Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA

VETERINARA
SISTEME DE MONITORIZARE SI CADASTRU

ALUNECARI DE TEREN SI TIPURI DE


AMENAJARI PENTRU
COMBATEREA ACESTORA

Intocmit:
Bogdan Baican
Alunecarile de teren sunt deplasari
gravitationale ale maselor de roci, pamanturi
sau diverse resturi, pe o panta. Aparitia sau
reactivarea lor este controlata de doua
categorii de factori: naturali si antropici.
Asemenea fenomene reprezinta o amenintare
majora la adresa vietii umane, cu efecte
devastatoare asupra constructiilor ingineresti
(cladiri, sosele, lucrari hidoedilitare, lucrari de
arta etc.) si a mediului natural, in diferite zone
montane si de deal de pe intreaga planeta.
Importanta acordata acestor fenomene
de alunecare este scazuta, in special in zonele
in care producerea nu se manifesta evident si
cu viteza sporita. De multe ori, aceste
fenomene se produc abia dupa ridicarea
constructiilor in zonele cu potential de
alunecare, fiind necesare, astfel, lucrari de
stabilizare a versantilor.
Factorii ce conduc la producerea alunecarilor
de teren

Alunecarile de teren sunt responsabile pe intreg mapamondul pentru


producerea de pagube insemnate, in ceea ce priveste atat vietile omenesti cat
si latura materiala.
Complexitatea si multitudinea formelor in care aceste fenomene se pot
produce este datorata multitudinii de factori ce determina declansarea.
Cauzele alunecarilor de teren sunt o consecinta a unor actiuni de durata
provocate de o serie de factori externi, care actioneaza asupra versantilor sau a
taluzurilor. Acesti factori pot fi naturali sau antropogeni. De cele mai multe ori,
cedarea se produce din cauza cumularii efectelor acestora asupra masei de
pamant.
Factorii naturali pot fi, la randul lor, impartiti in trei
mari subcategorii: factorii climato-meteorologici,
factorii biotici si factorii mecanici naturali.
Factorii climato-meteorologici cei mai importanti sunt precipitatiile sub orice
forma, temperatura, fenomenul de inghet-dezghet, actiunea vantului, seceta
etc. Dintre toti acesti factori climatico-meteorologici, precipitatiile, fie sub forma
de apa, fie sub forma de zapada, sunt responsabile pentru provocarea celui
mai mare numar de alunecari de teren. Apa rezultata in urma acestui fenomen
ajunge sa se infiltreze in teren, influentand debitul si sensul de curgere a panzei
freatice, cu urmari nefaste asupra stabilitatii terenurilor aflate in panta.
Din categoria factorilor biotici fac parte prezenta sau absenta vegetatiei,
dezvoltarea microorganismelor care pot conduce la transformari chimice, cu
posibilitatea aparitiei de potential electric intre straturi si cresterea presiunii
gazelor din pori si natura vegetatiei.
Factorii mecanici naturali sunt deosebit de variati si sunt in concordanta cu
zona geografica a amplasamentului care prezinta potential de alunecare. Din
categoria acestor factori fac parte: eroziunea, abraziunea, exploziile din cauze
naturale, cutremurele de pamant, eruptiile vulcanice etc.
Factorii antropogeni

A doua mare categorie de factori care pot


declansa alunecari de teren sunt factorii
antropogeni. Acestia depind strict de interactiunea
omului cu mediul inconjurator. In cadrul acestor
factori sunt cuprinse: activitatile de excavare
necontrolata, scurgerile de apa din retelele
hidroedilitare ce contribuie la modificarea regimului
hidrostatic natural, modificarile care tin de scopul
initial de utilizare a diferitelor amplasamente,
incarcarile suplimentare ale masivelor de pamant,
vibratiile etc. De asemenea, in aceasta categorie
de factori pot fi incluse si defrisarile necontrolate din
Romania ultimilor ani, fenomen care a condus la
transformarea unor suprafete insemnate din zone
sigure si zone cu potential de alunecare.
Clasificarea alunecarilor de teren
 adancimea alunecarii – reprezinta una dintre caracteristicile principale ale
alunecarilor de teren, ea fiind adancimea la care este intalnita zona de rupere ce
conduce la dezvoltarea suprafetei de alunecare in raport cu suprafata terenului
 viteza de alunecare – reprezinta viteza de deplasare a masei de pamant antrenate in
etapa de alunecare propriu-zisa
 directia de evolutie a procesului de alunecare – in functie de directia in care
fenomenul de alunecare evolueaza, fata de cea de deplasare a acumulantului de
alunecare, avem: alunecari detrusive (progresive) si alunecari deplasive (regresive)
 varsta alunecarilor – acest criteriu tine cont de intervalul de timp scurs de la
producerea alunecarii si stadiul de activitate. Astfel, alunecarile de teren pot fi:
alunecari actuale sau active si alunecari vechi sau stinse
 apa este un factor principal care provoaca deplasarile de masa. Deplasarile mai
bruste sunt cauzate de ploile abundente sau prelungite, de topirea zapezilor, care se
infiltreaza în solurile pantelor. Apa mareste greutatea care apasa pe pante. Ea se
infiltreaza în porii rocilor si în sol slabind legatura dintre minerale.
 avalansele. Zapada care se topeste este si ea foarte importanta. Dezghetul poate
crea suprafete alunecatoare sub care mari mase de zapada se pot pune în miscare
provocând asa-numitele avalanse, cu viteze foarte mari. În trecerea lor, avalansele
antreneaza mari bucati de roca si de bolovanis. Primavara este anotimpul
avalanselor, mai ales când temperaturile cresc rapid. Avalansele pot fi provocate si
de vibratiile cauzate de cutremure, sau chiar de împuscaturi.
 caderi de roci si surpari de sol. Alunecarea de teren desemneaza orice fel de
deplasare brusca, ce are loc pe o panta. Geomorfii clasifica tipurile de deplasari de
mase în: caderi de roci, surpari ale solului, scurgeri de pamânt sau de mâl.
ALUNECAREA ROCILOR
Apare atunci când stra-turile sau îmbinarile de roci sunt foarte abrupt
în-clinate. În functie de înal-time si de unghiul pantei se pot rupe bucati
mari de roca. Apare în muntii de mare altitudine fi pe tarmurile stâncoase

