Curs 6

Exercițiu

 Descrieți în scris o situație în care ceva nefercit vi s-a
întâmplat. Începeți descrierea înainte de evenimentul
nefericit. Împărtășiți în detaliu ce s-a întâmplat, cum
v-ați simțit și ce ați făcut, ce s-a întâmplat după
eveniment, inclusiv cum v-a influențat acest
eveniment viața.
 Considerații teoretice

 Analiza fenomenologică se fundamentează teoretic pe filozofia
fenomenologică germană dezvoltată de Edmund Husserl la
începutul secolul XX si continuată de Heidegger, Sartre si
Merleau-Ponty. Filozofia fenomenologică are ca obiect de
reflecție actul constient si modul în care noi devenim constienți
de obiectele, evenimentele, procesele din lume (Holstein si
Gubrium, 1994).
 Conceptul de fenomenologie derivă din cuvântul grec
phenomenon care semnifică: a se arăta pe sine, a se pune în
lumină. Astăzi este acceptat faptul că termenul de fenomen a
creat mult timp confuzie.
 Fenomenul poate fi:

 O situație – a fi bolnav, a fi promovat, a divorța, a deveni
părinte, a apela la avort, etc.
 O emoție – fericire, depresie, gelozie, frică, furie, iubire
 Un program, o organizație – ajutorul social, voluntariatul,
orașul multietnic, corporația multi-națională

Fenomenul reprezintă lumea externă percepută intr-un mod

specific.
Cu alte cuvinte, experiența fenomenologică surprinde relația
dintre subiectivitate si lumea reală.
 Experiența trăită

 Asumpția de la care porneste fenomenologia este aceea că
structura de bază a lumii vii este experiența trăită.
 Experiența este conceptualizată ca fiind percepția lumii si
a propriei persoane in lume, in momentele in care
adevărurile si valorile se constituie pentru sine.
 Percepțiile ne aduc evidențe despre realitate, nu doar asa
cum este ea văzută, dar mai ales cum este trăită.
 Percepția obiectului/ evenimentului nu este identică nici
cu obiectul/evenimentul si nici cu actul perceptiv.
 Principiile analizei fenomenologice

 Trăsăturile fundamentale ale fenomenologiei constituie
principiile analizei fenomenologice.
 Fenomenologia este studiul procesului de conștientizare a
obiectelor si evenimentelor la care orice om ajunge.
 Cercetarea fenomenologică investighează modul in care
persoana percepe lumea sa, incercand să descrie in
detaliu conținutul si structura proceselor de constiință.
 Altfel spus, fenomenologia incearcă să facă vizibil invizibilul.
 Metoda se bazează pe…

 Descripțiile experiențelor de viață cotidiană ale participanților
si mai puțin pe explicații.
 Viața cotidiană, de zi cu zi, asa cum este ea experiențiată de
participanți ocupă locul central in preocupările fenomenologiei.
 Descripțiile pot fi obținute prin interviuri de profunzime sau pot
fi scrise de persoanele incluse in cercetare.
 In analiza fenomenologică cercetătorul caută să surprindă
semnificațiile de profunzime ale experiențelor trăite de
participanți.
 Scopul final este de a accede la cunoasterea autentică a modului
in care persoana sau grupul experiențiază fenomenul, de a
“deschide” o fereastră către experiență.
 Analiza fenomenologică versus
analiza de discurs

Analiza fenomenologică se distinge de analiza de discurs. Desi ambele
metode subliniază importanța limbajului, diferența apare în maniera de
percepere al rolului cogniției.
 Analiza fenomenologică este preocupată de convingerile si cognițiile
persoanei, de modul cum gândeste si simte despre subiectul abordat.
Desi analiza fenomenologică recunoaste că narațiunea verbală nu face
neapărat transparente convingerile persoanei, totusi acordă sanse de
accedere la cogniții prin procesul de analiză a transcrierilor relatărilor.
Multe din asumpțiile analizeifenomenologice sunt fundamentate pe
teoria cognițiilor sociale (Smith, Jarman si Osborn, 1999).
 În contrast, analiza de discurs este sceptică în privința posibilității de a
releva cognițiile prin analiza detaliată a narațiunilor verbale. Scopul
analizei de discurs este elucidarea relației si interacțiunii dintre
afirmațiile verbale ale persoanei si discursurile preexistente pe care
persoana se bazează în procesul de comunicare.
 Analiza fenomenologică versus
analiza de conținut

 Analiza fenomenologică este diferită si de analiza de
conținut.
 Analiza fenomenologică nu este interesată de frecvența de
apariție a unor cuvinte sau propoziții.
 Înțelegerea semnificațiilor fenomenelor asa cum sunt ele
trăite de participanți se realizează în analiza
fenomenologică prin relația interpretativă pe care o are
cercetătorul cu transcrierile interviurilor.
 
