Sunteți pe pagina 1din 14

COMPETENȚE

ANTREPRENORIALE

V. APLICAREA LEGISLAȚIEI
FISCAL - CONTABILE

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 1


CADRUL LEGAL:

•Legea contabilității nr. 82/1991. A fost republicată în in Monitorul Oficial


al Romaniei, partea I, nr. 424 din 18.06.2008.
•Ordin nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare
anuale consolidate. A fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei,
partea I, nr. 963 din 30.12.2014.
•Reglementările contabile privind contabilitatea în partidă simplă din
17.02.2015. A fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr.
139 din 24.02.2015.

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 2


Societatile comerciale şi celelalte persoane juridice cu scop lucrativ au
obligatia sa conduca contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea
financiara, potrivit legii si contabilitatea de gestiune – adaptata la
specificul activitatii – Legea contabilitatii nr. 82 / 1991.

Contabilitatea poate fi definita azi ca un ansamblu de reguli si proceduri


ce trebuie urmate pentru a cuantifica, prelucra, si comunica informatii,
preponderent de natura financiara, despre o entitate economica
identificabila, in scopul adoptarii deciziilor economice.

Conform legii contabilitatii raspunderea pentru organizarea si conducerea


contabilitatii revine administratorului sau altei persoane care are
obligatia gestionarii unitatii respective. Contabilitatea financiara –
denumita si generala, consta in inregistrarea tuturor operatiilor care
afecteaza patrimoniul societatii comerciala pentru determinarea situatiei
patrimoniale si a rezultatului financiar.
V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 3
Pe plan intern contabilitatea financiara este un instrument de informare
asupra gestionarii patrimoniului unitatii, dar totodata e ste si un instrument
de analiza si sinteza util pentru asigurarea unui control eficient asupra
gestiunii economice. Pe plan extern contabilitatea financiara este un
instrument care permite informarea tertilor despre rezultatele financiare ale
unitatii.
Contabilitatea de gestiune - denumita si contabilitate analitica sau
manageriala, are rolul de a servi ca instrument in luarea deciziilor de catre
managerii societatii – nu este publicata in exterior. Ea are functia de
determinare a costurilor pe produse , activitati, unitati organizationale, a
diferitelor marje si a rezultatelor analitice pe produse sau activitati.
De asemenea furnizeaza informatiile necesare elaborarii bugetelor
previzionale Registrele de contabilitate obligatorii:
- Registrul jurnal
- Registrul inventar
- Registrul Cartea Mare

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 4


INFORMATIA CONTABILA SI PROCESUL DECIZIONAL
Obiectivul fundamental al contabilitatii in constituie furnizarea de informatii
necesare luarii deciziilor manageriale. Informatiile furnizate de contabilitate stau
la baza procesului decizional, atat in interiorul, cat si in exteriorul companiei.
Informatiile cantitative oferite de contabilitate vizeaza trei functii:
•Planificarea - cuprinde stabilirea unui obiectiv, identificarea unor alternative
pentru atingerea obiectivului si alegerea celei mai bune dintre acestea. Un
element important al planificarii il reprezinta informatia contabila referitoare la
veniturile estimate si la bugete.
•Controlul - reprezinta procesul de urmarire a respectarii planului. In aceasta
etapa, contabilul poate fi solicitat sa prezinte informatii comparative intre
veniturile si cheltuielile efective si cele planificate.
•Evaluarea – reprezinta examinarea intregului proces decizional in scopul
perfectionarii acestuia.

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 5


Intocmirea bilanțului, balanțelor contabile
Bilanţul contabil este cel mai important instrument specific metodei
contabilităţii, este cel care evidenţiază la un anumit interval de timp, pe
baza principiului dublei reprezentări, în expresie valorică, echilibrul dintre
mijloacele economice şi sursele lor de finanţare precum şi rezultatele
obţinute ca urmare a investirii, consumării şi reproducţiei capitalului. Prin
bilanţ se evidențiază ceea ce firma deține (activ) şi ceea ce datorează
(capitaluri proprii şi datorii).
Activul reflectă mijloacele economice sub forma lor fizică, concretă,
precum şi drepturile de creanţă.
Pasivul, în schimb, vede patrimoniul sub prisma relaţiilor în care se află
subiectul patrimoniului cu valorile care fac parte din activ, respectiv
sursele acestuia (proprii şi străine).
Activele, capitalul propriu şi datoriile, primul regăsindu-se în activul
bilanţului, iar ultimele două în pasivul bilanţului.

