CURS NR.

EVOLUŢIA GEOPOLITICII ÎN PERIOADA

POSTBELICĂ
Prof. univ. Petre Otu
Universitatea din Pitești
Structura cursului

I.Declinul postbelic al geopoliticii

II Redescoperirea geopoliticii
III. Concluzii
I.Declinul postbelic al geopoliticii
În perioada postbelică geopolitica a înregistrat un declin accentuat materializat în:
-interzicerea cercetărilor în acest domeniu;
-în scoaterea ei ca disciplină de învăţământ şi cercetare.
-eliminarea din limbajul politicienilor.
- interzicerea publicării lucrărilor mai vechi în domeniu.
Acest declin se constată mai ales la nivelul continentului european și mai puțin în alte regiuni, cum ar fi
America Latină și SUA.
În 1950, la Sorbona, a avut loc o întâlnire a universitarilor din Germania de vest şi din Franţa în cadrul
căreia s-a decis ca, în numele reconcilierii franco-germane, geopolitica să fie scoasă din învăţământul universitar şi
din activitatea de cercetare.
-Uniunea Internaţională de Geografie a interzis, de asemenea, orice dezbatere aub egida sa a
problemelor geopolitice, interdicţie pe care a menţinut-o până în anul 1964.

Practica geopolitică a continuat să fie masiv utilizată în timpul Războiului Rece de martii actori
internaționali, în primul rând de cele două superputeri.
Cauzele excluderii (anatemizării) geopoliticii:
a)geopolitica germană a servit, în mare parte, ca bază şi instrument de
pregătire a politicii expansioniste a celui de-al III-lea Reich (ex. „spaţiul vital”,
„popor fără spaţiu”, superioritatea rasei ariene etc). Această acuză, generală în
primii ani postbelici, trebuie nuanţată, fondatorul şcolii geopolitice germane, Karl
Haushofer, nefiind de acord cu parte dintre planurile lui Hitler. De altfel, fiul său, a
şi fost ucis ca urmare a participării la complotul împotriva Führer-ului. În anul
1958 a apărut în Republica Democrată Germană, sub egida Institutului de Ştiinţe
Sociale de pe lângă C.C. al P.S.U.G. lucrarea: „ Critica geopoliticii germane”(autor
Günther Heyden). Ea a fost tradusă în următorii doi ani în toate ţările din „lagărul
socialist”. În România a apărut în anul 1960. Teza principală a lucrării era aceea că
geopolitica germană a reprezentat platforma teoretică (ideologică) a celui de-al III-
lea Reich.
Geopolitica germană a cauționat teoretic, într-adevăr, ţelurile expansioniste
ale celui de-al III-lea Reich, dar cum nici filosofia lui Nietzsche sau Heidegger sau
muzica lui Wagner nu poate fi redusă doar la uzajul ideologic, nici aşa geopolitica
germană nu poate redusă la un simplu auxiliar al regimului nazist.
 Strânsa legătură a şcolilor de geopolitică japoneză, italiană şi germană cu
regimurile totalitare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a condus la o serioasă
criză de imagine a geopoliticii în perioada imediat postbelică.
b)interesul marilor puteri învingătoare în al Doilea Război Mondial de a elimina
orice comparaţie, orice paralelă între practicile geopolitice ale lui Hitler şi înţelegerile
dintre ele care au fixat configuraţia lumii postbelice (9 octombrie 1944-acordul de
procentaj Churchil-Stalin; 6-11 februarie 1945-Conferinţa de la Yalta a liderilor SUA, Marii
Britanii şi URSS; iulie-august 1945-Conferinţa de la Potsdam etc). Înţelegerile dintre
marile puteri ale Coaliţiei Naţiunilor Unite au împărţit Europa într-o „Cortină de
Fier”(expresia îi aparţine lui Churchill). Cu alte cuvinte anatemizarea şi excluderea
geopoliticii, prin critica acerbă a celei germane, din câmpul ştiinţelor sociale a fost o
metodă de a trece sub tăcere practicile similare cu ale lui Hitler.
c) dorinţa Uniunii Sovietice, una dintre marile puteri învingătoare, de a ascunde
înţelegerile cu Hitler din prima parte a celui de-al Doilea Război Mondial şi, în special,
acordul Ribbentrop-Molotov 23 august 1939, prin care a fost acaparată Europa de Est.
