1.

Pârghii
2. Forţa de frecare
3. Deformarea corpurilor solide
4. Rolul elasticităţii în lumea vie
5. Hidrostatica

CURSUL III
Conf. univ. dr. Steluţa Gosav
 Pârghii
 O pârghie este o bară rigidă care se poate roti în jurul unui punct fix numit
punct de sprijin, S.
• Pârghiile sunt caracterizate prin trei puncte principale:
- Punctul de aplicaţie al forţei F
- Punctul de aplicaţie al rezistenţei R
- Punctul de aplicaţie S al rezultantei forţelor numit punct de sprijin al pârghiei. In
jurul acestuia forţele F şi R imprimă pârghiei o mişcare de rotaţie.

• Asupra unei pârghii acţionează două forţe:

 o forţă activă (F) care pune în mişcare pârghia şi o forţă rezistentă (R)
care trebuie învinsă.
bF S bR
 Acţiunea pârghiilor se bazează pe echilibrul
momentelor celor două forţe, activă şi rezistentă.

Conditia de echilibru a parghiei

 Pârghii
• În organismul uman se întâlnesc peste 200 de pârghii osoase.

 În cazul pârghiei osoase

 punctul de sprijin – S este reprezentat de axul biomecanic al mişcării, de
punctul de sprijin pe sol.

 forţa rezistentă – R este reprezentată de greutatea corpului sau a

segmentului care se deplasează.

 forţa activă – F este reprezentată de muşchiul care

realizează mişcarea.
 Clasificarea pârghiilor

• Clasificarea pârghiilor se face în funcţie de poziţiile celor trei puncte de

aplicaţie F (forţă activă), R (forţă de rezistenţă pasivă) şi S sau O (punctul de
sprijin).

 Pârghia de gradul I sau pârghia de echilibru (realizează echilibru static)

are punctul de sprijin S situat între punctul de aplicaţie al forţei active F şi
punctul de aplicaţie al fortei de rezistenţa R.
 PÂRGHIA DE GRADUL I SAU
PÂRGHIA DE ECHILIBRU
S
• EXEMPLE:

 Capul funcţionează ca o pârghie de gradul I cu braţe inegale, verticala

CG netrecând prin atlas.

Pârghiile duble: foarfecele şi cleştii care se împart în

funcţie de utilitate după lungimea braţelor.

S
 PÂRGHIA DE GRADUL AL II-LEA SAU
• PÂRGHIA DE FORŢĂ
• Pârghia de gradul al II-lea are punctul de aplicaţie al rezistenţei între
punctul de aplicaţie al forţei F şi punctul de sprijin O.
Distanţa de la B la O este mai mică decât de la A la O ( )
aşadar forta F este mai mica decât R, adica se poate invinge
o rezistenta mare cu o forta F mica (un efort mic).

• EXEMPLE:
 ca pârghie de gradul al II-lea funcţionează piciorul
 Instrumentele medicale care au formă de pană: depresorul
tobold pentru limbă, atela
 roaba, spărgătorul de nuci, pedala de frână, perforatorul etc.
 S S
PÂRGHIA DE GRADUL AL III-LEA
SAU PÂRGHIA DE DEPLASARE

• Pârghia de gradul al III-lea are punctul

de aplicatie al fortei F între punctul de aplicatie al
rezistentei R şi punctul de sprijin S, utilizând o forţă mare
pentru a învinge o rezistenţă mică, în schimb deplasează
mult punctul de aplicaţie al forţei rezistente.

 Acest tip de pârghii este cel mai întâlnit în corpul

uman: punctul de aplicaţie al forţei F (locul de inserare a
muşchiului), se află între punctul de sprijin S (articulaţia) şi
punctul de aplicaţie a rezistenţei.

S
EXEMPLE:
 Antebraţul în flexie funcţionează ca o pârghie de gradul al III-lea când muşchii
flexori se contractă pentru a-l ridica;

 Coastele în timpul respiraţiei, la inspiraţie şi expiraţie;

• Articulaţia costo – vertebrală reprezintă punctul de sprijin, zonele de inserţie a muşchiului
pe corpul coastei reprezintă punctul de aplicaţie al forţei active iar partea anterioară a
coastelor reprezintă rezistenţa.

 Penseta, capsatorul, vasla, lopata, băţul undiţei etc.

