LOTURI DEMONSTRATIVE

Loturile demonstrative sau culturile demonstrative reprezintă în esenţă

experienţe ce se execută pe suprafeţe mai mari, după o tehnică adecvată, cu scopul
de a scoate în evidenţă rezultatele obţinute de cercetare în câmpurile experimentale
(pe parcele mici) şi de a fi demonstrate pentru toţi cei care lucrează în producţie.

Loturile demonstrative fac legătura dintre cercetare şi producţie.

Loturile demonstrative reprezintă un mijloc preţios prin care cercetătorii şi

specialiştii care lucrează în agricultură şi domeniile furnizoare de inputuri (mecanizare,
pesticide, fertilizanţi etc.) au posibilitatea să-şi clarifice anumite probleme cu caracter
strict local, să stabilească o agrotehnică diferenţiată adaptată condiţiilor locale, să
aleagă cele mai bune elemente de tehnologie, inputuri şi maşini.

Loturile demonstrative au scopul de a face cunoscute şi de a extinde în

producţie soiuri şi hibrizi noi, sisteme noi de lucrare a solului, sisteme noi de agricultură,
tipuri şi doze de îngrăşăminte, diferite tratamente (erbicide, insecticide, fungicide,
fitoregulatori etc.), a căror valoare a fost stabilită prin experienţe sistematice anterioare.
 La organizarea loturilor demonstrative trebuie să se respecte anumite norme
metodologice prezentate în continuare:

1. Realizarea bazei de date pedo-climatice şi socio-economice a zonei. Lotul demonstrativ

trebuie să fie reprezentativ pentru o anumită zonă iar rezultatele obţinute să demonstreze
rezolvarea unor probleme locale.
Astfel este necesară realizarea unei baze de date referitoare la zona de influenţă, scop şi
obiective, care să cuprindă următoarele:
•o scurtă caracterizare a zonei sub aspect geomorfologic, climatic şi pedologic, starea de
fertilitate a terenurilor, structura culturilor, cantităţile de îngrăşăminte, pesticide folosite etc.;
•realizarea unui plan tematic cu scopul şi obiectivele ce se urmăresc a fi rezolvate prin
organizarea lotului demonstrativ;
•realizarea planului de organizare a lotului demonstrativ cu necesarul de utilaje, seminţe,
îngrăşăminte, pesticide etc.
 2. Alegerea terenului, numărul şi suprafaţa loturilor demonstrative. Terenul pe care
se va amplasa lotul demonstrativ trebuie să îndeplinească următoarele condiţii
esenţiale:
•tip de sol să fie reprezentativ pentru zona de influenţă, pentru ca rezultatele
demonstrate să cuprindă o arie cât mai întinsă;
•terenul să fie cât mai uniform şi cu o pantă reprezentativă pentru zona de
influenţă, cultură și tehnologia aplicată;
•tehnologia aplicată în anii anteriori să fie aceeaşi pe toată suprafaţa;
•terenul să fie în loc vizibil, uşor accesibil vizitelor, de preferinţă de-a lungul
şoselelor sau drumurilor de acces principal;
•amplasarea lotului demonstrativ se va face la o distanţă de cel puţin 5 m de la
drum pentru a evita neuniformităţile de la capătul parcelei şi a asigura în acelaşi
timp şi locul de prezentare a rezultatelor.

Suprafaţa loturilor demonstrative este foarte importantă în reuşita acestora. De la

început trebuie precizat că suprafaţa acestora este mai mare decât în experienţele
organizate de cercetarea ştiinţifică. La stabilirea suprafeţei optime a lotului
demonstrativ se va ţine seama de următoarele:
•suprafaţa optimă este considerată cea apropiată de parcelele din producţia
agricolă a zonei respective, sau cel puțin adaptată utilajelor folosite în
producție;
•suprafaţa parcelei trebuie, de asemenea, să permită realizarea indicilor
calitativi pentru toate elementele de tehnologie, motiv pentru care suprafaţa
minimă a unei variante este de 500 m2, iar maximă în funcţie de zonă şi
dotarea exploataţiei agricole.
 3. Numărul de repetiţii şi metodele de aşezare a loturilor demonstrative. În mod
obişnuit în loturile demonstrative nu se lucrează cu repetiţii, dat fiind suprafaţa mare pe
care o ocupă o variantă şi faptul că ceea ce se doreşte a demonstra a fost riguros
experimentat şi verificat. Totuşi în funcţie de natura factorilor studiaţi şi pentru a putea
valorifica şi rezultatele din producţie la un nivel ştiinţific ridicat, se pot folosi până la trei
repetiţii. Repetarea variantelor cuprinse în lotul demonstrativ este necesară în special în
legumicultură.
Aşezarea loturilor demonstrative în teren se face în mod obişnuit după metoda
liniară având grijă ca parcelele să fie orientate cu latura îngustă spre drumul de acces:

