SISTEMUL NERVOS CENTRAL

 Din punct de vedere structural sistemul nervos poate

fi impartit in:
 -sistem nervos central (SNC) , cuprinzand
encefalul si maduva spinarii
 -sistemul nervos periferic, ce include componenta
somatica (nervii spinali si cranieni) si
 componenta vegetativa (SNV - simpatic si
parasimpatic).
 Sistemul nervos receptioneaza, transmite si integreaza
informatiile din mediul extern, pe baza carora
elaboreaza raspunsuri adecvate, motorii si secretorii.
 Sistemul nervos central ( SNC ) sau nevraxul, este
alcatuit din:
 emisferele cerebrale,cerebel, trunchiul cerebral,
diencefal si
 maduva spinarii
 CORTEXUL CEREBRAL
 Segmentul cerebral al sistemului nervos al omului este
mult mai dezvoltat comparativ cu al altor organisme,
iar zona cea mai dezvoltată a acestuia este scoarţa
cerebrală (cortex in latina scoarta de copac).
 Cortexul cerebral este format în cea mai mare parte
din corpi celulari si fibre amielinice, având culoarea
cenuşie, de unde denumirea de materie cenuşie. Partea
inferioara a emisferelor cerebrale este formata din
prelungiri axonice mielinizate, de culoare albă.
 Structura emisferelor cerebrale

 La mamiferele inferioare cum este şobolanul, cortexul are

dimensiuni reduse şi este slab dezvoltat.
 Pe măsură ce înaintăm însă pe scare filogenetică către
mamiferele superioare, se înregistrează o serie de salturi
calitative şi cantitative (creşterea ponderii emisferelor
cerebrale şi accentuarea circumvoluţiunilor cerebrale), care
fac să crească complexitatea structurală a emisferelor
cerebrale.
 Toţi analizatorii (de exemplu, simţul vizual, auditiv şi
cel tactil) proiectează informaţiile spre ariile corticale
specifice.
 Ariile corticale şi funcţiile acestora

 Iniţial delimităm:
 emisfera dreaptă şi emisfera stângă.

 Fiecare emisferă este împărţită în patru lobi: lobul frontal,

 lobul parietal,
 lobul occipital şi
 Lobul temporal

 Lobul frontal este separat de lobul parietal prin scizura

centrală care se întinde din vârful capului până apoape de
ureche.
1. Aria motorie

 Aria motorie controlează mişcările voluntare şi este

localizată în partea anterioară a scizurii centrale.
Stimularea electrică a anumitor regiuni ale cortexului
motor produce mişcări ale segmentelor corporale
specifice.
 Lezarea aceloraşi regiuni produce tulburări motorii ale
segmentelor corporale corespunzătoare. Reprezentarea
organismului la nivelul cortexului motor este oarecum
inversă.
 De exemplu, mişcările degetelor de la picior sunt
controlate de centri situaţi în partea superioară a ariei
motorii, iar mişcările gurii şi ale limbii sunt coordonate de
centri situaţi în partea inferioară a cortexului motor.
Motricitatea părţii stângi a corpului este coordonată de
centri situaţi în emisfera dreaptă, iar motricitatea părţii
drepte de centri aflaţi în emisfera stângă.
 Mişcările corpului (răspunsurile motorii) sunt controlate de
către o altă arie corticală. Restul cortexului, care nu este nici
senzorial, nici motor este alcătuit din arii de asociaţie.
 Aceste arii corticale sunt legate de alte aspecte
comportamentale-memoria, gândirea şi limbajul ocupând cea
mai mare parte a cortexului uman.
 Înainte de a preciza topografia acestora sunt necesare câteva
repere pentru descrierea ariilor emisferelor cerebrale.
 Cele două emisfere cerebrale sunt, în linii mari simetrice şi sunt
despărţite anteroposterior de o falie adâncă.
 2. Aria somatosenzorială

