Sunteți pe pagina 1din 18

ELECTROMIOGRAFIA

(EMG)
DEFINIŢIE
Electromiografia (EMG) reprezintă metoda de
înregistrare grafică a biopotenţialelor musculare cu
ajutorul electrozilor introduşi în masa musculara (EMG
elementară) sau cu ajutorul electrozilor cutanaţi (EMG
globală) şi studierea caracteristicilor acestora.

Electromiografia este o metodă de investigaţie


paraclinică modernă care completează examinarea
medicală.
APARATURA DE ÎNREGISTRARE
Înregistrarea se efectuează cu ajutorul electromiografului care
prezintă un sistem de culegere a potenţialelor electrice musculare, o
unitate de amplificare şi un sistem afişaj şi de înscriere grafică.

Sistemul de culegere -este reprezentat de electrozi, care pot fi:

-Electrozi de suprafaţă sunt reprezentaţi de mici plăcuţe metalice, cu


suprafaţa de aproximativ 1 cm2, din argint, ce se amplasează pe
tegumentele ce acoperă regiunea musculară studiată (în mod uzual
la capătul proximal şi distal al muşchiului). Aceşti electrozi culeg
activitatea electrică a întregului muşchi, iar înregistrarea obţinută
reprezintă electromiograma globală.
-Electrozi ac (ac coaxial Adrian-Bronck) se inseră în muşchi şi permit
culegerea activităţii electrice a unei singure unităţi motorii,
obţinându-se astfel electromiograma elementară.
Sistemul de amplificare – este alcătuit dintr-un amplificator şi un filtru
care permit înregistrarea biocurenţilor care iau naştere spontan şi a
căror amplitudine este foarte mică.

Sistemul de afişare şi înscriere grafică: monitor, hârtie.

Difuzor: redă sub formă sonoră variaţiile biocurenţilor musculari.


Potenţialele normale se aud ca sunete lungi şi de joasă frecvenţă, în
timp ce curenţii patologici dau un sunet scurt şi ascuţit.

Sistemul de stimulare se face prin impulsuri cu o anumită durată şi


intensitate în funcţie de particularitaţile somatice ale subiectului.
INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII
Electromiografia este utilă în diagnosticul diferenţial al patologiei
miopatice şi neurogenice.

EMG este util în:


• Diagnosticul bolilor neuro-musculare -neuropatii, miopatii -se preferă
EMG elementară;
• Medicina muncii şi studii de ergometrie -pentru aprecierea forţei
musculare exercitate în timpul activităţilor fizice;
• Medicina sportivă -în scopul măsurării forţei musculare, şi instalarea
oboselii în timpul efortului fizic;
• Recuperare şi fizioterapie -pentru diagnosticul gradului de afectare
neuro-musculară şi pentru monitorizarea progreselor realizate de
pacient în fazele de reabilitare posttraumatică.

Electromiografia nu are contraindicaţii.


TEHNICA DE ÎNREGISTRARE

Subiectul trebuie să fie relaxat, să stea într-o poziţie comodă,


în poziţie şezândă sau culcat, ceea ce va permite o bună relaxare
musculară.
Temperatura camerei în care se face explorarea trebuie să fie
de 21-24 ○C, iar pacientul trebuie informat corect cu privire la modul
de desfăşurare al investigaţiei.
Se degresează tegumentele cu o soluţie alcoolică şi apoi se
fixează electrozii de suprafaţă cu ajutorul unor benzi elastice sau se
introduc electrozii ac în masa musculară. Pentru a realiza un bun
contact cu tegumentul este indicată folosirea unui gel de contact
(electrolitic).
Electrozii de suprafaţă se amplasează între punctul motor al
muşchiului şi inserţia tendinoasă, astfel încât axa ce intersectează
ambii electrozi de detecţie să fie paralelă cu fibrele musculare;

Electrozii de tip ac se introduc în muşchi, fără anestezie


prealabilă, de preferat în paralel cu dispoziţia fibrelor musculare.
Electrodul de referinţă (indiferent) se plasează cât mai departe de
electrodul de culegere, pe ţesut electric neutru, de obicei la nivelul
unei proeminenţe osoase.

Se va înregistra EMG în repaus muscular, la o contracţie


musculară voluntară minimă, şi apoi, gradat, la contracţii tot mai
ample, până la o contracţie maximală, de contrarezistenţă.
În funcţie de simptomatologia clinică prezentată de pacient, se va face:

• Examenul EMG pentru muşchii membrelor, ai feţei, spatelui şi


pentru musculatura extrinsecă a globilor oculari;
• Examenul muşchilor simetrici -în caz de atrofie musculară
unilaterală;
• Examenul muşchilor agonişti-antagonişti -în caz de leziune centrală;
• Examenul EMG cu activarea traseului prin următoarele metode:
electric (neurostimulare) utilizând stimuli de intensitate, durată şi
frecvenţă variabilă; modificarea temperaturii muşchiului; hiperpnee;
ischemie locală prin aplicarea unui garou la rădăcina membrului
respectiv sau executând o compresie cu manşeta tensiometrului.
ASPECTUL GRAFIC AL ELECTROMIOGRAFIEI
ELEMENTARE

Principiu: aspectul grafic al biopotenţialelor musculare


depinde de numărul şi mărimea unităţii motorii (UM) de la nivelul
masei motorii investigate. UM = totalitatea fibrelor musculare striate
inervate de axonul unui singur neuron.

