Sunteți pe pagina 1din 34

PIAŢA ASIGURĂRILOR

1
Originile asigurării

 negustorii chinezi îşi distribuiau marfa în mai multe vase ce urmau să o


transporte pe râurile şi fluviile tumultoase şi periculoase ale Chinei -
formă de dispersie a riscului, nu şi o protecţie.
 babilonieni, în jurul anului 3000 î.d.Cr., au conceput şi practicat un
sistem de aşa-zise credite (împrumuturi) maritime, care îl scuteau pe
debitor de a le returna în cazul în care marfa sau nava sufereau avarii
(pierderi).

2
Originile asigurării
 Primele dovezi se referă la Codul lui Hammurabi,
 descoperit în anul 1902.
 cuprindea 282 clauze
 a fost compilat de Hammurabi
 „contract de împrumut”- contract of bottomry:
 contract prin care banii (sau mărfurile) erau daţi
 în avans spre comercializare
 fie sub formă de credit la o anumită rată a dobânzii pentru care creditorul
nu avea dreptul să primească nici o cotă din profitul tranzacţiei
comerciale,
 fie drept credite mixte şi parteneriat în care, alături de plata unei anumite
dobânzi şi indiferent de rezultatul contractului, creditorul era îndreptăţit să
primească o parte din profit
 debitorul nu avea răspundere în caz de accident, dacă mărfurile nu
ajungeau la destinaţie.
 dacă mărfurile ajungeau, atunci debitorul trebuia să plătească
împrumutul şi dobânda.

3
Originile asigurării
 fenicienii
 vestiţi pentru comerţul maritim pe care îl făceau.
 au adoptat şi au adaptat contractul comercial al babilonienilor.

 Grecii şi romanii au introdus asigurările de sănătate şi de viaţă in anul


600 î.d.Cr., când au organizat bresle numite "binevoitorii societăţii",
carora le păsa de familii si le plăteau şi cheltuielile de înmormântare ale
membrilor care mureau.
 grecii prin emiterea unor hârtii de valoare.
 in secolul al IX-lea î.d.Cr., legile Rhodosului au devenit baza teoretică şi
practică a uzanţelor maritime privind avaria comună (general average);
 romanii au aderat la acelaşi sistem.

4
Originile asigurării

 primele noţiuni de asigurare au apărut în jurul anului 3200


î.d.Cr.
 principiile de bază ale asigurărilor îşi aveau originea în alte zone
geografice şi anume, spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic
 principiul întrajutorării comunitare,

 principiul „ toţi pentru unul, unul pentru toţi”.

 stadiul final al practicării contractelor de împrumut în antichitate l-


a reprezentat adoptarea vămii de către romani, aproximativ în
anul 300 î.d.Cr.  principiile contractului de împrumut au fost
preluate în asigurări.

5
ASIGURĂRILE ÎN ROMÂNIA
Un strop de istorie
- Asigurările apar înainte de 1871
- 1871, prin Înaltul Decret Domnesc, prima societate românească de
asigurări DACIA; c.s. 3 mil. lei
- În anii ’30, activitatea în asigurări a cunoscut cea mai mare dezvoltare
- În timpul celui de-al doilea război mondial, activitatea de asigurări a
intrat în declin
- În 1945, doar 13 societăţi româneşti şi 5 reprezentante
- În 1948, naţionalizarea - societăţile de asigurare au trecut în
proprietatea statului
- 1949, RAAR se transformă în societate comercială de stat
- 1952, ADMINISTRAŢIA ASIGURĂRILOR DE STAT – ADAS, cu capital
integral românesc (de stat)

