Intocmit de

Student CIOCANEL VASILE FLORIN

Prof. ANITEI LILIANA
Facultatea de Geografie si Geologie
 Tundrele sunt formatiuni ierboase,
subarbustive si arbustive scunde,
deschise, formate sub influenta
climatului aspru polar, situate la limita
padurilor de conifere, intre silvotundre
si deserturile nivoglaciare
 Denumirea de tundra a fost data atât regiunilor situate dincolo de limita
naturala a padurilor, catre poli, considerând pozitia ei in latitudine- cât si
zonelor inalte ale muntilor aflate dincolo de limita de extensiune a arborilor,
tinând seama de limita acestora in altitudine. Astfel in desfasurarea
sa latitudinala exista o zona de tundra subarctica, iar cea altitudinala, de o
zona a tundrei alpine.
Tundrele arctice ocupa Islanda, nordul peninsulei Scandinave,
extremul nordic al Rusiei, estul Canadei.
 Tundrele arctice
Delimitata pe-alocuri catre sud de Cercul Polar de Nord sau de paralele a caror valoare
nu depasesc 53 de grade latitudine nordica, tundra se desfasoara oarecum circumpolar pe mai
bine de 20 de grade latitudine si ocupa 3 milioane de km patrati, in partile septentrionale ale
Americii, Europei si Asiei, constituind a doua zona biogeografica de la suprafata globului cu
extensiune continua. In zonele muntoase , tundra ocupa portiuni restrânse din inaltimile
Alpilor, Caucazului, Himalaiei etc.
In tundra, iarna tine 8-10 luni, temperaturile sunt foarte scazute, zapada este putina,
nebulozitatea e mare, vânturile inghetate stânjenesc dezvoltarea in bune conditii a
vietuitoarelor.
Verile sunt scurte, 2-4 luni, media lunii celei mai calde mentinandu-se sub 10 grade
Celsius. Precipitatiile cad mai ales vara. Desi cantitatea de precipitatii este mica, plantele se
dezvolta deoarece evaporarea este si ea foarte scazuta, iar infiltrarea apei in sol,slaba, dat fiind
faptul ca subsolul este vesnic inghetat. Din aceasta cauza apar in mod frecvent mlastini.
Solurile sunt gleice si turbogleice, iar in regiunile muntoase sau stancoase sunt soluri
scheletice poligonale.
 Tundrele euroasiatice

Ocupa in buna parte Islanda, nordul Peninsulei Scandinave si extremul nord al Rusiei
pâna in Peninsula Kamceatka.
Tundra cu arbsuti este frecventa in Peninsula Kola pâna la fluvial Lena caracterizând
depresiunile cu soluri umede si impermeabile, tarmurile cursurilor de apa si a lacurilor
adapostite de vânturile puternice din regiunile inferioare ale Arcticii.
In aceste formatiuni lemnoase predomina mestecinii mici (Betula nana-Betula tortuosa,
Betula glandulosa), arinii pitici (Alnus crispa, Alnus fructicosa) si salciile pitce (Salix arctica,
S.glauca, S.lapponum). Stratul inferior este alcatuit din ierburi marunte, muschi si licheni.
Lacurile arctice din câmpiile si depresiuni meridionale invecinate cu tufarisurile de mai
sus mentionate sunt populate de rogozuri (Carex aquatilis), bumbacarita (Eriphorum
angustifolium)sapte-degete (Comarum palustre), piciorul-cocosului arctic (Ranunculus
pallasii), muschi acvatici si numeroase alge.
 Tundrele cu subarbusti
Situate la nordul tundrelor cu arbusti edificate de ericacee marunte ca afinul (Vaccinium
uliginosum), merisorul (V. vitis-idaea), Ledum palustre, Cassiope tetragona la care se mai
alatura salciile (Salix herbacea) si mestecenii pitici.
Tundra mezofila
Cu ciuperci si grimanee se dezvolta pe solurile permeabile, bine drenate si care se
dezgheata pe o grosime de aproximativ un metru. Pajistele unistratificate de 15-30 de cm
dominate de ciperacee (Carex rigida, C.pedata, C.nardina) si de graminee (Deschampsia
arctica, Poa alpina) sunt asociate cu tufe marunte, muschi si licheni.
Tundrele xerofile
Se dezvolta pe terenurile mai ridicate acoperite cu depozite grosiere sau nisipoase cu
substrat calcaros. Vegetatia acestor tundre este saracacioasa alcatuita din salcii-pitice arctice,
ericacee scunde alaturi de care vegeteaza argintica (Dryas octopetala), iarba-sopârlelor
(Polygonum vivi parum), rogozuri (Carex, Luzula) s.a.
 Tundrele cu muschi si licheni