PÂRGHIILE UMANE MULTIPLE sunt grupe de pârghii acţionate de un singur

muşchi.
• Exemplu: falangele care au muschii extensorii şi flexorii comuni.
 FORŢA DE FRECARE
• Forţele disipative care duc la pierderea de
energie mecanică pot fi împărţite în două
categorii:
 forţe de frecare
 forţe de rezistenţă
• Forţa de frecare ia naştere la suprafaţa
de contact dintre doua corpuri solide si are
sens opus miscarii.

• Forta de frecare statica:

• Forta de frecare cinetica:

coef . de frecare la alunecare(cinetic)

depinde de natura supraf. de contact)
http://www.schoolphysics.co.uk/age16-
19/Medical%20physics/text/Walking_/index.html
 Reducerea frecării în articulaţii

-contine acid hialuronic (lubrifiaza si

totodata hraneste cartilajul articular)

-Mecanismul lubrifierii articulatiilor –

pg 252-Biofizica-Enache
 DEFORMAREA CORPURILOR SOLIDE
• Sub acţiunea unor forţe suficient de intense, corpurile
solide suferă modificări de formă şi dimensiune care pot fi:
 temporare (dispar o dată cu acţiunea forţei) numite
deformări elastice
 permanente (se menţin şi după încetarea acţiunii forţei)
numite deformări plastice.
 Legea lui Hooke se refera la deformatia elastica suferita
de un corp omogen si izotrop sub actiunea unei forte exterioare. a) Alungire
b) Comprimare

 Efortul unitar (σ) este:

(Tensiune) E – modulul lui Young (modul
 Alungire relativa (ε): de elasticitate longitudinala)

 Enuntul legii lui HOOKE:

 Alungirea relativa a unui corp variaza direct proportional
cu efortul unitar.
• Corpuri perfect elastice nu există, însă până la anumite valori ale forțelor
exterioare deformațiile pot fi considerate elastice.
• Corpurile au o limită de elasticitate peste care deformarea capătă o
componentă plastică corpul nu mai revine la forma iniţială după
încetarea acţiunii forţei deformatoare.
 Între limita de elasticitate (B) şi limita de rupere (E), corpul deformat
reacţionează atât prin forţe de frecare internă cât şi prin forţe elastice,
deformarea fiind plastică.
• OA – alungirea ε este proporțională cu efortul unitar
• AB – alungirea ε nu mai este proporțională cu efortul unitar, dar nu se
observă deformații remanente
• BC – zona în care apar deformații remanente
• CD – alungirea crește mult mai mult decât solitarea exterioară de aceea se
spune că materialul suferă o curgere plastică (deformare plastică) care
este ireversibilă.
• DE – alungirea crește cu toate ca solicitarea exterioară scade adică
materialul se apropie de limita de rupere (punctul D).
 În functie de aspectul curbei tensiune-deformatie exista:
 materiale elastice – zona deformatiilor elastice este mare
 materiale plastice in care predomina regiunea deformatiilor plastice
 materiale fragile (casante) la care deformatia plastica ce precede rupere este foarte
mica (zona BE aproape lipseste)
 Thurner et al. Mater. Res. Soc. Symp. Proc. Vol. 874, 2005)

Ligament
 Rolul elasticităţii in lumea vie
• În majoritatea țesuturilor vii elasticitatea se combină cu rezistența mecanică.
Exista tesuturi si organe care prezinta diverse proprietati mecanice cu
diferite grade de rezistenta mecanica (rigiditate si duritate) sau de
elasticitate in functie de rolul pe care il au in organism.

• Proprietatile mecanice de duritate/elasticitate depind de compozitia chimica

a structurii, de forma ei, de continutul in apa si de alti factori.

• Modulul lui Young (E) caracterizeaza rigiditatea unui corp.

• Astfel, un material este cu atât mai rigid cu cât modulul E are valoare mai
mare.

• Rezistenta mecanica a unor structuri (schelet osos, dinti, etc) se datoreaza fie
unor substante minerale cristaline precum hidroxiapatita din oase si dinti

fie unor substante organice precum cheratina din unghii, par etc.
 Rolul elasticităţii in lumea vie
• Elasticitatea unor structuri organice este necesară la asigurarea unor funcţii
importante precum
 respiraţia, digestia, circulaţia sanguină şi a substanţelor necesare
organismului etc.
• În general, proprietăţile elastice se întalnesc la structurile moi (piele, muschi,
vase de sange etc.) şi la cele care sunt implicate în mişcarea mecanică
(tendoane, ligamente, cartilagii).