GLISAREA BLOCURILOR DE ROCĂ

Blocurile de roca masiva sau de conglomerate gliseaza pe o baza putin


înclinata sau pe alte straturi de roca mai fragila. Deplasarea este de obicei
oblica si adesea destul de considerabila.

ALUNECAREA ROTATIVĂ

Solul se poate roti prin alu-necarea în jos si spre înainte pe o suprafata


curba de falie. Apare în terenuri mâloase, argiloase.
Masuri si metode de combatere a
alunecarilor

 Dificultatea stabilizarii alunecarilor de teren este data de stabilirea


exacta a cauzelor si de modul in care pot fi obtinute informatiile
necesare lucrarilor ingineresti ce se preteaza fiecarei situatii.
 Trebuie sa fie cunoscuta in detaliu structura geologica a masivului,
sensul de cadere a straturilor fata de versant, caracterul stratificatiei,
inclinarea versantului, tectonica zonei, conditiile hidrogeologice pe
amplasament, compozitia chimica si adancimea la care este cantonat
nivelul hidrostatic, detalii legate de eventualele constructii care incarca
versantul si nu in ultimul rand, proprietatile fizico-mecanice ale rocilor
Profilarea taluzului – poate fi obtinuta fie prin
reducerea incarcarilor ce actioneaza la partea
superioara a versantului, prin marirea greutatii la
baza alunecarii. Astfel se realizeaza reducerea
pantei taluzului. Avantajul unei asemenea solutii
este oferit de simplitatea executiei si de lipsa
lucrarilor foarte complicate, care, in mod normal,
folosesc betoane.
Drenarea apelor de suprafata si a celor
subterane – reprezinta o masura foarte eficienta,
fiind necesara in majoritatea cazurilor (cand masa
versantul este alcatuita din roci moi), deoarece
apa este principalul factor ce determina
producerea fenomenului de alunecare. Astfel, prin
aceasta masura se evita deteriorarea proprietatilor
fizico-mecanice ale pamanturilor din care este
alcatuit versantul si scaderea coeziunii.
Stabilizarea folosind vegetatia – inierbarea,
diversele plantatii si impadurirea sunt masuri
ajutatoare, cu efecte satisfacatoare datorita
impiedicarii eroziunii, absorbtiei apei din sol si evitarii
aparitiei crapaturilor de contractie, prin uscare la
suprafata masivului. Nu trebuie neglijat nici
fenomenul de „armare“, pe care radacinile
copacilor il pot avea asupra masivului.

Lucrarile de rezistenta – sunt realizate cu scopul


de a spori stabilitatea versantului sau pentru
consolidarea alunecarilor deja produse. Cele mai
frecvent utilizate sunt zidurile de sprijin. Un alt
beneficiu al acestor tipuri de lucrari este ca ofera
protectie versantului la eroziunea raurilor si
abraziunea marii (ziduri longitudinale, gabioane,
fascine etc.).
Concluzii
Complexitatea si multitudinea formelor in care alunecarile de teren se pot
produce este datorata numerosilor factori care determina declansarea
fenomenului.
Rezistenta la forfecare conditioneaza producerea alunecarilor de teren.
Fortele ce actioneaza in sens destabilizator asupra masivului de pamant trebuie sa
invinga aceasta rezistenta pentru ca fenomenul sa se declanseze. Sistemul de
fundare, pentru amplasamentele aflate in panta si care prezinta straturi mari de
umpluturi, trebuie sa fie ales astfel incat incarcarile transmise de constructie sa
poata fi preluate in mod corespunzator, fara a afecta echilibrul morfo-dinamic al
amplasamentului. Urmarirea in timp a nivelului hidrostatic si dirijarea controlata a
apelor de suprafata, pe amplasamentele ce prezinta risc de alunecare, este, de
asemenea, o metoda care poate da rezultate satisfacatoare. Lucrarile de
infrastructura ale constructiilor pot produce modificari ale directiei si ale zonelor de
circulatie a apei de suprafata si de adancime.