Controlul stresului în școală

Lect.univ.dr. Ghiță Cristina

 Stres- delimitări conceptuale

• Hans Selye introduce conceptul de stres propriu-zis în anii 1950. El

încearcă să definească stresul, la început, ca fiind o agresiune, apoi ca
o reacţie a subiectului la o agresiune, aceasta reprezentând stresorul.
• Conform concepţiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte
din viaţa cotidiană. Stresul caracterizează o reacţie psihologică
complexă, extrem de intensă şi relativ durabilă a individului confruntat
cu noi şi dificile situaţii existenţiale.
 Conceptul de sindrom general de adaptare

• reacţia (stadiul de alarmă) ce reprezintă primul răspuns al

organismului, mobilizarea generală a fortelor de apărare ale
organismului şi cuprinde două faze: faza de şoc - caracterizată prin
hipertensiune, hipotermie, nivel scăzut de concentrare etc.,
contracarată de faza de contraşoc în care apar o serie răspunsuri, în
special endocrine;
• stadiul de rezistenţă specifică (de revenire) în care sunt activate
mecanismele de autoreglare ale organismului;
• stadiul de epuizare – situaţie în care adaptarea nu mai poate fi
susţinută datorită acţiunii prelungite a agenţilor stresori;
 Stres- delimitări conceptuale

• Stresul este definit ca un stimul, un răspuns sau ca rezultat al

interacţiunii stimul-răspuns, interacţiune care exprimă un oarecare
dezechilibru al relaţiei persoanei cu mediul său.
• Stresul psihologic se referă la incapacitatea unei persoane de a
răspunde adecvat la ameninţările emoţionale sau fizice, reale sau
imaginare.
 Efecte ale stresului

• Efectele stresului pot fi cognitive, emoţionale, fizice sau

comportamentale: gândirea defectuoasă, o privire de ansamblu
negativă, griji excesive, instabilitate dispoziţională, iritabilitate,
agitaţie, incapacitatea de a se relaxa, sentimentul singurătăţii, izolare,
depresie, dureri somatice, ameţeli, greţuri, dureri toracice, palpitaţii,
mâncatul în exces sau pierderea apetitului, neglijarea
responsabilităţilor, creşterea consumului de alcool, droguri.
 Gestionarea stresului

• Controlul stresului presupune toleranţa la stres - abilitatea de a te

împotrivi evenimentelor şi situaţiilor stresante fără a te poticni şi, de
asemenea, abilitatea de a face faţă acestora în mod activ şi pozitiv,
precum şi controlul impulsurilor - abilitatea de a rezista sau a amâna
impulsivitatea şi de a goni tentaţia care te determină să acţionezi în
grabă.
 Cauze generatoare ale stresului

• conflictele familiale - conflictele cu autoritatea părinţilor, stres care

poate duce la frustrare, ca urmare a excesului de autoritate exercitat de
părinţi, sau depresie, datorată dezinteresului părinţilor faţă de copii,
conflictele copilului cu ceilalţi fraţi se pot datora concurenţei afective,
intereselor divergente, temperamentelor opuse etc
• conflictele profesionale - suprasolicitarea intelectuală sau musculară,
ori dezechilibrul dintre acestea; examenele, competiţiile sau orice alte
activităţi în urma cărora există selecţii severe, dezămăgirile, pedepsele.
 Indicatori ai stresului școlar

• Tensiune afectivă
• Frustrare
• Teama
• Instabilitatea afectivă
• Sentimentul de intimidare
 Forme ale stresului

• Eustresul – stimulare optimă, activare; menţine echilibru fizic şi psihic;

efecte stimulante, de antrenare şi de adaptare; reacţie acută; activare
fazică, de scurtă durată.
• Distresul – solicitare intensă, prelungită, supraîncărcare; induce
modificări fizice şi psihice patologice; efecte de încordare şi tensionare,
de dezadaptare; reacţie cronică; activare de lungă durată.
 Prevenirea stresului

• stăpânirea unui impuls emoţional;

• tratarea cu tact a relaţiilor interumane sau a conflictelor;
• capacitatea de a empatiza;
• abilitatea de a-şi gestiona stresul, de a şti să se relaxeze;
• capacitatea de a face ceea ce este cel mai potrivit naturii sale;
abilitatea de a gândi pozitiv;
• aptitudinea de a fi creativ;
 Gestionarea unei situații stresante

• capacitatea de a planifica o acţiune pozitivă în vederea limitării şi

stăpânirii stresului;
• capacitatea de a menţine o atitudine pozitivă în faţa unor schimbări
bruşte şi a unor experienţe negative;
• capacitatea de a simţi că deţine controlul, sau măcar că poate avea o
minimă influenţă asupra evenimentelor care pot induce stresul.
 Empatia

• Aceasta le permite copiilor să înţeleagă gândurile şi emoţiile

celorlalţi, ceea ce-i ajută să folosească cu succes strategii de reglare
emoţională şi de rezolvare de probleme.
• Empatia presupune trasmiterea, în primul rând prin comportament, a
faptului că oferim înţelegere şi sprijin persoanei aflate într-un
moment cu încărcătură emoţională negativă.
• Manifestarea empatiei este în mare măsură legată de tipul de
ataşament dezvoltat în perioada copilăriei timpurii.
 Teoria inteligențelor multiple

Cercetările lui Gardner au relevat o familie mai largă a inteligenţelor

umane, decât cele dezvoltate de psihologi pȃnă atunci, oferind de
asemenea o definiţie proaspătă şi pragmatică a inteligenţei.
• abilitatea de rezolva problemele întâlnite în viaţă;
• abilitatea de a genera noi probleme de rezolvat;
• abilitatea de a face ceva sau de a oferi un serviciu, care este valorizat
într-o anumită cultură.
 Teoria inteligențelor multiple

• Inteligenţa lingvistică
• Inteligenţa logico-matematică
• Inteligenţa spaţială
• Inteligenţa kinestezică
• Inteligenţa muzicală
• Inteligenţa interpersonală
• Inteligenţa intrapersonală
• Inteligenţa naturalistă
 Competențele sociale

• se referă la abilitatea copiilor de a forma relaţii sociale funcţionale cu

ceilalţi copii şi adulţi din viaţa lor.
• facilitează interacţiunile pozitive, corespunzătoare normelor
culturale, în aşa fel încât să permită atingerea propriilor scopuri şi în
acelaşi timp respectarea nevoilor celorlalţi.