FIZOPATOLOGIE

Fizopatologia este ştiinţa care se ocupă cu mecanismele de

producere ale bolii şi reacţiile de răspuns ale organismului
la acţiunea agenţilor patogeni.

Numele ei provine din trei termeni greceşti :

“pathos” – suferinţă,
“logos” – ştiinţă
“Physis” – natură, ştiinţă.
=> fiziopatologia se ocupă cu studierea fenomenelor de
boală, sanătate, normalitate şi a interrelaţiilor dintre
acestea.
SĂNĂTATE - NORMALITATE
Sănătatea (conform definiţiei OMS) reprezintă o starea de bine din punct de vedere fizic,
psihic şi social în absenţa oricărei boli sau infirmităţi clinice.
Este rezultatul adaptării organismului la condiţiile de viată ceea ce necesită fenomene
de reglare şi de autoreglare prin feed-back pozitiv şi negativ astfel încât se menţine
homeostazia adică echilibrul la nivelul mediului intern care defineşte sănătatea.
Normalitatea se asociază cu noţiunea de sănătate dar nu perfect. Aceasta presupune
încadrarea unor constante ale organismului între anumite valori, valori care pe studii
populaţionale extinse s-au dovedit a fi caracteristice (vârful curbei lui Gauss) pentru un
segment din populaţie căruia subiectul îi aparţine.
Aceste valori, numite indicatori statistici medii se încadrează în anumite intervale;
datorită tocmai diversităţii genice nu există valori fixe ci intervale de valori care
încadrează aceşti indicatorii statitici medii definitorii pentru starea de nornalitate.
Sănătatea şi normalitatea presupun practic un echilibru între structură şi funcţie ceea ce
defineşte o homeostazie stabilă, ca urmare a adaptării organismului la mediu.
Orice întărire a unui stimul fiziologic sau apariţia unui stimul patologic determină trecerea
într-o nouă stare de echilibru alterată dar stabilă numită homeostazie metastabilă – care
presupune existenţa de procese adaptative. Abia atunci când aceste mecanisme de
adaptare sunt depăşite apare starea de boală.
BOALA
= reprezintă o tulburarea a stării de sănătate, o sumă de fenomene subiective şi obiective,
apărute ca urmare a unor agenţi din mediul intern sau extern.
Boala apare deci ca urmare a depăşirii limitelor adaptative şi compensatorii ale organismului
ceea ce se traduce
• clinic prin semne şi simptome
• paraclinic prin ieşirea constantelor organismului din “limitele normalului” statistic stabilite.
Boala poate apărea ca urmare a unei alterări a reacţiei de răspuns, a unei agresiuni puternice
sau prelungite, a tulburării mecanismelor de reglare, în strânsă legătura cu alți factori
importanți:
 Terenul,
 Constituția,
 Predispoziția
 Factorii de risc.
+ Factorii externi (exogeni) care pot determina trecerea de la starea de sănătate la cea de boală
sunt fizici chimici, biologici sau psiho-sociali
+ Facori endogeni sunt reprezentați de factorii genetici.
 FACTORII GENETICI - DETERMINĂ BOLI CARE APARŢIN
EREDOPATOLOGIEI – SUNT BOLI EREDITARE PROVOCATE DE ÎNCĂRCĂTURA
GENETICĂ A INDIVIDULUI.
trei categorii majore de tulburări genetice:
(A) cele legate de genele mutante de mare efect
(B.) bolile cu complexă moștenire multigenică
(C).Bolile care rezultă din aberațiile cromozomiale
Deoarece mai multe tulburări pediatrice sunt de origine genetică, trebuie să se țină
seama de faptul că NU toate tulburările genetice se manifestă în copilăriae și,
dimpotrivă, multe boli pediatrice nu sunt de origine genetică.
În acest context, este util să clarificăm trei termeni folosiți în mod obișnuit: ereditare,
familiale și congenitale.
Dificultățile ereditare, prin definiție, provin din părinți, sunt transmise în gameți prin
generații și prin urmare sunt familiale.
Termenul congenital înseamnă pur și simplu "prezent la naștere".
De notat, unele boli congenitale nu sunt genetice (de exemplu, sifilis congenital).
Pe de altă parte, nu toate bolile genetice sunt congenitale; expresia bolii Huntington,
de exemplu, începe doar după a treia sau a patra decadă a vieții.
 FACTORII FIZICI
determină frecvent îmbolnăviri provoacă efecte locale, pe suprafaţa unde acţionează direct dar şi
fenomene generale, la nivelul întregului oragnism, fenomene produse fie de o intensitate puternică
a factorului fizic, de o reacţie de răspuns puternică sau exagerată sau de o tulburare a
mecanismelor de reglare.
Agenţii mecanici îşi exercită acţiunea ca factori traumatici (prin tăiere, înţepare, lovire) determinând
contuzii, echimoze, fracturi, sindrom de strivire (crush syndrom). Caracteristic pentru traumatismele
mecanice este distrucţia tisulară în regiunea lezată, infectarea zonei respective, hemoragii iar la
nivel general instalarea unui şoc traumatic sau hemoragic.
Agenţii termici sunt reprezentaţi de frigul sau căldura exagerată.
• Frigul produce local degerături prin fenomene vasculare nervoase şi biochimice care determină
alterările morfologice (flictene, ulceraţii, necroze) şi funcţionale.
• Ca efecte generale frigul produce iniţial o stimulare a proceselor metabolice şi deci a termogenezei
după care urmează hipotermia, ca urmare a epuizării rezervelor termogenetice, însoţită de depresia
SNC, somnolenţă, comă, deces.
• Căldura excesivă provenită din flacără, vapori, gaze incadescenţi, determină local arsuri iar dacă
suprafaţa arsă depăşeşte 15% din suprafaţa corporală apare şocul termic.
Electricitatea produce leziuni locale şi generale grave în funcţie de amperaraj şi voltaj. Se spune că
“amperii omoară şi volţii ard”. Local se produc arsuri ca urmare a fenomenului de electroliză cu
transformarea energiei electrice în căldură. General se produc în special tulburări grave de ritm
