METODE MODERNE DE ÎNVĂŢĂMÂNT

Prezentare generală
 Motto: “percepţia, atribuirea, motivaţia precum şi personalitatea şi
dezvoltarea fiecăruia dintre comunicatori influenţează modul în care o
persoana receptează informaţia transmisă de către alta.” (J. Gordon)

• Variabile de care ţine seama profesorul când

alege metodele:
- Publicul căruia se adresează
- Obiectivele stabilite şi conţinutul transmis
- Mijloacele tehnice de care dispune
- Experienţa didactică acumulată (teorie şi practică)
- Trăsături de personalitate
- …….completaţi!!!
 Climatul educaţional
Literatura de specialitate descrie două tipuri de
climat: defensiv şi de sprijin (create de
persoane cu trăsături favorizante …ADICĂ)
Persoanele defensive pun accent pe:
- evaluare, control
- tendinţa de a se apăra
- afişarea unei neutralităţi în raport cu
interlocutorul
- abordarea unei atitudini de superioritate
Persoanele suportive pun accent pe:
- probleme clare
- sunt spontane, descriu,
- au capacitate empatică
- promovează egalitatea
- cred în schimbare
 Cărui tip aparţineţi?
Profesorul defensiv se simte bine când susţine
prelegeri, expune, explică, arată celorlalţi cât de
multe cunoştinţe are
într-un domeniu, prezintă cu multe detalii,
evaluează de câte ori are ocazia
Profesorul suportiv construieşte climat utilizând
dezbaterile, problematizările, studiile de
caz,simulările pentru că ele încurajează cursanţii
la exprimare, spontaneitate, creativitate.
 CLASIFICARE METODE
(după Ion Ovidiu Pânişoară )
După obiectivele urmărite se împart în:
1.Metode de dezvoltare directă a abilităţilor
de comunicare
2. Metode de cultivare a creativităţii şi
rezolvare de probleme
3. Metode bazate pe dezbaterea de grup
4.Metode de construcţie a echipei
5. Metode de observare a interacţiunilor în
cadrul grupului
1. Metoda ascultării interactive
2. Brainstormingul tradiţional, electronic şi
personal
3. Phillips 66, focus grup, controversa
creativă
4. Exerciţii de spargere a gheţii, metoda
construcţiei de echipă
5. Tehnica acvariului sau “Fishbowl”
 METODA ASCULTĂRII INTERACTIVE

De ce ascultăm? De ce vă ascultă cursanţii?

Pentru:
- A înţelege, a aplica ulterior
- A reţine, a deveni mai competenţi
- A analiza şi evalua conţinutul
- A dezvolta relaţii (ascultare empatică)
- A-şi face o imagine despre emiţător
- Divertisment
 Profesorul va avea în vedere când gândeşte un subiect
aspectele anterior menţionate…ca şi următoarele

