CURS II

EDUCAŢIE POZITIVĂ/
COMPORTAMENTE POZITIVE
Ca părinte vă confruntaţi adesea cu situaţii în care
este nevoie
să îi învăţaţi pe copiii diverse comportamente.

Unele sunt comportamente pe care doriţi

să le creşteţi frecvenţa
cum ar fi să spună «Mulţumesc!» când primeşte ceva,
« să salute», etc.
Altele sunt comportamente noi pentru copil: să respecte
anumite reguli cum ar fi curăţenia în camera lui, să se spele
zilnic pe dinţi, să mănânce cu tacâmurile, să îşi facă zilnic
temele, etc.
În alte situaţii, vă doriţi să eliminaţi sau să reduceţi o
serie de comportamente ale copilului:
comportamente cum ar fi: îşi loveşte sora/fratele,
îşi uită caietele la şcoală, întârzie, foloseşte un
limbaj vulgar faţă de alţi copii sau adulţi, îşi lasă
hainele murdare prin casă şi multe altele.

Cu siguranţă aveţi o listă cu astfel de

comportamente.
 Pentru toate aceste comportamente aţi
încercat cu siguranţă să aplicaţi o serie de
metode.
În timp, aţi constatat că
unele dintre ele au funcţionat,
altele mai puţin.
De ce nu funcţionează unele metode pe
care le aplicăm ?
 Ca părinte observaţi că uneori simpla
afirmare a unei dorinţe sau necesităţi nu îl
face pe copil să îşi modifice
comportamentul.
Sau se întâmplă să spunem copilului ce să
nu facă « nu te bate », « nu arunca hârtiile
pe jos », « nu fii obraznic »,« nu vorbi urât ».

Şi în această situaţie părinţii observă că

metoda nu funcţionează în cele mai multe
dintre situaţii.
 De ce se întâmplă acest lucru?

O primă explicaţie pe care psihologia ne-o oferă

este faptul că informaţia singură nu schimbă
comportamentul.
Oricât de mult am vorbi şi am spune copilului ce să
facă sau ce să nu facă observăm că nu se produc
schimbările pe care ni le dorim.
Copilul ca şi adultul are nevoie de timp, de metode
şi de mult exerciţiu pentru a învăţa un
comportament.
O altă explicaţie pe care studiile de psihologie ni le
oferă este cea legată de feedback-ul negativ.
Asta înseamnă că dacă ni se spune că nu am făcut
bine ceva
acest lucru nu ne ajută să ne schimbăm
comportamentul !
Când un adult îi spune unui copil « nu ţi-ai făcut
temele bine ! » sau « ai greşit ! », « eşti obraznic şi
neascultător! » copilul nu ştie ce a făcut bine din
comportamentul lui şi ce mai are de schimbat !
 Atât adulţii cât şi copiii îşi schimbă comportamentul cât li se
oferă un feedback pozitiv decât unul negativ : « ai colorat foarte
frumos casa » sau
« apreciez modul cum ţi-ai aranjat cărţile în raft ».
Ne este mult mai util să ni se spună ce am realizat dintr-o sarcină
sau acţiune decât să ni se spună ce nu am realizat sau
ce mai avem de realizat.
Când oferim feedback negativ (« camera arată tot dezordonată »
sau « nu ţi-ai făcut toate temele aşa cum trebuia »).
copilului îi este dificil să ştie ce a realizat bine din activitate şi ce
mai are de îmbunăţăţit.
 O disciplinare eficientă începe întotdeauna cu dezvoltarea
încrederii în sine a copilului.

Cum puteţi face acest lucru ?

- Prin focalizarea pe aspectele pozitive ale copilului.
« Bravo ! Ai reuşit !»
- Prin atenţia acordată progreselor făcute de copil şi a aspectelor
pozitive ale situaţiei. “«Apeciez modul în care ai rezolvat …”»
- Prin acceptarea diferenţelor individuale – fiecare copil învaţă diferit
un comportament şi reacţionează diferit într-o situaţie. «Mă bucur
când tu …»
- Prin încrederea zilnică pe care i-o acordaţi.
- Prin aşteptări realiste faţă de copil, aşteptări adaptate nevoilor şi
potenţialului lui de dezvoltare. «Sunt mândru/ă când …»
- Prin evitarea comparaţiilor şi a competiţiei dintre copii. “«Pentru
mine tu eşti special!»
Disciplinarea înseamnă focalizarea pe comportament şi nu
pe persoană
.
Eşti rău! vs. Mă deranjează cand eu vorbesc la telefon si tu faci
galagie.

