Notiuni Fundamentale

FENOMENE DE TRANSFER.
NOŢIUNI
FUNDAMENTALE
© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 1

FENOMENE DE TRANSFER
 Transfer de energie
- termică
-luminoasă
- acustică
 Transfer de masă
- apa capilară; apa higroscopică
- difuzia vaporilor de apă
- circulaţia maselor de aer
Elemente de termodinamică
 Termodinamica
 proprietăţile termice ale corpurilor în
condiţii de echilibru energetic
 procesele care conduc la stabilirea stărilor
de echilibru.
 studiul interacţiunii dintre “sisteme” , şi
„mediul ambiant” din punct de vedere al
transferului de energie şi substanţă/masă
.
Sistem termodinamic
 un ansamblu de entităţi macroscopice - un
corp sau un grup de corpuri - sau câmpuri
care pot schimba energie şi/sau substanţă
între ele şi cu mediul înconjurător.
Delimitarea unui sistem de mediul ambiant
se face printr-o suprafaţă reală sau
imaginară, prin intermediul căreia se poate
controla transferul de energie şi substanţă.

Sisteme termodinamice
 sisteme izolate, care nu schimbă cu mediul

ambiant nici energie şi nici substanţă;
 sisteme închise, care schimbă cu mediul
ambiant numai energie;
 sisteme deschise care schimbă cu mediul
ambiant şi energie şi substanţă

 Clădirea, ca un sistem constituit din mai
multe componente care interacţionează
între ele şi cu mediul prin schimb de
energie şi substanţă, delimitată de
suprafaţa exterioară anvelopei, este un
sistem termodinamic deschis.
 In aceeaşi categorie poate fi inclus oraşul,
altă unitate urbanistică sau un element din
anvelopa clădirii.

Principiile termodinamicii
Principiul unu al termodinamicii, denumit şi
principiul conservării şi transformării energiei:
"Într-un sistem izolat energia rămâne constantă,
indiferent de transformările care au loc în
interior“
Principiul al doilea al termodinamicii indică

sensul de desfăşurare al fenomenelor: "Într-un
sistem izolat fenomenele se desfăşoară de la sine
cu maximum de probabilitate, de la potenţiale
ridicate la potenţiale scăzute”.
Transfer de căldură

Mărimi de bază şi definiţii
d. Căldura
 Energia totală a unui corp include energia
externă (cinetică, potenţială etc.) şi energia
internă (energia mişcării termice, energia
nivelurilor energetice, energia nucleară etc.)
 În cadrul interacţiunii a două sisteme poate avea
loc transfer de energie în diverse moduri.
 Modul de transfer de energie prin efect termic se
numeşte căldură şi este caracteristic sistemelor
care nu-şi modifică parametrii externi în timpul
procesului. În limbaj curent, cantitatea de energie
transferată în acest mod poartă numele de
cantitate de căldură.

Căldura
 se defineşte numai în procese de transfer

de energie, fiind o formă de energie legată
de agitaţia (vibraţia) aleatorie a moleculelor
care constituie materia. Această agitaţie se
măsoară prin temperatură, iar căldura prin
creşterea de temperatură intr-un interval de
timp dat. La zero absolut agitaţia
moleculară este nulă.
Temperatura
 parametru scalar care la parametri externi constanţi este o
funcţie numai de energie,
 Are semnificaţia de potenţial şi reprezintă o măsură
globală a proceselor care determină energia internă a unui
corp (agitaţia termică a moleculelor la lichide şi gaze,
vibraţia atomilor şi mişcarea electronilor liberi la metale).
 în sistemul internaţional Kelvinul (K),
 Este admisă şi exprimarea temperaturii în grade Celsius.
 T = 273,15 + θ
T este temperatura exprimată în K, iar θ în ºC.
 Diferenţa de temperatură este numeric aceeaşi indiferent
de scara utilizată, ca urmare, în calculele referitoare la
fenomenele termice în clădiri se admite exprimarea în ºC.