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 6


Definiţii date de reglementările internaţionale: un activ reprezintă o
resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente
trecute şi de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare
pentru întreprindere. Beneficiile economice se referă la capacitatea
activelor de a se transforma în numerar sau în echivalente ale
numerarului (de exemplu, prin vânzare) sau de a reduce ieşirile de
numerar (de exemplu, o nouă tehnologie de producţie care micşorează
costurile).
O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii, ce decurge din
evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o
ieşire de resurse, care încorporează beneficii economice. Ieşirea
beneficiilor economice pentru decontarea unei datorii presupune plata în
numerar, transferul altor active, prestarea de servicii sau înlocuirea
respectivei datorii cu o alta.
Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al proprietarilor în activele
unei întreprinderi după deducerea tuturor datoriilor sale.
V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 7
Pentru a fi recunoscute (încorporate) în bilanţ, elementele care
corespund definiţiei unei structuri bilanţiere trebuie să îndeplinească
două condiţii:
a) să existe probabilitatea intrării în întreprindere (în cazul activelor),
respectiv ieşirii din întreprindere (în cazul datoriilor) a beneficiilor
economice viitoare aferente;
b) costul sau valoarea elementelor respective să poată fi evaluat(ă) în
mod credibil.

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 8


Determinarea, structurarea si cunoasterea patrimoniului se realizeaza cu
ajutorul bilantului.
Plecand de la conceptul de patrimoniu, bilantul poate fi interpretat in mai multe
moduri.
Din punct de vedere economic, bilantul reprezinta capitalurile titularului de
patrimoniu, acestea fiind
reprezentate atat sub aspectul originii lor, respectiv resursele, cat si al modului de
utilizare. Acest mod de interpretare genereaza ecuatia economica a bilantului:
UTILIZARI = RESURSE Care este echivalenta cu ecuatia: ACTIV = PASIV
Un bilant, din punct de vedere economic, ne dezvaluie, la sfarsitul exercitiului
financiar, mai multe aspecte: de unde provin fondurile necesare finantarii
activelor intreprinderii, care sunt necesitatile de finantare sau care a fost
utilizarea data resurselor de care a dispus intreprinderea.
Din punct de vedere juridic, bilantul reflecta drepturile de proprietate si de
creanta, in activul bilantului, si datoriile intreprinderii fata de terti si asociati, in
pasivul bilantului, clasificate intr-o ordine rationala.

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 9


ELEMENTE URMĂRITE DE ANTREPRENORI
COSTURI
Cheltuieli : orice sumă de bani cheltuită pentru derularea activităţii organizaţiei pe
parcursul unei perioade contabile şi care se înregistrează în evidenţa contabilă a acelei
perioade.
Costuri de producţie generale – costurile indirecte necesare producţiei care includ, de
obicei, cheltuieli cu materialele şi forţa de muncă ce nu sunt repartizate asupra unui
singur produs sau serviciu creat şi cheltuielile indirecte ocazionate de funcţionarea
fabricii şi a celorlalte facilităţi ale organizației.
Costuri directe – costuri care pot fi identificate ca fiind legate în mod direct de
fabricarea unui produs (serviciu sau orice alt gen de activitate a unei organizaţii). În
mod obişnuit, acestea include costul materiilor prime şi al materialelor încorporate,
cheltuieli directe cu forţa de muncă şi alte cheltuieli de producţie specifice, care
participă direct şi uneori integral la obţinerea produsului finit.
Costuri indirecte – cheltuieli care nu pot fi repartizate (atribuite) în mod direct asupra
unei unităţi de produs, serviciu, activitate a organizaţiei. Acestea includ, de obicei,
costul proprietăţii, cheltuielile administrative generale şi cheltuielile de desfacere. Se
mai numesc cheltuieli generale ale organizaţiei sau costuri de regie (indirecte).

