TEHNOLOGIA

PROTEZEI PARTIALE
ACRILICE
CURS 2
 CARACTERISTICI PRIVIND RETENTIVITATEA DINTILOR
La maxilar, retentivitatile favorabile ale molarilor sunt situate pe fetele
vestibulare şi spre distal datorita inclinarii coroanei în aceste sensuri, iar la
mandibula retentivitatile favorabile ale molarilor sunt situate lingual şi spre mezial
datorita inclinarii coroanei în aceste sensuri.

Zonele retentive ale

molarilor la maxilar şi la
mandibula

Premolarii superiori şi inferiori, datorita implantarii aproape verticale, şi

uneori caninii inferiori prezinta zone retentive atat vestibular, cat şi oral;
Retentivitatile dinţilor pot fi mari, medii sau reduse.

Retentivitatile diferite ale dinţilor :

A - mari, B - medii C- reduse.
În raport cu ecuatorul protetic, se remarca:
 zona subecuatoriala retentiva, utilizabila, situata pe fata vestibulara a
majoritatii dinţilor şi pe fata orala a molarilor inferiori;
 zona supraecuatoriala neretentiva, utilizabila, situata pe fata orala a
majoritatii dinţilor şi pe fata vestibulara a molarilor inferiori;
 zona subecuatoriala retentiva, neutilizabila, situata pe fetele proximale ale
dinţilor, fata de care elementele protetice raman la distanţa; zona
subecuatoriala retentiva poate fi impartita de catre o linie verticala trasata prin
mijlocul fetei vestibulare sau orale a dintelui stalp în alte doua zone, meziala şi
distală. In aceste zone se termina portiunea flexibila a segmentului retentiv al
croşetelor, în functie de retentivitatea favorabila.

Zonele dintelui în raport cu ecuatorul protetic:

a – subecuatoriala (retentiva) utilizabila Zonele fetei vestibulare:
b – supraecuatoriala (neretentiva) utilizabila; (1) meziala; (2) distală.
c – subecuatoriala (retentiva) neutilizabila.
 Dinţii fără convexităţi nu pot asigura menţinerea protezei cu ajutorul croşetelor,
din cauza lipsei retentivităţilor naturale care trebuie create artificial.
Dinţii scurţi sau abrazaţi nu sunt apţi pentru aplicarea corectă a croşetelor.
În alte situaţii se întâlnesc dinţi cu convexităţi exagerate, ceea ce impune o
remodelare a coroanelor în cadrul tratamentului proprotetic.
Incisivii, ca dinţi stâlpi, nu sunt apţi pentru aplicarea croşetelor din motive
fizionomice, a lipsei retentivitătii şi posibilităţii de sprijin reduse. Caninii şi dinţii
laterali sunt mai indicaţi pentru a fi utilizaţi ca dinţi stâlpi, retentivităţile favorabile
fiind plasate vestibular.
 Ecuatorul protetic se poate prezenta în diverse situatii, putând fi astfel
sistematizat:
• ecuatorul tipic este situat aproximativ la jumatatea distantei cervico-ocluzale, cu un
traiect care porneste de pe fata proximala dinspre edentaţie, trece în diagonala pe
fetele vestibulara şi orala, apoi se indreapta catre fata proximala opusa edentaţiei
unde se afla mai aproape de colet.
Acest ecuator se afla la jumatatea distantei cervico-ocluzale, indeosebi în portiunea
initiala;

Ecuator protetic tipic

• ecuatorul atipic care se prezinta în trei variante:
1. cu traiect oblic pornind de pe fata vestibulara dinspre edentaţie în
apropierea fetei ocluzale, coboara oblic vestibular şi oral şi ajunge pe fata proximala
opusa edentaţiei, foarte aproape de colet. Se intalneste frecvent la canini şi
premolari ;
2. ecuatorul inalt situat aproape de suprafata ocluzala pe fetele
vestibulara şi orala. Se intalneste frecvent la premolarii superiori inclinati vestibular
şi la premolarii inferiori inclinati lingual ;
3. ecuatorul coborat situat în apropierea coletului. Se intalneste pe fetele
proximale ale dinţilor care au pe fetele vestibulara şi orala un ecuator inalt şi pe
dinţii conici.