 În lobul parietal, separat de aria motorie, prin scizura

centrală sunt localizaţi centrii ai căror stimulare
electrică determină experienţe senzoriale (atingere sau
mişcare) la nivelul părţii opuse a organismului.
 Această zonă corticală este aria somatosenzorială,
adică aria de proiecţie corticală a analizatorilor.
 La acest nivel sunt reprezentate senzaţiile de cald,
rece, atingere, durere şi de mişcare corporală.
 În partea posterioară a fiecărui lob occipital Aria vizuală
este localizată aria corticală cunoscută sub
numele de aria vizuală.
 În figura de mai jos vom prezenta traseul
fibrelor optice, de la nivelul globilor oculari
până în ariile corticale vizuale.
 Se observă că o parte din fibrele
provenite de la globul ocular drept se
proiectează în emisfera cerebrală
dreaptă, în timp ce altele se
încrucişează la nivelul chiasmei optice
şi se poiectează în emisfera opusă
(pentru globul ocular stâng se constată
o organizare similară).
 Fibrele nervoase provenite din partea
dreaptă a ambilor globi oculari se
proiectează la nivelul emisferei cerebrale
drepte, iar cele provenite din partea stângă a
ambilor globi oculari se proiectează în
Aria auditivă

 Aria auditivă (situată la suprafaţa lobilor temporali)

este implicată în analiza semnalelor auditive complexe
şi în special în analiza vorbirii. Ambele urechi sunt
reprezentate în ariile auditive pe ambele părţi ale
cortexului, totuşi conexiunile sunt mai puternice
înspre partea contralaterală.
Ariile de asociaţie
 Zonele corticale care nu sunt direct implicate în activităţi
senzoriale sau motorii sunt denumite arii de aociaţie.
 Aria de asociaţie frontală (zona lobului temporal situată
anterior ariei motorii) pare să aibă un rol foarte important în
cadrul proceselor prin care se realizează rezolvarea de
probleme.
 Oamenii care au suferit leziuni ale ariei de asociaţie frontale nu
prezintă modificări ale capacităţii de rezolvare a sarcinilor
intelectuale, inclusiv a celei de rezolvare a problemelor cu
răspuns lent.
 O explicaţie a acestei situaţii ar fi că limbajul oferă posibilitatea
de reamintire a răspunsului corect. La asemenea persoane se
observă însă dificultăţi de rezolvare a prolemelor care resupun
schimbări frecvente ale strategiilor de rezolvare (Milner, 1964).
 Ariile de asociaţie posterioare situate în apropierea
diverselor arii senzoriale primare, sunt un fel de arii
senzorieale secundare, fiecare deservind o anumită
modalitate senzorială. Partea inferioară a lobului
temporal, de exemplu are funcţie vizuală.
 Leziunile la acest nivel produc tulburări de
recunoaştere şi diferenţiere a formelor, dar nu şi
pierderea vederii aşa cum se întâmplă în cazul ariei
vizuale primare din lobul occipital. Altfel spus,
bonavul vede formele dar nu le poate identifica sau
diferenţia una de alta. (Goodglass şi Butters, 1988).
 CEREBELUL
 Cerebelul este formatiunea cea mai voluminoasa a
metencefalului.
 Se află situat in fosa postero-interioara a cavitatii
craniene, in spatele bulbului si a puntii, sub lobii
occipitali, si este adapostit in cele doua adâncituri
inferioare ale osului occipital.
 Cerebelul este un important centru integrativ al
impulsurilor stato-kinetice, al coordonarii si
dozarii diferitelor miscari voluntare si reflexe.
 Principii care explica raportul
dintre creier si viata psihica
 Exista o relatie directa intre organizarea morfologica a
creierului si functiile acestuia, incluzând si functiile psihice.

 1. Principiul neuronului – are la baza faptul cunoscut ca unitatea

morfologica si functionala a creierului este neuronul.
 2. Principiul centralizarii – principiul de convergenta reciproca si
de grupare a neuronilor in ansambluri organizate in centrii nervosi.
 3. Principiul cefalizarii este legat de planul general de organizare a
organismului si de planul de organizare a sistemului nervos central.
 4. Principiul corticalizarii stabileste faptul ca scoarta cerebrala,
care este cea mai noua formatiune filogenetica, tinde sa devina
centrul superior de comanda si control al sistemului nervos central,
subordonand activitatea formatiunilor subiacente.
 3. Principiul cefalizării este legat de planul general de
organizare a organismului si de planul de organizare a
sistemului nervos central.
 4. Principiul corticalizării stabileste faptul ca scoarta
cerebrala, care este cea mai noua formatiune filogenetica,
tinde sa devina centrul superior de comanda si control al
sistemului nervos central, subordonand activitatea
formatiunilor subiacente.
 5. Principiul diferentierii si specializarii stabileste faptul
că encefalul este un sistem morfofunctional neomogen,
fiind diferentiat atat structural cat si functional si avand o
specializare functionala a elementelor din care este
alcatuit.

