Sunteți pe pagina 1din 7

Scrieciu Maria-Cristina

 La scurt timp după 23 august 1944, Gheorghiu Dej îi zugrăvea principesei Ileana, tabloul
României comuniste: o lume modernă, industrializată, cu ştiinţă de carte, având parte de toate
binefacerile lumii moderne dar fără nedreptăţile acesteia.
 Lucrurile aveau să stea cu totul altfel decât le-a zugrăvit liderul comunist. Măsurile luate
pentru modernizarea ţării (industrializarea, colectivizarea etc.) s-au făcut prin sacrificarea
intereselor cetăţenilor şi în dauna bunăstării acestora. Deşi pe hârtie progresul economic pare
evident faţă de perioada interbelică, în realitate venitul unui muncitor în anul 1963 era de 1,9
ori mai mic decât în anul 1938. O lungă perioadă de timp, în anii 50, produsele alimentare s-
au obţinut de bază de cartelă în cantităţi minime. Situaţia, din acest punct de vedere, s-a
ameliorat în anii 60 şi în prima parte a anilor 70.
 La fel de adevărat este însă că au existat şi unele „binefaceri”: numărul ştiutorilor de carte a
crescut permanent; au fost construite creşe, grădiniţe, şcoli, spitale.
 Dar la fel de adevărat este şi că drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor au fost
încălcate (ca să nu spunem lichidate), dacă ar fi să amintim doar: libertatea de exprimare
(regimul comunist aplicând o cenzură extrem de dură asupra tuturor mediilor de exprimare),
libertatea confesională (simplul mers la biserică devenise un gest de mare curaj), libertatea de
circulaţie (ieşirile în afara ţării era cvasi-imposibile pentru cetăţenii de rând) etc.
 Eşecul economiei socialiste a avut grave consecinţe asupra nivelului de trai al
populaţiei în ultima parte a regimului Ceauşescu.
 La sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80 preţurile la alimente, servicii şi la bunuri
de uz casnic şi cotidian, au început să crească. Lipsurile alimentare au devenit
cronice, şi s-au reintrodus cartelele ce „funcţionaseră” cu aproape treizeci de ani în
urmă.
 Pe 19 decembrie 1980 s-a dat legea „pentru constituirea, repartizarea şi folosirea
pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi
fructe”. Consumul de alimente era raţionalizat în fiecare judeţ, circulaţia liberă a
produselor fiind practic împiedicată. Mai mult, fiecare judeţ trebuia să livreze
fondului centralizat al statului, la preţuri fixe, tot surplusul de alimente.
 Cartelele la zahăr şi ulei sunt diferenţiate pe categorii de populaţie: raţii mai mari pentru
orăşeni şi mult mai mici pentru locuitorii din mediul rural. Pâinea se vindea în cantităţi
limitate, ajungându-se la situaţii aberante ca o persoană să nu poată cumpăra acest produs
decât din localitatea în care domicilia.
 În octombrie 1981, un alt decret „privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea unor
fapte care afectează buna aprovizionare a populaţiei”, stabilea pedepse cu închisoarea de
la şase luni la cinci ani pentru „cumpărarea de la unităţile comerciale de stat şi cooperatiste,
în scop de stocare, în cantităţi care depăşesc nevoile consumului familial pe o perioadă de
o lună” a unor produse de bază: făină, zahăr, ulei, mălai, orez. Excepţie făceau legumele şi
fructele pentru iarnă.
 Totul culminează în 1982 când se aprobă Programul de alimentaţie ştiinţifică a
populaţiei.
 „Specialiştii” au stabilit consumul mediu zilnic de calorii necesar unei persoane
este de 2700 – 2800 de calorii, ori aceeaşi „specialişti” au stabilit că românii sunt
nişte „îmbuibaţi” care consumă 3300 de calorii zilnic. Aşadar trebuie să mănânce
mai puţin. În sprijinul hotărârii se venea cu recomandări medicale privind raportul
dintre înălţime şi greutate.
 Ţăranii erau „binecuvântaţi” şi cu alte solicitări aberante. Spre exemplu, dacă
doreau să sacrifice un porc, ţăranii trebuiau să crească încă unul pe care să-l dea
„la stat”. „Tacâmul de pui”, „salamul cu soia”, „adidaşii de porc”, „nechezolul”,
„cicoarea”, „laptele condensat”, „compotul de prune” sau „peştele oceanic” au
intrat astfel în limbajul cotidian al românilor. Chiar şi pentru aceste produse se
stătea la „coadă” ore în şir. Cafeaua originală, săpunul, ciocolata sau ţigările fine –
în special Kent, erau produse de mare lux, având rol de monedă forte în orice
împrejurare.
 Criza alimentară era doar un aspect al celei economice în care se găsea ţara. Deşi
regimul se lăuda cu marile sale rafinării, benzina a fost raţionalizată (30 de litri
/lună); circulaţia automobilelor a fost restricţionată – cele care aveau număr cu soţ
circulând într-o duminică, cele fără soţ în duminica următoare. Fabricile de maşini
se numărau şi ele printre „minunile” regimului, în timp ce românii aşteptau ani de
zile până le venea rândul să poată achiziţiona un automobil. În România socialistă,
care se dorea „multilateral dezvoltată” până în anul 2000, copiii erau obligaţi să
înveţe la lumina lămpilor cu gaz pentru că lumina era întreruptă. Becurile trebuiau
să fie doar de 40 waţi, în timp ce propaganda ceauşistă vorbea de „anii-lumină” ai
epocii.
 „Conducătorul iubit” a recomandat cetăţenilor să pună pe ei „o haină în plus”, în
momentul în care s-a luat decizia raţionalizării agentului termic şi a apei calde
menajere.
 România stătea foarte prost şi la capitolul tehnologie şi infrastructură. Reţeaua
telefonică era una din cele mai slab dezvoltate din Europa, cu 700.000 de posturi
telefonice la o populaţie de peste 23 milioane locuitori. Sistemul de drumuri şi
autostrăzi era şi el într-o stare jalnică, existând o singură autostradă – Bucureşti –
Piteşti, cu câteva zeci de kilometri.
 Nu este deci greşit să afirmăm că situaţia deplorabilă din punct de vedere
economic, mizeria în care era ţinut poporul român, a contribuit decisiv la
căderea regimului ceauşist în decembrie 1989.