 Cercetarea fenomenologică are ca punct inițial o
experiență concretă de viață (ex. infertilitate, boală
cronică).
 Scopul cercetării fenomenologice nu il constituie
conturarea de răspunsuri la intrebări inițiale, ci
identificarea a ceea ce este esențial in acel fenomen.
 Surprinderea esențialului presupune o analiză intensă,
de profunzime si interpretativă; in consecință analiza a 6-
12 interviuri este suficientă.
 Este o metodă calitativă de
profunzime

 Desi oricare dintre tehnicile calitative pot fi numite
metode de profunzime, cu siguranță analiza
fenomenologică merită acest atribut in cel mai inalt grad.
 Sarcina cercetătorului este de a face o imersie in materialele
care descriu fenomenul pană cand semnificația si esența
lucrurilor devin clare pentru el.
 In procesul de imersie cercetătorul pune in "paranteză"
percepțiile personale asupra fenomenului cu scopul de a găsi
semnificațiile autentice ale fenomenului.
 Ar fi o greseală să se considere că aceste ultime semnificații
sunt cele "adevarate„.
Procesul de pătrunderea a înțelesului profund
al fenomenului se realizează în 7 secvențe:

1. Intuiția este primul pas în procesul fenomenologic. Intuiția nu este o iluminare,
presupune dezvoltarea constiinței cercetătorului asupra fenomenului prin
ascultare si privire.
2. Analiza implică identificarea structurii fenomenului studiat, identificare ce are
loc printr-un proces dialectic (prin conversații cu participanții).
3. Descrierea fenomenului este ceea de a treia fază. În căutarea esenței,
fenomenologia trece de la descripțiile fragmentare la descoperirea aspectelor
comune.
4. Observarea modurilor în care fenomenul prinde contur.
5. Explorarea constientă a fenomenului. În acest pas, cercetătorul reflectă asupra
relației proprii cu fenomenul (afinități, distanțare, etc.).
6. În penultimul pas, cercetătorul îsi suspendă convingerile proprii, cunostințele
stiințifice realizând procesul ce poartă numele de reducție fenomenologică.
Scopul reducției fenomenologice este de a oferi o descripție a esenței
fenomenului cât mai puțin marcată de cercetător.
7. Ultimul pas, de natură hermeneutică implică interpretarea semnificațiilor
ascunse ale fenomenului.
 Etapele analizei fenomenologice
interpretative:

 AFI presupune căutarea si identificarea firului comun care apare în
interviuri printr-un proces inductiv de explorare si descoperire.
 Rezultatele cercetării (în acest caz, temele majore) reies din datele
adunate.
 Temele:
 Sunt concepte semnificative care leagă părți importante din interviuri.
 Mai pot fi definite si ca patternuri coerente identificate în conținutul
interviurilor.
 Au un caracter relativ abstract în cele mai multe dintre cazuri. Ele nu se
dezvăluie imediat cercetătorului, semnificațiile fenomenului nu sunt
transparente la prima citire a interviurilor. Prin urmare, ele trebuie descoperite
printr-un proces de analiză si interpretare susținută din partea cercetătorului.
 Smith, Jarman si Osborn (1999) descriu reperele generale care ghidează
analiza tematică:
 1:

 Primul pas în căutarea de teme în transcrierea narațiunilor
verbale presupune citirea repetată a transcrierilor cu scopul
de a deveni cât mai familiar cu conținutul acestora.
 Fiecare nouă recitire aduce cu sine noi înțelesuri pentru
cercetător. Este recomandabil ca fiecare transcriere să fie
citită în detaliu înainte de a trece la o a doua.
 Atunci când sunt transcrise interviurile, este preferabil să
se acorde un spațiu suficient de larg atât în partea stângă a
foii cât si în cea dreaptă. În spațiul stâng se notează
primele comentarii si sintetizări, interpretări preliminare
sau asocieri generate de lectura interviului.
 2:

 Se sintetizează notele scrise în partea stângă a foii utilizând marginea dreaptă, unde
se notează temele care reies din conținutul interviului, apelând la cuvinte-cheie sau
expresii care surprind esența a ceea este descoperit.
 Acest proces poartă numele de codare inițială. Pentru fiecare temă identificată se
produce un cod. Procesul de codare este în fapt un proces de analiză propriu-zisă
iar codurile sunt reprezentări formale ale gândirii analitice.
 Codurile pot să ia diferite forme: cuvinte cheie, numere, puncte colorate, abrevieri
– opțiunea aparține cercetătorului. În acest stadiu preliminar, de codare inițială, nu
este necesar ca acele cuvintele-cheie să fie definitive dar e important ca ele să
articuleze conceptul identificat.
 De exemplu, în interpretarea tematică a interviurilor care abordau durerea cronică,
temele identificate în stadiul preliminar al analizei au fost: nesiguranță, căutare de
explicații, încercarea de a da un sens suferinței, implicații persoanle. În această primă
etapă a analizei tematice, transcrierile sunt tratate ca date potențiale si nu se omit sau
selectează părți din conținuturi, pe criteriul relevanței sau irelevanței.
 Codările inițiale trebuie să fie cât mai largi.
 3:

 Pe o pagină separată sunt listate temele identificate si se
caută relațiile dintre acestea.
 În acest proces apare evident că unele teme pot fi ordonate
împreună, după cum teme noi pot să apară.
 În momentul în care noi clusteri au fost identificați se reia
interacțiunea cu textul transcrierii pentru a verifica
semnificația celor spuse de participant.
 4:

 Se continuă la fel cu fiecare transcriere pentru a identifica
teme comune si noi.
 Fiecare temă este codată pe marginea dreaptă a paginii.
 Temele noi identificate în interviul al doilea, al treilea, etc.,
se verifică și în transcripțiile anterioare.
 Pentru fiecare interviu se realizează o pagină separată care
listează temele.
 5:

 Atunci când procesul de căutare de clusteri tematici în fiecare
interviu a luat sfârsit, se trece la căutarea temelor care reflectă
experiențele comune.
 Toate temele identificate sunt scrise pe o pagină separată pentru
a facilita găsirea de similarități sau conexii între ele. Astfel, se
poate pune în evidență faptul că unele teme pot fi grupate
împreună în teme supraordonate care aglutinează temele
disparate.
 Noi clusteri, cu un grad mai înalt de generalitate se conturează
din temele inițial identificate. Acestea reflectă experiența
comună împărtăsită de participanți. Ele sunt la rândul lor
etichetate, deci noi categorii de coduri sunt produse.
 6:

 Se realizează un tabel sintetic care cuprinde temele majore
identificate si ordonate coerent.
 De cele mai multe ori, odată cu identificarea temelor sunt
conturate si subtemele adiacente fiecărei categorii tematice.
Tabelul trebuie să cuprindă si indici care să arate locul unde pot
fi găsite pasajele care ilustrează temele (de obicei se utilizează
cuvinte cheie preluate din pasaj si numărul interviulului, al
paginii si al paragrafului; ex. 4.11.5).
 Odată ce acest sistem de codare numeric si conceptual a fost
creat, fiecare interviu este recitit din nou pentru a ne asigura că
semnificațiile psihologice implicite și explicite au fost
identificate corect în descripții si că se regăsesc în temele
conturate.
 7:

 Temele majore astfel identificate sunt verificate si prin
căutarea discrepanțelor.
 Acestea trebuie să direcționeze cercetătorul spre reluarea
analizei, care este un proces ciclic, reiterativ.
 8:

 În următorul pas, transcrierile se rearanjează în funcție de
codurile primite.
 Se crează fisiere (preferabil în computer, dar pot fi
realizate si prin decupaje propriu-zise) cu pasajele din
interviuri care ilustrează fiecare temă majoră comună.
 De exemplu, putem avea cinci foldere care corespund celor
cinci teme majore indentificate. Fiecare folder conține
extrase din interviuri care ilustrează tema respectivă.
 Chiar si în această fază temele pot fi “rafinate” odată cu
lecturarea repetată a pasajelor respective.
 9:

 Stadiul final este acela al trecerii de la texte fragmentate la
o perspectivă holistică asupra datelor.
 Analiza tematică se traduce într-o narațiune.
 Distincția dintre analiză si producerea unui text coerent
este una falsă. Analiza continuă si în procesul de scriere.
 Structura narațiunii este dată de experiențele comune
participanților. Totusi, aceasta nu implică ignorarea
experiențelor unice sau contradictorii.
 Procesul de analiză fenomenologică
interpretativă

1. Citirea si recitirea repetată a fiecărui interviu si realizarea unei sintetizări,
asocieri si interpretări preliminari
2. Căutarea de categorii tematice în fiecare interviu si codarea lor inițială
3. Identificarea relațiilor dintre teme si gruparea temelor în categorii
supraordonate
4. Se reia procesul cu fiecare interviu
5. Căutarea experiențelor comune (un nou set de teme si coduri sunt
produse)
6. Realizarea tabelului sintetic cu temele majore identificate în toate
interviurile
7. Căutarea discrepanțelor
8. Gruparea extraselor care ilustrează temele majore
9. Analiza temelor majore prin crearea unui text narativ (analiză
interpretativă)
Comparație între analiza fenomenologică
interpretativă și grounded theory
(după A. Băban)

 În psihoterapie

 Cel mai cunoscut curent fenomenologic este terapia
centrată pe client a lui Carl Rogers.
 Rogers afirmă că fiecare individ trăiește într-o lume
aflată într-o continuă schimbare a experienței
subiective, lume al cărui centru îl reprezintă.
 Această idee are la bază premiza că lumea
experienței personale este intimă și nu poate fi pe
deplin înțeleasă decât de către individul în cauză.