 6. Principiul ierarhizarii si integrarii

sistemice stabileste legile dupa care se realizeaza
diferentierea si specializarea in organizarea functionala a
creierului. Din punctul de vedere al acestui principiu, se
creeaza un tip de relatie cu dublu sens, cu un sens
ascendent, de la nivelele inferioare catre cele superioare si
un sens descendent, de la nivelul superior catre cele
inferioare.
 7. Principiul comutarii implica doua aspecte : primul se
refera la diversificarea si cresterea intrarilor si iesirilor la
nivelul organismului, iar celalalt aspect se refera la legea
fiziologica a exclusivitatii, conform careia organismul nu
poate efectua, in acelasi timp, doua comportamente
adaptive, in raport cu stimulii exteriori, ci numai unul
singur.

 8. Principiul reflexului exprima natura de baza a

activitatii creierului, unitatea functionala a acestuia fiind
arcul reflex.

 9. Principiul modelarii informationale se exprima, pe

de o parte, prin dependenta functionarii creierului de
sursele de stimulare si de informatie exterioare si pe de alta
parte prin caracterul reflectoriu al vietii psihice.
 10. Principiul conexiunii inverse sta la baza
modelului general de functionare a creierului,
considerat ca un sistem cibernetic, cu autofunctionare
si autoreglare.
 Conform acestui principiu, creierul are capacitatea de
a-si mentine un anumit echilibru si de a-si corecta
eventualele erori de functionare si, de asemenea, are
capacitatea de a-si dezvolta experienta prin
achizitiaunor structuri informationale noi si prin
crearea unor sisteme noi de legaturi.
 11. Principiul redundantei se refera la actiunea
factorilor perturbatori, interni sau externi, asupra
activitatii informationale a creierului.
 12. Principiul verbalizarii este legat de aparitia si
dezvoltarea limbajului articulat.
 13. Principiul plasticității– evidentiaza faptul ca
organizarea si functionarea creierului au o anumita
plasticitate de autoelaborare in cadrul interactiunii
sale cu mediul.
 Din punct de vedere filogenetic, aceste functii apar treptat, de
la cele primare catre cele tertiare, o data cu dezvoltarea
morfofiziologica a creierului.
 Astfel, functiile primare se intalnesc la toate vertebratele.
 La mamifere, apare reflexul de orientare, atentia, un anumit
tip de memorie elementara.
 La acestea se adauga o buna dezvoltare a conduitelor
instinctuale : de construire a cuibului, de crestere a puilor, de
procurare a hranei, de reproducere s.a.m.d. La om, prin
dezvoltarea creierului, apar functiile gnozice (cunoaștere) ,
praxice (deprinderi)si cele de limbaj, care au o valoare
functionala predominanta.
 Functiile primare sunt functiile solide, foarte bine
organizate structural.
 Functiile secundare si cele tertiare apar mai tarziu, in evolutia
sistemului nervos. Ele sunt mai complexe, dar sunt mai putin
bine organizate si, prin urmare, sunt mult mai vulnerabile.
 La om, prin dezvoltarea creierului, apar functiile:
 gnozice (cunoaștere) ,
 praxice (deprinderi) si
 de comunicare (limbaj), care au o valoare functionala
predominanta.
 Functiile primare sunt functiile solide, foarte bine
organizate structural.
 Functiile secundare si cele tertiare apar mai tarziu, in
evolutia sistemului nervos. Ele sunt mai complexe, dar
sunt mai putin bine organizate si, prin urmare, sunt mult
mai vulnerabile.
 In mod experimental, s-a putut demonstra ca primele care
sunt afectate intr-un proces patologic sunt functiile tertiare si
in special cele legate de constiinta.
 In cursul traumatismelor cerebrale, datorate accidentelor
sau in intoxicatii se constata o dezintegrare a functiilor
secundare si ulterior a celor primare, de tip neurologic pur.
Acest fapt se explica prin aceea ca functiile creierului deriva
unele din altele prin diferentiere si specializare functionala.
 Relatia dintre creier si psihic nu poate fi redusa la o schema
de tipul stimul-raspuns. Reactia de acest tip apare ca un
mecanism de reflex automat, numai la nivelul functiilor
primare.
 Funcțiile psihice ale
emisferelor cerebrale
 Emisferele cerebrale sunt implicate direct in
construirea mecanismelor si proceselor psihice.

