Cultul divin, factor de promovare a vieţii

religioase în Ortodoxie

1.Introducere
2.Teologul în familie, în școală și în parohie: primele
situări (mai ales în parohie)
3.Probleme de natură moral-pastorală cu care ne
confruntăm azi cel mai mult:
4.Probleme de natură cultică cu care ne confruntăm azi
cel mai mult
5.Remedii și concluzii
 1. Introducere
 Zilnic, teologul se află în diferite ipostaze:
aceea de fiu, de coleg, amic, chiar și aceea
de sfătuitor al unuia sau al altuia, chiar și
acea ipostază (tot mai dorită!) de tată, de
familist și de om muncitor spre bunăstarea
propriei case etc.

 Dar cum se află el în familie, în școală, în

parohie? Ce relației are el cu parohia în care
locuiește? Cine este pentru el preotul paroh
care-și oferă serviciile pentru el?
 2. Teologul în familie, în școală și în parohie:
primele situări
 Parohia este arealul geografic şi spiritual al activităţii pastorale a preotului,
instituţie divino-umană, care impune o trăire religioasă cât mai autentică a
enoriaşilor prin lucrarea preotului paroh numită pastoraţie!

 Termenul de parohie provine din limba greacă având la bază apelativul

parikia care înseamnă „comunitate” condusă de un preot paroh.
– Parohie, parohii, s.f. 1. Cea ,mai mică unitate administrativă
bisericească ; comunitate religioasă creştină condusă de un paroh ; în
ngr. Enoria=Parohia ; p. ext. Biserica dintr-o astfel de unitate.
– 2. Clădirile în care se află locuinţa şi cancelaria parohului. În lat.
parochia, ger. parochie. (DEX , Ediţia a II-a, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, 1996, pag.753).

 cf. Spiridon Cândea, Parohia ca teren de activitate pastorală a preotului, în

rev. „Mitropolia Olteniei”, anul XII, 1960, nr. 5-6, p. 283. (Termenul parikia=
comunitate; înseamnă a locui împreună, a fi laolaltă, a fi în acelaşi loc. În
istorie termenul a fost utilizat pentru prima dată de către evreii din diaspora.
 Biserica Ortodoxă are cea mai veche şi în acelaşi timp cea mai
modernă organizare apostolic-patristică şi bizantino-locală:
parohie, protoierie, eparhie, exarhat, arhiepiscopie, mitropolie şi
patriarhie.

 În parohie, prin Biserică, teologul primeşte tainele şi darurile

necesare mântuirii:

– „În vremea noastră Biserica (parohială n.n.) nu trebuie să doarmă,

ci să rămână neîncetat trează, activă şi gata să poarte, din iubire pentru
oameni, Crucea ca pe o strădanie de a-i ajuta, în duhul compasiunii, aşa
cum a făcut-o Hristos. Vremea noastră este vremea slujirii şi a
compasiunii. Biserica trebuie să se arate o slujitoare duhovnicească
care le înfăţişează oamenilor orizontul iubirii şi-i ajută să înainteze
mereu mai departe către acest orizont...”
 Dumitru Stăniloae, Mică Dogmatică vorbită – dialoguri la Cernica, Editura Deisis, Sibiu
1995, p. 43
 După actul hirotonirii teologul are misiunea de a aduce pe oameni la
Dumnezeu, la Biserică, aşa cum a spus Iisus Hristos ucenicilor: „Datu-Mi-s-a
toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă şi iată Eu sunt cu
voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”(Matei 28, 18-20).

 Acest mandat ceresc arată că teologul este un chemat şi un trimis al lui Iisus
Hristos, Cel ce a zis ucenicilor Săi: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci eu v-am
ales pe voi” (Ioan 15,16).

 În această calitate teologul are datoria să-i iubească pe toţi credincioşii cu

adevărată dragoste de părinte, să supravegheze întreaga viaţă religioasă
morală din parohie, să lucreze, să se străduiască şi să se jertfească pentru
mântuirea lor!

