ATESTAT 2014

CONTROLUL CALITÃŢII PROCESELOR DE

AUTOEPURARE PE CURSURILE DE APĂ
Elev:Belivaca N. Nicolae Flavian
Profesor îndrumător: CHIRCA VALERIA
 Proiectul cuprinde:

ARGUMENT
1. Caracterizarea fenomenului de autoepurare
2. 1.1. Procese de autoepurare a apei
1.2. Autoepurarea apelor
2. Procedee de autoepurare
2.1. Autoepurarea mecanică
2.2. Autoepurarea chimică
2.3. Autoepurarea biologică
2.4. Autoepurarea apelor reziduale in situ
3. Metode de îmbunătăţire a capacităţii de autoepurare
4. Controlul calităţii apei
5. Concluzii
 Autoepurarea reprezintă ansamblul proceselor naturale de epurare chimică sau
biochimică, prin care receptorii sunt readuşi la caracteristicile lor calitative, pe care le-

au avut înainte de primirea apelor uzate. Factorii care influenţează procesul de autoepurare

sunt de natura fizică, chimică şi biologică

În literatura de specialitate din România, pentru obţinerea apei potabile sau

industriale se utilizează termenul de tratare, iar pentru depoluarea apelor
municipale sau industriale se foloseşte termenul de epurare.
 Principalele substanţe nocive ale apelor uzate INDUSTRIALE
- substanţele organice (exprimate prin CBO5), -
Pentru substanţele organice se defineşte consumul
biochimic de oxigen (CBO5), mg/l şi consumul
chimic de oxigen (CCO), mg/l, ultimul prin metoda
cu permanganat de potasiu (CCO-Mn) sau bicromat
de potasiu (CCO-Cr).
- substanţele în suspensie, substanţele toxice şi metalele grele.
Substanţele în suspensie plutitoare (ţiţei, uleiuri) împiedică
absorbţia de oxigen de la suprafaşa apei şi deci autoepurarea,
colmatează filtrele pentru tratarea apei. Substanţele în
suspensie care se depun pe fundul receptorului (a bazinului de
acumulare) îngreunează tratarea apei. Acizii şi alcalii conduc la
distrugerea faunei şi florei acvatice, a vaselor pentru navigaţie.
Sărurile anorganice conduc la mărirea salinităţii apei şi, uneori, pot provoca cresterea
durităţii, care produc depuneri pe conducte mărindu -le rugozitatea şi micşorând din
capacitatea de transport, de transfer a căldurii la boilere. Ca de exemplu sulfatul de
magneziu, bicarbonaţii şi carbonaţii solubili.

Bacteriile din apele uzate pot fi patogene (bacilus antracis) şi produc infectarea
receptorilor. Culoarea apei impiedică absorbţia oxigenului şi fenomenul de
fotosinteză în autoepurare.
 Autoepurarea apelor
Autoepurarea apelor reprezintă totalitatea operaţiilor efectuate pentru
diminuarea conţinutului de poluanţi, astfel încât concentraţiile rămase să nu
provoace poluarea apelor receptoare. Autoepurarea se realizează într-o serie
de utilaje, care alcătuiesc staţiile de epurare. Amplasarea staţiilor de epurare
a apelor uzate (poluate, sau reziduale) se face în aval de întreprinderea, sau
întreprinderile poluante. Evacuarea apelor epurate înapoi în albia râului are
loc în aval, sau în amonte de zona de captare a apei (fig.1).În ultima situaţie,
întreprinderea este direct interesată în efectuarea corespunzătoare a epurării
apei, deoarece urmează să o utilizeze în procesul de producţie.

Din staţiile de epurare rezultă ape

tratate, sau epurate şi nămoluri.
Nămolurile se pot aplica în agricultură,
ca fertilizanţi, dar numai după analiza
lor, pentru a nu conţine metale grele,
substanţe toxice, germeni patogeni,
etc. Utilizarea lor se face numai pe
soluri adecvate, în doze adecvate şi
urmărind în timp factorii de mediu.
 PROCEDEE DE AUTOEPURARE
Autoepurarea mecanică
Autoepurarea mecanică, sau primară constă în - Deznisiparea în
separarea particulelor solide de diferite dimensiuni decantoare cu circulaţie
prin: - reţinerea particulelor de peste 1 mm pe orizontală, sau verticală,
grătare, sau site amplasate la partea superioară a în care scade viteza apei
curentului de apă (fig.5.4); la 0,3 - 0,4 m/s şi se
depun particulele de 0,2
- 1 mm în 2 - 3 minute
Decantarea particulelor sub 0,2 mm (suspensii fine şi o (fig.5.5);
parte din particulele coloidale), în timp de 1 - 3 ore.
Decantoarele pot fi gropi, iazuri de pământ, sau construcţii Separarea
din beton, zidărie, oţel, mase plastice uleiurilor,
produselor
petroliere,
grăsimilor (fig.5.6);
 Autoepurarea chimică

