Clius Mioara cliusmioara@yahoo.

com
Bibliografie
 Bossel, H. (2001), Assessing viability and sustainability: a
systems-based approach for deriving comprehensive indicator
sets, Conservation Ecology 5(2): 12.
 Iojă C. (2013), Metode de cercetare și evaluare a stării
mediului, Ed. Etnologică, București
 Mac I. (2002), Ştiinţa mediului, Ed. Europontic, Cluj
Napoca
 Roşu Al. (1987), Terra – geosistemul vieţii, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică Bucureşti
 Ungureanu I. (2008) – Geografia mediului, Ed. Univ. Al. I.
Cuza, Iaşi
 Ce ne propunem?
 Înţelegerea mediului ca sistem complex şi dinamic
 Înţelegerea sinergismului internalităţilor (o clădire, corpul
omenesc) şi externalităţilor (temperatura aerului,
insolaţia) mediului
 Înţelegerea raporturilor dintre multiplicarea nevoilor
umane şi starea mediului la nivel local, regional şi global
 Înţelegerea proceselor de poluare a mediului

 Cunoaşterea mecanismelor de evoluţie şi interacţiune a

ansamblului învelişurilor Terrei la nivel local, regional şi
global

 Cunoaşterea disfuncţionalităţilor de mediu şi a

vulnerabilităţii mediului
Pentru examen
 Prezență la curs și la seminarii
 Realizarea temelor de seminar
 Prezentarea la examen
 Definiri
 Cu sensul de spaţiu închis/incintă (environnement)
noţiunea este cunoscută în spaţiul francofon încă din
perioada medievală.
 În spaţiul german avea un sens mai complex,
referindu-se la un teritoriu de dimensiuni mijlocii care
constituie cadrul (natural) de viaţă al unei comunităţi
umane (Landschaft).
 Constatarea caracterului complex al unor asemenea
teritorii, care includeau atât elemente naturale
(Naturlandschaft) cât şi elemente create de om
(Kulturlandschaft) a îmbogăţit sensul noţiunii.
Definiri
 Acumulările generale în cunoaştere (fizică, chimie,
geologie, biologie şi, mai ales, în geografie), stimulate
şi confirmate de informaţia mereu mai bogată
rezultată din extinderea ecumenei, ca şi viziunea
holistă asupra lumii au introdus treptat un sens
funcţional al noţiunii. Astfel în sec. XVIII, în acelaşi
spaţiu german, Landşaftul este înţeles ca un sistem
local de factori din toate regnurile, integraţi în diferite
ranguri.
 În prezent, ţinând cont de complexitatea întrepătrunderilor
artificialului cu naturalul termenii care circulă sunt:
 environnement – în spaţiul francofon,
 environment – spaţiul anglo-saxon,
 Umwelt des Menschen (mediul înconjurător al omului) –
spaţiul german sau termenul Umwelt.
 În română – venind dinspre cultura rusă – s-a folosit termenul
mediu înconjurător. Incorectă = pleonastică, dar în circulaţie.
În opinia Irinei Ungureanu (2008) are totuşi o inadvertenţă
semantică deşi e folosită uzual (în politică, administraţie,
jurnalism, educaţie). Realitatea pe care trebuie să o exprime este
sistemul terestru, iar numele corect (clar şi precis) al acestuia este
geosistem.
 Sistemica constituie un gen de „cheie” structurală şi
funcţională a oricărei structurii interactive, sistemice
din antichitate și până în prezent
 Ea a fundamentat şi primele rapoarte ale Clubului de
la Roma (1972), ca şi începutul conştientizării marelui
public în problematica globală, adoptarea unei
atitudini global organizate în acest sens
 1968 - MAB - Man and Biosphere – Program
UNESCO (United Nations Educational, Scientific and
Cultural Organization) ce propune dezvoltarea
cercetării interdisciplinare cu
 scopul de a îmbunătăţi relaţiile dintre oameni şi mediu.
 Încă de la început programul a avut drept obiective
principale dimensiunile ecologice, sociale şi
economice ale distrugerii biodiversităţii şi
reducerea acestor pierderi.
 Programul se foloseşte de Reţeaua mondială a
rezervaţiilor biosferei (http://www.unesco.org/mabdb/bios1-23.htm)
ca instrumente pentru păstrarea şi difuzarea informaţiilor,
cercetare, monitorizare, educaţie şi instruire dar în egală
măsură ca repere pentru luarea deciiziilor în domeniul
biodiversităţii.
 1972 – Conferinţa de la Stockholm – raportul om-
mediu înconjurător = mediu înconjurător – mediu de
viaţă pentru om – sloganul Noi trăim pe râuri în
aval
 Ecologia se preocupă de structurile vii, în schimburile lor
complexe cu arealul (mediul abiotic) în care trăiesc
 Ecologia aparuta in deceniul opt al secolului XIX in
Germania, ca expresie a dezvoltarii biogeografiei, are
drept obiect de studiu ecosistemul. In ultima vreme se
acorda o atentie tot mai mare rolului omului in lantul
trofic si impactul antropic cantitativ/calitativ asupra
ecosistemelor.
 Astfel ecologia abordeaza degradarea conditiilor
biologice ale existentei umane, fapt care o
situeaza in centrul atentiei activitatilor umane
dar si in avangarda unor actiuni de protectie a
mediului
 Geoecologie – suport şi viaţă (geo – ecologie). K.
Troll (1976) părintele ecologiei toate condiţiile de viaţă
se bazează pe ceea ce oferă Terra
 K. Troll – factorii geoecologici ca fundament al
peisajului (apă, rocă, energie radiativă) împrumută
ierarhizarea de la biologi. El vorbeşte despre factori
întâmplători sau neperiodici – organismul nu are timp
să se adapteze (o alunecare de teren).
 Din factorii geoecologici rezultă tipuri de mediu cu
factori geoecologici derivaţi: maree, sol, văi, creste, etc.
 Structura peisajului e dată de externalităţi, iar
funcţionalitatea de internalităţi.
 geodiversitate

