si o accelerare a dezvoltarii si eruptiei.
MACRODONTIA
ANOMALII DE FORMA

Fuziunea dentara
Fuziunea se limiteaza la tesuturile dure ale coroanei si radacinii, camera
pulpara si canalele pulpare ale celor doi dinti fiind separate. La nivelul regiuni
de fuziune apare frecvent o predispozitie la carie. Exista si unele situatii in care
camera pulpara este unica.
FUZIUNEA DENTARA
ANOMALII DE FORMA

Geminatia
Reprezinta o incercare de diviziune a unui singur dinte datorate unei anomalii
in timpul fazei de proliferare. Ea reprezinta rezultatul diviziunii incomplete a
unui singur dinte, ce prezinta o coroana bifida si o singura radacina. Frecventa
geminatiei este 0,5% si are preponderanta in dentitia temporara.
Diagnosticul diferential se face de obicei cu fuziunea dentara insa diagnosticul
de certitudine se va realiza cu ajutorul examenului radiologic.
GEMINATIA
ANOMALII DE FORMA

Dens in dente
Dintele invaginat este o malformatie rara, prezentand un spectru larg de
variatii morfologice. Dintii afectati prezinta radiologic o pliere interna a
smaltului si dentine care se pot extinde adanc in cavitatea pulpara si radacina
cateodata chiar atingand apexul radacinii.
DENS IN DENTE
ANOMALII DE FORMA

Taurodontia
Taurodontismul este o schimbare morfo-anatomica în forma dintelui în care
corpul dintelui este mărit și rădăcinile sunt reduse în dimensiune. Aceasta se
caracterizează prin extinderea camerei pulpare, care se poate apropia de
apexurile rădăcinii, cu corpul dintelui lărgit în detrimentul rădăcinilor și a
zonelor de furcatie apicala deplasate. Bifurcarea poate fi doar câțiva milimetri
deasupra apexurilor rădăcinilor. Literatura de specialitate dentara
in taurodontism este relativ rara și de cele mai multe ori sunt raportate doar
cazuri izolate.
TAURODONTIA
ANOMALII DE FORMA

Dilacerarea
Reprezinta nealinierea radacinii in raport cu axul coroanei. Apare mai frecvent
la incisivii superiori permanenti si este insotita si de defecte de structura ale
smaltului.
Poate sa apara si in sindroame genetice.
DILACERAREA
CONCLUZII

Există o tendință de creștere a anomaliilor dento-maxilare, cu variații de la o


comunitate la alta. Variabilitatea se manifestă în raport cu modernul și
sănătatea dento-maxilara. În orașele mari, frecvența anomaliilor dento-
maxilare este de 44%, în timp ce la subiecții cu carii și periodontita, indicele
este de 41%. Diferențele semnificative raportate între unii autori se datorează
în principal pacienților, dar, de asemenea, la diferite metode de cercetare,
formare și greșelile de interpretare. Absența unor metode uniforme de analiză
și clasificări diferite de diagnostic conduc la rezultate diferite. frecvența
crescută a acestor tulburări necesită formarea și stabilirea unor tehnologii
eficiente și rapide. Obiectivul tratamentului ortodontic ar trebui să răspundă
nevoilor oricărui tratament dentar și la integritatea morfofuncționala,
împreună cu restabilirea funcțiilor dento-maxilare, cu sacrificiu biologic
minim.
BIBLIOGRAFIE

1. Profitt, W.R. & Field, H.W. (1993). The Biological Basis of Orthodontic Therapy. Contemporary Orthodontics.
48, 266-288.
2. Scântei-Dorobăț, V. and colab. (1998). Revista Stomatologică. XXXV(2), 22-25.
3. Miotti, B. (1968). Étude expérimentale sur les effets des forces mécaniques appliquées en O.D.F.: demonstration
pratique de la méthode nommée photoelastographique, Orthodont. Franç.
4. Mocanu, S. (2013). Tulburări de dezvoltare ale aparatului dento-maxilar şi posibilităţi de redresare. PhD Thesis,
Constanţa.
5. Horosilkina, F.E. (2006). Ortodontia - MIA, Moscva.
6. Korkhaus, G. (1963). Lʼapport europpéen au problème profilactique en O.D.F. Rev.franç. Odonto-stomat.
7. Thylander, B. (1990). A longitudinal study of malocclusion in relation to signs and symptoms of
craniomandibular disorders in children and adolescentes. Eur.J.Orthod. 12, 399-407.
8. Taatz, H. (1961). Bewährte Methoden in der orthopädischen. Profilaxie und Frühbehandlung. Dtsch. Stomat.
9. Haynes, S (1986). A cephalometric study of mandibular changes in modified function regulator treatment. Am.
J. Orthod. 90-93.
10. Schapira, M. & Leheni, V. (1959). Cazuri clinice rezolvate prin terapia extracțională. Stomatologia.
11. Firu, P. (1996). Examenul modelelor în anomaliile stomatologice. Revista stomatologică. LV(4), 28-31.
12. Cocârlă, E. (2002). Aparate ortodontice fixe. Cluj: Ed. Medicală Universitară.