Se aplică pentru poluanţii dizolvaţi în apă, sau în Oxidarea unor substanţe

suspensii foarte fine. Înainte de staţia de epurare, dizolvate în apă se
apele acide, sau alcaline sunt neutralizate. Astfel, de realizează cu oxigenul
din aer, sau cu ozon. Se
exemplu, în cazul apelor acide se tratează cu baza
aplică atât apelor acide
cea mai ieftină, laptele de var (Ca (OH) 2). (din industria celulozei,
Urmează autoepurarea chimică propriu-zisă, cu pH= 1-2), cât şi a celor
care constă într-o serie de tratări ale ape, în funcţie bazice (din producţia de
de natură şi concentraţia poluanţilor. Procedeele mai coloranţi). Se realizează
des utilizate sunt: oxidarea, precipitarea, coagularea, în cascadă, sau în bazine
clorurarea. speciale
Ozonarea poate decurge direct, sau Precipitarea
catalitic, folosind TiO2, pentru foloseşte reactivi Coagularea utilizează
distrugerea pesticidelor, acidului adecvaţi pentru săruri solubile de fier
oxalic, dioxanului din rezidii, realizarea unor şi aluminiu aflate ca
vopselelor, produselor petroliere, particule atare Al2(SO4)3,
antioxidanţilor din producţia de cauciuc, sedimentabile. FeCl3, cenuşi de
termocentrală,
Clorurarea utilizează ca reactiv clorul, sau hipocloritul, bentonită (varietate de
care reacţionează cu apa, producând oxigen activ, ce argilă). Se mai poate
distruge microorganismele din apă: utiliza şi silice SiO2,
Cl2 + H2O →2 HCl + O polielectroliţi
NaClO →NaCl + O (substanţe
macromoleculare).

Autoepurarea biologică
artificială utilizează fie filtre
biologice, fie bazine cu
nămol activ
Autoepurarea biologică
Autoepurarea biologică (secundară) urmăreşte
eliminarea poluanţilor organici, biodegradabili cu
ajutorul microorganismelor. Au loc procese de
fermentaţie aerobă, sau anaerobă, din care se
formează compuşi aglomeraţi (flocoane), care se
separă de apă, alături de săruri minerale şi gaze
(SO2, CH4, CO2, etc.).
Autoepurarea biologică se poate realiza pe cale
naturală şi artificială. Pe cale naturală, apa epurată
mecanic este colectată într-un bazin colector şi
utilizată la irigaţii. Metodă a fost aplicată în vechime,
în Ierusalim, la greci, romani şi chinezi. Investiţiile
sunt evident mai reduse, dar procedeul nu se poate
aplica la toate tipurile de apă. Apa nu trebuie să
conţină germeni patogeni, paraziţi, să nu aibă miros
neplăcut şi se aplică numai culturilor de porumb şi
sfeclă de zahăr.
Imagini din timpul construirii unei ferme pilot
pentru epurarea apelor uzate, biologic cu ajutorul
Zambilei de apă (Echhornia crassipes)şi a Salatei de
apă (Pistia stratiotes) plante cu o mare capacitate
de filtrare a apelor
METODE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A CAPACITĂŢII DE AUTOEPURARE

 În anumite situaţii, apele nu se pot trata eficient prin

procedeele descrise mai sus, fiind necesare tratamente
speciale, ce necesită utilaje, aparatură, temperatură,
catalizatori, reactivi adecvaţi, etc. Eficienţa lor economică se
explică prin: - posibilitatea îndepărtării unor poluanţi deosebit
de periculoşi (toxici, corozivi, radioactivi) şi aflaţi în
concentraţii foarte scăzute; - recuperarea de substanţe
valoroase, care reduc cheltuielile de epurare; - se aplică acolo
unde alte metode nu sunt utilizabile.
De exemplu:
- Precipitarea controlată ,Oxidarea catalitică, Extracţia selectivă
,Extracţia selectivă ,Osmoza inversă, Membranele bipolare,
Electroforeza, Iradierea cu raze ultraviolete ,Arderea totală, cu
plasmă, a deşeurilor organice , Utilizarea de microorganisme
heterotrofe (care se hrănesc cu substanţe organice din apă), sau
autotrofe (care se hrănesc cu substanţe anorganice Bacterii
 Exemple de plante filtru

Zambila de apă(Echhornia crassipes

Salata de apă (Pistia stratiotes)