Ecuator atipic cu traiect oblic Ecuator atipic inalt Ecuator atipic coborat.
  SUPORTUL MUCO-OSOS
Este constituit din crestele alveolare, tuberozităţile maxilare, tuberculii
piriformi şi bolta palatină, împreună cu mucoasa acoperitoare. Proteza
parţială mobilizabilă se va sprijini în totalitate pe aceste elemente morfologice
dacă nu i se asigură şi un sprijin dentar. Presiunile ocluzale exercitate asupra
dinţilor artificiali se vor transmite direct asupra acestor ţesuturi, mai întîi asupra
fibromucoasei, şi apoi ţesutului osos subiacent.
1. FIBROMUCOASA acoperă formaţiunile osoase amintite, de care aderă în mod
diferit, fiind numită mucoasa fixă. Aceasta este formată din:
- epiteliu pavimentos pluristratificat de tip malpighian, de grosime relativă;
- corion conjunctivo-vascular dens, aderent de periost;
- ţesut submucos, bogat în ţesut adipos (în dreptul premolarilor);
- ţesut glandular şi adipos (în dreptul molarilor).
Mucoasa care acoperă crestele alveolare şi treimea anterioară a bolţii palatine este
aderentă de os şi formează cîteva pliuri, numite rugi palatine. In treimea
posterioară, mucoasa este netedă; conţine glande şi ţesut submucos.
Fibromucoasa aderentă prezintă un grad de rezilienţă, adică posibilitatea de a fi
comprimată sub presiunile masticatorii. Rezilienţa mucoasei nu este aceeaşi în
diferite regiuni, ea putînd să varieze de la 0, 3 - 2mm, poate chiar mai mult.
Rezilienţa mucoasei se poate pune în evidenţă cu un instrument bont. In zonele
cu ţesut conjunctiv lax şi ţesut adipos, subiacente corionului, rezilienţa mucoasei
este crescută, iar în absenţa acestora, rezilienţa este scăzută. Fibromucoasa cu
rezilienţă scazută este subţire şi suportă mai greu presiunile exercitate de
proteză.
La nivelul bolţii palatine, mucoasa este mai puţin rezilientă decît la nivelul
crestelor, cu excepţia zonelor grăsoase ale lui Schroeder. Mucoasa crestelor
alveolare mandibulare are o rezilienţă mai mare decît la maxilar. In treimea
anterioară a bolţii palatine, mucoasa acoperă gaura palatină anterioară, formînd
papila retroincisivă.
In edentaţiile terminale tratate cu proteze parţiale mobilizabile, este necesară
corelarea rezilienţei mucozale cu cea parodontală, pentru a se reduce efectul de
pîrghie al protezei asupra dinţilor stîlpi, care apare prin înfundarea şeilor.
Mucoasa foarte rezilientă se poate îndepărta chirurgical. La nivelul mucoase
crestelor edentate, în cazul purtării unei proteze vechi instabile, poate să apară
hiperemia mucoasei, eroziuni sau hiperplazii. Amprenta definitivă va fi luată după
revenirea mucoasei la aspectul normal.
 Mucoasa neutră (pasiv mobilă) se află la periferia cîmpului protetic. Este
situată la nivelul fundurilor de sac vestibulare şi linguale şi la trecerea de la palatul
dur la palatul moale (zona Ah) sub forma unei bande înguste. Marginile protezei nu
vor depăsi zona de mucoasă neutră.
La maxilar, fundul de sac vestibular se examinează privind lăţimea,
prezenţa şi locul de inserţie al bridelor laterale şi a frenului buzei superioare. Pentru
un eficient sprijin muco-osos, fundul de sac trebuie să fie cît mai adînc şi să asigure
o grosime suficientă marginilor protezei. In cazul în care bridele şi frenurile sunt
inserate în apropierea muchiei crestei, se poate interveni chirurgical în scopul
adîncirii fundului de sac.
Mucoasa mobilă acoperă buzele, obrajii şi planşeul lingual. Mucoasa
mobilă este fixată de mucoasa aderentă sub forma frenurilor mediane ale buzelor,
frenului median al limbii şi a bridelor laterale. Aceste formaţiuni vor fi ocolite de
marginile protezelor.
Mucoasa fixă nu este pregătită fiziologic pentru a suporta presiuni. Ea se
comprimă parţial sub acţiunea protezelor şi revine la forma iniţială odată cu
îndepărtarea acestora. Purtarea protezelor produce în timp o modificare
hipercheratozică a mucoasei, reacţie adaptativă care face posibilă suportarea
acestora.
Purtarea intermitentă a protezelor, cu pauză în timpul nopţii, stimulează procesele
fiziologice din mucoasă. Seile protetice trebuie să exercite presiuni intermitente
asupra mucoasei şi crestelor alveolare pentru a întîrzia resorbţia acestora. De
aceea, la edentaţii neprotezaţi resorbţiile sunt mult mai întinse faţă de resorbţiile
produse de proteză.
2. SUPORTUL OSOS al cimpului protetic.
Este reprezentat de crestele alveolare, tuberozităţile maxilare şi bolta
palatină la maxilar, crestele alveolare şi tuberculii piriformi la mandibulă,
elemente anatomice care oferă suport în totalitate protezei cu sprijin muco-osos şi pe
o întindere mai mică protezei cu sprijin dento-mucozal.