Relaţia între cele 2 scări de măsurare a
temperaturii
Celsius Kelvin
12
Câmpul de temperatură
 Mulţimea valorilor ce caracterizează temperatura la un
moment dat într-un spaţiu material poartă numele de câmp
de temperatură.
 Într-un punct M(x,y,z) din spaţiu, temperatura ca
parametru scalar de stare depinde de poziţia punctului şi de
timp (t)
 T = f (x,y,z,t)
 În funcţie de modul de variaţie a temperaturii în raport cu
timpul şi cu cele trei dimensiuni ale spaţiului , întâlnim:
 Regim termic staţionar
unidirecţional T = f(x)
bidirecţional T = f(x,y)
tridirecţional T= f(x,y,z)
 Nestaţionar unidirecţional T = f(x,t)
bidirecţional T = f(x,y,t)
tridirectional T=f(x,y,z,t) 13
Suprafeţe izoterme
 Mulţimea punctelor din spaţiul considerat, care la

un moment dat au aceeaşi valoare de temperatură
formează o suprafaţă izotermă, caracterizată prin
ecuaţia:
T(x,y,z,t) = constant
 Funcţie de caracterul câmpului de temperaturi,

suprafeţele izoterme pot fi staţionare – nu-şi
modifică în timp coordonatele spaţiale – sau
nestaţionare – îşi modifică permanent poziţia.
Gradientul de temperatură
 mărime vectorială, orientată după direcţia

normală pe izoterme, cu ajutorul căreia se exprimă
creşterea de temperatură într-un punct al câmpului
 Mărimea vectorului gradient este limita raportului

între diferenţa de temperatură T dintre două
puncte şi distanţa între acestea Tx
 [C/m], [K/m]

Gradient de temperatură
 Gradientul de temperatura variază de-a lungul suprafeţelor

izoterme

Cantitatea de căldură
 Cantitatea de energie care se transferă între
2 corpuri sau între 2 zone ale aceluiaşi corp
aflate la temperaturi diferite, intr-un anumit
interval de timp
ΔQ =A (T1-T2) Δt [J]
ΔQ – cantitatea de căldură transferată, în J
A – aria suprafeţei prin care are loc transferul de
căldură, mp
Δt – intervalul de timp în care are loc transferul de
căldură,
© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 în secunde. 18
Fluxul de căldură
Reprezintă cantitatea de căldură care trece printr-

un corp sau de la un corp la altul, printr-o
suprafaţă izotermă A, în unitatea de timp.
Φ =ΔQ/ Δt [W]
Φ - fluxul de căldură,W;
ΔQ – cantitatea de căldură transferată, în J
Δt – intervalul de timp în care are loc transferul de
căldură, în secunde.

Densitatea de flux termic
k. Densitatea fluxului de căldură (flux unitar de

căldură)
 Reprezintă fluxul de căldură care traversează
unitatea de suprafaţă în unitatea de timp:
q = Φ/A =ΔQ/A.Δt [W/mp]
A – aria suprafeţei de schimb de căldură

q – densitatea de flux termic.

Densitatea de flux termic
q=Φ/A
[W/m2]

Relatia cantitate de caldura, flux
termic, densitate de flux
ΔQ =A (T1-T2) Δt [J]
Φ =ΔQ/ Δt [W]
q = Φ/A =ΔQ/A.Δt [W/mp]

Căldură sensibilă, căldură latentă
 Căldura transferată printr-un proces asociat
cu modificări de valori de temperatură
poartă numele de căldură sensibilă
 Căldura transferată printr-un proces asociat

cu schimbări de fază poartă numele de
căldură latentă

Căldura specifică
 Căldura specifică face legătura între căldură
şi temperatură şi reprezintă cantitatea de
căldură necesară pentru a ridica
temperatura unei unităţi de masă de
material cu un grad.
 Se exprimă în kJ/kg.K şi are valori diferite
funcţie de material. Pentru metale variază
între100 şi 800 kJ/kg.K, 800 şi 1200
kJ/kg.K pentru zidării şi betoane şi 4176
kJ/kg.K pentru apă
Căldura latentă
 Căldura acumulată sau cedată la schimbare de fază
– de la solid la lichid sau de la lichid la gazos şi
invers.
 Se măsoară în J/kg sau kJ/kg,
 pentru apă are următoarele valori:
 - topire ghiaţă - apă la 0°C = 365 kJ/kg
- vaporizare la 100°C = 2261 kJ/kg
 - vaporizare la aproximativ 18°C= 2400 kJ/kg
 La schimbarea stării de agregare în sens invers
sunt valabile aproximativ aceleaşi valori.
Modurile de transfer de căldură
 Conducţia: transferul agitaţiei