cardiac cu exitus.
Energia radiantă (ionizantă – raze X, izotopi radioactivi sau neionizantă – UV, infraroșii) determină efecte
locale sau generale dependente de tip sau de doză. Efectul local este rezultatul leziunilor
biochimice; pot apărea arsuri grave sau numai afectări ale ADN-ului prin formarea de radicali liberi
(ionizare) sau direct. Afectarea materialului genetic poate avea efect imediat (moartea celulară cu
necroză) sau pe termen lung – iniţierea unui proces neoplazic.
FACTORII FIZICI
Presiunea poate determina efecte patogene prin hipobarism (boala înălţimilor) şi
hiperbarism (boala chesonului) .
• Hipobarismul. Presiunea atmosferică scăzută poate determina în expuneri
acute la înălţimi mari “răul de altitudine” caracterizat prin cefalee, astenie,
greaţă, halucinaţii, sincopă, deces; expunerile cronice la hipoxie favorizează
apariţia modificărilor adaptative : poliglobulia (secundară creşterii producţiei
de eritropoietină renală) şi creşterea densităţii capilarelor inimii, creierului şi
muşchilor pentru a favoriza oxigenarea suficientă în condiţii de presiune
scăzută a oxigenului atmosferic.
• Hiperbarismul are efecte severe biochimice, biofizice şi mecanice.
Scufundarea în apă determină creşterea presiunii cu o atmosferă la fiecare 10
m. Scufundarea bruscă determină o presiune puternică asupra structurilor
organismului ceea ce produce: blocarea toracelui în expir, perforarea
membranei timpanului cu hemoragii şi hipoacuzie restantă. Efectele biofizice
constau în faptul că la presiune crescută gazele inerte respirate trec din stare
gazoasă în stare lichidă şi se dizolvă în sânge; la trecerea bruscă la presiune
scăzută gazele lichefiate din sânge şi ţesuturi trec în formă gazoasă din nou şi
provoacă embolii vasculare gazoase.
Factorii de mişcare generează o serie de manifestări numite kinetoze.
• Mişcarea unor vehicule realizează o excitare puternică a receptorilor vestibulari
la unele persoane predispuse ceea ce se manifestă prin palpitaţii, greţuri,
vărsături, fenomene cunoscute sub numele de “rău de mişcare”.
FACTORII CHIMICI
sunt reprezentați de o mulţime de substanţe chimice care pătrund în oragnism voit
sau accidental pe cale orală, respiratorie, prin tegumente, injecţii intramusculare
sau intravenoase, etc.
De la banala glucoză hipertonă care administrată subcutan provoacă inflamaţie,
până la otrăvuri puternice, substanţe acide sau baze tari, droguri, medicamente,
alcool şi tutun, alimente toate pot reprezenta agenţi de producere a unor boli.
Practic orice substanţă, care are şi acţiuni benefice administrată incorect poate
determina îmbolnaviri. Contează deci nu numai ce administrăm dar şi cum.
 FACTORII BIOLOGICI
• reprezentaţi în principal de : bacterii, viruşi, paraziţi şi fungi;
• sunt agenţii cauzali ai bolilor infecţioase, boli care determină cea mai mare rată de decese
pe plan mondial.
• Unele boli infecţioase au fost eradicate prin vaccinare, altele sunt stăpânite prin tratament.
• Astăzi se pune acut problema recrudescenţei unor boli infecţioase cum ar fi tuberculoza de
exemplu, în special în legătură cu creşterea populaţiei infectate cu HIV dar şi prin apariţia
de bacterii multidrogrezistente.
• Se pune de asemenea problema abordării diferite a patologiei infecţioase fiindcă se pare
că o serie de “boli interne” pot avea şi etiologie infecţioasă : ulcerul gastric, ateroscleroza,
boala Altzheimer, diabetul zaharat tip I.
• De asemenea au fost evidenţiatei particole infecţiogene diferite de agenţii clasici – de
exemplu prionii care sunt fracţiuni proteice fără acid nucleic ce transmit se pare
encefalopatia spongiformă bovină.
FACTORII PSIHO-SOCIALI
 sunt determinaţi de condiţiile de viaţă, locul de muncă, relaţiile
interumane.
 Pe de parte starea de “mulţumire” influenţează starea de sănătate,
 pe de altă parte condiţiile de viaţă sub limita subzistenţei presupun
la infecţii cu Chlamidia pneumonie, Helicobacter pylory, bacil Koch,
viruşi cu tropism hepatic, HIV, bronşite cronice, infecţii dentare
cronice netratate implicate şi în patologia bolilor cardiovasculare.
 Mecanismele patologice ale sindromului boschetarului (“Dirty
Chicken Syndrome”) sunt : nivelul crescut al proteinei C reactive, al
fibrinogenului, plasminogenului, factorului VIII al coagulării,
leucocitoza, creşterea insulinemiei, a trigliceridelor serice şi
scăderea fracţiunii HDL-colesterol; toate acestzea presdispun la
ateroscleriză, boli cardiace, diabet, afecţiuni trombotice etc.
 CLASIFICAREA BOLILOR
Boli cu determinism pur exogen cum sunt traumatismele şi intoxicaţiile – boala se
manifestă identic indiferent de informaţia genetică a individului.
Boli cu determinism predominent exogen reprezentate de bolile infecţioase în care agentul
etiologic este exogen dar manifestarea şi evoluţia bolii depind de factorii endogeni ai
subiectului.
Boli cu determinism mixt care cuprind cea mai mare parte din patologia umană: diabetul
zaharat, ateroscleroza, cardiopatia ischemică, HTA, bolile psihice, neoplaziile.
Boli cu determinism predominant endogen care sunt afecţiuni generate de alterarea
genomului, dar care se exprimă numai în anumite condiţii de mediu – de exemplu în
deficitul de G6PDH (glucozo 6 fosfat dehidrogenaza) apare hemoliză acută după
ingestia de vicia faba sau antiinflamatorii nesteroidiene sau nitriţi.
Boli cu determinism pur genetic sunt reprezentate de alterări genice care se manifestă în
orice condiţii de mediu de exemplu hemofilia, sindromul Turner, Down, Klinefelter etc.