Eşti dezordonat! vs. Hainele murdare se pun în coşul de la baie,

altfel te vei îmbrăca cu haine murdare.
Când arunci jucăriile pe jos, putem călca pe ele şi se pot strica.
Jucăriile au un loc al lor.

Eşti obraznic! vs. Spune-mi te rog ce anume te deranjează în

comportamentul prietenului tău?

Niciodată nu faci ce trebuie! vs. Îti faci temele şi apoi să te joci pe

calculator aşa cum am stabilit împreună! sau
Mă îngrijorează când ajungi târziu acasă!
 Comportamentele sunt rezultatul învăţării.
Primul mod în care copilul învaţă un comportament este imitarea
şi observarea celorlalţi.
Modul în care d-voastră ca părinte reacţionaţi sau rezolvaţi o
problemă este un foarte bun moment pentru copil de învăţare.
Copilul nu se „naşte” cu aceste abilităţi.
Comportamentele se învaţă prin exerciţiu. Gândiţi-vă cum învaţă
un copil să meargă sau să citească. Are nevoie de ghidaj, de
atenţia şi încurajările permanente ale părintelui. La fel se învaţă şi
comportamentele sociale cum ar fi respectarea unei reguli,
cooperarea în grup, rezolvarea unui conflict.
Rolul d-voastră ca părinte este de a-i oferi copilului cât mai multe
oportunităţi de învăţare a acestor abilităţi esenţiale pentru a
deveni un copil responsabil şi autonom, independent.
 Disciplinarea înseamnă focalizarea pe aspectele
pozitive ale unui comportament.
Copiii au nevoie pentru a învăţa comportamente să
ştie ce anume au făcut bine, ce anume din
comportamentul lui este realizat în condiţii optime.
Pentru a învăţa comportamente pozitive copilul are
nevoie de recompensare constantă, frecventă.
Pedeapsa nu îl învaţă pe copil un comportament, ci
stopează comportamentul pentru o perioadă de timp
Cum pot face părinţii să prevină problemele de
comportament ale copiilor?

Oferă copilului oportunitatea de a exersa cât mai

multe activităţi plăcute care îl fac să se simte
valoros şi competent.

Cu cât copilul va fi implicat în mai multe activităţi

plăcute cu atât scade probabilitatea de a se implica
în comportamente problematice.
Oferiţi copilului oportunitatea de a alege între două
sau mai multe opţiuni.
Aceasta este o foarte utilă şi eficientă modalitate
prin care copiii învaţă să ia decizii.
În loc să spui „NU” (nu face X sau Y) oferiţi-i
copilului alternative, ce să facă.
Când folositi « NU » la o cerere a copilului acesta
va învăţa să folosească aceeaşi metodă cu
d-voastră.
Când îi veţi cere ceva ce nu vrea să facă va spune
mai uşor « NU »!
 EXEMPLE:

În loc de „Nu arunca jucăriile pe jos.” poţi să îi

spui „Poţi să te joci cu lego sau să desenezi.”

În loc de «La culcare ! » poţi spune copilului «

E ora de culcare, îţi iei pijamaua sau mergi sa
te speli pe dinţi? »
 Evitaţi întrebările de tipul «De ce ai făcut
comportamentul X ?» sau
« De ce eşti nervos/furios ? ».
Acestea îi cer copilului să vă spună cauza
comportamentului său sau a emoţiei sale.
Sunt întrebări la care copilul nu vă poate răspunde.
Este recomandat să îl ajutaţi pe copil să îşi exprime
verbal, în cuvinte ceea ce simte :
« sunt furios », « sunt nemultumit » ;
acest lucru îi dă sentimentul că este înţeles şi
acceptat de către d-voastră ;
 Important este însă ca într-o situaţie copilul să înveţe
cum se rezolvă o problemă şi e mai puţin important de
ce a făcut acel comportament.
Evitaţi să folosiţi expresii în care spuneţi copilului
care este cauza comportamentului:
« eşti neatent şi de aceea ai luat o notă proastă »,
«eşti dezordonat şi de aceea nu îţi mai găseşti
lucrurile » ;
îl ajută mai mult dacă îl întrebaţi « ce s-a întâmplat ?»
sau « ce crezi că s-a întâmplat ?», «cum te simţi
când te gândeşti la ce s-a întâmplat ?»;
Evitaţi să îi spuneţi copilului ce trebuie să facă, să îi
daţi soluţii, cum să rezolve situaţia :