6
ASIGURĂRILE ÎN ROMÂNIA
Un strop de istorie
 Prin HG nr. 1279 /1990 – eliminarea monopolului de stat ADAS → ASIROM, ASTRA,
CAROM
 1991 - prima societate de asigurări cu capital integral privat din România, UNITA
 1992 – AGRAS, ARDAF, RAI; 1993 – ANGLO-ROMÂNĂ, GENERALA (ulterior,
GENERALI); 1994 - ASITRANS, ASIGURĂRI ION ŢIRIAC - ASIT (din 2000, ALLIANZ
ŢIRIAC ASIGURĂRI), ARINCO (ulterior, INTERAMERICAN), SAR TRANSILVANIA (actual,
BT Asigurări);1995 – SARA MERKUR (preluată în 2005 de GRAWE), 1996 - ASIBAN,
ATLASSIB (actual, CARPATICA); 1997 - Nationale Nederlanden Asigurări de Viaţă (actual,
ING Asigurări de Viaţă), GARANTA; 1998 - OMNIASIG ASIGURĂRI DE VIAŢĂ; 1999 -
COMMERCIAL UNION ASIGURĂRI DE VIAŢĂ, (actual, AVIVA Asigurări de Viaţă ) etc.
 2000 – un an de cotitură – Legea 32/2000 privind societăţile de asigurare şi
supravegherea asigurărilor
 O nouă bază juridică pentru companiile de asigurări
 O bază legală pentru activitatea brokerilor de asigurări

7
Un strop de istorie
 2001 – numirea Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor
 Legislaţia – în proces continuu de adaptare la cerinţele europene
 Companiile de asigurări
 Competiţie susţinută pentru cota de piaţă
 Extindere teritorială rapidă
 Diversificarea portofoliului
 Brokerii de asigurări
 Activitate din ce în ce mai bine reglementată şi supravegheată
 De la intermediere la consultanţa de risk management
 Categorie profesională în expansiune, cu o prezenţă din ce în ce mai
substanţială pe piaţă
2007: Aderarea la Uniunea Europeană – noi provocări

8
Evoluţia pieţei asigurărilor după 1990
Evoluţia indicatorilor în perioada 1999 – 2008:
 Evoluţie pozitivă a indicatorilor (creştere)
 Prezente în piaţa asigurărilor mari companii internaţionale: AIG,
Allianz, AVIVA, Generali, ING, Viena Insurance Group, UNIQA,
etc.

9
Asigurările obligatorii

 Interesul economic şi social al întregii colectivităţi


 Menţinerea continuităţi procesului de producţie
 Protejarea victimelor unor accidente.
 Se pot introduce atunci când bunurile unui mare
număr de persoane fizice sau juridice sunt
ameninţate de producerea unor riscuri
 Iau fiinţă în virtutea legii
 Raporturile dintre asiguraţi şi asiguratori, drepturile
şi obligaţile lor sunt stabilite prin lege
 Nu este nevoie de acordul de voinţă al celor care
deţin bunurile respective.

10
Asigurările obligatorii

 Exemplu:
 RCA - deţinătorii de autovehicule (persoane fizice şi persoane juridice)
pentru cazurile de răspundere civilă pe teritoriul României, care include şi
sistemul Carte Verde
 Sunt cuprinse toate bunurile de acelaşi fel aparţinând persoanelor fizice
şi juridice ce întrunesc condiţiile prevăzute de lege.
 asigurarea obligatorie este totală exclude posibilitatea selecţiei riscurilor 
permite o dispersare optimă a acestora.

11
Asigurări obligatorii

 Primele de asigurare sunt mai reduse, comparativ cu cele de la


asigurarea facultativă.
 Termen: nelimitat, atâta timp cât există bunul respectiv, asigurat prin
poliţe succesive
 Suma asigurată
 se stabileşte prin lege
 Forma unor norme de asigurare pe unităţi de bunuri asigurate
asigurarea obligatorie este o asigurare normată.
 Normele de asigurare pot fi :
 absolute - se porneşte de la bunurile de acelaşi fel care au valoarea cea
mai mică pentru a nu da posibilitatea asiguraţilor care au astfel de bunuri să
primească în caz de pagubă o despăgubire mai mare decât valoarea
bunului.
 relative

12
Asigurări obligatorii

 Răspunderea asigurătorului
 ia naştere în mod automat,
 din momentul în care asiguratul intră în posesia bunului respectiv.
 În cazul neachitării la termen a primelor scadente de către asigurat,
asigurătorul
 are dreptul să solicite plata majorărilor de întârziere,

 să reţină din despăgubirea de asigurare, primele de asigurare restante.