– „Filocalia” sau Culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate
omul curăţii, lumina şi desăvârşi. vol. I, Sibiu, 1946, p. 179. (Traducere, introducere şi
note de Dumitru Stăniloae)
– Teofan Savu, Tinerii, prioritate misionară a Bisericii, în vol. „Biserica în misiune”,
EIBMBOR, Bucureşti, 2005.
 Antonie Plămădeală, în rev. „Mitropolia Ardealului”, anul XXVII,
1982, nr. 4-6, p. 366:

Biserica noastră a fost o Biserică din popor, a

poporului şi pentru popor. A fost prin urmare integrată
în viaţa de toate zilele. Acest lucru a fost favorizat şi de
faptul că preoţii noştri au fost şi sunt căsătoriţi. El,
preotul era sacerdot, dar soţia lui, copiii lui erau laici,
familia lui întreagă era mai aproape de nevoile
poporului lui Dumnezeu.
 PERICOLE (PROVOCĂRILE) teologului și creștinului :

1. Preotul (TEOLOGUL) NU este parohia!

El este conducătorul parohiei, el este autoritatea care are şi cinstea
sacramentală care i s-a dat în mod special prin Taina Hirotoniei devenind
inima organismului duhovnicesc = parohia!

2. Conştiinţa de teolog (= conștiința de enoriaş), nivelul vieţii duhovniceşti,

ordinea şi disciplina, solidaritatea enoriaşilor – ceea ce evaluează o
comunitate!!

3. Confuzia drepturi – îndatoriri în parohie !!

 teologul = enoriaş al parohiei are o serie de drepturi ca:
– de a beneficia de asistenţa religioasă,
– de a alege şi de a fi aleşi în organismele parohiale,
– de a beneficia de ajutor filantropic, după posibilităţi;

teologul = enoriaş al parohiei are o serie de îndatoriri ca:

– de a susţine, întări şi mărturisi credinţa Bisericii Ortodoxe;
– de a vieţui potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă;
– de a participa la sfintele slujbe;
– de a se împărtăşi cu Sfintele Taine;
– de a împlini faptele milei creştine;
– de a întreţine şi a ajuta biserica şi pe slujitorii ei.

Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române,

EIBMBOR, Bucureşti, 2008, p. 13.
 Concluzie
 Conştiinţa de enoriaş impune fiecărui
creştin=teolog=preot să considere parohia
ca pe o familie. În această mare familie
creştină trebuie să sălăşluiască duhul
dragostei reciproce, al ajutorării frăţeşti, al
colaborării armonioase pentru menţinerea
şi promovarea manifestărilor religioase în
comun !
 3. Probleme de natură moral-pastorală cu care ne
confruntăm azi cel mai mult:

1. Avortul: „Femeia care a pierdut pruncul (sarcina) fără voie, se canoniseşte

(se opreşte de la Sfînta împărtăşanie) un an de zile” (Sf. Ioan Postitorul,
can. 22).

2. Căsătoria nelegiuită (interzisă). „Căsătoria între rude de sînge, numită şi

amestecare de sînge, şi între rude spirituale, este cu desăvîrşire oprită de
Biserică. Adică, nunta între veri primari, veri de gradul al doilea, între rude
vitrege, între rude spirituale de botez şi cununie - naşi, fiii naşilor, cumetri,
fiii cumetrilor .
3. Căsătoria a doua şi a treia: „Nunta cea dintîi este lege, a
doua este iertare, iar a treia este călcare de lege” (Sf. Grigorie
Teologul şi Pravila lui Matei Basarab, glava 205); „Căsătoria a
doua se canoniseşte cu doi ani oprire de la Sf. împărtăşanie, iar
a treia căsătorie cu trei ani” (Sf. Nichifor, can. 2).