« Nu te mai bate cu George », « Altădată să fii

cuminte ! » ;

îl ajutaţi mai mult pe copilul d-voastră prin întrebări

de tipul « cum crezi că poate fi rezolvată situaţia ?»,
« ce alternative crezi că există în această situaţie
?».
 Metodele de învăţare a comportamentelor sau de
disciplinare se aplică de către toţi adulţii din viaţa copilului:
părinţi, bunici.
Pentru a învăţa un comportament copilul are nevoie de
consecvenţă, ceea ce înseamnă că atât mama cât şi tata vor
aplica aceeaşi metodă şi vor comunica copilului acelaşi
mesaj. Este ineficient dacă doar mama sau doar tata aplică
o metodă sau alta.
Studiile de psihologie au arătat că implicarea tatălui în
învăţarea metodelor de educaţie şi disciplinare pozitivă este
un factor care contribuie la scăderea problemelor de
comportament ale copiilor.
 Cum reacţionăm când
copilul manifestă
un comportament problematic?
 De cele mai multe ori ne dorim să stopăm
comportamentul imediat şi aplicăm pedepse:

îi spunem copilului „Treci şi fă curăţenie în camera

ta!”, „Nu mai ieşi cu prietenii în oraş o lună, eşti
pedepsit” sau alte metode de intervenţie.

Experianţa d-voastră şi studiile de psihologie ne

spun că aceste metode NU funcţionează pe termen
lung!
 Ce puteţi face în astfel de situaţii?

Este mai eficient şi util însă ca atunci când apare un

astfel de comportament să staţi să vă liniştiţi,
să vă gândiţi la alternativele situaţiei şi apoi să alegeţi o
metodă de disciplinare dacă este nevoie.
Studiile de psihologie au arătat că problemele de
comportament ale copiilor sunt mult mai frecvente
atunci când părinţii aplică pedeapsa şi au un stil
autoritar de a « rezolva » situaţiile problemă.
La fel de ineficient este însă şi stilul permisiv al unor
părinţi.
 Ce poate face un părinte pentru a încuraja
comportamentele pozitive?

1. « Timpul meu pentru tine. »

Oferiţi copilului d-voastră (în fiecare zi) momente în
care să se simtă apreciat şi iubit de d-voastră.
Exprimaţi acest lucru în cuvinte şi prin timpul petrecut
împreună. Nu cantitatea de timp este importantă, ci
calitatea timpului petrecut împreună.
Ceea ce faceţi împreună (citiţi o poveste, vă jucaţi
jocul preferat al copilului, îl ascultaţi ce vrea să vă
povestească despre ce a făcut cu prietenii sau la
şcoală) este foarte important pentru copil şi îi dă
sentimentul că îl apreciaţi şi iubiţi.
 2. «Fiecare dintre noi suntem speciali»

Stabiliţi-vă pentru fiecare membru al familiei o zi pe

săptămână în care acelei persoane i se acordă
atenţie specială.

Copiii învaţă astfel să ofere atenţie şi complimente

celorlalţi şi învaţă să le primescă.
De asemenea, copilul mai învaţă că suntem diferiţi
şi avem moduri diferite care ne bucură şi ne
relaxează
 3. « Momentul familiei »