13
Asigurările facultative

 Iau naştere în baza contractului de asigurare încheiat între asigurător şi


asigurat.
 Pentru ca asiguratorul să accepte asigurarea respectivă, este necesar
ca asiguratul:
 să declare în scris toate datele necesare pentru identificarea bunului
respectiv, împrejurările esenţiale privind natura şi sfera riscului,
 să fie de acord cu plata primelor de asigurare şi
 să respecte toate obligaţiile ce-i revin pe perioada valabilităţii contractului de
asigurare.
 Se pot încheia fie pentru bunuri, persoane, răspundere civilă, ori riscuri
necuprinse în asigurările obligatorii, fie în completarea acestora.

14
Asigurările facultative
 Suma asigurată:
 nu este stabilită pe baza unor norme,
 este stabilită în funcţie de propunerea asiguratului
 are ca limită maximă valoarea reală a bunului în momentul încheierii
asigurării,
 iar la asigurările de persoane, anumite sume sunt stabilite prin regulamentul
de asigurare.
 Sunt mai mobile în comparaţie cu asigurările obligatorii referitor la
modul de stabilire a sumelor asigurate.
 Termen:
 este valabilă numai o perioadă de timp, stabilită în contractul de asigurare,
 Răspunderea asigurătorului acţionează doar în cadrul acestui interval.

15
Asigurări facultative

 Intră în vigoare numai după îndeplinirea condiţiilor prevăzute în


contractul de asigurare
 Cea mai importantă este plata de către asigurat a primei de asigurare.
 În situaţiile în care apar unele pagube:
 înainte de plata primei de asigurare sau
 după trecerea termenului prevăzut pentru achitarea ei,
 asigurătorul nu acordă despăgubirea respectivă.

16
Tipuri de asigurări
După riscul cuprins în asigurare , asigurările pot fi clasificate astfel :
 asigurări împotriva incendiulor, trăsnetelor, exploziilor, mişcărilor
seismice, etc.
 bunurile care se asigură contra acestor fenomene sunt: clădirile, construcţiile, utilajele
şi instalaţiile, mijloacele de transport, etc.
 asigurări contra grindinelor, furtunilor, uraganelor, ploilor torenţiale,
inundaţiilor, prăbuşirilor de teren, etc.
 bunuri asigurate : culturile agricole şi rodul viilor;
 asigurări pentru bolile şi accidentele în cazul animalelor;
 asigurări contra avariilor şi altor riscuri specifice la care sunt supuse
mijloacele de transport şi încărcăturile aflate pe acestea în timpul staţionării
şi mersului.
 eg. asigurările mijloacelor de transport şi ale mărfurilor în timpul traficului intern şi
internaţional.
 asigurări împotriva unor evenimente ce apar în viaţa oamenilor care pot
duce la pierderea temporară sau definivă a capacităţii de muncă - deces, boli,
accidente, etc.
 asigurări pentru cazurile de răspundere civilă care se referă la prejudicii
cauzate terţelor persoane prin accidente de autovehicule, prin exercitarea unei
anumite activităţi etc.

17
Şi să nu uităm:

“Inspiraţia există, însă trebuie să te găsească


muncind”

Pablo PICASSO

18
CONTRACTUL DE
ASIGURARE. ETAPELE
ASIGURĂRII

MOTTO:
“Curiozitatea îi impinge pe unii să descopere America iar pe alţii să asculte
la usă.”
J.M. Eco de QUINTEROS

19
Contractul de asigurări

1) este un contract consensual - se încheie valabil prin simplul


consimţământ al părţilor.
2) este un contract sinalagmatic - părţile contractante îşi asuma
obligaţii reciproce şi interdependente.
 Asiguratul se obligă :

 să facă declaraţii de risc exacte,


 să achite primele de asigurare datorate.
 Asiguratorul se obligă să:
 acopere riscul asiguratului,
 în cazul producerii riscului asiguratului să acorde indemnizaţ20ia
cuvenită.