 LOBUL FRONTAL este implicat direct in
mecanismele vietii afective.
 Sunt cunoscute tulburarile afective in leziunile lobului
frontal.
 De asemenea, in aceleasi leziuni poate apare
iritabilitatea, torpoarea (somnolenta), lipsa de
initiativa, alaturi de discrete tulburari de personalitate.
 Tulburarile psihice cauzate de afectarea lobului frontal se
impart in 3 grupe :
 1. Tulburari de dispozitie si caracter, care constau in
cresterea tonusului afectiv, cu euforie si erotism, alternand
cu faze de melancolie, cu reactii caracteriale, de tip
psihopatic sau iritabil.
 2. Tulburari de activitate – se refera la activitatile fizice
exterioare si la manifestarile intelectuale. Apare o ruptura
intre bolnav si lumea exterioara, cu saracirea relatiilor si cu
absenta reactiilor la evenimente externe. Se adauga o stare
de apatie, indiferenta la durere, mutism achinetic si poate
evolua catre coma si moarte.
 3. Tulburari intelectuale, care privesc atentia si memoria.
Pot merge de la confuzie, dezorientare temporo-spatiala la
starea de perplexitate pana la dementa.
LOBUL PARIETAL
 LOBUL PARIETAL este in relatie cu functiile praxice
(deprinderi) si gnozice, cu schema corporala si cu limbajul.
 In leziunile lobului parietal apar 3 tipuri de tulburari :
 1. Tulburari praxice, adica apraxie ideomotorie, apraxia
imbracatului
 2. Tulburari ale schemei corporale sunt tulburari ale
perceptiei referitoare la dimensiunile si postura propriului
corp.
 3. Tulburari de limbaj – duc la afazie senzoriala.

LOBUL TEMPORAL
 LOBUL TEMPORAL este in relatie cu memoria, constiinta si
viata emotional-afectiva. In leziunile lobului temporal, exista
4 tipuri de tulburari :
 1. Tulburarile emotionale – experimental, la animale, au
putut fi produse accese de furie, de agresivitate, de alerta, de
frica si fuga, prin excitarea lobului temporal.
 La om, se pot obtine stari de tristete, teama de moarte,
senzatia de singuratate. De asemenea, crize de manie si
violenta, care se pot permanentiza sau croniciza, in situatii de
excitare continua a lobului temporal, cum ar fi in epilepsia de
lob temporal.
 2. Tulburari psihomotorii
 3. Tulburari de memorie – sunt constante, in leziunile de
lob temporal si sunt sub forma de amnezie si de fixare.
 4. Starile de vis, care constau in tulburari de constiinta,
asociate cu halucinatii vizuale, auditive, gustative, olfactive,
stari care survin sub forma de criza. La acestea se adauga
ruperea partiala de realitate a bolnavului.
LOBUL OCCIPITAL
 LOBUL OCCIPITAL este in relatie functionala cu
perceptia timpului si a miscarilor, a spatiului vizual, a
memoriei si a dispozitiei afective.
 Leziunile acestui lob prezinta 3 tipuri de tulburari :
 1. Halucinatii vizuale
 2. Tulburari de memorie si de afectivitate
 3. Tulburari de perceptie temporala, de miscare si
de spatiu
CORPUL CALOS
 CORPUL CALOS (fascicul de fibre nervoase care uneste
cele doua emisfere ale creierului mare) este implicat in
mecanismele memoriei si a constiintei, precum si in
procesele gnozice si praxice.
 Leziunile corpului calos produc 3 tipuri de tulburari :
 1. Tulburari psihice : inertia motorie, scaderea memoriei,
lipsa de initiativa, lipsa legaturii intre idei, iritabilitatea,
nesiguranta, anumite tulburari de caracter.
 2. Tulburari praxice : apraxia ideomotorie, apraxia
mimica. Apraxia consta in incapacitatea de a executa
activitati motorii cu scop, invatate anterior, in ciuda vointei
si a activitatii fizice, ca rezultat al disfunctiei cerebrale
 3. Tulburari gnozice : agnozia obiectelor(incapacitatea de
recunoaștere a obiectelor)