Faceţi o rutină din a avea o dată pe săptămână un

moment special al familiei în care împreună cu copiii
rezolvaţi problemele familiei şi luaţi deciziile de familie.
În acest fel, copiii se vor simţi responsabili şi vor accepta
mult mai uşor deciziile decât dacă le impuneţi d-voastră.
Astfel îi învăţaţi cum se ia o decizie şi cum se rezolvă
eficient o problemă.
 4. « Contribuţia ta contează ! »
Oferiţi copilului d-voastră responsabilităţi în familie care să
îl facă să se simtă că are o contribuţie importantă: îngrijeşte
florile, caută informaţii despre modul de petrecere a timpului
liber în familie, trimite felicitările de Crăciun prietenilor.
Fiţi atent ca părinte să oferiţi imediat feedback pozitiv pentru
comportamentele pozitive pe care le-a făcut copilul.
A da feedback înseamnă a spune ceva imediat ce aţi sesizat
un comportament : “Bravo! Apreciez foarte mult faptul că ai
ajutat-o pe sora ta să strângă jucăriile din camera ei!”
 Alternative de disciplinare ale copilului peste 7 ani :
- aplicaţi cu consecvenţă regulile şi consecinţele unui
comportament.De
Ex : dacă copilul este responsabil de bicicleta lui, el
va trebui să suporte consecinţele comportamentelor
lui – dacă îşi pune bicicleta după ce a folosit-o la
locul ei sau dacă îşi lasă bicicleta în ploaie şi i se
poate strica.
Aplicaţi atunci când este posibil metoda denumită “principiul
bunicii” (sau principiul lui Premack) :
asociaţi un comportament cu probabilitate redusă (de
exemplu: Să strângă jucăriile după ce se joacă cu ele sau să
se spele pe dinţi) cu un comportament cu probabilitate
ridicată (de exemplu: « lecturarea unei poveşti împreună cu
tata sau mama » )
 EXEMPLU:
- Strângi lego-ul şi apoi tata îţi citeşte povestea ta
preferată.
- Pui hainele murdare în coşul de rufe şi apoi desenăm
împreună pagina cu Cenuşăreasa/ Spiderman.
- După ce mănânci legumele poţi să mănânci desertul.
- Pui maşinuţele/păpuşile în dulăpiorul de jucării şi apoi
mergem în parc/afară la joacă.
- Poţi merge cu prienenul tău afară la joacă după ce îţi
strângi cărţile de pe masa de studiu.
 Oferiţi permanent de încurajări/întăriri pentru
fiecare comportament pozitiv pe care copilul l-a
realizat, întăririle pot fi privilegii.

(poţi să mergi să te joci afară cu o jumătate de oră

în plus sau poţi să te joci la calculator 30 minute
sau poţi merge la film cu prietenii), activităţi
(mergem la înot împreună sau mergem în parc cu
bicicletele), obiecte pe care copilul şi le-a dorit
(tricoul preferat)
 Puteţi aplica pierderea privilegiilor în
termeni foarte realişti şi ca modalitate de
învăţare a unor consecinţe:

- Ai încălcat regula stabilită împreună - de

venire la o anumită oră acasă - în consecinţă
mâine rămâi în casă şi nu mai mergi cu
prietenii la joacă;
 CONSECINTELE COMPORTAMENTULUI/
ȊNTǍRIRI POZITIVE
Ce este consecinta comportamentului întărirea pozitivă -
este un eveniment plăcut care, dacă este prezentat imediat
după apariţia unui comportament, cauzează o creştere a
frecvenţei comportamentului respectiv.
Cu alte cuvinte, dacă intr-o anumită situaţie cineva se comportă
adecvat şi e imediat recompensat, atunci creşte probabilitatea
ca acel comportament să se repete.
Situaţie: Mama spală vasele in bucătărie. Fiica ei de 6 ani vine
şi se joacă cu frăţiorul mai mic.
Atitudinea părintelui: Mama se opreşte puţin din activitate şi
se joacă cu amandoi pentru o scurtă perioadă
Consecinţă pe termen lung: Creşte probabilitatea ca fetiţa să
se joace cu frăţiorul ei şi in alte situaţii
 CONSECINTELE COMPORTAMENTULUI/
ȊNTǍRIRI POZITIVE
Situaţie: Tatăl şi fiul fac cumpărături intr-o după-amiază toridă.
Băiatul, obosit, işi insoţeşte tatăl in linişte şi fără să se
plangă (in mod surprinzător).
Atitudinea părintelui: Tatăl remarcă curajul copilului şi ii
propune să facă o pauză de ingheţată.
Consecinţă pe termen lung: in viitor, va creşte probabilitatea
ca acel copil să-şi insoţească tatăl la treburile casei in
linişte şi fără să se plangă.
Situaţie: Andreea işi face temele pentru acasă.
Atitudinea părintelui: Mama remarcă situaţia şi o laudă, ii
zambeşte sau o mangaie incurajator pe cap.
Consecinţă pe termen lung: Cresc şansele ca Andreea să işi
facă temele in viitor cu mai mult interes.
 TIPURI DE PRIVILEGII/ ȊNTǍRIRI POZITIVE