Asiguratorul este ţinut să-şi respecte obligaţia contractuală numai în


măsura în care asiguratul şi-a onorat obligaţiile contractuale.

20
Contractul de asigurări

3) este un contract aleatoriu - la încheierea acestuia părţile nu cunosc


existenţa sau întinderea exactă a avantajelor patrimoniale ce vor
rezulta din contract deoarece obligaţiile asumate de cele două părţi
depind de un eveniment viitor şi incert.
4) este un contract cu titu oneros - fiecare parte urmăreşte să obţină
un folos, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei ce-şi asumă.
5) este un contract succesiv - se eşalonează în timp.
6) este un contract de adeziune - este redactat şi imprimat de
asigurator, la contract aderă asiguratul.
Asiguratorul întocmeşte poliţe de asigurare tip  asiguraţilor potenţiali nu
le rămâne decât să le accepte sau să le refuze pe loc.

21
Contractul de asigurări

7) este un contract de bună credinţă - executarea acestuia să se


facă cu bună credinţă de către părţi.
 Asiguratorul:

 acceptă preluarea riscului asupra sa, bazându-se pe informaţiile


furnizate de asigurat,
 determină cuantumul despăgubirii pe care urmează să o acorde
asiguratului,
 nu poate verifica de fiecare dată informaţiile puse la dispoziţia sa.
 reaua credinţă a asiguratului se sancţionează foarte sever.

22
Părţile contractante

 contractul de asigurare se încheie între două părţi:


 asiguratul şi

 asigurătorul.

 contractul poate fi încheiat:


 direct între părţile contractante sau

 printr-un intermediar (agent sau broker).

23
Persoane menţionate în contract
 Semnatarul, sau contractantul asigurării – persoană fizică sau
juridică –
 semnează poliţă în nume propriu;
 se obligă faţă de asigurător să plătească primele de asigurare;
 se mai numeşte şi stipulant al asigurării;
 Asiguratul: respectiv cel a cărei persoană sau patrimoniu sunt
supuse riscului;
 Beneficiarul, desemnat în caz de daună să încaseze indemnizaţia de
asigurare la producerea evenimentului asigurat prevăzut în contract.
 Persoana cuprinsă în asigurare – apare doar în contractele de
răspundere civilă.
 Asigurătorul
 poate fi numai persoană juridică (societate comercială);
 are ca obiect de comerţ acoperirea riscurilor diverselor interese ale
asiguraţilor şi se obligă să plătească anumite sume de bani (indemnizaţia de
asigurare) la producerea evenimentului asigurat.

24
Elementele tehnice ale asigurărilor
 Asigurătorul este persoană juridică (societatea de asigurări) care:
 în schimbul primei de asigurare încasate de la asiguraţi, îşi
asumă obligaţia de a acoperi pagubele produse de anumite
evenimente,
 plăteşte o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul

răspunde faţă de terţe persoane.


 Asiguratul este persoană fizică sau juridică, care:
 în schimbul primei de asigurare plătite asiguratorului, îşi asigură

bunurile impotriva unor calamităţi naturale sau accidente,


împotriva unor evenimente ce pot apărea în viaţa sa.

25
Elementele tehnice ale asigurărilor
 Beneficiarul asigurării este persoana care are dreptul să încaseze
despăgubirea sau suma asigurată
 nu este parte la contractul de asigurare.
 Contractantul asigurării este persoana fizică sau juridică care
poate încheia o asigurare,
 nu are calitatea de asigurat.
 contractantul asigurării poate fi în acelaşi timp şi beneficiarul
acesteia.