De cele mai multe ori boala este efectul acţiunii mai multor factori
patogeni din ambele categorii (exo sau endogeni) în proporţie variabilă.
 ETAPELE DE EVOLUŢIE A BOLII
 Perioada de latenţă sau de incubaţie reprezintă momentul scurs de la acţiunea agentului patogen până la
decelarea primelor teste paraclinice de boală (semnele clinice nu există în această etapă); perioada poate
dura câteva minute sau secunde (traumatisme, intoxicaţii) până la ani (lepra, SIDA).
 Faza prodromală sau de invazie se caracterizează prin simptome clinice nespecifice : febră, astenie, anorexie,
rinoree durează până la apariţia simptomelor caracteristice bolii respective (de exemplu icterul în hepatite,
junghiul toracic în pneumonie).
 Perioada de stare debutează prin simptomele specifice bolii respective, amintite anterior, şi are o durată, o
intensitate şi o evoluţie care depinde atât de agentul cauzal cât şi de gazdă. Tratamentul corect condus
scurtează această perioadă. Evoluţia bolii poate fi însoţită de complicaţii datorate bolii, intensităţii crescute a
agentului patogen, altor boli asociate, condiţiilor mediului extern, etc
 Perioada de declin a bolii decurge spre :
• însănătoşire prin – vindecare integrală – presupune restabilirea integrităţii funcţionale şi morfologice a
tuturor organelor şi ţesuturilor;
- vindecare cu sechele – atrofii, scleroze, cicatrici, modificări compensatorii.
• cronicizare – reprezintă o vindecare parţială pe un fond lezat în mod cronic
• deces – încetarea tuturor funcţiilor biologice. Apare moartea clinică (etapă în care se mai poate încerca
reanimarea) şi apoi după 3-5 minute moartea biologică.

