SUPRESIA GÂNDURILOR

STRATEGIE DE CONTROL MENTAL

CUPRINS

• CADRUL TEORETIC
• OBIECTIVELE ŞI IPOTEZELE CERCETĂRII
• METODOLOGIA CERCETĂRII
• REZULTATELE CERCETĂRII
• CONCLUZII SI IMPLICAŢII
• Întrebarea daca omul deţine vreodată cu adevărat controlul asupra
a ceva care contează (Szentagotai Tătar, 2007 ) a preocupat omenirea
pe parcursul evoluţiei sale ontogenetice.
• Cu certitudine, toţi oamenii încearcǎ la un moment dat sǎ exercite
un control asupra minţii pentru a înlǎtura un gând nedorit,
ameninţǎtor, o stare negativǎ, neplǎcutǎ sau pentru a înfrâna sau
dimpotrivǎ pentru a stârni o dorinţǎ.
• În aceste situaţii, se poate spune cǎ apelǎm la strategii de control
mental.
• Lucrarea de faţǎ îşi propune sǎ investigheze supresia
gândurilor, ca strategie de control mental prin proba de
uitare intenţionatǎ cu aplicabilitate în rândul persoanelor cu
insuficienţǎ renalǎ cronicǎ care au manifestǎri depresive.
• Controlul mental se referă la încercările conştiente de a controla
anumite conţinuturi şi procese psihice (Wegner,1992).
• Din această definiţie transpare ideea că omul are preferinţe în
ceea ce priveşte gândurile, emoţiile şi motivele sale şi că există
anumite lucruri pe care le poate face pentru a influenţa aceste
stări. (Szentagotai Tătar, 2007 )
• De cele mai multe ori oamenii preferă să fie bucuroşi decât
supăraţi, liniştiţi decât anxioşi, concentraţi decât dezorientaţi,
amabili decât furioşi.
• Linii de cercetare vizând controlul atenţional iniţiate de Wiliam
James, mecanismele de apărare descrise de Freud, mecanismele
de coping iniţiate de Lazarus şi autoreglarea comportamentului
au ajutat la o conceptualizare mai clară şi mai detaliată a
controlului mental.
• Studiile privind controlul mental arată că, pe lângă faptul că nu
reuşim tot timpul să gândim sau să simţim ceea ce ne dorim,
eforturile de a controla trec adesea dincolo de simplu eşec,
soldându-se cu efecte diametral opuse celor intenţionate
(Wegner, 1989)
SUPRESIA GÂNDURILOR STRATEGIE DE
CONTROL MENTAL
• Studiile contemporane, au descris supresia ca o încercare
conştientă de a nu ne gândi la un anumit lucru ( Wenzlaff & Wegner,
2000). Wegner & Schneider ( 1989) fac distincţia între supresie
primară şi supresie auxiliară :
• atunci când individul suprimă un gând pentru simplu motiv de a
evita gândul respectiv, avem de a face cu supresia primară;
• iar atunci când cineva suprimă un gând pentru a se concentra
asupra unui alt conţinut vorbim despre supresie auxiliară.
(Szentagotai Tătar, 2007).
• O analiză a literaturii ne indică faptul că supresia gândurilor este
utilizată ca strategie de control mental în situaţiile în care avem ca scop:
1. evitare emoţiilor negative,
2. controlul unor comportamente nedorite,
3. prevenirea comunicării unor secrete sau gânduri nedorite,
4. prevenirea unor gânduri care au ca scop scăderea performanţei,
5. blocarea gândurilor care sunt inacceptabile în sine sau par să apară
prea frecvent.
(Szentagotai Tătar, 2007 cu ref. Wegner 1994).
PARADIGMA UITǍRII INTENŢIONATE
• Uitarea intenţionatǎ poate fi definitǎ ca o încercare activǎ şi
motivatǎ de a limita exprimarea viitoare a unor conţinuturi
mnezice specifice (Johnson, 1994).
• De aceea este necesarǎ diferenţierea netǎ între uitarea
intenţionatǎ şi cea neintenţionatǎ, naturalǎ.
• În timp ce uitarea intenţionatǎ se referǎ la acel fenomen care se
aflǎ sub controlul subiectului, uitarea naturalǎ este un fenomen
care se instaleazǎ spontan, fǎrǎ efort cognitiv, pe mǎsura trecerii
timpului.
PSIHOPATOLOGIA PACIENŢILOR CU
INSUFICIENŢǍ RENALǍ CRONICǍ
• Bolile cronice afectează majoritatea aspectelor vieţii pacienţilor.
Prin definiţie, o boală cronică implică persistenţa şi de multe ori
progresia semnelor şi simptomelor specifice.
• Bolnavul este nevoit să integreze psihologic rolul de pacient în
viaţa sa, trebuie să se adapteze bolii sale (Taylor, 1996) învăţând
să trăiască cu restricţiile şi limitările impuse de noua sa condiţie,
care pot include pierderea rolurilor sociale, alterarea planurilor
de viitor, nesiguranţa, afectarea imaginii şi a stimei de sine .
( Nefrologia, vol 6, 2001)
• Instalarea unei boli cronice cum este insuficienţa renală cronică
terminală ( IRCT) produce modificări în sfera fizică, psihică şi
socială a persoanei.

