Utilizarea curentului electric

de medie frecvenţă în
instrumentaţia biomedicală
pentru recuperare

Terapia utilizând
curenţi interferenţiali
• Curenţii de medie frecvenţă sunt curenţi
alternativi sinusoidali cu frecvenţe cuprinse între
1000 Hz (1 kHz) şi 100 000 Hz (100 kHz), limite
stabilite de Gildemeister şi Wyss.
• In terapie sunt utilizate în general aparate care
furnizează curenţi cu frecvenţe cuprinse între 3
şi 10 kHz (3000 Hz-10000 Hz).
• Curenţii alternativi din acest domeniu au o serie
de proprietăţi, care le conferă particularităţi şi
efecte distincte faţă de curenţii de joasă
frecventa
• La media frecvenţă, apariţia excitaţiei fibrelor nervoase
mielinice este posibilă numai după o succesiune de
perioade de curenţi alternativi, deci după o sumaţie de
oscilaţii de medie frecvenţă.
• Efectul “sumatiei temporale” - curentul de MF trebuie să
depăşească un anumit prag de intensitate şi un anumit
timp util.
• Este deci necesar (ca şi JF)- un anumit timp util -
dependent de substratul excitat -pentru a fi declanşată o
stimulare.
• Timpul util este cu atât mal mic, cu cât intensitatea de
excitaţie este mai mare.
• O prelungire a timpului de trecere a curentului de MF
peste timpul util, rămâne fără importanţă pentru
declanşarea efectului de excitaţie.
• Cu cât creşte frecvenţa curentului (de MF), cu
atât creşte şi numărul perioadelor necesare
pentru declanşarea unui potenţial de acţiune.
• Acest efect nu creşte continuu, liniar, ci
cunoaşte două maxime
• O altă particularitate a modului de excitare
produs de curenţii de MF este aşa-numita
excitaţie ,,apolară" sau „ambipolară".
• constă în faptul că excitaţia poate fi produsă la
oricare din cei doi poli şi concomitent, dacă ei
sunt aplicaţi simetric.
• Terapia cu curenti interferentiali se
realizeaza prin interferenta care rezulta din
suprapunerea endotisulara a doi curenti,
de medie frecventa, cu frecvente diferite
dar apropiate si care dau nastere unui
curent de medie frecventa modulat in
amplitudine, cu diferenta frecventelor celor
doi curenti.
• Actiunea curentului interferential este
localizata in profunzimea tesutului intr-o
portiune mica ; pielea si celelalte regiuni
nu sint afectate.
 Tehnica de aplicare
• Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor
interferentiali si anume:
– Statica - In cadrul acestei tehnici, electrozii se mentin in timpul
procedurii in acelasi loc si asupra lor se exercita o presiune constanta.
Electrozii ”clasici” sunt cei de tip placa, utilizandu-se cate doua perechi
de dimensiuni diferite (50-400 cm.).
– Cinetica - In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi ”manusa”
(palmari) care se aplica pe mainile asistentului, fiind izolati electric de
acestea. Fiecare electrod se leaga cu cate un cablu. Celelalte doua
cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi. Intensitatea curentului este
reglata in functie de senzatiile percepute de pacient. Regiunea de tratat
(dorsala, cervicala sau lombara) se afla in zona de interferenta a
curentilor. Prin miscarea permanenta a electrozilor manusa de catre
asistent in timpul procedurii, se produce o variatie a directiilor de
intensitate maxima a curentului interferential, procedeul purtand numele
de electrokineziterapie.
• a- liniile de curent intr-un volum conductor omogen
• b - vectorul intensitate interferenta i1 + i2 (interferenta 100% pe
direcțiile bisectoarelor unghiurilor determinate de directiile celor doi
curenti i1 si i2)
• c - modulate totala de amplitudine (pe directia bisectoare unghiului
dintre cei doi curenti i1 si i2) ;
• d - interferenta partiala, pe o directie intermediara ;
• e - forma de unda a curentului pe directiile perechilor de electrozi
(interferenta nula)
• Principiul interferentei dinamice.
– Directiile de interferenta maxima sint rotite in planul
transversal, prin aplicarea la perechile de electrozi
a unor curenti de intensitate variabila (modulate in
amplitudine) in opozitie.
*functionarea explicata la curs!!!