Trecerea de la starea de sănătate la boală se poate produce brusc sau

insidios. Deşi există mari diferenţe în evoluţia bolilor modelul unic care se
ia în considerare pentru toate bolile descrie următoarele etape
CLASIFICAREA BOLILOR
 Bolile se mai pot clasifica în acute şi cronice dar nu durata este cea care
deosebeşte cele două tipuri de evoluţie aşa cum ar părea la prima vedere ci
intensitatea mecanismelor de apărare puse în joc de către organism.

 În bolile acute întreaga reactivitate a organismului este puternic stimulată pe când

în bolile cronice participarea întregului organism este mai redusă.

 În cursul evoluţiei unei boli cronice pot să apară perioade de remisiuni (perioade
fără manifestări clinice aparente) alternate de perioade de acutizări temporare
numite pusee.
 ACELAŞI TIP DE AGENT PATOGEN POATE PRODUCE BOLI DE INTENSITĂŢI DIFERITE
ÎN FUNCŢIE DE O REACTIVITATE PROPRIE A FIECĂRUI ORGANISM;
ACEASTĂ REACTVITATE DEPINDE DE :

Constituţia – este rezultatul influenţei mediului extern asupra factorului ereditar – ansamblul
tuturor particularităţilor structurale, funcţionale psihice şi reacţionale caracteristice unui
individ.
Terenul totalitatea factorilor morfologici şi funcţionali care determină reactivitatea organismului.
Constituţia şi terenul sunt influenţaţi de o serie de factori endogeni (ereditate, sex, vârstă) şi
exogeni (fizici, chimici, cronobiologici şi sociali). Există astfel o patologie legată de vărstă, sex,
încărcare genetică (ex. HLA DR3/4 – corelat cu diabetul zaharat, HLA B27 asociat spondilitei
anchilopoietice ).
Predispoziția este o formă particulară de teren care, sub acțiunea unui factor de mediu duce la o
stare patologică. Practic, predispoziția reprezintă o formă de teren aparent normal care este
rezultatul acțiunii cumulative a factorilor de risc ce induc modificări continue ale acaracterelor
sau capacităților funcționale ale organismului. (Ex: hipertensivii au predispoziție pentru
complicații cardiace.
Factorii de risc – reprezintă factorii care actionând constant, în timp, realizează un cumul cantitativ
de modificărice reprezintă infrastructura unui anumit teren sau predispoziție sau poate duce la
producerea bolii.
Reactivitatea reprezintă răspunsul organismului la acțiunea mediului, este o expresie funcțională a
terenului și/sau predispoziției.

Terenul și predispoziția stau la baza modalității de răspuns a organismului la

acțiunea unui agent agresor sau la baza potențialului evolutiv a unei tulburări
deja apărute.