• Insuficienţa renală cronică (IRC) este o afecţiune severă în care

nefronii (unităţi de bază structurale şi funcţionale ale
rinichiului) nu îşi mai îndeplinesc funcţiile obişnuite.
• Tratamentul prin dializa provoacă adevărate inversiuni de rol
care au de cele mai multe ori consecinţe grave asupra
personalităţii pacientului.

• Sentimentul de dependenţă este asociat cu un complex, mai mult

sau mai puţin intens, de culpabilitate: bolnavul are impresia că
cere prea mult de la membrii familiei fără a da nimic în schimb.
Reacţii emoţionale ale pacienţilor cu
insuficienţǎ renalǎ cronicǎ
• Bolnavul hemodializat este confruntat cu nevoile fiziologice
elementare iar întregul său comportament este orientat spre
satisfacerea acestor nevoi.
• În această angajare totală a pacientului iau naştere anumite
mecanisme de apărare psihică, motivate inconştient.
• Comportamentele de autoapărare psihică frecvent întâlnite la
pacienţii hemodializaţi sunt: negarea, regresia infantilă,
conversiunea autoagresivă, proiecţia, transferul şi intelectualizarea.
( Dafinoiu, 1997 ).
• Adaptarea psihică la tratamentul prin hemodializa nu este o
stare ci un proces care se afla într-o strânsă relaţie cu evoluţia
stării medicale a pacientului.

• Simptomul cel mai grav al inadaptării este comportamentul

suicidal. În general, majoritatea bolnavilor dializati au in unele
momente idei de sinucidere.
• Totuşi, transformarea acestora in tentative practice de suicid are
loc numai in cazul unei inadaptări psihice profunde la
tratamentul prin hemodializa sau când se produce o gravă
deteriorare a relaţiilor intrafamiliale. (Ursea, Dafinoiu).
• Depresia a fost identificată ca tulburarea afectivă cu cea mai mare
prevalenţă în rândul pacienţilor hemodializaţi ( Kimmel, 1993) Etiologia
depresiei la pacienţii cronici este multifactorială, în strânsă legătură cu
mecanismele sociale, psihologice şi biologice.

• Prevalenţa ridicată a depresiei la pacienţii cu insuficienţă renală

cronică în stadiu terminal reflectă schimbări semnificative la nivelul:
mediului social, stării psihice, abilităţilor fizice precum şi în patologie
(Joseph Chilcot, et al 2008)
• Experienţa pierderilor multiple precum funcţia rinichilor, rolul în
familie, status- ul social, funcţiile sexuale, mobilitatea la care se adaugă
si stresori suplimentari ca: efectele medicamentaţiei, constrângerile
dietetice, teama de moarte şi dependenţa de tratament pot avea efecte
profunde cu simptomatologia depresivă.
• Lipsa de speranţă, sentimentul inutilităţii şi tristeţea sunt
simptomele cele mai proeminente ale depresiei în cazul pacienţilor
hemodializaţi (Kim JA, 2002).
• Rutina programului de dializă, dependenţa de aparat şi nivelurile
diferite de sănătate pot induce sentimente de deznădejde
manifestate prin perioade depresive.
• Apare de asemenea sentimentul pierderii controlului (Cvengros JA, &
all, 2005)
• Nerespectarea regimului dietetic (in mod conştient sau inconştient)
constituie simptomul cel mai semnificativ al inadaptării la
tratament, fapt dovedit si prin ponderea foarte mare a acestuia in
comportamentul suicidal.