Există stimuli care reprezintă întăriri pozitive pentru

aproape orice persoană
(alimentele preferate), la fel cum există stimuli care
sunt semnificativi doar
pentru unii copii (anumite programe T. V.), sau pentru
alţii: să se joace cu
prietenii ori cu o jucărie preferata, etc. Trebuie
acordată o mare atenţie copilului
pentru a afla ceea ce este semnificativ pentru el:
- alimente - bomboane, prăjituri, fructe, sucuri, meniul
preferat, etc.
- distincţii -jetoane, steluţe, puncte roşii, diplome etc;
Din cauza faptului că frecvenţa comportamentelor care ar trebui
întărite pozitiv este uneori foarte mare, se impun două precizări:
-când dorim să formăm un comportament, oferim privilegiul ori de câte
ori apare. Apoi, după ce deprinderea este formată, numărul întăririlor
poate să scadă (un privilegiu la a doua, apoi a treia apariţie, etc);
-e bine să se folosească privilegii cât mai variate, însă cele mai
accesibile şi mai economice sunt cele sociale.
Recompensă socială constituie şi a-l asculta pe copil atent, cu interes,
a-l lăsa să-şi termine ideea (fraza), a menţine contactul vizual cu el, a-l
susţine în iniţiative, a-i aprecia strădania, ignorând greşeala („ Te-ai
străduit să-l facipe m mic de mână"), a-i pune întrebări să poată
răspunde afirmativ („ Ţi-ai dat seama singur că trebuie să-ţi faci tema?") .
 CUM FACEM SĂ CREASCĂ EFICIENŢA PRIVILEGIILOR?

Alegerea unui comportament specific:

Obişnuim să spunem: îl învăţ să fie cuminte/ o învăţ să fie
ascultătoare. Ce înseamnă „să fie cuminte " ?
Dar„ascultătoare"?
Pe cine să asculte şi ce să asculte?
Dacă dorim să modificăm un tip de manifestare a copilului
nostru, e necesar să ne propunem dinainte exact ceea ce dorim
să ameliorăm (îl motivăm să-şi facă tema, îl învăţăm să se
adreseze politicos etc). In acest fel este mai uşor să-i oferim
întăriri pozitive, deoarece vom şti să precizăm ce comportament
anume ne-a plăcut („Bravo,ai fost harnic azi pentru că ţi-ai făcut
curăţenie în cameră!").
 CUM FACEM SĂ CREASCĂ EFICIENŢA PRIVILEGIILOR?

Deprivarea şi saţierea
Pentru ca un privilegiu să poată avea o semnificaţie mare pentru
copil, e necesară uneori o perioadă în care acesta să fie deprivat de
obiectul sau de situaţia stimulativă („ să-l facem să-i fie dor de... "). Cu
cât e mai lungă în timp deprivarea, cu atât mai eficientă va fi întărirea.
Saţierea se referă la pierderea valorii stimulative a unui privilegiu.
După ce o recompensă a fost folosită de mai multe ori, copilul va fi
saturat de acea întărire. Cu alte cuvinte, dacă observăm că îi plac
bomboanele, nu înseamnă că îl vom oferi la infinit îndopându-l cu
bomboane, deoarece copilul se va plictisi de această recompensă.
O mare dificultate o ȋntâmpină părinţii care oferă
copiilor tot ceea ce vor aceştia. Cu trecerea
timpului, copilul va fi din ce in ce mai greu de
mulţumit iar numărul situatiilor care să îl tenteze se
 CUM FACEM SĂ CREASCĂ EFICIENŢA PRIVILEGIILOR?