Pactul germano-sovietic a fost un triumf al geopoliticii asupra ideologiei şi evident, el
trebuia să fie uitat. De asemenea, autorităţile sovietice au dorit să treacă sub tăcere
modul cum au fost trasate graniţele dintre republicile unionale şi regiunile din interiorul
statului sovietic.(ex. Moldova)
 d) dorinţa de a prezenta „Războiul Rece”, marcat de o confruntarea dintre ele
două super puteri-URSS şi SUA, doar ca una dintre cele două ideologii, fără nici o
dimensiune geopolitică. Acest lucru era adevărat doar parţial. Prin această metodă s-a
trecut sub tăcere comportamentul geopolitic al celor două blocuri antagoniste.
Totuși, studiul geopoliticii nu a dispărut. Dacă studiul geopoliticii a fost practic
blocat, practica geopolitică a fost utilizată de principalele state ale lumii, la adăpostul
altor teorii – teoria relaţiilor internaţionale, politologia, geografia politică, chiar
sociologia.
Pe continentul european este de remarcat Pierre Célérier care a publicat, la
jumătatea deceniului şase, lucrarea Géopolitique et géostrategie readucând, astfel, în
actualitate o serie de teorii şi idei geopolitice din perioada interbelică, în special
viziunea lui Mackinder. În această lucrare, de exemplu, şi el împarte lumea oarecum
mecanic, în puteri terestre, care sunt "perturbatoare" şi puteri maritime, mai ataşate
ideii de apărare a libertăţii.
Teoreticianul francez a evitat, însă, să se pronunţe asupra unei definiţii a
geopoliticii, dar considera că este necesară studierea relaţiei ce se poate stabili între o
situaţie politică şi aria geografică în care aceasta este circumscrisă Informaţiile astfel
obţinute sunt utile naţiunilor în fundamentarea deciziilor atât în timp de pace, cât şi pe
timp de război.
 În perioada postbelică în America de sud a existat o preocupare mai consistentă pentru
studiul geopoliticii, dar acesta a evoluat în pradigmele școlilor occidentale (franceză, și germană)
De exemplu, începând din anii 50 se introduc în universitățile braziliene cursuri de geopolitică de
inspirație franceză, mediile academice erau apropiate de școala de geopolitică din Hexagon, în
timp ce militarii se orientau spre clasicii germani ai geopoliticii.
Everarso Backheuser (1879-1951) este un precurosr al geopoliticii braziliere. Principala
lucrare Geopolitica generală și a Braziliei (1952) El consideră geopolitica drept știința orientată
în armonie cu condițiile geografice, geografia aplicată pe hartă sau politica orientată de către
geografie. Ea trebuie să extragă concluziile cu caracter politic și orientarea științei și acțiunilor
politice.
Un alt important gânditor brazilian este Golbery do Couto e Silva (1911-1987), militar,
expert în informații strategice, profesor la Școala Superioară de Război. Lucrarea sa de referință
este Geopolitica Braziliei (1976). El considera Brazilia drept un imperiu vast cu o axă nord -sud.
El a teoretizat două categorii geopolitice- spațiul și poziția. Spațiul geopolitic nu se confundă cu
spațiul fizic, primul fiind interesat și de elementele culturale,, etnice, lingvistice, economice. Cât
privește poziția el înțelege facilitățile de acces la coridoarele internaționale de trafic oceanic și
aerian și gradul de dependență a unei țări de comerțul exterior
Therezinhei de Castro (1930-2000), profesoară de geopolitică și geograf. A fost foarte
cunoscută și apreciată , contribuțiile sale vizând geopolitica Americii de sud și a Antarcticii
În România, studiul geopoliticii a fost total întrerupt, tradiţiile fiind total înlăturate..â Ea
a fost definită ca o ştiinţă reacţionară, rasistă, iar utilizarea termenului s-a făcut în termeni
exclusiv critici. În 1960 a fost tradusă lucrarea lui G. Heyden, iar, în 1985, N. Anghel a publicat o
lucrare : "Geopolitica-de la ideologie la strategie politică-militară". Este o primă încercare,
modestă, însă, de depăşire de constrângerilor totale de până atunci.