Creasta edentată reprezintă formaţiunea anatomică ce rezultă prin

transformarea procesului alveolar în urma extracţiei dinţilor. Poate prezenta
dimensiuni şi forme variate, poate fi voluminoasă sau atrofiată, în funcţie de următorii
factori:
o Cauza pierderii dinţilor (carii, parodontopatii);
o Vîrsta pacientului;
o Intervenţii chirurgicale laborioase;
o Tipul constituţional al pacientului;
o Timpul scurs de la instalarea edentaţiei;
 Crestele edentate sunt mai bine reprezentate la pacienţii care au pierdut
dinţii prin complicaţiile cariei dentare. Dacă pierderea dinţilor (premolari, molari) se
produce la vîrstă tînară apar creste reduse în înălţime şi lăţime.
Extracţiile laborioase sunt însoţite de rezecţii ale ţesutului osos, reducînd
volumul crestelor. Extracţia după parodontopatii face să rezulte o creastă cu volum
mai mic. Pacienţii vîrstnici au creste edentate mai reduse datorită ritmului lent al
proceselor de osteogeneză, mai ales la cei care prezintă osteoporoză. Creasta
edentată neprotezată este supusă procesului de atrofie accentuată. Tendinţa de
resorbţie osoasă generală poate fi compensată sau nu de procesele de apoziţie
ce se manifestă la nivelul osului alveolar. Carenţele nutritive, diabetul, infecţiile
cronice(sifilis, TBC) influenţează calitatea şi reacţia osului alveolar.