Peisaj

Biodiversitate culturalitate
 Disciplina mediu ca parte a geografiei (ştiinţă) are ca
obiect de studiu geosistemul.

 Geografia oferă totuşi modalitatea de cunoaştere cea mai

adecvată analizei sistemului terestru şi construirii unor
sinteze care se apropie cel mai mult de ceea ce reprezintă
acest sistem, unitatea intuită de clasici.
 Cu acest obiect de studiu, geografia mediului trebuie
să fie înţeleasă şi numită analiză a geosistemului (I.
Ungureanu).
 În cadrul geografiei, ea se bazează, desigur, pe toate
cunoştinţele specifice geoştiinţelor analitice (geologia,
meteorologia, climatologia, hidrologia, geomorfologia,
geografia solurilor, geografia populaţiei şi aşezărilor,
geografia producţiei şi serviciilor etc.).
 Acestea constituie baza de date ştiinţifice fundamentale
care servesc sintezei geografice şi argumentează
variabilitatea spaţială a geosistemului.
In prezent:
 Lumea este tot mai aglomerată, mai poluată, mai
urbanizată, mai stresată biologic, mai caldă decât în
timpuri istorice recente.
 În timpul secolului XX populaţia a crescut de la 2 la
peste 7 mld locuitori.
 Optimiştii spun că planeta poate suporta 10-12 miliarde
locuitori
 Numărul oraşelor milionare a crescut de la sub 20 la 300
şi în ultimii 75 de ani multe oraşe au crescut chiar de 25
de ori.
 A crescut numărul de autovehicule
 Consumul resurselor (petrol, apă, metale) a crescut de
peste zece ori în timp ce poluarea aerului a crescut chiar
mai mult.
 Activităţile umane de pe planetă aruncă în atmosferă
peste 7 mil tone de dioxid de carbon în fiecare an şi
cantităţi imense de substanţe sintetice.
 Se vorbeşte tot mai des de o contradicţie între dezvoltare
economică şi mediul natural
 Probleme de asigurare a acestor conditii unei populatii tot mai
numeroase – Capacitatea de suport a planetei nu este infinită
 Gestionarea problemelor devine un act politic si economic tot
mai complicat
 Disparitati regionale cu o dinamica frecvent aleatorie
 Probleme ale neutralizarii unei cantitati crescande de produse
nedorite
 Subiectivism in abordarea termenului de mediu inconjurator (in
functie de situatii punctuale – riscuri, poluare, etc)
 Mass-media are un rol dublul: informare/educare dar si
dezinformare
 O balanţă durabilă între Pâmânt (geosistem) şi umanitate este
posibilă dar depinde foarte mult de trendul populaţiei, de
aplicaţiile tehnologice avansate, de ratele de consum, de
managementul şi dezvoltarea modului de utilizare a terenurilor.
Organizatia WWF - Living Planet Report - editia 2018.
https://www.wwf.org.uk/sites/default/files/2018-
10/LPR2018_Full%20Report.pdf
Publicat in colaborare cu Zoological Society of London si
Global Footprint Network, raportul reprezinta o sursa
de referinta a stării de sanatate a planetei, precum si
impactul activitatilor umane asupra acesteia.
 Scopul Raportului "Planeta Vie" este sa traga un semnal
de alarma în contextul in care la nivel global deja
consumăm resursele a 1,5 planete,
 Un exemplu: avand in vedere ca 50% din amprenta
ecologica este data de emisiile de CO2.
 Am putea să le reducem cu 20% numai punand in
practica masuri pentru cresterea eficientei energetice a
clădirilor, folosirea aparaturii casnice cu consum mai
redus de energie, reciclare.
Amprenta ecologică (ecological footprint): rapot între suprafața Planetei
si numărul de locuitori ai acesteia. Este în fapt un indice care măsoară
presiunea pe care omenirea o exercită asupra ecosistemelor naturale.
Rezultă o suprafață de teren de care este nevoie pentru a se asigura
necesarul de resurse și pentru a se neutraliza deșeurile generate de
consumul nostru.
Pǎmântul are în jur de 13.6 miliarde de
hectare de teren şi apă, capabile să furnizeze
resurse pentru producția de hranǎ şi
îmbrǎcǎminte, energie și locuințe şi să
absoarbă emisiile de carbon şi alte noxe.