• Senzaţia celui care ascultă ca rezultat al

mai multor analizatori implicaţi (auditiv,
kinestezic, vizual)
• Interpretarea= presupune atribuirea unui
înţeles celor ascultate (ca bariere pot să
apară: temă banală sau superficială,
cursantul se centrează pe profesor, nu pe
conţinut, prejudecăţi, păreri premature,
dormitul cu ochii deschişi)
• Înţelegerea= presupune (pe lângă
interpretare) şi o evaluare critică a ceea ce
a fost audiat. Este influenţată de
inteligenţa, vocabularul, capacitatea de
concentrare, interesul pentru subiect,
temperatura camerei, aerisirea, admiraţia
pentru cel care vorbeşte, capacitatea de a
realiza conexiuni între informaţii şi a
surprinde ideile principale.
• Răspunsul ascultătorului şi ce l-a
determinat să asculte.
În lipsa unui obiectiv clar al ascultării
oamenii ascultă fără a şti de ce fac acest
lucru.
Intervin motivele prezentate anterior…pentru
ascultare.
• Exerciţiu posibil:
După transmiterea unui fragment din
conţinutul temei cer câtorva cursanţi să
prezinte acelaşi conţinut în faţa celorlalţi
colegi. Aceştia observă diferenţele care
apar între diferite prezentări şi modul în
care i-au influenţat în procesul ascultării şi
le comentează ulterior.
O. Pânişoară propune ca modalitate de optimizare a
metodei MI utilizarea anumitor segmente din metoda
socratică. Continuă ideea lui I. Cerghit care a prezentat
conversaţia euristică…..
“…..specificul acesteia rezultă din faptul că atunci când
recurge la aceasta tehnică interogativă, profesorul
instruieşte nu prin a transmite sau prezenta noi
cunoştinţe ci efectuând o activitate comună de gândire
cu elevii săi, pe care îi determină la un efort personal de
căutare şi de descoperire, pe baza valorificării propriei
experienţe de cunoaştere, a unor noi adevăruri, a unor
noi generalizări ….” (I. Cerghit, 1997)
 BRAINSTORMING
“Rezolvarea problemelor ori luarea deciziilor
în urma solicitării adresate tuturor
membrilor din grup, de a se gândi la cât
mai multe idei posibile” (Oxford Wordpower Dictionary)
-Se mai numeşte şi “metoda evaluării amânate”
pentru că ideile emise sunt evaluate într-o etapă
ulterioară, nicio afirmaţie nu e supusă evaluării
critice în prima etapă.
-Pentru înregistrare se pot folosi mijloace tehnice.
 Reguli de urmat

• Toate ideile sunt luate în considerare

• Exprimarea unor idei mai neobişnuite va fi
încurajată de profesor
• Nu se critică nicio sugestie şi ceilalţi sunt
încurajaţi să construiască pe ideile
antevorbitorilor, ideea finală aparţine tuturor
• Moderatorul sparge momentele de tăcere prin
refocalizarea pe o idee transmisă anterior
• Se solicită idei şi celor care sunt mai retraşi
• Pe parcurs, participanţii por schimba
locurile şi se reiau discuţiile după ce şi-au
cunoscut noii vecini.
• Cantitatea e mai importantă decât
calitatea, lucru care trebuie specificat.
• La încheierea discuţiilor se explică
participanţilor că pot găsi idei şi în afara
clasei, pe care le pot comunica la
următoarea întâlnire.
 Brainstorming individual
• “…stând relaxat pe scaun, cu o hârtie şi
un instrument de scris…gândindu-te la
ceva de care eşti interesat şi scriind
imediat ce îţi vine în minte. Nu încerca să
dezvolţi, să construieşti ideile, de fapt nici
nu te gândi asupra lor. Lucrează repede şi
fă o listă pe cât posibil mai lungă.” (Hybles
şi Weaver)
 Reuniunea Phillips 66
• Metodă care permite implicarea unui număr
foarte mare de participanţi. Aceştia sunt împărţiţi
în 5-6 echipe, fiecare echipă având 6 membri.
• În cadrul grupurilor astfel formate se
desemnează câte un conducător de discuţii, cu
rol de moderator.
• Activitatea se desfăşoară pe trei coordonate:
pregătirea, desfăşurarea şi valorificarea
producţiei de idei.
• Are două faze: discuţia pe grupuri şi în plen.
 Discuţia pe grupuri are ca elemente:

• Stabilirea temei de discuţie

• Desemnarea unui lider prin opţiunea
comună
• Stabilirea de comun acord a modului în
care vor fi înregistrate ideile
• Regula ca fiecare participant să se implice
• Moderatorul nu monopolizează discuţia şi
nu îşi impune punctele de vedere iar
profesorul urmăreşte aceste aspecte.
 Dezbaterea în plen
• Reprezintă reuniunea propriu zisă şi
începe cu intervenţiile liderilor grupelor;
• Ei prezintă în faţa tuturor concluziile
discuţiilor pe echipe;
• Este admisă analiza critică, al cărei scop
este de a selecta şi ierarhiza soluţiile sau
ideile;
• Evaluarea generală va fi realizată de către
profesor, la final.
 PREDAREA REFLEXIVĂ
(Cum se procedează?)