moleculare prin ciocniri între
molecule
 Convecţie: transport de materie

între zonele calde şi reci
 Radiaţie:emisie – absorbţie de
radiaţie electromagnetică
 Evapo-transpiraţie: evaporări şi
© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004
condensări 26
Conducţia termică
 Conducţia termică este procesul de transfer de căldură
între diferite zone ale aceluiaşi mediu sau între două medii
diferite aflate în contact, sub influenţa diferenţei de
temperatură, fără existenţa unei deplasări aparente de
particule materiale.
 Conducţia este caracteristică solidelor şi straturilor subţiri
de fluid, aflate în repaos. La corpurile poroase conducţia
termică nu mai apare în stare pură, fiind posibilă o mişcare
a fluidului existent în pori, însoţită de transfer de căldură.
 În construcţii, transferul prin conducţie apare între cele

două feţe ale unui element compact ce separă medii cu
temperaturi diferite (perete, planşeu, acoperiş) şi între
straturile componente ale elementelor neomogene (zidărie-
tencuială, beton, izolaţie termică etc.), care de asemeni
separă medii cu temperaturi diferite
Conducţia termică
 La corpurile solide metalice şi semiconductoare, conducţia
se desfăşoară prin două procese diferite:
 Transfer de energie cu ajutorul fononilor prin unde ale
reţelei cristaline;
 Transfer de energie prin intermediul electronilor liberi (de
valenţă), consideraţi ca un gaz monoatomic perfect.
 Ponderea cu care intervin electronii de valenţă în conducţia
termică este de 10 ... 30 ori mai mare decât cea a fononilor.
 În cazul corpurilor lichide şi gazoase, conducţia se
realizează de asemenea prin două procese:
 Ciocniri elastice din aproape în aproape între molecule sau
atomi, poziţia reciprocă a acestora în spaţiu rămânând
aceeaşi;
 Deplasări ale electronilor liberi.
 Transferul de căldură exclusiv prin conducţie este specific
corpurilor solide opace. În mediile nesolide, fluide şi gaze,
conducţia
© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 este permanent însoţită de convecţie şi radiaţie. 28
Conducţia termică
 b) Relaţia de bază a
conducţiei termice.
 ipoteza lui Fourier, numită şi
„legea experimentală a
conducţiei” sau „legea lui
Fourier” formulată în anul
1822.
Φ= - λ.A. dT/dx [W]
q = - λ. dT/dx [W/m2]
q = ΔT/ d/λ
R = d/λ [m2 K/W]

Conducţia termică
Φ- fluxul de căldură [W]
q - densitatea de flux de căldură [W/m2]
λ - coeficient de conductivitate termică a
materialului
dx- grosimea materialului (sau a stratului de
material) [m]
R = dx/λ [m2 K/W]
R- rezistenţa termică a elementului

Analogia intre fenomenele termice şi
electrice
Fenomen electric Fenomen termic
I– intensitate q – densitatea flux
U – diferenţă de ΔT – diferenţă de
potenţial de temperatură
r – rezistenţa Rc – rezistenţă
electrică la transfer conductiv

Conductivitatea termică l
Cantitatea de căldură ce
trece într-o secundă prin
suprafaţa unitară a unui
strat de material omogen, 1K
cu grosimea de 1m, supus
unei diferenţe de
temperatură de un grad 1m
[W/mK]
32
Conductivitatea termică
 Materialele de construcţii au o compoziţie eterogenă, fiiind
amestecuri de materiale solide amorfe, caracterizate în
general printr-o structură capilaro-poroasă. În cazul acestor
materiale, transferul de căldură se realizează concomitent
prin conducţie, convecţie, radiaţie şi transformări succesive
de fază. Din aceste considerente apare potrivită formularea
de conductivitate termică aparentă.
 La temperaturi caracteristice exploatării clădirilor, valorile
conductivităţii termice aparente depind de densitatea
aparentă, respectiv de porozitatea materialului şi de
umiditate.
 Conductivitatea termică creşte odată cu creşterea densităţii
aparente, prezentând valori cuprinse între l = 0,02 W/mK
la materiale uşoare, termoizolante şi λ = 380 W/mK pentru
metale
33
Valoarea coeficientului de
conductivitate termica
 Materialul λ [W/mK] Materialul λ [W/mK]
 Cupru 380 Beton uşor 1,05...0,19