• Ca acţiune suicidală indirectă menţionăm refuzul tratamentului

prin hemodializă, expresie directă a unei scăzute speranţe de viaţa.
OBIECTIVELE ŞI IPOTEZELE CERCETĂRII
Obiectivul cercetării

• Studiul de faţă are ca obiectiv major investigarea supresiei

gândurilor, ca strategie de control mental, prin proba de uitare
intenţionată în condiţiile utilizării unui material ţintă cu valenţă
emoţională la persoane diagnosticate cu insuficienţă renală cronică
cu depresie.
Ipoteza cercetării

• Persoanele cu insuficienţa renală cronică cu depresie la nivel

moderat spre sever, întâmpină dificultăţi în inhibarea materialului
cu valenţă emoţională, ajungând până la anularea efectului de
uitare intenţionată comparativ cu persoanele cu insuficienţa renală
cronică cu depresie la nivel uşor spre moderat.
Designul cercetării

• Planul factorial cu 2 grupe permite testarea ipotezei prin comparaţii

intragrup privind numǎrul de cuvinte reţinute din Lista 1
comparativ cu numǎrul de cuvinte reţinute din Lista 2.

• Pentru o analizǎ comparativǎ a celor douǎ grupuri s-au realizat

comparaţii intergrup privind diferenţele dintre numǎrul de cuvinte
reţinute din Lista 1 şi numǎrul de cuvinte reţinute din Lista 2.
Designul cercetării

Variabila independentă (VI ) este depresia cu 2 modalităţi

• depresie la nivel moderat spre sever (scor depresie > 18)
• depresie la nivel uşor spre moderat (scor depresie ≤ 18)
Designul cercetării

• Variabila dependentă (VD) este reprezentată de efectul uitării

intenţionate măsurat prin lipsa unei diferenţe semnificative între
reproducerea numărului de itemi asociaţi cu „uită”(Lista 1) şi
reproducerea numărului itemilor asociaţi cu „reţine” ( Lista 2)
Participanţi

• La realizarea studiului au luat parte 50 de persoane (18 femei şi

32 bărbaţi) diagnosticate cu insuficienţă renală cronică, având
vârste cuprinse între 29 ani şi 53 de ani ( media de vârstă 40,02,
A.S.= 3,97 ) care în momentul desfăşurării studiului se aflau în
programul de dializă .
Participanţi

• Aceştia au fost distribuiţi în 2 loturi a câte 25 de persoane, în

funcţie de nivelul depresiei şi anume lotul cu depresie la nivel
moderat spre sever ( BDI > 18) şi lotul cu depresie la nivel uşor
spre moderat (BDI ≤18 ) .
• Toţi participanţii provin din mediul urban şi au studii medii.
• Grupele formate sunt omogene.
Instrumente de cercetare

1. Beck Depression Inventory ( Inventarul de Depresie Beck )

2. Lista 1, alcătuită din 16 itemi ( 8 adjective cu conotaţie pozitivă şi 8
adjective cu conotaţie negativă) asociată cu instrucţiunea „uită”
3. Lista 2, alcătuită din 16 itemi ( 8 adjective cu conotaţie pozitivă şi 8
adjective cu conotaţie negativă) asociată cu instrucţiunea „reţine”
Procedura de cercetare

• Colectarea datelor s-a realizat prin aplicarea instrumentelor de

măsurare a variabilelor, persoanelor diagnosticate cu insuficienţă
renală cronică care în momentul desfăşurării studiului se aflau în
programul de dializă al Spitalului Judeţean – Arad.
Procedura de cercetare

