Conf. Dr.

Minodora TUDORACHE
minodoratudorache@yahoo.com
Biosecuritatea reprezintă o sumă de măsuri organizatorice şi tehnice,
ce trebuie aplicate într-o unitate zootehnică în vederea prevenirii
introducerii, persistenţei şi răspândirii de agenţi patogeni, astfel
încât să fie prevenită apariţia bolilor transmisibile. Acest concept de
biosecuritate ne oferă garanţia de calitate a producţiei zootehnice,
o bunăstare a animalelor, în special o salubritate a produselor
alimentare de origine animală şi în mod deosebit a protecţiei
sănătăţii publice de agenţi patogeni zoonotici, transmisibili la om.
 Dintre produsele de origine animală, care se regăsesc în
alimentaţia omului, carnea se situează pe primul plan,
datorită conţinutului ridicat în substanţe proteice, a
digestibilităţii ridicate, a pretabilităţii la diverse produse
culinare.

 Carnea şi produsele din carne sunt principalele surse de

proteine de calitate superioară. Valoarea nutritivă a cărnii
depinde în primul rând de compoziţia chimică, compoziţie
ce variază de la o specie la alta.

 Dezvoltarea şi modernizarea producţiei impune folosirea

unor procese tehnologice şi a unor forme de organizare
care să permită obţinerea unor producţii de carne de
calitate superioară şi un preţ de cost scăzut.
 Aliment VB UNP
 Raportul proteină
animală/proteine totale are Carne 72 70
importante implicaţii asupra
calităţii nutriţiei umane. de taurine
Carne 74 71
 Valoarea nutritivă sau calitatea de porc
proteinelor, exprimată prin Carne 75 73
valoarea biologică (VB) sau
de pasăre
indicele de utilizare proteică
netă (UPN), înregistrează mari Lapte 84 83
variaţii între produsele
alimentare de origine vegetală şi Ouă 96 94
cele de origine animală, însă Grâu 68 56
acestea din urmă sunt Fasole 59 44
superioare.
Soia 76 62
 Raport optim / deficit / exces.
Valoarea biologică a proteinelor din unele
alimente de origine animală şi vegetală
Rația de proteine medie este de aproximativ 1,2 g proteine
oarecare/kg corp/zi.

Energia furnizată – 11-14% din energia totală

(UNP) este cel mai utilizat sistem (metoda oficială) de evaluare a

calităţilor nutriţionale ale unei proteine.
 reprezintă cantitatea de azot reţinut de organism din totalul
azotului absorbit.

V.B.=Nretinut/ Nabsorbit•100

VB maximă este, teoretic, 100, pentru cazul în care proteina

absorbită este folosită fără pierderi pentru sinteza proteinelor
proprii, dar practic nu există proteină alimentară cu VB =100.
Cea mai mare VB = 94-96 aparţine proteinelor oului, considerate
proteine etalon.

Există o proteină etalon cu VB=100, numită proteină FAO/OMS,

care este o combinaţie ipotetică de aminoacizi esenţiali.

VB a unei proteine este afectată dacă unul sau mai mulţi aminoacizi
esenţiali sunt în cantitate insuficientă sau lipsesc.
 Printr-un consum echilibrat de carne se asigură
aminoacizii esenţiali, cu rol în formarea nucleo-
proteinelor şi enzimelor care activează funcţiile şi
procesele vitale.

 Nutriţioniştii apreciază că necesarul optim de

proteină animală variază în raport cu greutatea
corporală, vârsta, activitatea fizică şi intelectuală.

 Din cantitatea medie de proteină provenită din

carne, cea mai mare pondere o are în prezent
proteina furnizată de carnea de proc. Carnea de
bovină ocupă locul doi.