• Elasticitatea unor structuri organice se datorează prezenţei în compoziţia

lor a unor substante macromoleculare precum

1. Colagenul – piele, oase (25-30% din proteinele scheletului),

tendoane, vase de sange etc.

numite
2. Elastina – asigura o rezistenta crescuta la intinderea vaselor scleroproteine
de sange sub actiunea presiunii hidrostatice; apare in principal
in compozitia organelor si tesuturilor care sufera intinderi
intermitente (artere, trahee, alveole pulmonare, piele, vase de
sange (cu exceptia capilarelor) etc.
 Rolul elasticităţii in lumea vie

3. Reticulina se întâlneşte în jurul fibrelor musculare, în măduva osoasă, splină, vase

capilare, ficat, glande endocrine etc. Numărul fibrelor de reticulină scade treptat în
timpul vieţii, o mare parte din ele transformându-se în colagen.

• Proporţia diferită de fibre care intră în alcătuirea pereţilor vasculari,

tendoanelor, pielii etc. conferă acestor structuri proprietăţi elastice diferite.

 Ex: fibrele elastice din pereţii arterelor şi din unele ligamente pot să se
alungească de 1,5 – 2 ori în raport cu lungimea iniţială.

 Proprietăţile elastice ale vaselor de sânge se datorează muşchilor

netezi, fibrelor de elastină şi colagen.
 Desi inima pompează sânge în artere în mod intermitent în timpul sistolei
ventriculare totusi regimul de curgere este continuu ca urmare a
elasticității arterelor.
• EXPLICAȚIE
 La presiuni arteriale mari (în timpul sistolei), când masei de sânge i se
transmite o energie cinetică simultan are loc și o dilatare a arterei deoarece
o parte din lucru mecanic efectuat de inimă se înmagazinează sub formă de
energie potențială elastică a pereților arteriali.

 La presiuni arteriale mici (în diastolă) peretele arterei se relaxează,

energia sa potențială elastică convertindu-se în energie cinetică a sângelui
care contribuie la propulsarea parțială a masei sanguine.

 În consecintă, inima are de făcut un efort mai mic în timpul sistolei decât
dacă masa de sânge ar fi stagnat în vase în timpul diastolei.
 ELASTICITATEA ARTERIALĂ joacă un rol important în reologia sângelui
deoarece nu numai că transformă regimul intermitent de propulsare a masei
sanguine în regim continuu de curgere, dar mărește și debitul sângelui în
vase. Dacă pereții arteriali ar fi rigizi debitul sanguin ar fi mai mic, iar inima
ar trebui să efectueze în timpul sistolei un lucru mecanic mai mare.

• Presiunea sângelui la nivelul aortei are un nivel oscilant între 80-120 Torr (mmHg)
sau o valoarea medie de 100 Torr

• Variațiile ciclice datorate contracțiilor

cardiace se amortizează la nivelul arteriolelor.

 Presiunea arterială apoi cea venoasă scad

progresiv pâna aproape de anulare în vena cava.
Ecollagen = 100 x106 N/m2 Eelastina = 0.3 x106 N/m2
Structura vaselor de sange

 Perele vascular al arterelor are mai multă elastină decât colagen în timp ce vena cavă
are mai mult colagen decât elastină.
 Fibrele de elastină sunt foarte usor extensibile creând pasiv, adică fără consum de
energie, o tensiune elastică în peretele vasului conferindu-i acestuia o rezistență minimă
la distensia produsă de presiunea sanguină.
 Fibrele de colagen dau rigiditate peretelui vascular opunând o rezistență mai mare la
întindere decât fibrele de elastină conferând astfel vasului sanguin rezistență la presiuni
mari.
 Factorii care intervin în geneza
rigidității intră în acțiune la valori diferite
ale tensiunii peretelui arterial.
 Astfel, când tensiunea în peretele arterei
este scazută (presiune transmurala scăzuta),
este solicitată elastina, iar la creșterea
tensiunii va fi solicitat colagenul. Cu cât
diametrul arterei este mai mare cu atât ea va
deveni mai rigidă deoarece creșterea
diametrului duce la o transmisie progresivă a
tensiunii de la elastină la colagen.
Volumul relativ de
100% = stare relaxata
Arterele (transporta sange oxigenat) pot înmagazina diferențe mari de presiune
datorită elasticității peretelui arterial, rigiditatea lui intervenind la presiuni mai
mari.
Arterele au capacitate volumică mică.