II Redescoperirea geopoliticii
Revenirea geopoliticii în prim planul dezbaterilor teoretice şi în practica politică s-a făcut treptat, cu
destule precauţii, ceea ce reconfirmă ideea că relansarea unei discipline este mai grea decât apariţia ei.
În relansarea disciplinei s-a remarcat două ţări-Franţa şi SUA. Ca un paradox, geopolitica a fost relansată în
ţările în care geopolitica germană a fost criticată foarte dur (ex. Franţa). Faptul în sine este plin de semnificaţii
deoarece s-a arătat în acest mod că geopolitica nu este o creaţie artificială sau slujind numai o anumită orientare
politică.
Factorii revenirii (relansării) geopoliticii în actualitate:
- necesităţile practice, întrucât anumite realităţi nu puteau fi explicate fără instrumentarul acestei
discipline.
- confirmarea unor teorii geopolitice sau idei avansate de către evenimentele postbelice. ( ex.
panismele, rimland etc)
- excluderea, în continuare, a acestei discipline era de natură să aducă prejudicii înţelegerii unor
evenimente şi proiectării şi definirii unor strategii de politică externă coerente. În deceniul opt al secolului al XX-lea
au avut loc o serie de evenimente care au resuscitat interesul pentru geopolitică, paradigma ideologică bipolară
fiind fisurată. S-a simţit, astfel, nevoia unei alte explicaţii. Din rândul acestor exemple reţinem:
- conflictul dintre URSS şi R.P. Chineză; ambele ţări erau socialiste, aveau aceaşi regim politic, iar
confruntarea dintre ele se situa în afara domeniului ideologic, având raţiuni geopolitice- întâietatea în lumea
comunistă și probleme teritoriale.
-1978-1979 conflictul dintre Cambodgia şi Vietnam. Pentru prima dată un litigiu frontalier şi de
drepturi istorice asupra unui teritoriu exceda logica luptei comunismului internaţional împotriva "imperialismului".
Rivalităţile teritoriale, erau, prin urmare, mai importante decât solidaritatea ideologică. În 1975, Khmerii Roşii au
luat puterea în Cambodgia, noul regim fiind prochinez. În ianuarie 1979, Vietnamul, susţinut de Uniunea Sovietică,
a atacat Cambodgia pentru a prelua sub stăpânire delta fluviului Mekong. O lună mai târziu, armata chineză a
atacat masiv Vietnamul.
 -revoluţia islamică din Iran (1979) şi războiul dintre Iran şi
Irak (1980-1988). Înlăturarea şahului Reza Pahlavi şi luarea puterii de
către fundamentaliştii islamici având în frunte pe ayatolahul Khomeyni a
ieşit, pentru prima dată, după anul 1945, din logica bipolarităţii. A
urmat, războiul dintre Iran şi Irak, obiectul disputei reprezentând Chat el
Arab, aflată la confluenţa fluviilor Tigru şi Eufrat. Irakul dorea să anexeze
bogata regiune a Kurdistanul, regiune iraniană, locuită de arabi; i se mai
spune şi Arabistan.
- Statele Unite ale Americii din teama de Iran, revoluţia de
aici fiind antiamericană, a sprijinit Irakul care avea un regim dictatorial,
naţionalist arab. Cât priveşte URSS, deşi aliată cu naţionalismul arab, a
susţinut Iranul, cu un regim clerical. Conflictul Iran-Irak nu a fost
determinat de confruntarea bipolară, ci invers el a determinat o
anumită evoluţie a raporturilor dintre cele două superputeri, SUA şi
URSS.