Necesarul de substanțe nutritive pentru un „adult” mediu.
Consumul de referință
Valoare energetică 8.400kJ/2.000 kcal
Total grăsimi 70 g
Acizi grași saturați 20 g
Glucide 260 g
Zaharuri 90 g
Proteine 50 g
Sare 6g
 Consumul de referință - 8.400kJ/2.000 kcal

Ponderea din total a principalelor grupe de nutrienți:

Nutrienți % kcal g
glucide 55-75%
(furnizează 60-70%
1100-1500 275-375
din caloriile necesare
unei zile)
grăsimi <30% 60-70
proteine 10-15% 50-75
 Importanţa nutriţională a AMINOACIZILOR

 Dintre cele 22 tipuri de aminoacizi puși în libertate prin digestia hranei,

nu toţi au aceeaşi importanţă pentru organism:

- 8 aminoacizi sunt esenţiali pentru adult şi nu pot fi sintetizaţi în

organism. Pentru nou-născuţi, numărul aminoacizilor esenţiali este 9
(●izoleucina●leucina●lizina●metionina●fenilalanina●treonina●triptofa
n●valina + ●histidina)

- 2 aminoacizi sunt semi-esenţiali, deoarece pot fi sintetizaţi de

organism dar sinteza lor porneşte de la câte un aminoacid esenţial
(●cisteina ●tirozina);

- restul aminoacizilor pot fi sintetizaţi de organism şi se numesc

aminoacizi banali (● arginina, ● alanina, ● acidul aspartic, ● cistina, ●
acidul glutamic, ● glutamina, ● glicina, ● ornitina, ● prolina, ● serina,
● taurina).
SITUAȚIA PRODUCȚIEI ȘI CONSUMULUI DE
CARNE LA NIVEL MONDIAL
Specificare 2012 2013 2014
Producția totală
252 256 260
carne (mil.tone)
Carne porc (mil.tone) 105,6 107,5 108,9
Pondere (%) 41,9 42,0 41,9
Carne pasăre
88,6 90 92,5
(mil.tone)
Pondere (%) 35,2 35,2 35,4
Carne bovine
57,5 58,5 58,6
(mil.tone)
Pondere (%) 22,8 22,8 22,5

USDA – U.S. Department of Agriculture

Search
•

Producția și consumul de carne la nivel

mondial
(2015 – Annual Report AVEC)

AVEC - Association of Poultry Processors and Poultry Trade in the EU

CONCEPTUL DE FILIERĂ A CĂRNII
Filiera cărnii – succesiunea de etape de la stadiul de animal destinat
tăierii la produs alimentar
Funțiile filierei cărnii
furaje → spor
Funcția de transformare animal → carne comestibilă sau produse
din carne
Funcția de distribuire producător → consumator
Funcția comercială echilibrare cerere - ofertă

Etapele filierei cărnii

Afluirea animalelor către îngrășătorie
Întreținerea animalelor supuse îngrășării
I. Producerea cărnii Hrănirea animalelor supuse îngrășării
Depopularea îngrășătoriilor
Transportul către abator
Etapele filierei cărnii
• transportul;
Afluirea animalelor • cazarea preabatorizare;
• examenul sanitar.
• asomarea;
• sângerarea;
• jupuirea (opărirea, depilarea,
pârlirea);
Abatorizarea • eviscerarea;
• secţionarea carcasei;
• examenul sanitar-veterinar;
II. Procesarea cărnii • toaletarea carcasei;
• marcarea.
Refrigerarea
Depozitarea carcaselor înainte de utilizare
• porţionarea;
• dezosarea;
Tranşarea carcasei
• degresarea;
• îndepărtarea aponevrozelor.
• ambalarea;
Vânzarea en detail
• prezentarea pentru vânzare.
Etapele filierei cărnii
III. Valorificarea cărnii
Tipuri de filieră a cărnii:
Factorii care influenţează gradul de valorificare a cărnii sunt
• cererea de carne pe piaţă;
• numărului de animale care se pot valorifica;
• producţia de carne furnizată de fiecare animal şi producţia
totală de carne;
• randamentul la sacrificare;
• sprijinul acordat de stat producătorilor de carne.
• filiera tradițională – include verigile din lanțul de procesare și
valorificare a cărnii
• filiera simplă – vânzare directă din abator sub formă de
carcasă
 Producerea cărnii
Comerț cu
Abator
animale vii