Ocupa regiunile mai nordice cu climat aspru si uscat unde arbustrii si subarbusti nu pot
supravietui. Vegetatia este scunda si unistratificata alcatuita majoritar din muschi
(Aulacomnium turgidum, Camptothecium trichoides) si licheni (Cladonia islandica, C.
cucullata, C. nivalis). Printre acestia mai cresc unele ciperacee si poacee.
Formatiunea vegetala numita fell-field (in engleza=câmp pustiu) este alcatuita din mai
multe populatii formând comunitati mixte de argintica (Dryas integrifolia) cu roguzuri arctice
(Carex nardina, C.misandra).
Formatiunea vegetala barren (in engleza=sterp) spre deosebire de precedenta se
caracterizeaza prin monotonie si uniformitate. Datorita instabilitatii substratului, plantele se
grupeaza in comunitati mici de argintica (Dryas) cu indivizi izolati de ochii-
soricelului. (Saxifraga nivalis) s.a.
 Tundrele din America de Nord

Sunt asemanatoare cu cele din nordul Eurasiei. In estul Canadei, tundrele

mezohigrofile populeaza depresiunile umede. Ele sunt dominate de ciperacee
, higrofile (Carex aquatili, Eriophorum) asociate cu ochii-soricelului (Saxifraga
hirculus), iarba soparlelor (Polygonum viviparum) si cu diferite specii de muschi.
In insulele nordice, tundra este saraca în specii dominând formatiunile
barren si mac-arctic, (Papaver radicatum) si cu ochii-soricelului.
 Tundrele antarctice

Extensiunea ghetarilor limiteaza foarte mult tundra din emisfera australa, care cuprinde doar tarmurile Antarctidei si
insulele invecinate mult indepartate unelel de altele.
Tundrele insulelor subantarctice sunt mult mai sarace decât a celor din emisfera boreala, fiind limitate atât climatic cât
si teritorial. Aici stapânesc plantele in forma de perinita.
Insulele Kerguelen poseda o vegetatie mai variata. Pe versantele estice adapostite se intâlnesc populatii mixte alcatuite
din tufe emisferice (Azorella, Acaena), asociate cu poacee (Agrostos Antarctica) si pteridofite (Lycopodium saururus).
Tundrele Antarcticei sunt foarte sarace, distribuite numai pe tarmuri. Interiorul continentului Antarctic este acoperit cu
o calota de gheata permanenta (desert rece). Pe tarmuri, in sezonul cald zapada si gheata se topesc pentru o scurta perioada
de timp permitand vegetatiei sa se dezvolte. Aici domina tundrele cu muschi si licheni fruticulosi, printre care vegeteaza
izolat si cateva plante cu flori (Deschampsia Antarctica, Acaena, Azorella)
Fauna tundrelor antarctice este foarte saraca, lipsind mamiferele. Cele mai numeroase sunt pasarile, dar si dintre
acestea numai doua specii sunt caracteristice uscatului (Anthus antarcticus, Chionis minor o pasare alba de marimea unui
porumbel care se hraneste cu moluste, crustacee si oua de penguin) majoritatea fiind reprezentate de penguin (Pygoscelis
Antarctica), albatros (Diomedea exulans) si pescarus (Megalestris Antarctica), sunt mai multe pasari marine, care folosesc
uscatul numai ca loc de cuibarit si de popas.
 Silvotundra

Reprezinta o zona de trenzitie intre padurile de conifere boreale la

tundra propriu-zisa. Pe cuprinsul silvotundrei arborii au o inaltime mai
mica, gasindu-se la o distanta de 8-10 m departare unii de altii, alcatuind
paduri rare cu trei straturi. Stratul arbustiv este format din mesteceni pitici
(Betula tortuosa, B. nana), ierburile si tufele marunte de salcii pitice (Salix
lapponum).
Spre nord, arborii devin din ce in ce mai mici si mai distantati, apoi
dispar ramânând doar stratul arbustiv si criptogamic care alcatuieste
tundra cu arbusti.
 Geologia