 Aluminiu 230 Apă 0,59
 Zinc 112 Ipsos 0,50...0,35
 Oţel 5,8 B. c. a 0,33...0,16
 Granit, bazalt 3,5...3,1 Lemn 0,23...0,12
 Piatră calcaroasă 2,9...0,95 Zgură 0,10...0,043
 Beton armat 2,03...1,62 Sticlă
spongioasă 0,063...0,05
 Beton simplu 1,4...0,7 Vată
minerală 0,041...0,03
 Ceramică 1,15 Material plastic
alveolar 0.044....0.02
 Sticlă 0,75 Aer staţionar 0,0236

Factorii care influenţează
conductivitatea termică
 Conductivitatea termică a materialelor capilaro-poroase
creşte odată cu creşterea umidităţii, fenomen explicabil
prin faptul că valoarea conductivităţii termice a apei este
de l = 0,55...0.6 W/mK în stare lichidă şi l = 2,21 W/mK
sub formă de gheaţă, faţă de valoarea l = 0,0236 W/mK,
caracteristică aerului. Prin urmare, înlocuirea aerului din
pori cu apă, duce la o creştere a conductivităţii termice cu
atât mai accentuată cu cât porozitatea este mai mare. Astfel
se explică reducerea capacităţii de izolare termică a
materialelor expuse umezirii din precipitaţii atmosferice
sau din condens.
 În calculele de proiectare higrotermică a elementelor de
construcţii se ia în considerare conductivitatea termică de
calcul, prin ale cărei valori se ţine seama de unele abateri
privind calitatea, umiditatea şi temperatura de exploatare.
35
Convecţia termică
Se manifestă în medii cu
mişcare aparentă a particulelor
şi în procesele de
schimbare a stării de agregare
(lichid-gaz, gaz-lichid).
Este cel mai important mod în
care are loc transferul de căldură între suprafaţa unui corp
solid şi un fluid cu care vine în contact, când între acestea
există o diferenţă de temperatură
36
Convecţia termică
 In construcţii, convecţia termică apare în
numeroase situaţii:
 între suprafeţele elementelor de construcţii şi aerul
interior respectiv exterior;
 între un strat de aer şi suprafeţele care îl
delimitează în cadrul unui element de construcţie
(pereţi cu strat de aer, ferestre duble sau cuplate
etc.);
 între suprafeţele corpurilor de încălzire şi aerul
interior
37
Convecţia termică
a) Mecanismul şi fizic al convecţiei termice
 Transferul de căldură prin convecţie este un rezultat al
conducţiei termice, al acumulării de energie şi al mişcării
de amestec, trecerea căldurii prin conducţie de la suprafaţa
peretelui la particulele de fluid adiacente, având ca efect
creşterea temperaturii şi a energiei interne a acestor
particule;
 deplasarea particulelor de fluid cu temperaturi mai ridicate
spre zone cu temperaturi mai scăzute;
 cedarea unei părţi, din energia acumulată, particulelor cu
temperatură mai scăzută prin amestec.
Prin urmare, convecţia este un proces complex de transfer de
energie, masă şi impuls, energia fiind înmagazinată în
particule de fluid şi transportată prin mişcarea acestora.
38
Convecţia termică
Intensitatea procesului de schimb de căldură prin
convecţie nu depinde numai de diferenţa de temperatură ci
şi de mişcarea de amestec a fluidului. Funcţie de cauza
care determină mişcarea de amestec există:
 convecţie liberă sau naturală în care mişcarea de amestec
este determinată de diferenţele de temperatură ca urmare a
faptului că prin modificarea temperaturii fluidele îşi
modifică densitatea;
 convecţie forţată când mişcarea de amestec este
determinată de funcţionarea unor ventilatoare, pompe etc.,
sau de acţiunea vântului.