Fabricide
Fabrici de Comerț
Comerț en
en
Măcelărie
prelucrare
prelucrare gros
gros

Restaurante
Magazine mari
și cantine

Consumatori
Filiera cărnii, prin complexitatea etapelor pe care le înglobează are implicaţii
zootehnice, economice, sanitar-veterinare, sociale şi administrative, cum ar fi:

 clarificarea tranzacţiilor, pornind de la cotaţia pieţelor naţionale;

 orientarea producătorilor, în funcţie de cererea şi oferta de carne şi produse din carne;

 organizarea producătorilor;

 grăbirea modernizării şi retehnologizării femelor, abatoarelor şi fabricilor de prelucrare;

 introducerea HACCP în toate unităţile de procesare, în scopul creşterii calităţii producţiei;

 stimularea exporturilor şi adaptarea producţiilor la cerinţele internaţionale, atât în ceea ce

priveşte animalul viu, cât şi carnea şi derivatele sale;

 promovarea produselor printr-o informare corectă a consumatorilor.

 Dezvoltarea durabilă şi unitară a agriculturii nu este problematică de conjunctură a
actualităţii, ci o viziune conştientizată a viitorului.

 Declaraţia de la Rio de Janeiro şi adoptarea Agendei 21 (1992) defineşte „dezvoltarea

durabilă” ca fiind „capacitatea de a satisface necesităţile generaţiei actuale fără a
compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi”.
 Agricultura ecologică (organică sau biologică), în concepţie modernă a apărut la începutul
secolului al XX-lea şi s-a dezvoltat în anii ’70-‘80 ca o alternativă la agricultura intensiv
chimizată (industrială sau convenţională), care urmărea sporirea randamentului, simplificarea şi
eficientizarea muncii fizice.

 Agricultura ecologică oferă numeroase avantaje şi anume:

◦ permite adaptarea structurii producţiilor la condiţiilor locale pedo-climatice, de piaţă şi de
tradiţie;
◦ asigură dezvoltarea ecosistemului zootehnic, îmbunătăţirea fitness-ului şi sănătăţii
animalelor, precum şi prelungirea longevităţii, respectiv a duratei de exploatare, ceea ce
asigură renta exploataţiei;
◦ îmbunătăţirea folosirii bazei materiale şi umane (maşini universale-adaptabile la diferite
lucrări, forţa de muncă familială);
◦ diversificarea activităţilor economice şi aplatizarea curbei de folosire a forţei de muncă;
◦ prelucrarea primară a unor produse pe bază de tehnologii de grup;
◦ obţinerea unor produse cu mare valoare biologică, nutritivă şi igienică, iar valorificarea lor
se face direct, fără intermediar etc.
Agricultura biologică s-a raspândit în Europa ca alternativă la
agricultura convențională (în 23 țări), însa în mod diferit de la o țară
la alta.

Astfel, suprafața cea mai mare convertita la agricultura ecologică se

întâlneste în:
 Germania – 327 329 ha (1,90%)
 Austria - 299 920 ha (8,62%)
 Suedia - 276 000 ha (8,86%)
În ceea ce priveşte numărul fermelor ecologice:
 Austria - 19 433 ferme;
 Italia - 17 200 ferme; Nr. Specia şi Performanţe
 Suedia -11 042 ferme. crt. categoria productive
1 Taurine la îngrăşat 1,200 kg spor zilnic
Referitor la ponderea efectivului:
2 Tineret femel 0,700 kg spor zilnic
◦ Suedia -12,26%,
◦ Austria -7,47%, 3 Viţele reformate 1,000 kg spor zilnic
◦ Italia - 0,65%.
4 Vaci reformate 0,900 kg spor zilnic