LA MAXILAR crestele edentate sunt bine exprimate şi oferă condiţii favorabile

restaurării protetice. Pot fi înalte, medii, reduse.
Crestele înalte şi de volum mare oferă un perimetru întins pentru şeile
protetice şi preiau presiunile ocluzale transmise de către dinţii artificiali.
Crestele edentate reduse sau cu versante oblice oferă un perimetru
redus presiunilor ocluzale care se descompun. Presiunile ocluzale au efect
nociv,accelerînd procesele de atrofie şi resorbţie .
Intr-o edentaţie termino-terminală,crestele edentate reprezintă zonele de
sprijin muco-osos al şeilor protetice .Zona coamei crestelor suportă
majoritatea presiunilor masticatorii,fiind denumită zonă de sarcină primară.
Versantele laterale ale crestelor preiau presiunile oblice şi orizontale ,fiind
denumite zonă de sarcină secundară.
Crestele atrofiate sunt improprii stabilizării orizontale a protezelor şi nu oferă
sprijin muco-osos favorabil pentru şei.Neregularităţile şi proeminenţele produc
leziuni de decubit.Inclinările meziale sau distale ale crestelor favorizează
deplasările protezei în sens sagital,cu solicitarea nefiziologică a dinţilor
restanţi.
La extremitătile distale ale crestelor edentate maxilare sînt situate
tuberozităţile maxilare, formaţiuni bine structurate ,care se atrofiază lent şi
sînt numite “ zone biostatice”. Ele au rol în stabilizarea ,sprijinul şi
menţinerea protezei parţiale,fiind acoperite în totalitate de protezele parţiale în
edentaţiile terminale.Tuberozităţile maxilare prezintă variaţii de formă şi
volum, determinate de momentul în care a fost extras molarul de minte .Cînd
sunt exagerat de retentive,pot interfera cu marginea şeii,făcînd inserţia
protezei foarte dureroasă sau imposibilă. O dimensiune exagerată în plan
vertical (procidenţa polului inferior) poate ocupa complet spaţiul intermaxilar,
nemaiexistînd loc pentru şaua protezei. O dimensiune exagerată în sens
vestibular face ca, la deschiderea gurii ,apofiza coronoidă să atingă
şaua,determinînd desprinderea protezei sau o leziune de decubit.
Bolta palatină face parte din cîmpul protetic, fiind situată între crestele edentate.
Formele şi dimensiunile bolţii palatine sunt variabile în plan frontal,putînd fi
adîncă(ogival),medie sau plată. Bolta palatină adîncă este consecinţa unor
obiceiuri vicioase la vîrsta primei copilării(sugerea policelui,respiraţie bucală).
Bolta adîncă necesită măsuri speciale de individualizare a lingurilor standard în
vederea amprentării.Versantele oblice ale unei bolţi adînci realizează planuri
înclinante,pe care baza protezei parţiale are tendinţa să alunece la solicitările
verticale din timpul masticaţiei. Bolta palatină plată este urmarea pierderii dinţilor
prin parodontopatii avansate care subminează procesele alveolare ,crestele
rezultate avînd înalţime mică.Cea mai favorabilă protezării este bolta palatină
plată,făra torus maxilar,proteza parţială prin baza ei avînd un bun sprijin muco-
osos.
Bolta palatină se atrofiază într-un ritm imperceptibil, fiind denumită ”zonă
biostatică”. Are o valoare protetică mare ,proteza acoperind-o pe2/3 anterioare
sau în totalitate în edentaţiile biterminale extinse,în edentaţiile subtotale sau în
cele de hemiarcadă.
LA MANDIBULA crestele edentate sunt puţin favorabile, putînd prezenta
următoarele forme:
• Creastă înaltă,voluminoasă,cu contur rotunjit;
• Creastă medie cu contur rotunjit;
• Creastă ascuţită (lamelară), înaltă şi subţire;
• Creastă ştearsă, atrofiată;
• Creastă negativă, la care mijlocul crestei se află sub nivelul crestelor oblice
internă şi exeternă;
La extremităţile distale ale crestelor edentate mandibulare se află
tuberculii piriformi, zone biostatice,a căror treime anterioară va fi acoperită de
proteză. Peste această limită se inseră ligamentul pterigo-mandibular.
In cazul unui tubercul piriform oblic se împiedică distalizarea protezei. Cînd
rezilienţa mucoasei este minimă,tuberculii piriformi reprezintă o zonă optimă de
sprijin pentru şei.
Este unanim acceptată teoria cu privire la accelerarea atrofiei care se
produce prin suprasolicitare, deci prin purtarea neîntreruptă a protezelor.
Trebuie menţionată părerea lui Jorres ,care recomandă următoarele:
”Purtarea intermitentă cu pauze prelungite,situaţie în care presiunile discontinue
favorizează osteogeneza, în timp ce purtarea neîntreruptă prin presiuni exagerate
continue produce resorbţia osoasă”.
 Faţă de presiunile exercitate de proteze,se produce un proces moderat de
atrofie şi resorbţie la vîrstă relativ tînără, în timp ce la vîrstă înaintată, atrofia şi
resorbţia se fac într-un ritm intens,osul devenind rigid datorită osteoporozei.
Reacţia osului alveolar sub influenţa protezelor mobilizabile poate fi
apreciată pe radiografii dentare practicate la nivelul dinţilor stîlpi.Aceşti dinţi,
solicitaţi de presiunile preluate de elementele de menţinere şi stabilizare sau de
contacte nefuncţionale, transmit osului alveolar presiuni supraliminare, care
modifică structura acestuia.
Zonele de os alveolar modificate au fost denumite de către Applegate ”zone
indicatoare” şi pot prezenta:
• Procese de osteogeneză,semn că dinţii şi crestele edentate rezistă la
presiuni ocluzale normale,deci o perspectivă pozitivă pentru tratamentul cu
proteze mobilizabile.
• Spaţiul periodontal lărgit,semn că dinţii si crestele edentate nu rezistă la
presiuni ocluzale,perspectivă negativă pentru tratamentul cu proteze
mobilizabile.
Un rol important îl are şi momentul instituirii tratamentului. Proteza trebuie să fie
imediată pentru a favoriza vindecarea plăgii, modelarea funcţională a crestelor
edentate şi reducerea rezorbţiei osoase. Dacă protezarea se instituie
tardiv,rezorbţia osoasă se continuă într-un ritm intens.
 PREGATIREA CAMPULUI PROTETIC EDENTAT PARTIAL