Numărul şi mărimea unităţii motorii este diferit de la un muşchi


la altul:

• muşchii care generează o forţă de contracţie mare (ex.muşchiul


cvadriceps) au număr şi mărime crescută a UM
• muşchii care realizează mişcări fine (ex. muşchii extrinseci ai
globilori oculari) au număr şi mărime scăzută a UM.
Caracteristicile biopotenţialelor electrice
musculare
Activitatea electrică musculară se caracterizează prin
înregistrarea unor potenţiale care prezintă particularităţi din punct de
vedere al amplitudinii, duratei, frecvenţei şi a morfologiei.

Amplitudinea: 500–700 µV. Depinde de: mărimea unităţii motorii,


distanţa între electrod şi unitatea motorie, suprafaţa de înregistrare
Durata: 4–16 msec. Reprezintă timpul necesar înscrierii fenomenului
electric. Depinde de: mărimea UM, gradul de dispersie al fibrelor
musculare în cadrul UM (este mai mare pentru muşchii ai căror
unităţi motorii conţin mai multe fibre şi este mai scăzută la copii)
Caracteristicile biopotenţialelor electrice
musculare

Morfologia: depinde de gradul de sincronizare a contracţiei fibrelor


musculare la nivelul UM. Poate fi monofazică (trece prin două valori
nule), bifazică (trei valori nule), trifazică (patru valori nule) şi
polifazică. Pe un traseu normal cea mai frecventă morfologie este
cea bifazică, iar cea mai rară este cea polifazică.

Frecvenţa: 4–12 cicli/s. Depinde de: periodicitatea cu care se repetă


descărcarea la nivelul neuronului; creşte proporţional cu importanţa
contracţiei musculare.
TRASEUL ELECTROMIOGRAFIC NORMAL
În funcţie de intensitatea contracţiei musculare, traseul EMG are
următoarele aspecte:

1. Traseu de repaus -linie izoelectrică (muşchiul nu generează


spontan potenţiale de acţiune);
2. Traseu simplu -la o contracţie minimă sunt înregistrate doar
potenţiale derivate dintr-o singură unitate motorie;
3. Traseu intermediar -la contracţii de intensitate medie sunt
înregistrate şi potenţiale din unităţile motorii învecinate, vârfurile
sunt numeroase dar se pot deosebi între ele;
4. Traseu de interferenţă -la contracţii maximale se obţine un traseu
bogat în elemente grafice, cu o succesiune rapidă a vârfurilor, ceea
ce nu mai permite verificarea
TRASEUL ELECTROMIOGRAFIC
TRASEUL ELECTROMIOGRAFIC ÎN DIFERITE
AFECŢIUNI
Potenţialele bioelectrice îşi modifică parametrii atât în cazul unei
afectări primare a fibrei musculare, cât şi în cazul unei leziuni la
nivelul nervului motor sau alterări ale metabolismului local.
Aspectele patologice ale traseului EMG se pot clasifica în trasee de
tip miogen, neurogen şi din tulburări endocrino-metabolice
Traseul de tip neurogen. Apare în boli ale motoneuronului spinal
(traseu neurogen central) sau ale nervului motor (traseu neurogen
periferic) cum ar fi radiculite, nevrite, traumatisme.

Se caracterizează prin:
-apariţia în condiţii de repaus a unor potenţiale de acţiune;
-potenţiale cu amplitudine şi durată mărite, atât în repaus cât şi în
timpul contracţiei. Traseele neurogene sunt în general sărace în
grafoelemente şi prezintă potenţiale gigante cu frecvenţă redusă.
Traseul de tip miogen apare în bolile primare ale fibrei musculare,
cum ar fi miastenia, miodistrofiile, etc.

Se caracterizează prin:
-absenţa activităţii electrice în repaus;
-traseu de interferenţă cu potenţiale polifazice cu amplitudine şi
durată scăzute la care se adaugă manifestări electrice specifice
Traseul din tulburările endocrino-metabolice. Apare cel mai
frecvent la pacienţii cu spasmofilie.

Se caracterizează prin:
-potenţiale electrice în repaus cu aspect repetitiv de tip dublete sau
triplete;
-potenţialele pot apare spontan sau numai după activarea traseului
prin compresia membrului respectiv cu manşeta tensiometrului la
TA medie timp de 10 min, la care se pot adăuga şi 5 minute de
hiperpnee (metoda ALAJOUANINE).