Rezervoare de presiune
 Volumul relativ de
100% = stare relaxata

• Venele au capacitate volumică mare deoarece la o creștere ușoară a

presiunii sanguine forma secțiunii transversale se modifică devenind
circulară (“elasticitate aparenta”)
 Venele înmagazinează diferențe mai mici de presiune datorită rigidității mai
mari a peretelui venos în comparație cu cel al arterelor (la presiuni mari se
observa că volumul venei crește foarte puțin – linia punctată).

84% - circulatia sistemica (64% vene, 13% artere, 7%

Rezervoare de capacitate arteriole si capilare); 9% - circulatia pulmonara, 7% - cord
 Datorita structurii complexe a peretelui arterial, modulul lui Young (transversal) nu
are o valoare constantă ci creste odata cu presiunea arteriala, ceea ce face ca
peretele vascular sa reziste cu atât mai bine la tensiuni, cu cât este mai întins întrucât
intervine şi actiunea muschilor netezi.
Diagrama tensiune-raza arterei
pentru diferite intervale de varsta
Varsta

Peretele vasului de sange nu se supune legii lui Hooke.

https://www.inkling.com/read/medical-physiology-boron-boulpaep-2nd/chapter-
19/elastic-properties-of-blood
 Rezistenţa osoasă
• Materialele prezintă la solicitările mecanice
deformatoare o rezistenţă care este funcţie de
forma lor precum şi de natura materialului.

 Oasele lungi (ex: femurul) au o formă tubulară

care le asigură o rezistență mare la tracțiune,
compresie și torsiune pentru un minim de substanță.

 În epifiza oaselor lungi, supuse unor solicitări mecanice de compresie,

substanţa osoasă este organizată sub forma unor lamele numite trabecule,
de forma unor ogive cu faţa convexă spre extremităţi.
 Compoziţia osoasă depinde de rolul
acelui os în organism.

În oase, rezistența este dată de fibrele

osoase (trabecule), fibrele de colagen și
cristalele de hidroxiapatita.
Cartilajele au elasticitate
mare, preiau efortul din
articulatii și facilitează miscarea
între părtile mobile.
 Rezistenţa osoasă

• Ţesutul osos este în permanenţă reînnoit

(material dinamic), osteoclastele fiind
celulele care se ocupa cu distrugerea
osoasa microscopica in timp ce
osteoblastele se ocupa cu formarea
osoasa.

 Acest proces este foarte puternic în primele trei

decenii de viaţă, părând a fi controlat cu
precădere de forţele ce acţionează asupra
oaselor, obţinându-se orientarea formaţiunilor
trabeculare de-a lungul traiectoriilor pe care Mineralizarea osoasă este
se exercită tensiunea maximă Miscarea dirijata de catre metabolismul
fosfo-calcic din organism.
este vitala.
• „Dragostea de țară – patriotismul – e însă un sentiment atât
de firesc și de universal, încât se poate spune că omul care nu-
și iubește țara, pământul pe care s-a născut și a crescut mare,
este un om fără suflet. A fi patriot nu e un merit: e o datorie.
Numai cine nu socoate iubirea de țară drept o datorie e în
stare să se laude cu ea. (…) Să fii om cinstit, să-ți iubește țara,
părinții, nevasta, să nu scuipi jos, toate acestea sunt datorii
elementare pentru un om civilizat.” – George Topîrceanu,
„Memorii de război. Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin
Planina”
• Portul pescăresc Turtucaia a fost locul unde trupele românești au
suferit o înfrângere zdrobitoare, soldată cu mii de răniți și morți.
În timpul Primului Război Mondial, în bătălia dintre trupele
românești și cele bulgaro-germane, 30.000 de soldați au căzut în
supapa neagră a Turtucaiei, cunoscută și sub numele de drum al
Golgotei. Numai conștiința de neam, iubirea de semeni au
îndulcit suferințele soldaților, iar pentru sacrificul adus, aceștia
merită amintiți și păstrați în memoria națională.

• Un om ale cărui dârzenie, devotament și spirit naționalist merită

amintite și care trebuie citit este George Topîrceanu. Puțini știu
că poetul greierilor, furnicilor, florilor, al baladelor triste și vesele
este una dintre personalitățile ce au participat la bătălia de la
Turtucaia, în anul 1916, când România intrase în Primul Război
Mondial.
VALERIU GAFENCU
CARTEA

Sfantul inchisorilor

Editura: Reintregirea