Tratamentul edentatiei cu ajutorul protezelor mobilizabile cuprinde: tratamentul

preprotetic, proprotetic si protetic propriu-zis.Toate aceste etape de tratament
vor fi notate in fişa pacientului. La examenul clinic se poate stabili un plan de
tratament protetic, dar in urma tratamentului pre- si proprotetic se poate schimba
situatia clinică şi planul de tratament protetic iniţial.Interventiile conservative şi
radicale asupra câmpului protetic cuprind tratamentele preprotetice, iar cele
protetice pregătitoare cuprind tratamentele proprotetice.

TRATAMENTUL PREPROTETIC este un tratament nespecific efectuat asupra

suportului dento-parodontal şi muco-osos:
1.Tratamentul efectuat suportului dento-parodontal cuprinde:
• Tratarea cariilor dentare simple şi complicate;
• Extracţia resturilor radiculare şi a dinţilor nerecuperabili
• Rezecţii apicale
• Gingivo-alveoloplastii;
• Indepărtarea tartrului dentar;
• Tratarea parodontopatiilor.
2. Tratamentul efectuat suportului muco-osos cuprinde:
• Regularizara crestelor edentate în cazul existenţei exostozelor;
• Rezecţia tonusului mandibular când împiedică aplicarea conectorului
lingual;
• Rezecţia tuberozităţilor voluminoase când ajung aproape de creasta
mandibulară;
• Plastia frenurilor şi bridelor inserate aproaoe de mijlocul crestelor ;
• Excizia hiperplaziilor mucoasei .

3. Pregătirea psihică a pacientului:

Trecerea la o proteză mobilizabilă este un moment dificil pentru mulţi pacienţi
care colerează acest moment cu o îmbătrânire fizică o degradare a stării
de sănatate şi a celei sociale, considerându-se invalizi.
TRATAMENTUL PROPROTETIC este un tratament specific ,urmează
tratamentului pre-protetic şi include o varietate de intervenţii făcute de medic
asupra câmpului protetic pentru creearea celor mai bune condiţii privind
refacerea ocluziei funcţionale, menţinerea, sprijinul şi stabilitatea viitoarei
protezei.
Pregătirea pro-protetică este stabilită în urma examenului clinic şi a
analizei modelelor de studiu.

 Corectarea disfunctiilor ocluzale apărute în urma migrării dentare sau

tratamentului cu lucrări protetice incorecte consta in :
• Indepartarea obtutaţiilor în exces şi a lucrărilor protetice incorecte;
• Depisatrea contactelor premature şi a interferenţelor şi corectarea lor; dacă
contactul prematur sau interferenţa este mai mică de 2 mm, remodelarea se
face prin şlefuire, iar dacă impune un sacrificiu biologic mai mare se impune
acoperirea dintelui cu o microproteză.
  Prepararea locaşurilor pentru pintenii ocluzali şi incizali
Pintenii ocluzali: sunt elemente de sprijin ale protezelor parţiale pe dinţii
restanţi. Dacă dinţii nu sunt abrazaţi, locaşurile se prepară strict în smalţ, prin frezaj.