• Înainte de începerea experimentului s-a solicitat consimţământul

participanţilor, după obţinerea căruia a urmat o faza de socializare
şi familiarizare cu persoanele diagnosticate cu insuficienţă renală
cronică. (aprox. 20 min. timp în care s-au cules date despre vârsta,
mediul de provenienţă, situaţia familială, nivelul de şcolarizare,
simptomatologia bolii; de remarcat că majoritatea participanţilor
au fost cooperanţi şi deschişi, unii chiar bucuroşi că pot povesti
despre ei şi „necazurile” lor)
Procedura de cercetare

• În următoarea fază, subiecţii au fost rugaţi să completeze

Inventarul de Depresie Beck, forma completă de 21 itemi pentru
evaluarea nivelului de depresie.
• Aplicarea chestionarului s-a realizat individual în cabinetul
psihologului iar timpul necesar completării a fost aprox. 15
minute, după care s-a trecut la aplicarea individuală a probei de
uitare intenţionată în varianta globală, desfăşurată în două
etape
Procedura de cercetare

• În prima etapă s-a citit Lista 1 de 16 adjective, cu pauză de 1

secundă între cuvinte, după care participanţii au fost instruiţi să
uite ceea ce au auzit, să nu se gândească la cuvintele auzite
deoarece a fost doar de probă.
• A urmat apoi prezentarea Listei 2, după care participanţii au fost
rugaţi să reactualizeze în scris toate cuvintele pe care şi le
reamintesc, indiferent de lista din care acestea făceau parte.
Procedura de cercetare

• Au fost evaluaţi 50 de participanţi ( aprox. 5/ zi ) care au fost

distribuiţi în două loturi în funcţie de scorurile la depresie astfel:
1. persoane cu insuficienţă renală cronică cu scor la depresie mai
mare decât 18 şi
2. persoane cu insuficienţă renală cronică, cu scor la depresie mai
mic sau egal cu 18.
REZULTATELE CERCETĂRII
• Persoanele cu insuficienţa renală cronică cu depresie la nivel
moderat spre sever, întâmpină dificultăţi în inhibarea materialului
cu valenţă emoţională, ajungând până la anularea efectului de
uitare intenţionată comparativ cu persoanele cu insuficienţa
renală cronică cu depresie la nivel uşor spre moderat.
• Verificarea ipotezei necesită realizarea unei comparaţii între numărul
de cuvinte reţinute de subiecţi din Lista 1 şi numărul de cuvinte
reţinute de subiecţi din Lista 2. ţinând cont de variabila independenta,
depresia, pentru evaluarea unor posibile diferenţe.
• Pentru testarea ipotezei, trebuie să vedem ce teste statistice pot fi
utilizate, iar condiţia de bază pentru selecţia testelor este
interpretarea formei distribuţiei datelor.
 Rezultatele indicatorilor caracteristici distribuţiei datelor

Variabila Lista 1 Lista 2

• Conform datelor obţinute care dependentă Indicat Indicato Indicat Indicatorul
Subiecţi orul de rul de orul de boltire
nu depăşesc pragul propus de oblicita boltire de Kurtosis
Field (2000) de 2,58 pentru te Kurtosis oblicit
Skewne ate
eşantion mai mic de 30 de es Skewn
ees
subiecţi, se poate afirma că
Depresie > 18
distribuţia datelor e normală, nu Număr de 0,28 0,61 0,93 0,54
cuvinte
s-au constatat devieri grave de
la normalitatea distribuţiei. Depresie ≤ 18
Număr de 0,93 0,53 0,66 0,93
cuvinte
 Mediile şi abaterile standard ale numărului de cuvinte reţinute de
subiecţi