4. Concubinajul: „Cel ce are concubină şi nu voieşte a o lăsa,

nici a se cununa cu femeia sa, nu se cuvine a-i primi darurile la
Biserică, ale cărei legi le bîrfeşte şi le defăima prin faptele sale”
(Sf. Nichifor, can. 33).
5. Defăimarea (clevetirea): „Cel ce cleveteşte pe aproapele său, un an să nu
se împărtăşească” (Pravila lui Matei Basarab, glava 373).

6. Desfrînarea, preadesfrînarea (adulterul), sodomia, onania (malahia),

paza conjugală etc. „Tinerii necăsătoriţi, femeile fără bărbaţi şi cei văduvi,
de vor cădea în desfrînare, 7 ani să nu se împărtăşească” (Sf. Vasile cel
Mare, can. 59).

7. Divorţul (desfacerea căsătoriei). În fiinţa ei, căsătoria este indisolubilă;

căci zice Hristos: Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă (Matei 19,
6).
Divorţul este acceptat de Biserica Ortodoxă în următoarele cazuri canonice
excepţionale: - în caz de adulter sau preacurvie persistentă (Matei 19, 9); -
în caz de apostazie (lepădare de credinţă) a unui soţ (1 Corinteni 7, 15); -
în cazul intrării unuia din soţi în monahism (can. 12 şi 48, Sinodul VI
ecumenic). În mod legal căsătoria se desface prin moartea unuia din soţi.
......................
În cultul Bisericii Ortodoxe nu este nici o rugăciune de desfacere a
căsătoriei (Pravila Bisericească, 1940, p. 135).
 4. Probleme de natură cultică cu care ne
confruntăm azi cel mai mult

 Multe se pot scrie și mai multe se pot spune....despre cult !

 de la simple gesturi: îngenuncheri, facerea semnului crucii; sfintele miroane;
mergerea-nemergerea regulată duminica....uniformizarea liturgică, postul, Sin.
VIII...instrumente muzicale....coliturghisirea...

 Cultul ortodox = specialiști ! Vom trata:

 1. Înnoirea cultului
 2. Abateri tipiconale în cadrul Sf. Liturghii
– Pomenirea sfinților îngeri la Proscomidie....
– Când se ridică mâinile la rugăciune?
– Lucruri esențiale ale slujbei în sobor
 5. Rânduiala trecerii eterodocșilor la Ortodoxie
 6. Schimbări și prescurtări la Sf. Taine și ierurgii
 7. Practica înconjurării bisericii la Utrenia Învierii
 1. Înnoirea cultului
 - este o preocupare mult mai veche
 Efeseni 4, 22-24: ...să vă înnoiți în duhul minții
voastre, să vă îmbrăcați în omul cel nou!
 Înnoire = parte spirituală
 Bis. rom.-cat. = aggiornamento !
– idee de la Conciliul Vatican II (1961-1963)
– protestantizare a vieții cultice, familiale ș.a.m.d.
 Ideea este bună = în Ortodoxie = 1961
Conferință panortodoxă din Rhodos !
 1976 : pregătirea unui pre-sinodale: Sf. și
Marele Sinod (SMS)
 înnoire = schimbare = transformarea = adaptarea
Bisericii la ceva nou?
 Înnoire = renunțare la învățătura Domnului, a Sf
Apostoli....?
– un intelectual: renunțarea la parabolele MnIH !!

 5. Remedii pt. un cult bun:

 1. Reînviorarea vieții liturgice
 2. Intensificarea catehezei mistagogice
 3. Reactivarea practicii împărtășirii dese, cu pregătire
 4. A face din cult un mediu (cadru) de manifestare a
carității (asistenței sociale!)
  Concluzii

 Cultul nu este perimat; trăit cu evlavie; tezaur. Aceasta se

vede în: felul de a zidi biserici; a cânta...uniforma clerului...predica...etc.

 2. Cultul este izvorul din care se hrănește parohia!