26
Elementele tehnice ale asigurărilor
 Riscul asigurat = evenimentul sau un grup de evenimente care
odată produs(e), datorită efectelor sale obligă pe asigurător să
plătească asiguratului despăgubirea asigurată.
 riscul împotriva căruia se încheie asigurarea
 fenomenul asigurat, care a fost deja produs = caz asigurat sau
sinistru.
 îndeplineşte anumite condiţii :
1) Producerea fenomenului pentru care se încheie asigurarea să fie
posibilă.
2) Fenomenul (evenimentul) trebuie să aibă în toate cazurile un caracter
întâmplător
3) Este necesar ca acţiunea fenomenului să poată fi înregistrată în
evidenţa statistică.
4) Producerea fenomenului să nu depindă de voinţa asiguratului sau a
beneficiarului asigurării (aceştia să nu o poată influenţa)

27
Elementele tehnice ale asigurărilor
 Suma asigurată = partea din valoarea de asigurare pentru care
asigurătorul îşi asumă răspunderea în cazul producerii fenomenului
pentru care s-a încheiat asigurarea
 limita maximă a răspunderii asigurătorului
 este unul din elementele care stau la baza calculării primei de asigurare.
 la asigurările de bunuri, suma asigurată se stabileşte prin evaluare
 în cazul asigurărilor de persoane, contractul de asigurare nu este unul de
îndemnizare
 nu este limitată nu se aplică noţiunea de supraasigurare.
 se stabileşte conform puterii de plată a asiguratului şi a gradului de
risc.
 la asigurarea de răspundere civilă, suma asigurată se stabileşte prin
convenţie sau prin reglementări.

28
Elementele tehnice ale asigurărilor
 Prima de asigurare = suma de bani dinainte stabilită pe care
asiguratul o plăteşte asigurătorului
 se determină înmulţind suma asigurată cu cota de primă tarifară stabilită
pentru fiecare 100 sau 1000 unităţi monetare sumă asigurată.
 cota de primă tarifară
 se mai numeşte şi prima brută,
 se diferenţiază în funcţie de
 ramura de asigurare,
 felul bunului asigurat,
 frecvenţa,
 intensitatea producerii riscurilor asigurate.

29
Elementele tehnice ale asigurărilor

 Norma de asigurare = suma asigurată stabilită pe unitatea


de obiect asigurat, (bucată, metru pătrat, tonă etc.)
 este întâlnită numai în cazul asigurărilor de bunuri, (obligatorii).

 Paguba sau dauna = pierderea, în expresie bănească,


intervenită la un bun asigurat, ca urmare a producerii
evenimentului împotriva căruia sa încheiat asigurarea.
 pagubă totală - bunul a fost distrus în întregime

 pagubă parţială -pierderea intervenită este mai mică decât


valoarea bunului.

30
Elementele tehnice ale asigurărilor
 Durata asigurării = perioada de timp în care rămân valabile
raporturile de asigurare între asigurat si asigurător, exact cum au fost
stabilite în contract.
 element specific asigurărilor facultative
 pe tot parcursul ei cele două părţi care intervin în asigurare trebuie să
respecte obligaţiile ce le revin din contractul de asigurare.
 diferă dacă e vorba de asigurări facultative de persoane sau de bunuri.

31
Elementele tehnice ale asigurărilor

 Despăgubirea de asigurare = suma de bani pe care asigurătorul o


datorează asiguratului în vederea compensării pagubei produse de
riscul asigurat.
 poate fi în limita sumei asigurate - egală sau mai mică decât paguba, în
funcţie de principiul de răspundere al asigurătorului aplicat pentru
acoperirea pagubei.
 trei principii:
 Principiul răspunderii proporţionale
 Principiul primului risc
 Principiul răspunderii limitate

32
Etapele asigurării
 Cererea de asigurare
 asigurătorul îl identifică pe asigurat cu anumite date:
 Nume , domiciliul sau sediul legal;
 Obiectul de activitate ( în cazul persoanelor juridice );
 Durata asigurării solicitate;
 Caracteristicile bunului asigurat ( tip de construcţie, localizare,
tipul de depozit în care se află marfa, traseul transportului,
modul de ambalare, transportatorul etc.)
 Suma asigurată;
 Franşiza;
 Beneficiarul asigurării;
 Condiţiile de asigurare solicitate;
 Starea de sănătate, vârsta, antecedente medicale etc. ( în
cazul persoanelor fizice )

33
“Nu e suficient să fi primul, trebuie să fi cel mai
bun”

Victor HUGO

34