Materialul Lista 1 Lista 2

• Având în vedere ca avem distribuţii normale ale utilizat

rezultatelor obţinute la proba de uitare

Medie Abatere Medie Abatere
intenţionată, vom utiliza tehnicile statistice Subiecţi standar Standar
d d
parametrice, respectiv Testul t pentru eşantioane
perechi, prezentat in tabel, pentru măsurarea Depresie > 18
Număr de cuvinte 4,12 ,67 2,60 1,00
efectului de uitare intenţionată ( V.D.) în cadrul
fiecăruia dintre grupuri. Prelucrările statistice au
Depresie ≤ 18
un interval de confidenţă de 95% ( p < .05 ) Număr de cuvinte 2,80 ,50 4,20 ,71
Diagrama de
comparaţie între
mediile cuvintelor
reţinute din Lista 1 de
subiecţii din Grup 1(4,1)
comparativ cu subiecţii
din Grup 2(2,8)
Diagrama de
comparaţie între
mediile cuvintelor
reţinute din Lista 2 de
subiecţii din Grup
1(2,6)) comparativ cu
subiecţii din Grup 2(4,2)
 Comparaţii intragrup privind numărul de cuvinte din Lista
1 vs. Lista 2.
Diferenţa df. Sig.(2-tailed)
dintre medii t (grade de (prag
libertate) semnificaţie)

Grup 1. Lista 1- Lista 2 1,52 7,26 24 .000

Grup 2. Lista 1- Lista 2 -1,40 -8,57 24 .000

• Analiza statistică realizată a permis identificarea unor diferenţe semnificative între
numărul de itemi reţinuţi din Lista 1 comparativ cu numărul de itemi reţinuţi din
Lista 2 la ambele grupuri.
• În urma aplicării testului t pentru eşantioane perechi s-au obţinut rezultatele :
pentru Grup1 , t1(24)= 7,26 cu p< .05 în favoarea itemilor reţinuţi din prima listă
(diferenţa mediilor şi scorul t sunt pozitive) iar pentu Grup 2, t2(24)= -8,57 cu p<
.05 în favoarea itemilor reţinuţi din a doua listă (diferenţa mediilor şi scorul t sunt
negative).
• Cu alte cuvinte, la Grupul 1 nu se observă efectul de uitare intenţionată, însă la
Grupul 2 apare efectul de uitare intenţionată, ceea ce infirmă ipoteza nulă
• Au fost realizate, de asemenea, comparaţii nespecificate în ipoteză
între grupuri (testul t pentru eşantioane independente) şi în cadrul
fiecărui grup (testul t pentru eşantioane perechi) privind numărul de
cuvinte pozitive şi cele negative reţinute de subiecţi, atât per total cât
şi în cazul fiecărei liste în parte prezentate în lucrare.
• S-au realizat de asemenea comparaţii intragrup privind numărul de
cuvinte pozitive vs. negative reţinute atât per total cât şi în cazul
fiecărei liste în parte.
 Mediile şi abaterile standard ale numărului de cuvinte pozitive şi
negative reţinute de subiecţi din fiecare listă cât şi per total.

Material Lista 1 Lista 2 Lista 1 Lista 2 Total Total

utilizat negative negative pozitive pozitive negative pozitive
Grup
Grup 1: m= 2,60 m= 1,76 m=1,52 m= ,84 m=4,36 m=2,36
scor depresie >18 A.S.= ,91 A.S.= ,66 A.S.= ,82 A.S.= ,69 A.S.=,81 A.S.=1,22
(N=25 )

Grup 2: m= 1,28 m=2,08 m=1,52 m= 2,12 m=3,36 m=3,64

scor depresie ≤18 A.S.= ,46 A.S.= ,64 A.S.= ,51 A.S.= ,53 A.S.=,64 A.S.=,64
(N=25 )
 Comparaţii între grupuri privind numărul de cuvinte pozitive vs.
negative reţinute
Testul Levene de egalitate a dispersiilor Testul t de egalitate a mediilor