 Determinarea sulfatilor

Determinarea sulfiţilor şi sulfaţilor se face global prin trecerea sulfiţilor în sulfaţi prin
tratarea probelor de apa (100 ml) cu perhidrol (1 ml). Dozarea acestora s-a făcut
gravimetric prin precipitarea sulfaţilor sub forma de sulfat de bariu insolubil în mediu
acid.
Pentru apa potabila
- concentratia admisa : 200 mg SO4-2 / l
- concentratia admisa exceptional : 400 mg SO4-2 / l
Determinarea nitritilor (NO2-
)
În apă nitriţii pot proveni din impurificarea cu substanţe organice care conţin azot,
aflate în descompunere, în cursul procesului de autopurificare. Determinarea nitriţilor
din apă s-a facut prin metoda colorimetrica cu Reactiv Griess.
Principiul metodei
Nitriţii din probă diazotează acidul sulfanilic în mediu acid. Sarea de diazoniu
rezultatăse cuplează cu α-naftil-amina, formându-se un compus azoic colorat în roţu,
cu λmax=520nm.
Calcul:cu ajutorul curbei etalon s-a aflat concentratia NO2 - corespunzatoare probei.
Interpretarea rezultatelor:
Pentru apa potabila: - concentratia admisa 0
 Norme de protecţie a muncii în laborator
În laboratoarele de tehnici de laborator, ca în orice laborator de chimie, există o
serie de pericole ce trebuie limitate. Principalele pericole care ameninţă pe cel ce
lucrează în laborator sunt:
• Intoxicaţiile - substanţele toxice putând pătrunde pe cale bucală, respiratorie sau
• prin piele;
• Arsuri ale pielii, ochilor, cu substanţe corozive;
• Răniri cu cioburi de sticlă, piese de metal, etc;
• Incendii, explozii, arsuri cu flacără;
• Electrocutarea – se datorează contactului corpului omenesc cu curentul electric
• şi pot apare ca urmare a montării defectuoasă a aparaturii electrice, lipsa legării
• cu pământul, prize defecte, cordoane neizolate etc.
Pentru prevenirea acestor pericole trebuie respectate următoarele măsuri:
• Orice substanţă cu care se lucrează se consideră în principiu toxică şi se va
• evita pătrunderea ei în organism;
• Nu se mănâncă în laborator, nu se pun alimente pe masa de lucru, înainte de
• a mânca, mâinile se spală cu apă şi cu săpun;
• Se va evita inhalarea de vapori sau de gaze degajate în reacţiile efectuate.
• Aceste reacţii se vor efectua sub nişă;
• Pentru protejarea ochilor se vor folosi ochelari de protecţie atunci când este cazul;
 CONCLUZII
Aha!

Dezvoltarea tot mai accentuată a activităţii umane, introduce

în mediu cantităţi mari de substanţe (îngrăşăminte, pesticide,
insecticide), dinte care multe afectează factorii de mediu: apă,
aer, sol.
Combaterea poluarii
În combaterea poluării apei este precumpănitor aspectul organizatoric.
În acest sens sunt de preferat soluţii de ansamblu edilitare în problema
salubrităţii urbane , sau tehnologice în cazul reziduurilor industriale .
În plus , sistematizarea şi coordonarea adecvată a unor acţiuni de detaliu
poate preveni situaţii grave , economisind totodată mijloace importante .
Un exemplu concludent îl prezintă poluarea din exploatările petroliere ,care ,
prin dispozitive simple şi măsuri locale consecvent aplicate, se poate înlătura ,
realizandu-se astfel şi protecţia calităţii apelor .
Eficienţa pe care o poate avea educaţia cetăcenească în favoarea protecţiei
mediului este cea mai ingenioasă soluţie tehnică de remediere a poluarii .

Un vechi proverb spune că Pământul nu este o moştenire de la

înaintaşii noştri ci este un împrumut de la copiii copiilor noştri.
 Epurarea apei - De ce ?
Natura dispune de mecanisme proprii de epurare. Natura însă nu poate
epura debitele mari de ape uzate deversate de industrie şi zonele
populate. Rezultatul poluării cu apă uzată este imediat vizibil: râuri şi
lacuri în care mor peştii, miros urât şi devin focare de infecţii.
Apa este unul din cele mai importante medii de
recreere. Suntem atraşi de răuri, lacuri, plaje, mări şi
oceane pentru activităţi recreative precum pescuitul,
sporturile nautice, plimbări sau odihnă. Apa este habitatul
a sute de specii de peşti, păsări şi alte vietăţi ce sunt dependente de
calitatea apei;

MULTUMESC