Elveţia este o ţară cu agricultură biologică bine 5 Tineret ovin 0,250 kg spor zilnic
dezvoltată (are 30 organizaţii de agricultură
biologică şi 5000 de exploataţii, cu o 6 Tineret porcin 0,550 kg spor zilnic
suprafaţă de:
7 Porci la îngrăşat 0,750 kg spor zilnic
 9 %- 13,1 % în zona de munte;
 6,9 % în zona premontană-colinară; 8 Broiler 45 g spor zilnic

 4,6% în zona de câmpie). 9 Broiler curcă 100 g spor zilnic

Ţara noastră dispune în prezent de un număr

însemnat de rase la toate speciile de animale
domestice atât ameliorate, cât şi
neameliorate, cum ar fi Sura de stepă, rasa de
Bubaline românească la bovine, Mangaliţa la
suine etc.
Performanţele productive asigurate de
potenţialul genetic la principalele specii de
animale domestice (după Burlacu, Gh., 2001)
Acelaşi autor consideră că pe baza
analizării producţiilor medii de
furaje obţinute de pe suprafeţele Efectivele de animale care se pot hrăni cu baza
de teren arabil ale României se furajeră obţinută de pe terenul arabil din România
pot creşte în mod judicios un (după Burlacu, Gh., 2001)
anumit număr de animale din
fiecare categorie.
Nr. Specia şi categoria Număr de

În aceste condiţii se impune o crt. capete (mii)

schimbare a structurii culturii 1. Taurine la îngrăşat şi de 3000
nutreţurilor pe terenurile arabile înlocuire
din ţara noastră, care constă în:
2. Ovine + caprine 2000
 dublarea suprafeţelor destinate
nutreţurilor fibroase; 3. Porcine 16000
 reducerea la peste 30% a celor
cultivate cu cereale, 4. Tineret aviar 50000
 creşterea suprafeţelor destinate
plantelor proteaginoase şi
oleaginoase.
Cercetările efectuate în cadrul U.S.A.M.V. Bucureşti au arătat că porumbul boabe
provenit din culturi erbicidate, utilizat în hrana puilor broiler şi a porcilor pentru
carne, a condus în majoritatea cazurilor, la scăderea sporului de creştere, mai
accentuat la puii broiler.

Această influenţă asupra sporului de creştere s-a corelat cu:

◦ formulele de erbicide utilizate;
◦ nivelul proteic al raţiilor;
◦ intervalul de timp de la recoltarea porumbului până la consumarea lui.

Cu cât nivelul proteic al raţiilor a fost mai scăzut şi intervalul de timp de la

recoltarea porumbului a fost mai scurt, cu atât efectele nefavorabile au fost mai
accentuate.

 Analizele chimice efectuate după aproape 6 luni de la recoltare, au relevat în

boabele de porumb reziduuri de erbicide în proporţie de 50% faţă de conţinutul
iniţial.
 La broiler, greutatea medie a unui pui a fost de 2460 g la lotul martor (furajat cu
porumb neerbicidat) şi numai 1970-2193 g în variantele cu porumb erbicidat;
mortalitatea a crescut de la 5,00% în primul caz, până la 21,48% în al doilea caz, ca
urmare a folosirii porumbului erbicidat.
 Pe lângă aceste pesticide, în furaje şi mai apoi în alimentele destinate omului se pot
găsi diferite medicamente (antibiotice), precum şi metale grele.
 S-a constatat că în scheletul vacilor hrănite timp de 4 luni cu vegetaţie provenită din
zonele limitrofe autostrăzilor conţinutul de plumb a depăşit limitele normale de 19
ori, în ficat şi rinichi de 21 ori şi în lapte de 4 ori.
Consumatorii de carne din Europa Occidentală, mai ales dupa apariția
encefalitei spongiforme bovine (B.S.E.) au optat pentru carne naturală,
ecologică sau bio.