Sig. df Sig.
F (prag semnificaţie) t (grade de (2-tailed) (prag
libertate) semnificaţie)
Lista 1 itemi negativi
Dispersie omogenă 7,15 ,009 6,46 48 .000
Dispersie eterogenă 6,46 35,37 .000
Lista 2 itemi negativi
Dispersie omogenă ,269 ,606 -1,73 48 .089
Dispersie eterogenă -1,73 47,94 .089
Lista 1 itemi pozitivi
Dispersie omogenă 5,78 ,020 .000 48 1.00
Dispersie eterogenă .000 40,07 1.00
Lista 2 itemi pozitivi
Dispersie omogenă 2,69 ,107 -7,39 48 .000
Dispersie eterogenă -7,39 44,91 .000
Total negative
Dispersie omogenă ,530 ,470 4,84 48 .000
Dispersie eterogenă 4,84 45,48 .000
Total pozitive
Dispersie omogenă 6,66 ,013 -4.64 48 .000
Dispersie eterogenă -4,64 36,192 .000
• Analiza statistică realizată a permis identificarea unor diferenţe
semnificative prin aplicarea testului t pentru eşantioane
independente între: numărul de itemi negativi reţinuţi din Lista 1
[ t(48)=6,46, p< .05 ] cât şi per total [ t(48)= 0,530, p< .05] de către
subiecţii din Grup 1 comparativ cu subiecţii din Grup 2, în
favoarea celor din Grup 1 ( t este pozitiv) cât şi între numărul de
itemi pozitivi reţinuţi din Lista 2 [ t(48)= -7,39, p<.05] cât şi per
total [ t(48)= -4,64, p<.05], de către subiecţii din Grup 1
comparativ cu subiecţii din Grup 2, în favoarea celor din Grup 2 (t
este negativ) .
• Nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între numărul de itemi
negativi din Lista 2(t= -1,73, p > .05) reţinuţi de către subiecţii din
Grup 1 comparativ cu subiecţii din Grup 2 şi nici între numărul de
itemi pozitivi reţinuţi din Lista 1 (t= .000, p> .05) de către către
subiecţii din Grup 1 comparativ cu subiecţii din Grup 2.
 Diferenţa dintre df. Sig.(2-tailed)
medii t (grade de (prag
libertate) semnificaţie)
Grup 1. Lista 1
Itemi negativi vs itemi pozitivi 1,08 3,36 24 .003
Grup 1. . Lista 2
Itemi negativi vs itemi pozitivi ,92 5,05 24 .000