1.Clasa este împărţită în grupuri de patru până la

şase cursanţi;
2. Un cursant din fiecare grupă este selectat
pentru a preda grupei respective;
3. Predarea va avea aceleaşi obiective dar cel
care predă poate alege propriile metode;
4.Desemnarea cursanţilor profesori şi pregătirea
lor (10 minute) se va desfăşura în colţul clasei;
5. Focalizarea predării se va face pe: achiziţii şi
satisfacţii în urma predării;
6. Cursanţilor li se cere să se comporte natural în
această nouă postură;
7. Se evaluează experienţa de predare dar şi cea
de învăţare, se cer impresiile celor implicaţi;
8. Discuţia generală cu toţi cursanţii referitoare la
experienţa trăită, modurile de predare observate
şi efectele acestora;
9. Selectarea altor cursanţi pentru a trece toţi prin
rolurile de educator şi educat.
 CONTROVERSA CREATIVĂ - ETAPE
(Metodă propusă de David şi Roger Johnson)

• Divizarea grupului de lucru în microgrupuri de patru

persoane. În fiecare grup astfel constituit, doi dintre
participanţi susţin cu fermitate o poziţie într-o problemă
iar ceilalţi doi susţin o poziţie contrară.
• Cei care susţin poziţii similare discută cu ceilalţi colegi
din celelalte microgrupuri care apără aceeaşi
perspectivă. Se întorc apoi în grupurile de origine şi
expun ideile noi sau originale aflate.
• Se prezintă apoi toate ideile în grupul de origine iar
colegii notează, pun întrebări, sunt marcate punctele
forte şi cele slabe.
• După expunerea tuturor punctelor de
vedere participanţii trebuie să ajungă la o
poziţie comună, care să combine
elementele din prezentări.

• Ideea de bază a metodei poate fi

sintetizată astfel: “fenomenele se compun
din mai multe adevăruri”
• În cadrul metodei se pot folosi şi
observatorii: unul pentru urmărirea
interacţiunilor în interiorul perechilor care
susţin ideea A, altul pentru ideea B şi un
altul care să observe interacţiunile din
interiorul microgrupurilor de patru,
dezbaterea dintre opozanţi.
• Metoda= instrument de învăţare dar şi de
cunoaştere şi dezvoltare personală.
 Tehnica acvariului (Fishbowl)

• Tehnică ce presupune extinderea rolului

observatorului în grupurile de interacţiune
didactică
• Spaţiul clasei se organizează înainte de
momentul intrării cursanţilor, scaunele sunt
aşezate sub forma a două cercuri
concentrice.
• Cursanţii intră şi sunt lăsaţi să îşi aleagă locurile
şi modul cum aleg este notat de observator.
Alegerea trebuie să le aparţină. Observatorul va
înregistra şi dacă sunt preferinţe comune.

• Cei din cercul interior au 8-10 minute pentru a

discuta o problemă asupra căreia li s-a sugerat
să reflecteze.
• Participanţii şi conducătorul grupului
stabilesc regulile de bază
(Ex: susţinerea unei idei cu argumente, a fi
sau nu de acord cu antevorbitorul,
prezentarea unor argumente diferite…se
notează şi felul cum se stabilesc regulile,
dacă se respectă şi alte elemente care par
interesante).
• Grupul din cercul exterior ascultă ce
discută şi cursanţii fac observaţii care
privesc modul cum relaţionează membrii
grupului (pentru aceasta vor primi fişe de
observare)
• Se schimbă locurile şi procesul se reia.
 FIŞA de observare cuprinde ca
puncte:
1. Cum relaţionează membrii grupului (cine iniţiază
discuţiile, cine nu se exprimă, cine destinde atmosfera,
cine concluzionează, care pare să fie lider…)
2. Apar conflicte?
3. Ce strategii de detensionare se folosesc, de către
cine?
4. Cum se dezvoltă microclimatul, care e atmosfera în
grup?
5. Alte aspecte observate şi care ar putea prezenta
interes
 Rolurile cadrului didactic în cadrul
tehnicii pot fi de:
• Observator
• Participant
• Suporter
• Ghid
• “Avocatul diavolului”(aduce doar
argumente contra celor exprimate de
ceilalţi)
 Exerciţiile de spargere a gheţii
• Sunt definite ca fiind un evantai de tehnici care
au ca scop diminuarea barierelor inhibitorii şi
contribuţia fiecărei persoane la o activitate de
grup.
• Ideea de bază este aceea a instituirii unui climat
de lucru relaxant şi reconfortant
• Ca profesori trebuie să fim conştienţi de faptul
că “…bucuria, furia, ostilitatea par să producă
presiuni de a comunica” (Festinger)
 Teme de reflecţie