Relaţia de bază a transferului de
căldură prin convecţie
 Legea lui Newton, a fost

formulată în anul 1701
Φ = α A(Ts- Tf ) [W]
conv
A – aria de contact solid –fluid

Αconv – coeficient de transfer
termic prin convecţie
Ts- Tf – diferenţa de
temperatură solid-fluid

Radiaţia termică
 Radiaţia termică este

procesul de transfer de
căldură între corpuri cu
temperaturi diferite,
separate în spaţiu, având
drept suport material undele
electromagnetice.
 Fenomenul de transfer de
căldură prin radiaţie implică participarea a două corpuri,
unul care emite şi altul care recepţionează radiaţia

Relaţia de bază a transferului prin
radiaţie
 Stabilită de Stefan în 1879 (experimental) şi Boltzman (teoretic) relaţia
exprimă fluxul de energie radiantă emis de corpul negru:
Ф= 0  A  T4 [W]
 - fluxul de căldură transferat prin radiaţie, în W;
 0 - coeficientul de radiaţie a corpului negru (constanta lui Stefan-
Boltzman);
 0 = 5,67  10-8 [W/m2 K4]
 A - aria suprafeţei de schimb de căldura, în m2;
 T - temperatura absolută a corpului.
 Pentru corpurile oarecare, se defineşte coeficientul de
emisivitate, ε, care reprezintă raportul între densitatea spectrală de
radiaţii emisă de corp şi cea a corpului negru la aceeaşi temperatură.
 Ф= ε A σ0 T4
42
Mecanismul fizic al radiaţiei termice
 Energia radiaţiei termice apare pe seama energiei interne a

unui corp şi reprezintă oscilaţii electromagnetice cu lun-
gimi de undă l = 0,1 ... 1,0 m. Radiaţiile termice, care nu
fac parte din spectrul vizibil respectă aceleaşi legi ca şi
radiaţiile luminoase, adică se propagă în linie dreaptă, se
reflectă, se refractă, se absorb.
 Fiecare corp material emite energie sub formă de radiaţii

electromagnetice datorită mişcării sarcinilor electrice ale
atomilor ca urmare a agitaţiei termice. Intensitatea radiaţiei
depinde de temperatura corpului şi de o proprietate a
suprafeţei numită emisivitate.

Radiaţia solară
 În urma reacţiilor termonucleare de transformare a hidrogenului în heliu,
care au loc în Soare la o temperatură de circa 20.000.000ºC, se degajă în
mod continuu în spaţiul cosmic un flux de energie radiantă de ordinul a 6,6
kW/cm2.
Radiaţia termică
 Procesul de schimb de căldură prin radiaţie

poate fi asimilat cu un proces de schimb de
căldură prin suprafaţă, exprimat prin:
Ф=αrad. Ac (T1-T2)=εσ0F12Ac(T14-T24)
45
Transfer de masă

Transfer de masă
 un complex de fenomene fizice care se
produc simultan în diferite combinaţii şi se
referă la :
-transferul de vapori prin aer şi materiale;
-mişcarea aerului în încăperi şi prin porii
materialelor;
-transportul apei în stare lichidă cu sau fără
substanţe solide dizolvate;
-absorbţia dioxidului de carbon din aer de
finisajele pe bază de var etc.
Transfer de masă
Umiditate. Difuzia vaporilor

Caracteristicile aerului umed
Starea aerului atmosferic la un moment dat poate fi

caracterizată prin:
 conţinutul de vapori
X = m v / (m a +m v) (kg vapori /kg aer umed)
 concentraţia de vapori
cv = m v / m a (kg vapori /Kg aer uscat)
umiditatea absolută
 a = m v / Va (kg vapori /m.c aer )
 Umiditatea relativă
Prezenţa vaporilor de apă în aer mai
poate fi caracterizată prin:
 - presiunea parţială, pv, care depinde de concentraţia

vaporilor, Cv, şi reprezintă presiunea care ar fi exercitată
de vaporii de apă dacă ar ocupa întregul volum, exprimată
în Pa;
 - umiditatea relativă, φ, ca raportul exprimat în procente
între valorile efective şi cele de saturaţie ale concentraţiei,
respectiv ale presiunii vaporilor de apă din aer.
 φ= pv,/ Pvs x 100 (%)
 Concentraţia de saturaţie reprezintă cantitatea maximă
de vapori de apă care poate fi absorbită de o unitate de
volum (de masă) de aer la o anumită temperatură
(tabelul). (Cvs)
 Presiunea de saturaţie ( Pvs) este presiunea
corespunzătoare concentraţiei de saturaţie. Această
valoare
© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004marchează trecerea vaporilor în faza lichidă. 51
Relaţia între temperatură şi
umiditatea de saturaţie

Umiditatea relativă a aerului.
Psat
4000 90%
80%
Umiditate relativă
Pression de vapeur [Pa]
3000 70%
60%
Punct de rouă 50%