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 10


Costuri fixe – costuri care nu variază odată cu volumul activităţii (deci, chiar
dacă vânzările se dublează, o serie de costuri general – administrative rămân
neschimbate şi sunt considerate fixe).
Costuri variabile – cheltuielile care variază proporţional cu volumul activităţii
(sau cu volumul vânzărilor se dublează, şi vor fi deci considerate costuri
variabile.
Cheltuieli directe – materii prime, salarii directe (personalul direct productiv)
inclusiv CAS, pensie, şomaj)
Cheltuieli indirecte
– chirii, utilităţi (căldură, gaz, apă, curent, gunoi)
– amortizări
– cheltuieli de întreţinere şi funcţionare utilaje şi aparate
– salarii indirecte (personalul tehnic, economic, administrativ)
– cheltuieli cu automobile
– reclamă, protocol, cheltuieli de deplasare, reprezentare
– consumabile, telefon, poştă
– consultanţi (financiar, contabilitate, fiscalitate, tehnic, marketing)
– dobânzi

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 11


PROFIT SI PIERDERI

Contul de profit si pierderi– o situaţie centralizatoare a tranzacţiilor


realizate de către o organizaţie în decursul unei perioade de timp definite
(de obicei un an), care ilustrează veniturile create, costurile aferente ,
profitul sau pierderea rezultată. Poate, de asemenea să indice impozitul
aplicat profitului brut, dividendele şi rezervele.
Contul de profit şi pierdere se bazează pe regula înregistrării tuturor
veniturilor şi cheltuielilor efectuate sau care urmează să fie efectuate în
perioada la care se referă situaţia contabilă respectivă.

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 12


Contul de profit şi pierdere ţine seama se mişcările viitoare ale numerarului;
astfel, contul trebuie să arate veniturile care au fost înregistrate, chiar dacă nu au
fost încasate şi cheltuielile înregistrate, chiar dacă facturile nu sunt încă plătite. La
fel ca în cazul bilanţului contabil, formatele pentru declaraţia de profit pot să
difere de la o organizaţie la alta şi de la un sector la altul.
Totuşi, majoritatea respectă principiul general de a începe lista articolelor
înregistrate cu venitul şi sursele acestuia, urmate de costurile acumulate în
generarea acestui venit. Ţineţi minte că această declaraţie înregistrează valorile
intrărilor aferente procesului de transformare din anul precedent.
Ca atare, de mult ori are prea puţină utilitate practică pentru managerii din
organizaţie, cu excepţia cazului în care se întocmesc variante mai recente
destinate contabilităţii manageriale, în cadrul perioadelor contabile formale.
Totuşi, ea reprezintă adesea o sursă primară de informaţii referitoare la
performanţă, pentru proprietari, acţionari şi alte persoane interesate în
performanţa financiară a companiei.

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 13


Marja brută comercială – (gross profit margin) – diferenţa dintre preţul
de vânzare al bunurilor/ serviciilor şi costul de obţiner e a lor (se mai
numeşte marja profitului brut) (diferenţa dintre încasările totale şi costul
produselor vândute, înainte de deducerea costurilor de regie (indirecte)

Profit din exploatare – Operating profit


Profitul care rezultă după deducerea tuturor cheltuielilor operaţionale
(mai puţin cele de capital) din valoarea vânzărilor. Se poate deduce şi prin
adăugarea dobânzii de capital la profitul net raportat. Se numeşte şi
profit din activitatea principală.
Profitul înainte de impozitare – profitul realizat de organizaţie, după ce
toate cheltuielile au fost acoperite din veniturile obţinute, dar înainte de
a fi înregistrate impozitul datorat, dividendele şi rezervele.

V. Aplicarea legislației fiscal-contabile 14