Invelisul edafic este constiuit din podzoluri si soluri mlastinoase,

sarace in substante nutritive. Vara solurile se dezgheata pe o grosime de 0,2-
1,6 m, stratul de adancime permanent inghetat (permafrost) mentinand la
suprafata apele rezultate din topirea ghetii.
Toate aceste particularitati ale mediului determina caracterul floristic
sarac al tundrelor. In lupta impotriva temperaturilor scazute,a uscaciunii si a
vantului, plantele din tundra au caractere de adaptare remarcabile.Astfel,
multe specii sunt sempervirescente, scunde, unele taratoare, altele cresc
dese in pernite sau ca tufisuri mici. In general, plantele au o infatisare
xeromorfa, frunzele sunt mici, uneori.
 Relieful
Tundrele acopera terenurile plane, movilele, dolinele cat si versantii muntilor
Arctici.
Clima
Acesta se caracterizeaza printr-un climat foarte aspru cu temperaturi medii
anuale osciland intre 0C si -40C in tundra europeana si intre -9C si -14C in tundra
asiatica. Precipitatiile medii anuale sunt variabile – de 300-400 mm in tundra
europeana si sub 250 mm in tundra asiatica; stratul de zapada nu depaseste 30 cm.
Iarna , care este de fapt o lunga noapte polara pentru ca soarele nu se ridica deasupra
orizontului timp de 7-9 luni , este geroasa cu media lunii ianuarie de -40,1C. In acest
anotimp se produc vanturi puternice si fenomene luminoase numite aurore boreale ,
datorita razelor crepusculare emise de soare. Verile sunt scurte si racoroase cu
precipitatii care se topesc.
 Vegetatia
Vegetatia ce se formeaza in zona tundrei cu greu se poate fixa de substrat, datorita,
in primul rand, solului de natura scheletica care ocupa cele mai intinse portiuni si in al
doilea rând datorita vânturilor puternice care dezradacineaza vegetatia in mod continuu.
Locurile propice pentru fixarea vegetatiei il formeaza morenele si argilele fine rezultate
din praful adus de vant care adesea se depune in micile depresiuni de pe intinsele zone
plane specifice tundrei.
Perioada vegetativa scurta (iunie-septembrie), ierni lungi si geroase, vânturile
puternice si solurile inghetate vesnic in profunzime fac imposibila dezvoltarea padurilor in
zona arctica datorita acelorasi cauze, plantele din tundra prezinta numeroase criomorfoze
si xeromorfoze crescând putin in inaltime, cele ierboase si semilemnoase luand forme de
perinite, iar cele lemnoase, de arbusti si subarbusti cu tulpinele taratoare si cu sistemul
radicular superficial.
Ca o adaptare la vânturile puternice majoritatea plantelor sunt pitice luând forme
târâtoare cum sunt mestecenii pitici (Betula nana) sau specii mici de Salix,Eriophorum,
Carex sau forme de perinita ca Draba, Eritrichium villosum.
 Flora tundrelor este saraca si relativ uniforma. Numarul speciilor fiind
de circa 500, majoritatea dintre ele perene deoarece pentru cele anuale perioada
de vegetatie este prea scurta si prea rece pentru a putea ajunge la maturitate.
Inaltimea plantelor este mica pentru a putea fi acoperite de zapada in timpul
iernii si ferite de gerurile naprasnice. Radacinile plantelor ce vegeteaza aici sunt
rasfirate doar in stratul neinghetat iar tulpinile la majoritatea speciilor sunt
taratoare pentru a putea folosi din plin caldura soarelui in timpul zilei polare.
De la sud spre nord paralel cu inrautatirea conditiilor de viata, se succed