2000
40%
30%
1000 20%
10%
0
-10 0 10 20 30
© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 Température [°C] 53
Condensarea vaporilor de apă în
clădiri
 depuneri de rouă pe zone din ce în ce mai întinse
din suprafeţele interioare ale ferestrelor sau a
elementelor de închidere cu punţi termice/ la
colţurile încăperilor, unde temperaturile sunt cele
mai scăzute
 acumulări de apă în masa elementelor de

închidere; la elementele stratificate ale
anvelopeicondensul apare pe suprafaţa rece a
termoizolaţiei
Propagarea umidităţii
 curgere
 courenţi de aer,
 capilaritate,
 difuzia vaporilor de apă.

Umiditatea pe suprafaţă
Psat
4000 90%
80%
Pression de vapeur [Pa]
3000 70%
60%
50%
2000 80%!
40%
30%
1000 20%
10%
0
-10 0 10 20 30
© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 Température [°C] 56
Factori de condens. Prevenire, combatere
Tsi, min >Trouă

Cvi=Cve +Dv/nV ρ [g/kg]
Cvi, concentraţia în vapori de apă a aerului interior
Cve, idem aer exterior
Dv, debitul surselor interne de vapori în g/h sau kg/h
n, rata ventilării in schimburi pe oră (1/h)
V, volumul spaţiului
ρ, densitatea aerului
Migraţia vaporilor
 Majoritatea materialelor de construcţii sunt
poroase şi permeabile la vapori.
 Molecula de apă H2O este de aprox. 2 ori
mai mică decât o moleculă de azot N2 sau
de oxigen O2!
 Transfer de masă-mişcarea aerului datorită
diferenţei de presiune
 Difuzie-mişcarea vaporilor datorită
diferenţei de concentraţie şi temperatură
Presiuea de vapori Condens interstiţial
psat
Temperatura
pvap
Punct de rouă

Cum poate fi evitat condensul?
"Digul" reprezintă
presiunea de saturaţie a
vaporilor
2 500
"Râul" reprezintă
2 000
fluxul de vapori
1 500
"Debordare" 1 000
(condens) 500
0
Transfer de masă
Circulaţia aerului. Permeabilitatea la

aer. Ventilarea

Condiţii necesare
Pentru a se produce schimbul de aer între
clădiri şi mediul înconjurător este necesară
existenţa următoarelor elemente:
 existenţa unei diferenţe de presiune între
interiorul şi exteriorul clădirii;
 existenţa posibilităţii de circulaţie a aerului,
respectiv de pătrundere şi evacuare a aerului
în clădire

Ventilarea
 Ventilarea este procesul de schimb de aer între
clădire şi mediul ambiant, absolut necesar pentru
asigurarea calității aerului interior
 Naturală- mişcarea aerului este produsă
exclusiv prin forte naturale (vânt, efect de coş)
 Mecanică- mişcarea aerului este produsă forţat,
cu ajutorul unor echipamente electro –mecanice
(ventilatoare, pompe etc.)
© Claude-A. Roulet,
65
Lausanne, 2004
Motoarele ventilării naturale
 Presiunea vântului
 Presiunea termică
Diferenţele de densitate aer interior-exterior
66
Lausanne, 2004
Efectul vântului
 Vântul exercită presiune
pe faţa expusă a
anvelopei şi sucţiune pe
faţa
 Are loc o împingere
/extragere a aerului sub
influenţa presiunii/
/sucţiunii prin goluri şi
netanşeităţi (rosturi,
fisuri, orii materialelor)
67
Lausanne, 2004
Diferenţele de presiune datorită vântului
Cercetări pe modele şi la scară naturală au demonstrat că presiunea vântului
pe suprafeţele elementelor de închidere are valori diferite şi variabile, funcţie
de parametrii aerului în mişcare în vecinătatea clădirilor şi de caracteristicile
geometrice ale acestora.
+ presiune
– – sucţiune
+ –
+
Fig. 4.26.
Efectul diferenţei de temperatură; presiunea
termică sau efectul de coş
 O coloană de aer rece