În Regatul Unit, țara cea mai grav afectată, mai mult de 179000 de bovine
au fost infectate și 4,4 milioane de sacrificate în timpul programului de
eradicare (2008).

Agricultura biologică nu poate și nici nu vrea sa dea garanții absolute, dar

ia toate măsurile pentru a realiza o producție mai putin intensă, cu
controlul fiecarei verigi a lanțului producerii, procesării și
comercializării cărnii.

Deși carnea bio reprezintă cca 2% din piața cărnii, în viitorul apropiat se
estimează că ea va avea o pondere de 10% si ulterior de 20%.
ETAPE:

• selecţia şi provenienţa animalelor;

• întreţinerea;
• hrănirea;
• transportul;
• procesarea;
• controalele adecvate, care garantează obţinerea cărnii ecologice.
1. Selecţia şi provenienţa animalelor. Carnea bio trebuie să provină de
la animale din rasele tradiţionale şi cunoscute, selecţionate în acest
scop, născute, crescute şi exploatate în ţara respectivă.

 Asigurarea calităţii unei cărni ecologice începe prin selecţia raselor

tradiţionale, care se reproduc în exploataţiile din ţara respectivă de
generaţii. Selecţia vizează obţinerea unor animale robuste, sănătoase
şi performante – în condiţii naturale de exploatare.

 Pentru atestarea provenienţei se ţine evidenţă separată a fiecărui

animal, înregistrându-se informaţii zilnice, inclusiv tratamentele
aplicate de la naştere, la sacrificare. Producătorii garantează că nu
numai creşterea animalelor dar şi ansamblul exploataţiei este condusă
ecologic.
Sortimentele de carne utilizate în producția bio au provenienţa
următoare:
 carnea de vacă – de la femelele în vârstă de peste 3 ani şi care au
realizat cel puţin un produs;
 carne de tip baby-beef – provine de la tăuraşi şi viţele în vârstă de 12-18
luni;
 carne de porc – provine de la animalele de 5-6 luni;
 carne de berbecuț – provine de la animalele care trăiesc pe păşune- vara
şi în transhumanţă iarna;
 carne de pasăre – provine de la rase de găini şi curci robuste şi adaptate
la viaţa în aer liber.
2. Întreţinerea.

Principiul de bază al întreţinerii animalelor este acela de a respecta riguros

cerinţele speciei, asigurându-se o bună sănătate şi o cale naturală, de primă
calitate şi sigură.

 Animalele trebuie ţinute în grup şi să nu aibă restricţii de întreţinere inutile

comportamentelor specifice (confort, hrănire, contacte, linişte, etc.).

 Întreţinerea liberă a animalelor face parte integrantă din condiţiile de exploatare

şi trebuie să se ţină seama de cerinţele foarte diferite ale speciilor de animale.

 Omul trebuie să se comporte blând cu animalele, să le imprime mare încredere.

 Animalele trebuie să beneficieze de mişcare în libertate, aşternut, aer şi lumină

corespunzătoare, în armonie cu natura, asigurându-le condiţii de exploatare
optime.
3. Hrănirea. Aceasta trebuie să se realizeze din nutreţuri naturale produse în fermă (fân,
iarbă, paie, siloz, cereale, morcov, subproduse lactate, etc.), preparate prin metode
fizice şi biologice.

 Raţia trebuie să fie echilibrată în nutrienţi în special în proteine, săruri minerale şi

vitamine.

 Animalele trebuie să aibă la dispoziţie apă proaspătă şi curată.

 Sunt interzise a se folosi în hrana animalelor următoarele:

◦ stimulatorii de creştere sau substanţe chimice vizând sporirea performanţelor de
carne (hormoni, antibiotice etc);
◦ nutreţuri pe bază de proteină animală (făinurile, în special de carne);
◦ organismele modificate genetic;
◦ utilizarea medicamentelor fără prescripţie veterinară etc.
4. Transportul. Omul trebuie să aibă o atitudine responsabilă faţă
de animalele destinate valorificării pentru carne. Astfel, din
punct de vedere etic nu numai întreţinerea, ci şi transportul
animalelor angajează fiecare persoană care obţine profit la o
datorie morală consecventă.