Cum populaţia globului este în prezent de

peste 7 miliarde locuitori, numai 2.1 hectare
revin fiecǎruia pentru satisfacerea nevoilor
zilnice.
Conform Raportului Planeta Vie 2010, consumul de resurse naturale
depășește cu 50% capacitatea de susținere a Pământului (carrying capacity).

În total, amprenta ecologică a omenirii s-a dublat din 1966 până acum.
Aceasta înseamnă că Pământul are nevoie de un an și jumătate pentru
a produce resursele pe care noi le consumăm într-un an.

Dacă cererile vor crește în același ritm ca și până acum, până în 2050
omenirea va ajunge să consume resursele naturale a trei planete – dacă
aceste resurse nu se vor fi epuizat deja!
Și atunci, cum de putem consuma mai mult decât avem?
Țările cu o amprentă ecologică mare trăiesc pe „credit” ecologic. Este ca la bancă:
banii pe care îi cheltui de pe card nu sunt ai tăi; sunt luați cu credit.

Apoi, nu toți locuitorii Planetei consumă la fel de mult. În țările dezvoltate, de

exemplu, consumul se situează cu mult peste capacitatea de regenerare a
Pamântului.

Emiratele Arabe, Quatar, Danemarca, Belgia, Statele Unite ale Americii, Estonia,
Canada, Australia, Kuweit și Irlanda au cea mai mare amprentă ecologică pe cap de
locuitor, conform Raportului Planeta Vie.

Practic, dacă toată lumea ar consuma ca locuitorii din Emiratele Arabe, am avea
nevoie de mai mult de 4.5 planete Pământ pentru a ne putea asigura necesarul de
resurse.

La polul opus se află țările slab dezvoltate, în mare parte situate în Asia și Africa.
Aici, cererea de resurse și consumul se situează mult sub nivelul din țările
bogate.Conform Raportului Planeta Vie, țările cu cea mai mică amprentă ecologică
sunt, în prezent, Singapore, Teritoriul Palestinian Ocupat, Iordania, Irak, Haiti,
Israel, Republica Coreea, Bangladesh, Jamaica și Kuweit.
România are o amprentă ecologică medie de 2.7 hectare pe cap de locuitor – ceea ce
înseamnă că fiecare dintre locuitorii României utilizează, în medie, 2.7 hectare
din suprafaţa globului pentru resurse de hrană, combustibil, materiale de
îmbrăcăminte şi construcţii. Dar planeta nu ne poate oferi decât 1.8 hectare de
teren şi apă.

Deși impactul nostru asupra naturii se situează sub nivelul țărilor mai dezvoltate, în România
consumul de resurse naturale şi stilul de viaţă depăşesc capacitatea de suport a ecosistemelor
naturale.

De unde amprenta mare?

 Dezvoltarea haotică a domeniului construcțiilor
 extracția materialelor,
 transport,
 conversia spațiilor verzi în spații destinate construirii,
 volumul construcțiilor,
 construcțiile ilegale din ariile protejate - reprezintă un procent considerabil din
amprenta ecologică a țării noastre.
În general, în ciuda veniturilor mult mai mici comparativ cu cele de la nivel european, în
România consumul de resurse şi cantitatea de deşeuri generate sunt mari,
situându-se peste capacitatea de regenerare naturală a mediului înconjurător.
În ceea ce privește amprenta asupra apei, vorbim, în
momentul de faţă, de o criză moderată de apă, prezentă în
anumite perioade ale anului, ceea ce indică necesitatea
unor măsuri de economisire a apei şi de folosire mai
eficientă a resurselor.

Cu alte cuvinte, și în România consumăm resursele pe care

ar trebui să le moștenească generațiile viitoare.
Pe măsură ce clima se încălzeşte, resursele se reduc pana la
absenţă, pădurile sunt distruse şi biodiversitatea intră în
declin, ne confruntăm cu o lipsă critică de resurse.
Acumulăm, astfel, o datorie ecologică aflată în
continuă creștere.