urmatoarele biocenoze mai representative: tundra cu arbusti, tundra cu
subarbusti, tundra cu muschi si licheni si tundra rara cu un grad de acoperire
mic sub 50% (fell-field si barren) populand cele mai nordice regiuni cât si
coastele muntilor Arctici, unde intra in contact cu zapezile vesnice.
 Fauna
Fauna tundrelor arctice este saraca si omogena pe tot cuprinsul Eurasiei si Americii
de Nord datorita climei deosebit de aspre si a hranei putine.
Mamiferele arctice pot infrunta gerurile din lunga iarna polara datorita atât stratului
gros adipos subcutanat rau conducator de caldura (grasimea ursului polar cantareste
aproximativ unsfert din greutatea sa), cât si a prezentei unei blani lungi si dese care
protejeaza organismul. Iarna, corpul boului-moscat este invelit in doua straturi suprapuse:
peste primul gros de 20 cm format dintr-o lana moale si deasa ca vata creste o blana
mitoasa cu fire lungi de 60-80 cm. La pasarile polare sedentare atât puful cat si penele sunt
dese si mai lungi decat cele din zona temperata.
Dimensiunea corpului mamiferelor sedentare poate deveni un factor hotarator de
rezistenta in fata frigului. Cu cât organismul este mai mare cu atat pierderile de caldura vor
fi mai reduse. De aceea se explica de ce mamifere ca balena si ursul polar au talie mai
impunatoare decat cele din zona temperata.
Cele mai multe animale homeoterme migreaza in timpul iernii.
 Corpul animalelor polare este, in general, de culoare deschisa pâna la alb cel
putin in anotimpul de iarna. Insectele (fluturii si bondarii) dintre nevertebrate si
boul-moscat dintre vertebrate fac exceptie.
Majoritatea animalelor polare sunt eurifage. Hrana animalelor fitofage din
tundra este alcatuita din licheni, muschi, ierburi si din muguri, frunzele si fructele
arbustilor. Ursul polar este omnivor hranindu-se deopotriva atat cu carne(de foci, de
pesti) cat si vegetale.
In timpul iernii majoritatea speciilor de animale din tundra nu cad in
hibernare, deoarece in scurtul timp cât dureaza vara nu-si pot face rezerve de
grasimi in corp, de hrana in vizuini, pentru lunga perioada a iernii.Datorita acestui
fapt mamiferele ramân in activitate, pasarile migreaza, iar insectele mor.
Animalele spre deosebire de plante, sunt favorizate fata de conditiile vitrege
din tundra prin posibilitatea de a se deplasa si prin prezenta blanii si a tesutului
adipos care la protejeaza impotriva frigului.
 Dintre animalele care populeaza tundrele, amintim: boul-moscat (Ovibos
moschatus) din America de Nord azi pe cale de disparitie, renii de tundra deosebiti de
cei care traiesc si in padurile de conifere (având un cap mai scurt cu doua coarne lungi
si zvelte), renul-groelandez (Rangifer platyrhyncus) si renul european (Rangifer
tarandus) . Iepurele polar (Lepus timidus), lemingii (Lemmus lemdulatus), vulpea-
polara (Vulpes lagopus), hermelina (Mustela erminea), lupul-de-tundra (Canis lupus
laniger), ursul polar sau ursul alb (Thalassarctos maritimus ) s.a.
Pasarile care cuibaresc in tundra sunt: potarnichea-alba sau ptarmiganul
(Lagopus lagopus), ciuful-alb (Nyctea scandiaca), sorecarul-incaltat (Buteo lagopus),
pescarusul-cu-capul-negru (Sterna macrura) care in anotimpul nefavorabil migreaza
în Antarctica strabatând in zbor de doua ori pe an aproximativ 17.000 km, gâste, rate,
lebede, alcide, ciocarlia urecheata s.a.
 Taigaua

