Sunteți pe pagina 1din 10

TEORII EXPLICATIVE ALE

COMPORTAMENTULUI DEVIANT
TEORII BIOLOGICE (AGRESIVITATEA ARE UN CARACTER ÎNĂSCUT SAU ARE VALOARE
ADAPTATIVĂ)

TEORIA ETOLOGICĂ (K. Lorenz): Agresivitatea răspunde nevoilor


adaptative, indivizii mai agresivi sporindu-și șansele de supraviețuire (să-și
dobândească mai ușor resursele necesare vieții, selecția naturală fiind responsabilă de
conservarea și întărirea instinctului agresiv.
Motivele principale ale actelor agresive sunt frustarea unor nevoi legate de instinctele
fundamentale: de conservare, hrană, competiție sexuală, apărarea speciei, apărarea
teritoriului etc.
Astfel, comportamentul agresiv este de natură biologic-instinctuală.
TEORIILE SOCIOBIOLOGICE
Agresivitatea are valențe adaptative și apare pentru a spori probabilitatea transmiterii
genelor agresorului la generația următoare.
TEORIA ABERAȚIILOR CROMOZOMIALE
În mod normal, celula umană cuprinde 46 de cromozomi, 22 perechi de cromozomi regulați,
nereproductivi și cei doi cromozomi sexuali (XX în cazul femeii și XY în cazul bărbatului)
Sindromul Klinefelter: 47 cromozomi, XXY, afectează 1/1000 din nou-născuții de sex
masculin Se caracterizează prin: înălțime crescută, sexualitate deficitară, sterilitate masculină,
nivel scăzut al testosteronului, pilozitate facială, axilară sau corporală absentă, conformație de
tip feminin, dezvoltare a glandelor mamare.
Caracteristici psihice: inadaptare socială, timiditate, pasivitate, depresie și uneori tulburări
psihice grave. Ar putea prezenta și homosexualitate, pedofilie, etc. Coeficientul de inteligență
este la limita inferioară, cu tulburări de învățare.
Sindromul apare de 5-10 ori mai frecvent printre criminali decât în populația generală.
Sindromul dublu Y – 47 cromozomi, XYY.
Caracteristici: Alură masculină, talie înaltă, dezvoltare intelectuală medie sau la limită,
comportament agresiv. Sindromul respectiv are a frecvență mult mai mare în penitenciare
decât în mediul social.
Totuși, se pare că nu atât anomalia cromozomială, ci nivelul scăzut al IQ ar fi cauza
comportamentului criminal.
TEORII PSIHANALITICE
Conform teoriei lui S. Freud, agresivitatea este o forță ce nu poate fi controlată, care
dezorganizează și divide.
Conform teoriei respective, Eul realizează compromisul dintre Sine (impulsurile și
tendințele inconștiente) și Supraeu (ce acționează ca o conștiință morală responsabilă de
sentimentele de culpabilitate, inferioritate și rușine).
Infractorul este definit ca având un Supraeu slab, care nu-i permite să-și înfrâneze pornirile
antisociale. Este incapabil de orientare și/sau sublimare a dorințelor inconștiente, a
pulsiunilor sexuale sau agresive spre scopuri sau obiecte socialmente valorizate. Infractorii
nu numai că nu reușesc să direcționeze energia lor sexuală spre activități educative, dar nici
nu ajung să dezvolte sentimente de iubire, respect, devotament în relațiile interpersonale.
La fel, agresivitatea mai este explicată prin:
- necesitatea individului de a se proteja de frica de moarte (Thanatos).
- Complexul Oedipian, ca nucleu al tuturor nervozelor dă naștere păcatului originar:
uciderea tatălui și relația incestuoasă cu mama.
- Orice criminal suferă de o nevoie compulsivă de a fi pedepsit, care îl scapă de
copleșitoarea vinovăție cauzată de sentimentele incestuoase inconștiente.
Conform psihanalistului Fr. Alexander, toți oamenii sunt criminali înnăscuți, adică
neadaptați social în momentul venirii pe lume. Eșecul în procesul complex al adaptării este
cel care conduce la apariția primelor delicte, diferențele dintre devianți (criminali) și non-
devianți apărând nai clar între 4 și 6 ani.
Prin urmare, criminalitatea este atribuită nevroticilor, conflictelor lor interne inconștiente,
tentativelor nereușite de reprimare a tendințelor libidinale etc.
TEORIILE CRIMINOLOGICE
Etienne De Greef, întemeietorul criminologiei clinice (1947) consideră că tulburările de
caracter și limitele inteligenței conduc la realizarea actului deviant.
Jean Pinatel (1966) sugerează faptul că orice om în condiții excepționale poate deveni
criminal. Oamenii diferă însă între ei în funcție de pragul lor delincvențial: unii au nevoie
de stări interne de frustrare și de instigări exterioare foarte puternice pentru a recurge la
actul criminal, iar alții – foarte ușoare.
Nucleul personalității criminale are următoarele componente:
- Egocentrismul – tendința subiectului de-a raporta totul la sine;
- Agresivitatea – ansamblu de conduite ostile, care se pot manifesta în plan conștient sau
inconștient, mergând de la atitudinea pasivă de refuz de ajutor, până la violența fizică;
- Indiferența afectivă – se manifestă prin răceala față de ceilalți, prin lipsa înclinației spre
simpatie și altruism.
- Labilitatea se referă la schimbarea bruscă, frecventă şi exagerată a dispoziţiei, cu
apariţia unor sentimente sau emoţii puternice.