Grup 2. Lista 1
Itemi negativi vs itemi pozitivi -,24 -1,44 24 .161
Grup 2. . Lista 2
Itemi negativi vs itemi pozitivi 4.00E-02 -,214 24 .832
Grup 1. total negative vs. 2,00 6,32 24 .000
total pozitive
Grup 2. . total negative vs. -,28 -1,57 24 .129
total pozitive
• În urma aplicării testului t pentru eşantioane perechi s-au obţinut
rezultate semnificative la subiecţii din Grup 1 în sensul că au reţinut
mai multe cuvinte negative (diferenţa dintre medii şi scorul t sunt
pozitive) atât din Lista 1 (t= 3,36, p< .05) cât şi din Lista 2 (t= 5,05, p< .05)
dar şi per total (t= 6,32, p< .05) în timp ce la subiecţii din Grup 2, nu s-a
observat nici o diferenţă între numărul de cuvinte reţinute în funcţie de
valenţa lor emoţională nici în interiorul listelor
• (Lista 1 t= -1,44, p> .05; Lista 2 t=- ,214, p> .05; . total negative vs.
total positive t= -1,57, p> .05
Interpretarea rezultatelor
• Comparând cele două loturi se înregistrează diferenţe semnificative
astfel că lotul de subiecţi cu IRC cu depresie la nivel moderat spre
sever au reţinut semnificativ mai mulţi itemi negativi şi mai puţini
itemi pozitivi iar la lotul de subiecţi cu IRC cu depresie la nivel uşor
spre moderat apare un efect invers, acestia au reţinut semnificativ
mai mulţi itemi pozitivi decât negativi.
• Rezultatele obţinute pun în evidenţă efectul combinat al stării afective
curente a subiecţilor şi al valenţei emoţionale a itemilor asupra uitării
intenţionate.
• Astfel în cazul subiecţilor cu depresie la nivel moderat spre sever apar
dificultăţi în controlul conţinuturilor mentale congruente cu starea
afectivă.
• Nu numai că nu a apărut efectul de uitare intenţionată ci se observă
reţinerea unui număr semnificativ mai mare de itemi asociaţi cu
instrucţiunea „uită” .
• Conotaţia acestor itemi reţinuţi este negativă, congruentă cu starea
afectivă a subiecţilor iar acest efect se datorează faptului că subiecţii
cu depresie la nivel moderat spre sever, expuşi la itemi cu valenţă
emoţională negativă, nu au mai reuşit să inhibe materialul negativ,
memoria de lucru s-a încărcat, ceea ce a dus la reţinerea unui număr
semnificativ mai mic de cuvinte din Lista 2.
• Cu alte cuvinte itemi negativi pe care persoana încearcă să îi inhibe
(asociaţi cu instrucţiunea „uită) sunt mai bine reamintiţi în final decât
cei cu valenţă emoţională asemănătoarea, dar care nu sunt supuşi
tentativei de supresie ( Lista 2 asociată cu instrucţiunea „reţine”)
• Rezultatele obţinute converg cu cele din literatura privind uitarea
intenţionată (vezi Miclea, 1997; Power et al.,2000; Sentagotai Tătar, 2007)
şi arată că atunci când resursele cognitive sunt afectate, oamenii
întâmpină probleme în a-şi „scoate din minte” un gând nedorit.
• În cazul lotului de subiecţi cu IRC, cu un nivel al depresie uşor spre
moderat, se observă apariţia efectului de uitare intenţionată,
datorită faptului că nivelul uşor al depresiei nu perturbă eficienţa
controlului inhibator a materialului încărcat emoţional asociat cu
instrucţiunea „uită”, ca dovadă nu s-au sesizat diferenţe în ceea ce
priveşte numărul de itemi reţinuţi în funcţie de conotaţia pozitivă
sau negativă a acestora.
• Materialul supus uitării a fost suprimat cu succes, subiecţii au reţinut
semnificativ mai multe cuvinte din Lista 2, indiferent de natura
acestora nu au apărut diferenţe semnificative între itemii pozitivi şi
itemii negativi.
CONCLUZII SI IMPLICAŢII
• Analiza rezultatelor obţinute se încadrează într-un pattern similar
cu cel din literatura de specialitate (vezi McNally, 1996, Power et
al.,2000; Miclea, 1997 Szentagotai Tătar, 2007), observându-se
apariţia efectului de uitare intenţionată la lotul de subiecţi cu
depresie la nivel subclinic şi în cazul uitării unor itemi cu valenţă
emoţională asociaţi cu instrucţiunea ,,uită’’.
• Cu alte cuvinte aceşti subiecţi reuşesc să inhibe în mod eficient
informaţia destinată uitării indiferent de natura ei deoarece
nivelul scăzut al depresiei nu perturbă eficienţa controlului
inhibator.
• Pe de altă parte este posibil ca persoanele diagnosticate cu o
boală cronică şi cu un nivel scăzut al depresiei să exerseze
involuntar supresia ca strategie de coping cu boala.
• La persoanele cu depresie la nivel clinic nu apare efectul de uitare
intenţionată datorită faptului că depresia perturbă abilităţile de
supresie a conţinuturilor negative care sunt congruente cu starea
emoţională, şi apare aşa numitul ,,efect ironic’’ care este un efect
invers uitării intenţionate manifestat prin reţinerea unui număr
semnificativ mai mare ai itemilor negativi care trebuie suprimati
comparativ cu itemii cu conotaţie asemănătoare dar care trebuie
reţinuţi.
• Rezumând, putem afirma că depresia influenţează efectul uitării
intenţionate.
• Creşterea volumului de informaţii privind relaţia dintre controlul
mental şi psihopatologie oferă posibilitatea de a utiliza aceste
cunoştinţe în cercetări aplicate, în vederea elaborării unor tehnici de
abordare terapeutică a tulburărilor caracterizate printr-o frecvenţă
crescută a gândurilor nedorite cum sunt depresia, tulburarea
obsesiv-compulsivă, anxietatea generalizată.
• Rezultatele studiului de faţă pot avea implicaţii atât în
elaborarea de materiale educaţionale, cât şi în dezvoltarea
interacţiunii nefrolog-pacient-psiholog.
• Intervenţiile menite să-i confere pacientului sentimentul
controlabilităţii bolii sale şi să înlăture aşteptările negative cu
privire la cursul, consecinţele şi tratamentul IRC, sunt realizabile
doar printr-o colaborare strânsă nefrolog-psiholog în ceea ce
priveşte educarea pacienţilor.
Vă mulțumesc pentru atenție !