 În scopul evitării la animale a suferinţelor inutile în timpul

ultimului transport, trebuie să se respecte legislaţia privind
protecţia animalelor, incluzând responsabilităţi clare pentru
persoanele angajate în acest scop. Acestea trebuie să manifeste
un comportament corect, blând şi prudent, deoarece
transportul constituie pentru animale un stres psihic şi fizic şi
ca urmare trebuie să li se asigure confortul necesar la îmbarcare
în mijlocul de transport pe timpul transportului şi la descărcare.
5. Procesarea (prelucrarea). Asigurarea securităţii produselor
din carne este o prioritate absolută şi ca urmare în fiecare fază a
prelucrării trebuie să se respecte riguros criteriile de calitate în
interesul consumatorului de carne şi produse derivate.

 Fiecare verigă din filiera cărnii (abatorizare, procesare,

distribuire, comercializare) trebuie să respecte sistemul HACCP
(analiza riscurilor şi punctelor critice de igienă).

 La aceste verigi şi în special la procesare trebuie să existe un

sistem de supraveghere care să definească cu precizie
operaţiile cu riscuri jalonând procedeele de producţie şi
maniera în care trebuie controlate punctele critice.
 Obținerea cărnii ecologice

6. Controlul. Verificarea permanentă, riguroasă şi transparentă asigură

credibilitatea şi securitatea alimentară privind consumul cărnii şi a produselor
derivate. Acesta constituie singurul mijloc de a stabili relaţiile de încredere
pentru aceste alimente valoroase de-a lungul lanţului de producere, procesare
şi comercializare.

 Controlul este obligatoriu, pornindu-se de la sintagma “încrederea este

bună, dar controlul este şi mai bun”. Acesta trebuie făcut frecvent şi
inopinat pe cât posibil, de către organele abilitate, garantând calitatea cărnii
şi produselor din carne. Nerespectarea normelor de calitate ale cărnii duce la
sancţionarea şi chiar eliminarea din filiera cărnii ecologice.

 Carnea ecologică (bio) reprezintă un produs natural de înaltă valoarea

nutritivă şi complet (conţine o combinaţie unică de nutrienţi foarte utili
pentru organism). De asemenea, carnea are o bună valoare energetică (150-
185 calorii/100 g), biologică (74%) şi culinară ceea ce o face un component
important în piramida alimentară .
 Consideraţii generale privind legislaţia
naţională în domeniul produselor ecologice

Metodele de producţie ecologică utilizate în obţinerea

produselor ecologice trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
 respectarea principiilor producţiei ecologice;
• fertilizatori şi amelioratori ai solului,
pesticide;
• aditivi alimentari, ingrediente pentru
 nu se prepararea alimentelor;
utilizează • substanţe folosite în alimentaţia animalelor;
• produse ajutătoare pentru curăţenie şi
dezinfecţie în afara celor permise a fi folosite
în agricultura ecologică.
În conformitate cu art.5 al O.U.G. nr. 34/2000, principiile de bază
ale producţiei ecologice sunt:
 eliminarea oricărei tehnologii poluante;
 utilizarea unor soiuri sau rase cu grad mare de adaptare;

 susţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului.

Pentru conversia producţiei convenţionale la cea ecologică se va
ţine seama de realizarea unui agrosistem viabil şi durabil.
Transformarea se va realiza într-o anumită perioadă, astfel:
 2 ani pentru culturile de câmp anuale;
 3 ani pentru culturile perene şi plantaţii;
 2 ani pentru pajişti şi culturi furajere;
 12 luni pentru vite pentru carne;
 6 luni pentru rumegătoare mici şi porci;
 10 săptămâni pentru păsări pentru producţia de ouă sau carne,
cumpărate la vârsta de o zi.
Conform art. 17 din H.G. 34/2000 condiţiile de adăpostire trebuie să
ţină seama de cerinţele biologice, fiziologice şi etologice.