Promptitudinea cu care se acţionează:

E bine de ştiut că eficienţa ȋntării creşte cu cât distanţa dintre
momentul faptei şi aplicarea acesteia este mai mică. De aceea,
este indicat să reacţionăm imediat ce un comportament observat
la copilul nostru ne-a atras atenţia.
("Am observat că m-ai aşteptat in linişte cat timp a trebuit să
probez haina. Haide acum să bem un suc!").
Tot această condiţie explică şi motivul pentru care privilegiul/
ȋntărirea ȋndepărtată ȋn timp nu este suficient de stimulatoare
(„Dacă maine vei şti la test, la vară te voi trimite in tabără la
mare!").
 MINCIUNA
De ce minte copilul? Cine îl învaţă? Cum poate fi
„tratată" minciuna?
Considerăm că principalele cauze care îl determină
pe copil să mintă sunt
următoarele:
- climatul de neîncredere în care trăieşte copilul.
Dacă între copil şi parinte nu are loc o comunicare
eficientă, atunci în relaţia care se instalează poate
apărea neîncrederea;
- frica. Dacă familia ii solicită copilului mai mult
decat poate el oferi, atunci acesta se va folosi de
minciună pentru a ascunde unele fapte: „Să nu
 Prin urmare, înainte de a căuta soluţii pentru
„tratarea minciunii", e bine ca
părintele să stabilească un climat de încredere între
membrii familiei, să elimine frica
şi să îmbunătăţească imaginea proprie a copilului.
După ce realizează toate acestea,
s-ar putea să constate surprins că nu mai are ce
„trata".
 Recomandări generale pentru părinţi

• Se vor iniţia şi se vor menţine activităţi de rutină acasă şi la

şcoală
• Păstraţi reguli simple şi clare şi reamintiţi-le cu calm
• Copilul nu are intenţionat un comportament dificil. Căutarea
atenţiei înseamnă ceva. Încercaţi să înţelegeţi ce determină acest
răspuns comportamental. Ascultaţi copilul cu cea mai mare
atenţie.
•Copilul trebuie să aibă contact vizual cu dumneavoastră când îi
spuneţi regulile
•Supravegheaţi copilul îndeaproape; impulsivitatea îi pune pe copii
în situaţii periculoase
•Abordaţi o atitudine pozitivă cu copilul, găsiţi mereu ceva ce a
făcut bine şi lăudaţi-l .
•Încercaţi să ignoraţi comportamentul iritativ uşor.
1. Adaptat după Barkley RA, Defiant Children: A Clinician's Manual for Assessment and Parent Training, Second Edition,
New York: Guilford Publications, 1997
2. ADHD – Ghid pentru părinţi sub coordonarea CNSML şi Prof. Dr. Iuliana Dobrescu, Total Publishing, Bucureşti, 2007
 Recomandări generale pentru părinţi
Fiţi rezonabili – părinţii trebuie să înţeleagă capacitatea copilului
înainte de stabilirea aşteptărilor, stabiliţi standarde realiste.

Vorbiţi explicit – copiii pot să asculte fără să înţeleagă

cuvintele/ideile pe care un adult încearcă să le comunice. Când
stabiliţi regulile, lăsaţi copiii să repete cu cuvintele lor ce au înţeles.
Această metodă de „verificare” este foarte importantă pentru
comportamentul ulterior. Numai „Ai înţeles?” nu va merge.

Acţionaţi consistent – impuneţi regulile necesare şi importante

pentru familie. Părinţii sunt cei care stabilesc limitele pe care le vor
respecta cu toţii de fiecare dată, indiferent dacă acest lucru este
convenabil sau nu.

Barkley RA, Defiant Children: A Clinician's Manual for Assessment and Parent Training, Second Edition, New York: Guilford
Publications, 1997
 Recomandări generale pentru părinţi
Fiţi cinstiţi: aplicaţi consecinte pentru încălcarea regulilor.
Consecintele trebuie să-i înveţe ceva pe copii. Copiii trebuie
să înţeleagă ce se aşteaptă practic de la ei. Dacă
consecintele sunt alese adecvat, copiii îşi vor aminti şi mai
târziu ce s-a întâmplat.

Aveţi răbdare: procesul de învăţare este de durată, atât

pentru copil cât şi pentru părinţi.

Gândiţi-vă în primul rând la copil: nu „distrugeţi” un copil

pentru o regulă. Limitele au rolul de a ghida copilul, nu de a-
i arăta cine este şeful.