 În Franţa, o contribuţie foarte mare a fost adusă de Yves Lacoste (n. 1929, Fes,
Maroc, care, în ianuarie 1976, când se împlineau 30 de ani de la moartea lui Haushofer
şi a soţiei sale, a editat prima revistă de profil din perioada postbelică „Herodot”,
subtitlul fiind „Strategies, géographies et géopolitique”. Subtitlul a fost schimbat, în
1983, în „Revue de géographies et de géopolitique”. Lacoste este autor al unor lucrări
importante: Questions de la géopolitique”(1988) ( „Întrebările geopoliticii”);
„Dictionnaire de géopolitique (1993)”. Contribuţia sa este axată pe probleme naţionale
şi ale minorităţile.
Specializarea iniţială a lui Lacoste a fost geografia ţărilor subdezvoltate sau a
Lumii a Treia. Tranziţia spre geopolitică a făcut-o într-una dintre primele sale lucrări
majore: Geografia subdezvoltării (1965), în care a analizat fenomenul decolonizării şi
proiecta conceptul de stat naţional în fostele imperii coloniale europene. Tranziţia
definitivă a geografului Lacoste spre geopolitică s-a petrecut odată cu apariţia, în 1976,
a studiului său devenit celebru, în care analizează fenomenul rivalităţii dintre state,
ajungând la concluzia că, până la urmă, această rivalitate se rezumă doar la probleme
teritoriale. El a negat faptul că „tentatia teritoriului” ar avea doar motivaţii economice
(contrar opiniilor adepţilor determinismului economic), teritoriu, cu timpul, începe să
aibă o încărcătură spiritual- -psihologică pentru un popor, devenind un „simbol al
naţiunii”.
 -În anul 1983, Gérard Chalian şi Jean Pierre Rageau au editat Atlas
Stratégique: Géopolitique des rapports de force dans le monde. De asemenea,
Marie-France Garaud a fondat, în 1982, la Paris, Institutul internaţional de
geopolitică, ale cărei lucrări au fost ilustrate de revista "Geopolitica"
("Géopolitique")
-Un alt autor francez care a avut contribuţii în renaşterea geopoliticii a fost
Paul Claval(1932-) Între lucrările importante reţinem:
-Régions, nations, grands espaces. Géographie générale des
ensembles territoriaux, Marie-Thérèse Genin, 1968 ;
-Principes de géographie sociale, 1973 ;
-Espace et pouvoir, PUF, 1978 ;
-Géopolitique et géostrategie (1994), tradusă în româneşte în anul
2001, de către Editura Corint ; este scrisă împreună cu François Thual
 În 1983, NATO organizează prima conferință postbelică având ca temă
geopolitica.
În SUA, geopolitica revine în forţă în contextul războiului din Vietnam(1964-
1973). O importanţă deosebită are Henry Kissinger, care a utilizat termenul pentru
a sublinia diversitatea tot mai mare în lumea politică, iar abordarea politicii
americane doar prin prisma confruntării bipolare era depăşită. În lucrarea
Diplomaţia, un capitol, 28, este intitulat ”Politica externă ca geopolitică ;
diplomaţia triunghiulară a lui Nixon” Preşedintele Nixan are marele merit de a fi
regândit politica americană, el punând capăt războiului din Vietnam şi restabilind
relaţiile cu Republica Populară Chineză. Aceasta a luat locul Taiwanului în Consiliul
de Securitate al ONU.