• Imaginaţi câteva exerciţii pe care le puteţi utiliza

în cadrul orelor susţinute de dv.
• Specificaţi scopul acestora şi descrieţi-le pe
scurt.
• Exemplu: exerciţiul “grupurilor zumzăitoare”
 “Team building” sau construirea
unei echipe
• Construirea unei echipe constituie un obiectiv şi
atunci când utilizăm metodele descrise anterior.
• Caracteristicile unei echipe de lucru eficiente
(după Douglas McGregor):
-atmosfera informală, relaxată, confortabilă
-au loc multe discuţii centrate pe sarcină, în care
este implicată fiecare persoană
- obiectivele sunt înţelese şi acceptate de toţi
participanţii
- Membrii grupului se ascultă unii pe alţii
- Deciziile sunt luate prin consens
- Criticismul este deschis, frecvent şi relativ
confortabil
- Oamenii sunt liberi să îşi exprime deschis
ideile şi sentimentele
- Conducătorul grupului nu domină ci are un
stil de conducere flexibil
- Apartenenţa la grup devine factor
motivaţional în sine
- Grupul se opreşte din când în când pentru
a examina ce a intervenit în activitate
- Se poate utiliza şi un observator care
poate urmări aspectele anterior enunţate
 METODE TRADIŢIONALE
• EXPUNEREA
Metodă de transmitere a cunoştinţelor prin intermediul
limbajului oral. Explicitează teorii, legi, idei necunoscute
sau care nu pot fi cunoscute pe baza experienţei
intelectuale a cursanţilor.
Procedee care pot fi asociate metodei: explicaţia,
descrierea, conversaţia, demonstraţia
Forme ale expunerii: povestirea didactică, descriere (se
prezintă trasături, detalii ale unui obiect sau proces),
explicaţia (predomină argumentarea raţională,
conexiunile,relaţiile cauzale)
• PRELEGEREA
De la lat.”lego-ere”=a citi, pre=în faţa cuiva
Formă de expunere sistematică prin care se
comunică un conţinut de idei, un material
informativ, utilizând modalităţi ştiinţifice de
prezentare şi interpretare- ipoteze, teorii,
argumentare logică.
• Forme ale expunerii
1. Prelegerea magistrală se realizează de
la catedră, sub formă de monolog,
folosindu-se uneori şi tabla de scris.
2. Prelegerea dezbatere, combină
expunerea cu dezbaterea. Cursanţii se
pregătesc înainte de curs pentru a
participa la discuţii. Profesorul creează
cadrul discuţiei apoi se dezbate.
• Prelegerea cu ilustraţii şi aplicaţii, îmbină
mesajul oral cu demonstraţia intuitivă, mijloacele
audio-vizuale, machetele şi cu experienţele
didactice.
• Prelegerea cu oponent, formă dramatizată a
expunerii, ia forma unui “spectacol didactic”.
Expunerea e întreruptă de un oponent (cursant,
alt profesor) care simulează că întreţine un
dialog cu profesorul, pentru a-l provoca să reia,
sublinieze explicaţia…
• Prelegerea se desfăşoară pe baza unui
plan care poate fi anunţat în prealabil.
• Momentele planului pot fi: introducere cu
scop de actualizare a cunoştinţelor
anterioare, anunţarea temei şi a ideilor
principale, concluzii care decurg din cele
expuse. Planul are valoare orientativă.
• Alte aspecte din cadrul unei prelegeri:
-corectitudine, claritate, concizie ştiinţifică şi
gramaticală, nu fraze greoaie, cuvinte de
prisos, pauze lungi
-mimică adecvată, intensitate normală a
vocii, timbru plăcut, vioi, cald, apropiat
-ritm normal de predare care să asigure
înţelegerea şi să permită consemnarea a
ceea ce e esenţial, a se evita dictarea.
- Îmbinarea metodei expunerii cu alte
metode (conversaţia, demonstrarea,
studiul de caz)
- Realizarea unei expuneri libere,textul scris