Blocul I (repetiţia I) Blocul II (repetiţia II) Blocul III (repetiţia III)

A A T T T A T A T A A T
R P U U U R U P U P R U
I U R R R I R U R U I R
E L D D D E D L D L E D
Ş L A A A Ş A L A L Ş A
A U 2 9 2 A 9 U 9 U A 2
N M 0 5 0 N 5 M 5 M N 0
1 2 0 4 0 1 4 2 4 2 1 0
0 0 0
3 3 3

DRUM DE ACCES

Aşezarea liniară în blocuri a unui lot

demonstrativ cu 4 variante în 3 repetiţii (exemplu cu soiuri de grâu)
 4. Tehnologia aplicată în loturile demonstrative este cea recomandată pentru cultura
şi zona respectivă, cu deosebiri în funcţie de elementele de tehnologie demonstrate.
Pe lângă folosirea unui material biologic valoros pentru zona respectivă se impune
să se ţină seama de următoarele:
•să se realizeze norma de sămânţă precis calculată;
•distanţa dintre rânduri va fi ideal materializată, cu rânduri echidistante şi drepte,
care să arate rigurozitate;
•după semănatul unui soi sau hibrid maşina de semănat se curăţă cu grijă
înlăturând complet boabele rămase în camerele distribuitoare pentru a evita
impurificarea;
•declanşarea distribuitorului de seminţe trebuie să înceapă cu cel puţin 1-2 m
înaintea liniei care marchează intrarea pe suprafaţa lotului.
5. Parcelarea, pichetarea şi etichetarea lotului demonstrativ. După
materializarea în teren, prin măsurători, a colţurilor lotului demonstrativ se trece la
pichetarea variantelor cu ţăruşi. Cei mai indicaţi sunt ţăruşii cu muchii de dimensiuni
egale. Etichetarea fiecărei variante se recomandă a se face imediat după răsărirea
culturilor, pentru a oferi posibilitatea efectuării observaţiilor pe parcursul perioadei de
vegetaţie atât de organizatorii lotului cât şi de potenţiali utilizatori.
 6. Observaţii, notări şi determinări, pe tot parcursul perioadei de vegetaţie a culturilor
constituie un factor important, deoarece numai cu ajutorul acestora se poate face o interpretare
corectă a rezultatelor obţinute. Sub forma unor tabele, grafice, figuri etc. se vor înregistra datele din
teren, analize de laborator şi interpretare statistică a datelor conform planurilor tematice şi
obiectivelor concepute iniţial. Câteva din datele necesare le prezentăm în continuare:
•date meteorologice care cuprind mersul general al vremii, comparaţiile cu mediile
multianuale, evoluţiile decadale, lunare, intensitatea vânturilor etc.;
•notările cu privire la fazele fenologice ca: răsărire, înfrăţire, înflorire etc., se vor face atunci
când 75-100% din plante sunt în faza respectivă;
•se va nota rezistenţa plantelor la temperaturile scăzute din prima perioadă de vegetaţie, la
arşiţă, secetă, boli, dăunători etc., cu note de la 1 la 9 (9 – foarte rezistent, 1 – foarte slab
rezistent);
•datele de producţie (desimea plantelor, număr de spice, număr de ştiuleţi, numărul de boabe,
MMB, masa hectolitrică, producţia fizică în kg/ha etc.), precum şi cele specifice lotului
demonstrativ organizat (grad de îmburuienare, atacul de boli şi dăunători, poluare etc.) sunt
foarte importante;
•folosirea fotografiilor, realizarea de producţii video cu variante, în stadii fenologice care arată
clar diferenţele dintre acestea, sunt extrem de importante pentru demonstrare, având un
puternic caracter convingător.
 7. Recoltarea loturilor demonstrative constituie lucrarea de care depinde în mare
măsură rezultatele obţinute. Greşelile care se fac cu ocazia recoltării pot determina
erori foarte mari, denaturând rezultatele de producţie şi ducând la o interpretare
eronată a lor. Pentru a executa un recoltat corect al loturilor demonstrative trebuie
respectate următoarele:
•înainte de recoltat se asigură toate materialele şi utilajele necesare recoltării
probelor pentru analize: etichete, pungi, saci, coşuri, umidometre, cântare etc.;
•se recoltează mai întâi benzile şi perdelele de protecţie din jurul lotului
demonstrativ, după care se recoltează marginile frontale şi laterale astfel încât să
rămână numai suprafaţa recoltabilă stabilită iniţial pentru fiecare variantă;
•după recoltarea unei variante se cântăreşte exact producţia principală obţinută,
iar maşinile se curăţă foarte bine înainte de a se deplasa la o altă variantă.