In regiunile sudice, padurile de conifere (Aciculisilvae) vegeteaza numai pe versantii

muntilor inalti, intre fagete si pajistile alpine.
Solurile unde se dezvolta padurile de rasinoasa sunt, in general, podzolice pe vasta
intindere aacestei zone se mai gasesc soluri turboase de Padurile de conifere (denumite
astfel dupa forma conica a organului care grupeaza florile femeisti-conul), de rasinoasa
(producator de rasina) sau de
cetinoase (cetina = numele popular al frunzelor aciculare de conifere) sunt caracteristice
zonei temperate a emisferei boreale, ocupând întinsele sesuri, podisuri si dealuri din nordul
Eurasiei si Americii de Nord.
Aceste paduri sunt caracteristice zonei temperate din emisfera boreala, ocupând
suprafete intinse la altitudini mai joase ori pe versantii muntilor.
 Padurea de conifere boreala din Eurasiatica

Se intinde pe o suprafata foarte mare in forma de fâsie, din partea de nord-vest a

Europei pâna la Oceanul Pacific. In functie de compozitia floristica, se diferentiaza mai
multe tipuri de paduri:
Molidisurile europene nord-occidentale
Din Scandinavia pâna la fluviul Onega - sunt edificate de conifere in amestec cu
foiase : molidul european (Piceea excelsa), molidul finlandez (Piceea fennica), pinul
european (Pinus silvestris), pinul laponic (Pinus laponica), mesteacanul si plopul
tremurator dintre foiase.
Taigaua rara europeana
Se intinde intre fluviile Onega si Peciora, fiind alcatuite din paduri pure de molid-
siberian (Piceea obovata) , sau amestec de molid cu mesteacan (Betula verrucosa) si
pinete pure (Pinus silvestris)-pe soluri nisipoase;
-molidisurile europene nord-occidentale - din Scandinavia pâna la fluviul Onega - sunt edificate de conifere in
amestec cu foiase : molidul european (Piceea excelsa), molidul finlandez (Piceea fennica), pinul european (Pinus
silvestris), pinul laponic (Pinus laponica), mesteacanul si plopul tremurator dintre, foiase.
-taigaua rara europeana- se intinde intre fluviile Onega si Peciora, fiind alcatuite din paduri pure de molid-
siberian (Piceea obovata) , sau amestec de molid cu mesteacan (Betula verrucosa) si pinete pure (Pinus silvestris)-
pe soluri nisipoase;
-taigaua Siberiei occidentale se întinde intre Peciora si Enisei, având compozitia floristica si conditii de
inmlastinare neuniforme in teritoriu; in nord, pe soluri nisipoase, sunt prezente molidisuri siberiene in amestec cu
pinul-siberian (Pinus
sibirica); in partea mijlocie vegeteaza specii siberiene de molid, brad si pin, inmlastinirile fiind frecvente; in sud,
molidisurile si bradeto-molidisurile siberiene se gasesc in amestec cu unele foiase caracteristice padurilor
caducifoliate mai sudice, iar inmlastinirile sunt mai slabe.
-taigaua Siberiei centrale este cea mai nordica padure de conifere, larita-siberiana (Larix sibirica) si larita-
dahurica (Larix dahurica), uneori in amestec cu
pinul siberian (Pinus sibirica) si unele specii de foiase, alcatuind paduri rare la tranzitia spre tundre;
-taigaua extremului nord dominata de pini (Pinus Jezoensis) si brazi (Abies
nephrolepis) in amestec cu diferite foioase (Acer, Evonymus, Lonicera).

Majoritatea animalelor din taiga isi pasatreaza culoarea inchisa a corpului si in timpul
iernii albesc numai animalele care sunt comune atat taigalei cat si tundrei (iepurele alb,
nevastuica, potarnichea alba).

Iarna padurea de conifere ofera animalelor un bun adapost împotriva

frigului. Animalele specifice padurilor de conifere sunt sedentare. O buna parte din ele sunt
active tot timpul anului. Se limiteaza la cateva deplasari pentru harana (cerbii,iepurele alb)
sau folosesc proviziile adunate in vizuini (soarecii,veveritele). Alte animale sedentare (
Ursul-brun, Burunducul) hiberneaza in vizunini acoperite de zapada.
 Fauna padurilor de conifere eurasiatice este foarte diversa cuprinzând animale
caracteristice numai taigalei eurasiatice si animale provenite din formatiunile vecine (paduri
de foiase, tundra, stepa). Unele animale migreaza vara in tundrele nordice unde gasesc
hrana, iar iarna se adapostesc in taiga. Mentionam câteva specii: renii de padure (Rangifer
sibiricus, R. fennicus), caprioara (Capreolus caprelous), moscul (, Moschus sibiricus),
elanul siberian (Cervus elaphus sibiricus), ursul-brun (Ursus arctos), hermelina (Mustela
erminea), râsul, vulpea, jderul, etc. Dintre pasari sunt Loxia curvirostra , Picoides
tridactylus , Bombicilla garrulus ,cocosul de munte(Tetrao urogallus) , Tetrastes bonasia,
Nucifraga caryocatactes.