Criminologii explică creșterea infracționalității în societatea contemporană și în termenii


ocaziei criminale (mai multe case bogate, mai multe mașini staționate...stimuli mai
intenși). O altă explicație se referă și la lipsa de perspective pe termen lung, din cauza
lipsei unui post de muncă, a unui salariu etc.
TEORIILE INFLUENȚEI FAMILIALE
Familia rămâne contextul social cu cea mai mare influență asupra dezvoltării
psihice și a sănătății copilului. Din această perspectivă, devianța comportamentală (lejeră și
gravă) sunt produsul numeroaselor greșeli de educație, a distorsiunii socializării, a
problemelor cu care se confruntă familia. Cele mai vulnerabile sunt familiile: incomplete,
divorțate, căsătorii repetate, adopții, adultere etc. dar și cele formale, în care partenerii
aproape că nu comunică. Copii din aceste familii (nu toți) cresc de obicei indeciși, frustrați,
cu un grad redus de responsabilitate, lipsiți de convingeri, de idealuri, neputiincioși în fața
dificultăților și dezamăgiți.
Caracteristici ale practicilor parentale coercitive:
- Duritatea sau folosirea abuzivă a pedepselor;
- Dezacordul dintre părinți, îndeosebi când este însoțit de violență conjugală;
- Nervozitatea părinților, în special a mamei, manifestată prin țipete, cicăleli, dezaprobare,
care devin în timp toxice.
Ar mai putea fi aici:
- divergența metodelor educative aplicate de părinți;
- Atitudinea hiperprotectoare;
- Indiferența parentală;
- Părinți mereu ocupați sau plecați;
- Părinți foarte autoritari, tiranici care inhibă și manipulează copilul.
TEORII COMPREHENSIVE ALE ÎNVĂȚĂRII SOCIALE: comportamentul criminal se
învață.
Indivizii însușesc comportamentul deviant în cadrul procesului de învățare socială, având
modele negative.
Procesul învățării devianței nu este unul liniar, ci include mai multe trăsături și momente,
sintetizate de criminologul E. Sutherland în următoarele:
- Comportamentul criminal este dobîndit prin învățare, în procesul interacțiunii cu
ceilalți;
- Se realizează preponderent în relația cu un număr restrâns de persoane intime (și nu
mass-media, școală etc);
- Învățarea comportamentului criminal presupune: dobândirea de tehnici specifice și
adoptarea unor motive, scopuri, modalități de justificare;
- Predominarea interpretărilor favorabile violării legilor, adică expunerea la modele
criminale și izolarea sa de cele noncriminale;
TEORIA STRATEGICĂ
Abordează actele deviante specifice, ca: sinuciderea, furtul, consumul de droguri, violul
etc, etapele, motivele și strategiile în care se produc.

Presupune analiza motivației, ca factor declanșator al acțiunii deviante, inclusiv și cu


ajutorul Piramidei trebuințelor, elaborată de A. Maslow.

Ex: delincventul minor preferă să petreacă mult timp în banda de pe stradă , deoarece
acesta reprezintă singurul grup în care se simte apreciat și acceptat.

Ex: Multe dintre crimele realizate cu violență apar din dorința satisfacerii nevoii de
putere a delincventului, nevoie pe care nu și-o poate realiza decât în relație cu victima.

S-ar putea să vă placă și