Barkley RA, Defiant Children: A Clinician's Manual for Assessment and Parent Training, Second Edition, New York: Guilford
Publications, 1997
 Ce îi ajută pe copii să fie organizaţi:
 Programul – asiguraţi o rutină zilnică, de dimineaţă până seara la
culcare. Alocaţi timp desfăşurării temelor, perioadei de joacă afară sau
în casă. Puneţi programul într-un loc vizibil (cum ar fi pe frigider).

 Organizaţi activităţile zilnice – găsiţi loc pentru orice şi păstraţi

toate lucrurile în ordine (haine, ghiozdan, jucării). Folosiţi carneţele
pentru a nota toate activităţile, inclusiv pentru cele care implică
materialele necesare la şcoală.

 Acţionaţi consistent şi clar – copiii cu ADHD au nevoie de reguli pe

care să le înţeleagă şi să le urmeze în mod constant.

 Lăudaţi copilul atunci când a respectat o regulă – copiii cu ADHD

primesc critici de obicei şi, de aceea, se aşteaptă în general să fie
criticaţi. Găsiţi mereu ceva ce a făcut bine şi lăudaţi-l.
Barkley RA, Defiant Children: A Clinician's Manual for Assessment and Parent Training, Second Edition, New York: Guilford
Publications, 1997
MULŢUMIM PENTRU ATENŢIA
ACORDATĂ!
 CUM APAR COMPORTAMENTE NEDORITE:

Alin, un băiat de 8 ani, se joacă în camera lui. După un timp, se duce

în sufragerie şi începe să manevreze telecomanda televizorului, dând
sonorul foarte tare. Mama vine ȋn cameră şi ȋi spune „ Văd că te-ai
plictisit să te joci singur. Haide să mergem ȋmpreună ȋn parc."
Ce putem spune despre comportamentul mamei? Ce consecinţă
poate avea? Cum aţi fi procedat ȋntr-o situaţie similară?
La o primă impresie, mama lui Alin poate fi considerată un părinte
model: atentă la nevoile fiului ei, ȋncearcă să ȋşi petreacă o bună parte
din timp ȋmpreună cu acesta, dar, dacă analizăm situaţia cu atentie,
putem spunecă mama lui Alin a ȋncurajat (involuntar) un comportament
nedorit care a apărut la copilul său.
Astfel, probabilitatea ca Alin să ȋşi deranjeze părinţii şi ȋn viitor, cȃnd
are nevoie de atenţie, va fi mai mare.
 CUM APAR COMPORTAMENTELE NEDORITE:

Situaţie: Tatăl citeşte ziarul, ȋn timp ce copiii se joacă

ȋn apropiere. Dintr-o
dată, unul dintre copii ȋl loveşte cu jucăria pe celălalt.
Atitudinea părintelui: Tatăl se opreşte din citit, se
aşază pe jos şi se joacă
pentru un timp cu copiii.
Consecinţă pe termen lung: Creşte probabilitatea
ca, ȋn viitor, copilul care a
provocat incidentul să se manifeste violent atunci
când doreşte să atragă
atenţia cuiva asupra sa.
Situaţie: Mama face cumpărături împreună cu fiica
 Se poate constata că, prin aplicarea (de cele mai multe ori, involuntară) a
ȋntaririlor/ privilegiilor, se pot obţine nu doar rezultate pozitive, ci şi rezultate
negative ȋn ceea ce priveşte comportamentul copilului nostru.
Astfel, putem singuri să ne explicăm: de ce copilul nostru este „un mȃrȃit";
cum a învăţat copilul nostru să vorbească urât; de ce „ne şantajează"; cum
devin copiii „materialişti" etc.
E bine de ţinut minte, însa, că aceste comportamente ale copiilor se învaţă,
nu sunt înnăscute. Copiii nu sunt „materialişti", ei nu „ne şantajează". Se
comportă în acest fel pentru că aşa i-am învăţat, fără să ne dăm seama.
Prin urmare, e bine de ştiut că, de cele mai multe ori „programarea"
comportamentului copilului este la îndemâna noastră.
Fiecare familie urmăreşte „programul" pe care îl alege. Din păcate, însă,
„telecomanda" are prea multe butoane şi uneori ne încurcăm în ele.