Adăposturile trebuie să fie:

 bine izolate termic,
 să asigure microclimat de confort: temperatură şi umiditate
optime, curenţi de aer adecvaţi, ventilaţia naturală şi lumină,
iar concentraţia de gaze şi nivelul de pulberi să se încadreze în
normele de igienă.
 Grupa sau specia Numărul maxim de animale pe
hectar echivalent a 170 kg N/ha/an
Cabaline în vârstă de peste 6 luni 2
Viţei pentru îngrăşat 5
Bovine în vârstă de sub un an 5
Bovine între 1-2 ani, masculi 3,3
Bovine între 1-2 ani, femele 3,3
Bovine în vârstă de peste 2 ani, masculi 2
Juninci de prăsilă 2,5
Tineret femel bovin pentru îngrăşare 2,5
Vaci de lapte 2
Vaci de lapte pentru reformă 2
Alte vaci 2,5
Iepuri femele de prăsilă 100
Oi 13,3
Capre 13,3
Purcei 74
Scroafe de prăsilă 6,5
Porci pt. îngrăşare 14
Alţi porci 14
Găini pentru carne 580
Găini ouătoare 580
 Densitatea în adăposturi trebuiesa garanteze confortul si
bunastarea animalelor în functie de rasa si vârsta lor. Trebuie
avute în vedere nevoile, comportamentale ale animalelor,
Suprafaţa interioară Suprafaţa
marimea grupului si sexul acestora.
Categoria exterioară
(excluzând
Densitatea optimă trebuie să asigure bunăstarea animalelor,
păşunile)
punându-li-se la dispoziție un spațiu suficient pentru a sta în
Greutate vie m2/cap m2/cap picioare în mod natural, pentru a se aseza cu usurință, pentru a se
minimă (kg) întoarce, pentru a-și face toaleta, pentru a sta în toate pozitiile și
Bovine şi Până la 100 1,5 1,1 a face mișcările naturale, cum ar fi să întindă aripile și să dea din
cabaline de aripi.
Până la 200 2,5 1,9
reproducţie şi
pentru Până la 350 4,0 3
îngrăşare
Peste 350 5 3,7
Tauri de 10 10
reproducţie
1,5 m2/ 2,5
Oi şi capre oaie/capră 2,5 cu
0,35m2/ 0,5/miel/ied
miel/ied
Scroafe cu
purcei de
până la 40 7,5/scroafă 2,5
zile
Până la 50 0,8 0,6
Porci la Până la 85 1,1 0,8
îngrăşat Până la 110 1,3 1
De peste 40
Purcei de zile şi până 0,6 0,4
la 30 kg
Porci pentru 2,5-femele 1,9
prăsilă 6,0-masculi 8,0
În aer liber, densitatea de populare a animalelor care se gasesc
pe pășuni, terenuri umede sau ierboase sau în alte habitate naturale
ori seminaturale trebuie sa fie suficient de scazută pentru a se evita
erodarea solului și exploatarea excesivă a vegetației.

Adăposturile animalelor trebuie să aibă podele netede, dar nu

alunecoase, jumatate din suprafața podelelor să fie solidă, să nu fie
din scânduri sau grătar. Trebuie sa fie prevazute cu suprafețe de
culcare și odihnă confortabilă, curată, uscată și suficient de mare.

Suprafața de odihnă trebuie să fie acoperită cu paie sau alte

materiale corespunzatoare.

Transportul animalelor se efectuează astfel încât să limiteze

stresul, iar încărcarea și descarcarea lor trebuie efectuate cu grijă, fără
a folosi stimularea electrică pentru constrângerea lor. Se interzice
folosirea tranchilizantelor alopatice în timpul transportului.