fiind necesar doar pentru orientare,
confruntarea discretă a unor date
complexe, greu de memorat.
- Evitarea repetării întocmai a conţinutului
manualului sau suportului de curs,
aducerea unor elemente noi, care să
orienteze cursanţii în activitatea de studiu
individual.
- Pregătire temeinică a conţinutului şi
modului de realizare a prelegerii, evitarea
predării improvizate
 CONVERSAŢIA
• Sau convorbirea, discuţia, metoda
interogativă.
• Constă în dialogul dintre profesor şi
cursanţi în care profesorul, formulând
succesiv întrebări, stimulează gândirea
acestora în vederea însuşirii, fixării,
sistematizării, verificării cunoştinţelor.
• Conversaţia euristică = utilizată în scopul
însuşirii de noi cunoştinţe
• Conversaţia de reactualizare = pentru
reactualizare şi introducere în tema nouă
• Conversaţia de fixare = pentru fixare şi
sistematizare
• Conversaţia de verificare = pentru
verificarea orală a cunoştinţelor
 CONVERSAŢIA EURISTICĂ
• Pofesorul se foloseşte de o succesiune de
întrebări, puse cu abilitate şi în alternanţă
cu răspunsurile primite, cu scopul de a-i
încuraja pe cursanţi să investigheze, să
asocieze de idei, să descopere noi
date.(Sesizarea de relaţii cauzale,trăsături
caracteristice, formularea de concluzii şi
generalizări, elaborarea de definiţii,
desprinderea de învăţăminte)
 Natura întrebărilor utilizate
• Factuale – de identificare, descriere,
recunoaştere a unor aspecte
• De interpretare şi extrapolare – găsirea
unor echivalente verbale, metafore,
proverbe care să exprime sensul celor
învăţate
• De comparare – stabilirea de relaţii,
explicarea unor legi, teorii, tipuri de relaţii
• De explicare – formularea unor judecăţi de
valoare, solicită idei, puncte de vedere
personale, evaluări
• De justificare – formularea unor
argumente, explicarea raţiunilor care stau
la baza anumitor fapte, comportamente
 Alte cerinţe
• Întrebările să fie precise din punct de
vedere al conţinutului, să provoace
gândirea cursantului
• Să provoace la sesizarea esenţialului şi la
rezolvarea independentă a situaţiei
• Să solicite aprofundarea noţiunilor
• Să fie înlănţuite logic, concise, corecte
dpdv gramatical.
 DEMONSTRAREA
• Metodă de explorare indirectă (mijlocită) a
realităţii
• A demonstra înseamnă:
- A arăta cursanţilor obiecte şi fenomene
reale sau substitutele lor, în scopul uşurării
eforturilor de explorare a realităţii
- A prezenta acţiuni, operaţii şi mişcări
individuale sau de grup
- A arăta armament, tehnică şi alte
materiale, modul în care funcţionează
- A materializa sub formă de experienţă
principiile expuse teoretic
- A oferi exemple sau argumente prin care
dovedim justeţea unor afirmaţii sau
existenţa unor fapte.
 Tipuri de demonstrare
• Concretă a obiectelor şi fenomenelor
• Pe baza experimentului de laborator
• A acţiunilor
• Cu ajutorul reprezentărilor grafice (scheme,
grafice, hărţi, desene, planşe)
• Cu ajutorul mijloacelor tehnice audio şi video
• Prin exemple
• Prin argumente, pentru a dovedi justeţea unor
afirmaţii.
 Demonstrarea cu ajutorul
mijloacelor tehnice (film)
• Prezentarea explicaţiilor necesare înainte
de începerea proiecţiei sau pe timpul ei,
cand fenomenul e complex
• Când problematica e simplă se urmăreşte
dezvoltarea spiritului de observaţie,
participarea activă la cunoaşterea
fenomenului, explicaţiile se pot oferi la
sfârşitul filmului
• Prezentarea proiecţiei pe secvenţe, când e