Reptilele sunt putine la numar, o raspândire mai larga, având vipera comuna
(Vipera berus) si osopârla vivapara (Lacerta vivipara). Dintre amfiebieni este prezent
trintonul siberian (Hynobius Keyserlingi).
 Padurea boreala Nord-Amercana ocupa teritorii in nord (Labrador si Alaska), ce se
invecineaza cu tundra, in centrul continentului in jurul Marilor Lacuri si pe cele doua
litoraluri.-atlantic si pacific. Intinderea mare a acestor paduri, heterogenitatea
conditiilor de relief si sol, si a formatiunilor cu care se invecineaza , precum si lipsa
barierilor naturale din timpul Cuaternarului explicî diversitatea floristica mai mare,
comparativ cu formatiunile similare eurasiatice, pastarea a numeroase endemisme
(Tsuga, Pseudotsiga, Sequoia etc) Teritoriile enumerate mai sus prezintî anumite
particularitati si anume:
-la limita cu tundrele nordice vegeteaza molidul-alb (Picea glauca), si
larita americana(Larix america);
-in Alaska padurea este alcatuita din molizi (Picea nigra), tuga (Tsuga
heterophyla), pini ,chiparosi de Alaska (Chamaecyparis nutkaensis).
-padurile din Canada padurile sunt alcatuite din Piceea canadensis , Piceea alba
,Piceea murrayana ,Abies balsamea la care se adauga si foiase ca Populus balsamifera ,
Betula papyriferas.a.
 Padurile de conifere din jurul Marilor Lacuri sunt cuprinse între boreale de
conifere si padurile de foiase meridionale. În aceste paduri vegeteaza speciile: pinul-strob
(Pinus Strobus), Tuga (tsuga canadensis), molizi si brazi in amestec cu numeroase
foioase.
Fauna din aceste regiune nu difera cu mult fata de cea eurosiberiana caracterizant
fiind însa: elanul-american ( Alces americanus), renul-de-padure (Rangifer caribou),
veverita-zburatoare (Glaucomys volans), jderul-mare (Martes Pennathi), zibeline-
americana (Martes Americana) etc.
Padurea de conifere de pe litoralul pacific numite si paduri de coasta pluviale
(datorita precipitatiilor abundente) ocupa fasia de tarm incepand din Alaska de sud pâna
in centrul Californiei. Aceste originale paduri de conifere se invechineaza la nord cu
tundrele, iar la sud cu padurile xerofile cu frunze dure si mate.
 Clima oceanica, deosebita fata de celelalte paduri de conifere, este foarte
umeda cu vegetatie lunga si exuberanta.

Sunt cele mai dense si mai luxuriante paduri de conifere de pe Pamant fiind foarte
greu de strabatut datorita vegetatiei luxurinate si din cauza numeroselor trunchiuri de
copac doborâti de furtunile putrnice. Aceste paduri nu isi datoreaza existenta climatului
blând si uniform ci si datorita dezvoltarii istorice. Pe teritoriile nord-americane, spre
deosebire de cele din continental eurasiatic, padurile tretiere, bogate in confiere nu au fost
distruse integral de ghetarii canadieni, iar reconstituirea lor s-a putut realiza rapid datorita
lipsei de opozitie din partea Muntilor Stancosi orientate longitudinal.
 Aceste paduri se caracterizeaza printr-o remarcabila omogenitate fiind constituite
din putine specii. Predomina molidul (pincea Sitchensis), si tsuga (tsuga heterophylla)
Alaturi de aceste specii dominante mai cresc : Thuja plicata, Abies nobilis etc.
De asemenea in aceste paduri vegeteaza in bune conditii relictele Sequoia
Sempervirens si Sequoia gigantea, ajungând la o altituidine cuprinaa intre 1500-2400 m.
Exemplare din cadrul acestei specii ating o inaltime cuprina intre 100-150 m si o grosime de
15 m. Speciile din genul Sequoia au populat in tretiar vaste tinuturi din Europa si Asia.
Fauna padurilor de conifere nu este prea bogata si are multe animale care traiesc si in
alte tipuri de paduri. Se remarca Capra de zapada (Oreamnos americanus), ursul grizzly
(Ursus nelsoni) iar dintre pasari Cathortes aura.
 Valorificarea padurilor de conifere din zona boreala (taiga)

Din punct de vedere economic padurile de conifere sunt valorificate intens, fiind utila
omului prin: produsele sale vegetale si animale, pe care le valorifica ca materii prime in:
industria alimentara, industria constructiilor edilitare (cherestea), industria chimica
(celuloza, colofoniu, taninuri, vopsele), industria farmaceutica (rasini si esente volatile),
fabricile de instrumente musicale plus o serie de alte intrebuintari.

Omul a distrus echilibrul din aceste paduri. Defisarea irationala a dus la reducerea
semnificativa a suprafetei cu paduri de conifere din zona boreala.
 Importanta stiintifica a celor doua zone prezentate in referatul de mai sus este una
insemnata deoarece spre desebire de alte regiuni biogegrafice acestea doua (tundra si
taigaua) pot fi studite mai profound si cu rezultate neinflunetate de factorul antropic
negativ. Omul cu greu a patruns in aceste zone, amprenta sa mai vizibila se remarca in
taigaua deoarece este situata mai aproape de zonele populate intens de catre om.

Aceste doua regiuni biogeografice sunt amenintate la transformari vizibile, stiut

fiind faptul de perspectiva incalzirii globale care ar duce la modificari importante in
structura si echilibru tundrei si padurilor de conifere boreale.