Un alt cercetător care a contribuit la revitalizarea reflexiei geopolitice a fost
Samuel Cohen. În 1973 el a publicat lucrarea: „Geografie şi Politica într-o lume
divizată" (Geography and Politics în a World Divided), cunoscută şi ca teoria
împărţirii Terrei în două mari regiuni geostrategice şi şase regiuni geopolitice. Cele
două regiuni geostrategice erau, în fond, spaţiile globale, respectiv cel maritim şi
cel terestru. Din spaţiul maritim fac parte America de nord şi Caraibe, Europa şi
Maghrebul, America de sud, Asia de coastă, Africa subsahariană( ultimele trei fiind
numite "a patra sferă de marginalitate")
 Spaţiul maritim este deschis schimburilor comerciale, iar, de regulă, statele
de aici nu au intrat în conflict, deoarece nu au nimic de împărţit. Spaţiul terestru
este orientat spre el însuşi, iar statele de aici au intrat de multe în conflict pentru
împărţirea puterii. Din spaţiul continental fac parte Rusia, China, Sahara, Asia de
sud etc.
Cohen introduce două concepte interesante; conceptul de shatterbelts şi
gateway. Conceptul de shatterbelts semnifică zonele fragmentate din punct de
vedere politic, situate, de regulă, la interacţiunea dintre cele două spaţii- maritime
şi terestre. Au existat şi există astfel de spaţii. Asia de sud este a fost într-o
asemenea postură, iar acum zona Orientului Mijlociu (Egipt. Iran, Irak, Israel, Siria,
Turcia), zona fiind disputată de puterile maritime şi cele terestre.
Cât priveşte conceptul de gateway el leagă două căi comerciale importante
(maritime), el având un rol integrator între regiuni. Exemple: istmul pontobaltic,
dintre Marea Adriatică şi Marea Mediterană (Adriatică), cea care leagă cele două
Americi; cea care face legătura dintre Marea Mediterană şi Marea Roşie.
 Revine asupra propriei concepții, printr-o versiune îmbunătățită în lucrarea
A New Map of Global Geopolitical Equilibrium – O nouă hartă globală a echilibrului
geopolitic (1982), pentru ca în 1998, definitivând-o, să elaboreze teoria spațiilor
globale, apărută în lucrarea Global Geopolitical Change in the Post-Cold War Era –
Schimbări geopolitice majore în era post Războiul Rece.
El scria că esenţa analizei geopolitice este de a studia relaţia dintre puterea
politică internaţională şi caracteristicile cadrului geografic.
• De asemenea, Colin Gray a publicat (1977) lucrarea: Geopolitica erei nucleare
(Geopolitics of the Nuclear Era) în care propunea o teorie a relaţiilor
internaţionale a epocii Războiului Rece şi a descurajării nucleare capabilă să
ghideze politica americană. După Grey, geopolitica face parte din ştiinţele sociale,
iar principalul atu este focalizarea atenţiei asupra factorilor permanenţi.
Geopolitica trebuie să înţeleagă ca relaţia care se stabileşte între putere, politica
internaţională şi cadrul geografic
Regândirea politicii externe americane s-a datorat mai multor factori :
-superioritatea nucleară americană se diminuase treptat, iar supremaţia sa
economică era concurată de Europa/cei 30 de ani glorioşi şi de Japonia ; încă nu
apăruse China drept competitor global;
-modificările intervenite în lumea a treia (eliminarea imperiiilor coloniale ;
atracţia comunismului şi sprijinul sovietic, competiţia pentru resurse etc);
-apariţia unei fisuri adânci între China şi URSS, ceea ce oferea o posibilitate
de a constitui o politică externă mai flexibilă, inclusiv o regândire a raporturilor cu
URSS, marcate atunci de confruntare ;
-prestigiul lui Kissinger a fost benefic pentru revigorarea geopoliticii.
Concluzii
După al Doilea Război Mondial geopolitică a cunoscut o perioadă de declin
accentuat, ea fiind înlăturată din sistemul de învățământ, din cercetare, din
limbajul politicienilor, din mass media.
-Revenirea în actualitate s-a făcut cu destulă dificultate, treptat și cu
destule precauții, instrumentarul și metodele sale devenind necesare. Revenirea a
mai fost posibilă și datorită trecerii timpului, când lucrurile au început să se
decanteze.
-Geopolitica a depăşit astfel în deceniul opt şi nouă al secolului trecut
perioada de ostracizare la care fusese supusă timp de peste trei decenii.