cântăreşte mai mult
decât aceeaşi coloană
de aer cald
 Rezultă duferenţe de
presiune variabile cu
înălţimea coloanei de
aer
 Canale de ventilare
ΔpT  e  i g z
69
Lausanne, 2004
Efectul de coş
 Ca efect al diferenţelor
de presiune aerul intră şi
iese din clădire
 Evacuarea aerului se
poate realiza prin goluri
în pereţi sau prin canale
70
Lausanne, 2004
Vântul şi efectul de coş
Vânt Vânt
Debit Debit
Tiraj Tiraj
Viteza vântului Viteza vântului
71
Lausanne, 2004
Criterii de apreciere a intensitatii
ventilarii
 debitul de aer împrospătat, exprimat în
m.c/h sau m.c /h şi persoană;
 rata ventilării data de raportul între volumul
de aer împrospătat pe oră şi volumul
încăperii, exprimată în volume pe oră sau h
-1; între rata ventilării şi debitul necesar de
aer proaspăt există o relaţie directă;
 viteza de mişcare a aerului în încăpere

PERMEABILITATEA LA AER.
ETANŞEITATE
Circulaţia spontană a aerului prin anvelopa clădirii :
 materiale cu pori deschişi betoanele poroase,
zidăriile, fibrele minerale, fibrocimentul etc.;
 straturi alcătuite din piese separate suprapuse sau
alăturate cu rosturi permeabile cum sunt
învelitorile din ţigle ceramice, zidărliile, placajele
exterioare etc.;
 neetanşetăţi rezultate din fisuri, rosturi neetanşe,
îmbinări, străpungeri pentru instalaţii etc.

PERMEABILITATE LA AER.
ETANŞEITATE
 legea lui Poiseuille, a proporţionalităţii între
fluxul de aer, Ga, şi forţa care pune aerul in
mişcare, respectiv diferenţa de presiune, Δp
prin intermediul coeficientului de
permeabilitate la aer Ka
 Ka - mărime scalară pentru materialele
izotropice şi o mărime tensorială (având
valori diferite după două sau trei direcţii)
pentru materialele anizotropice
Permeabilitatea la aer Ka
 straturi permeabile la aer (pe m2):
Ga = Ka Δp, Ga în kg/m2s, Ka în s/m
 rosturi, cavităţi (pe m):
Ga = Kaψ Δp, Ga în kg/m .s, Kaψ în s
 fisuri, străpungeri (pe unitate):
Ga = Kaχ Δp, Ga în kg/s, Kaχ în ms

Notiuni Fundamentale

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Notiuni Fundamentale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FENOMENE DE TRANSFER.

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 1

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 4

 sisteme izolate, care nu schimbă cu mediul

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 5

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 6

Principiul al doilea al termodinamicii indică

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 8

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 9

 se defineşte numai în procese de transfer

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 11

 Mulţimea punctelor din spaţiul considerat, care la

 Funcţie de caracterul câmpului de temperaturi,

 mărime vectorială, orientată după direcţia

 Mărimea vectorului gradient este limita raportului

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 15

 Gradientul de temperatura variază de-a lungul suprafeţelor

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 16

Reprezintă cantitatea de căldură care trece printr-

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 19

k. Densitatea fluxului de căldură (flux unitar de

q = Φ/A =ΔQ/A.Δt [W/mp]

A – aria suprafeţei de schimb de căldură

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 20

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 21

q = Φ/A =ΔQ/A.Δt [W/mp]

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 22

 Căldura transferată printr-un proces asociat

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 23

 Conducţia: transferul agitaţiei

 Convecţie: transport de materie

 În construcţii, transferul prin conducţie apare între cele

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 29

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 30

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 31

 Cupru 380 Beton uşor 1,05...0,19

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 34

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 39

 Legea lui Newton, a fost

A – aria de contact solid –fluid

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 40

 Radiaţia termică este

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 41

 Energia radiaţiei termice apare pe seama energiei interne a

 Fiecare corp material emite energie sub formă de radiaţii

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 43

 Procesul de schimb de căldură prin radiaţie

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 47

Umiditate. Difuzia vaporilor

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 49

Starea aerului atmosferic la un moment dat poate fi

 - presiunea parţială, pv, care depinde de concentraţia

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 52

Punct de rouă 50%

 acumulări de apă în masa elementelor de

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 55

Tsi, min >Trouă

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 61

Circulaţia aerului. Permeabilitatea la

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 63

© Claude-A. Roulet, Lausanne, 2004 64

Diferenţele de densitate aer interior-exterior

 O coloană de aer rece