La nivelul premolarilor şi molarilor se prepară locaşuri în fosetele proximale,

respectând forma acestora, cu o adâncime de 1-1,5 mm, bine lustruite pentru a nu
retenţiona resturi alimentare care ar favoriza apariţia cariei. Baza locaşului trebuie să
fie perpendiculară pe axul dintelui pentru ca presiunile transmise prin pintenul
ocluzal să se transmită în lungul rădăcinii. Grosimea stratului de smalţ variază de la
dinte la dinte. Se examinează spaţiul faţă de antagonisti pe modelul de studiu. Dacă
nu există spaţiu pentru pinten, se realizează o microproteză.
Baza locaşului poate fi orizontală sau oblic descendentă spre mijlocul
suprafeţei ocluzale în unghi de 90° sau mai mic pentru a favoriza stabilitatea
pintenului.
Pe caninii superiori, locaşurile se pot prepara supracingular sub forma unei
trepte perpendiculare pe axul dintelui.
Pe caninii inferiori, locaşurile se prepară la nivelul unghiului mezial.
Pe incisivi şi canini se pot prepara locaşuri incizale situate la nivelul
unghiurilor proximale a doi dinţi vecini.
 Prepararea locaşurilor pentru segmentele intermediare ale unor croşete
Elementele de menţinere, sprijin şi stabilitate ale PPA sunt variate ca număr şi
formă. Unele prezintă segmente intermediare care traversează nişa
masticatorie dintre doi dinţi vecini. Asa sunt crosetele de sarma cervico-
ocluzal deschis edental, ocluzo-interdentar, crosetele inelare, ca si crosetele
turnate Bonwill si C-O-C.
Cand spatiul din aceasta nisa este insuficient si crosetul plasat ar constitui un
contact prematur, se prepara un locas pe doi dinti vecini , strict la nivelul
smaltului dentar.
 Realizarea paralelismului dinţilor stâlpi
In edentatiile laterale intercalate, dintii migreaza catre edentatie. Cand migrarea
este minima se poate obtine paralelizarea printr-o manevra de frezaj a unei
mici cantitati de smalt. Pentru a ghida proteza la inserţie şi dezinserţie, aceste
suprafeţe trebuie să fie paralele cu axa de inserţie a protezei.
Suprafetele ce urmeaza a se paraleliza, se stabilesc pe modelul de studiu, cu
ajutorul unui aparat numit paralelograf. Folosind tija de ghidaj a
paralelografului, se schiteaza pe model suprafetele ce vor fi reduse prin frezaj
rezultand paralelismul suprafetelor, numite planuri de ghidare. În edentaţiile
terminale nu sunt necesare planuri de ghidare, din contră trebuie să existe o
uşoară convexitate a feţei disto-ocluzale a dinţilor stâlpi care să permită
înfundarea şeilor fără solicitarea dinţilor stâlpi.
În edentaţiile frontale nu sunt necesare planuri de ghidare deoarece se
modifică forma dinţilor frontali, cu repercursiuni fizionomice.
 Alte intervenţii asupra dinţilor stâlpi
• reducerea convexitatilor vestibulare pentru a se putea cobori bratul retentiv
al crosetelor pentru a fi mai putin vizibil;
• reducerea convexitatilor orale pentru imbunatatirea reciprocitatii.
 Acoperirea dinţilor cu proteze unidentare în următoarele condiţii:
• dinti prezentand obturatii voluminoase;
• tendinta la carii dentare;
• dinti şlefuiţi intens pentru corectarea disfunctiei ocluzale;
• dinti migrati vertical pana in apropierea crestei alveolare antagoniste sau
chiar in contact cu aceasta.
• dinti lipsiti de retentivitati favorabile in scopul crearii acestora;
• acoperirea cu coroane cu praguri orale in scopul perfectarii reciprocitatii;
• acoperirea cu coroane cu locasuri pentru pinteni ocluzali.
• acoperirea pentru crosetul cu pinten intern
• acoperirea pentru aplicarea sistemului de culisare, pe proteza unidentara
fiind plasata fie matricea , fie patricea;
• acoperirea cu cape pentru sistemul de coroana telescopata;
• solidarizarea dintilor prin proteze unidentare unite intre ele in scopul
imobilizarii dintilor parodontotici;
Trebuie subliniat ca daca tratamentele preprotetice sunt aceleasi indiferent de
proteza partiala ce se va confectiona, acrilica sau scheletata, tratamentele
proprotetice complexe sunt impuse in special de proteza scheletata.