posibil, concomitent cu angajarea în
discuţii asupra celor vizionate
 STUDIUL DE CAZ
• Metodă iniţiată şi utilizată sistematic încă
din 1935 în formarea profesională a
adulţilor (Business School, Harvard)apoi a
fost extinsă.
• Cazul reprezintă o situaţie problematică
reală, tipică domeniului profesional pentru
care sunt pregătiţi cursanţii
• Profesorii care utilizează metoda ar trebui să îşi
constituie o cazuistică cuprinzând:
- Situaţii problematice reale (întâlnite de el sau
relatate de alţii)
- Situaţii problematice probabile (deductibile)
- Situaţii problematice posibile (care pot fi intuite
sau presupuse raţional)
- Se pot imagina situaţii limită, mai puţin probabile
dar nu imposibile
• O dată colecţionate situaţiile ele trebuie supuse
unui proces de prelucrare pedagogică. Aceasta
presupune:
- Alegerea unui titlu ingenios, atractiv, incitant pt
cei care studiază cazul
- Obiectivele pedagogice vizate,în termeni de
comportament observabil
- Descrierea detaliată a situaţiei problematice, în
limbaj clar, sugestiv.
- Formularea clară a sarcinilor de învăţare.
• Utilizarea unui astfel de material presupune un
studiu în etape:
- Studierea cazului individual şi să găsească
soluţii pentru fiecare dintre sarcinile respective
- Organizarea studiului pe grupuri mici.
Dezbaterile de grup trebuie conduse efectiv de
un membru al grupului, intervenţiile educatorului
trebuie să fie minime, discrete.
- În a treia etapă se organizează studiul în
plen al cazului. Grupurile îşi precizează pe
rând, soluţiile. Cei care nu adoptă soluţiile
grupului îşi prezintă punctele de vedere.
Urmează analiza critică a tuturor soluţiilor.
Dezbaterea trebuie să fie cât mai libera.
- Educatorul trebuie să încurajeze
exprimarea liberă, argumentată şi critică a
cursanţilor.
 Jocul de rol
• A fost dezvoltată ca metodă tot la
Business School, Harvard pentru formarea
afaceriştilor.
• Esenţa metodei o constituie situaţia
problematică reală sau imaginară în care
sunt invitaţi să se implice cursanţii, jucând
anumite “roluri”.
• Rolurile sunt tocmai sarcinile de învăţare ,
în sesnul că îndeplinindu-le,cei care învaţă
îşi exersează tocmai capacităţile necesare
îndeplinirii în realitate a unei asemenea
responsabilităţi.
• Situaţia trebuie aleasă şi redactată ca şi la
studiul de caz.
 Etapele unui joc de rol
• Prezentarea situaţiei problematice tuturor
cursanţilor
• Distribuirea rolurilor, acestea pot fi libere
sau sugerate de instructor
• Studiul individual şi însuşirea rolurilor,
profesorul ia parte doar ca observator.
• Evaluarea rezultatelor, analiza
demersurilor, corecţii asupra modului de
îndeplinire a rolurilor şi sarcinii colective.
Metodă, procedeu, metodologie
• Metodă = cale de urmat pentru atingerea
obiectivelor, ansamblu corelat de
procedee considerate oportune pentru o
situaţie de învăţare
• Procedeu = componentă a metodei, ţine
de execuţia acţiunii, tehnică mai limitată
care serveşte ca instrument pentru
metodă.
• Metodologia didactică = “ teoria şi ansamblul
metodelor şi procedeelor utilizate în procesul de
învăţământ”.
• Tehnologie didactică =(2 accepţiuni)
a)Ansamblul mijloacelor audio şi video utilizate în
practica educativă, alte mijloace tehnice.
b) Sistemul de metode, tehnici moderne de lucru,
formele de organizare a activităţilor didactice,
tipurile de relaţii profesori-cursanţi, structurate în
raport de obiectivele educative.