CURENTE LITERARE:

SIMBOLISMUL
Studenta: Alexandra-Ionela Surdu
Anul: II
Grupa: IV
Simbolismul
• Este un curent literar care a apărut în Franţa, la sfârşitul secolului al XIX-lea,
ca o reacţie împotriva romantismului, a parnasianismului şi a naturalismului.
Numele acestui curent a fost dat de către Jean Moréas în articolul-manifest
intitulat „Le symbolisme” (1886), scriitorul francez fiind considerat iniţiatorul
mişcării literare.
Simbolosmul
• Printre marii poeți francezi de origine simbolistă îi amintim pe: Charles
Baudelaire (vol. ,,Florile răului”), Paul Verlaine, Arthur Rimbaud, Stephane
Mallarmé.

• Acesta din urmă a definit rostul și rolul poeziei simboliste ,,A numi un obiect
înseamnă a suprima trei sferturi din plăcerea pe care ți-o dă un poem, plăcere
care constă în bucuria de a ghici încetul cu încetul a sugera, iată visul.”
Simbolismul în România
• În literatura română simbolismul a apărut sub auspiciile revistei „Literatorul”
a lui Alexandru Macedonski, cel care s-a evidenţiat mai ales ca teoretician.
Printre reprezentanţii români ai simbolismului se numără: George Bacovia,
Ion Minulescu, Dimitrie Anghel, Ştefan Petică, Elena Farago.

• Spre deosebire de simbolismul francez, cel românesc nu s-a opus

parnasianismului, ci l-a integrat astfel că, în rondelurile lui Alexandru
Macedonski apar elemente preluate din ambele curente.
Trăsăturile simbolismului

• utilizarea simbolurilor cu o funcţie sugestivă, ceea ce oferă posibilitatea

unei interpretări multiple;

• cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt scoase în evidenţă stări

sufleteşti vagi, confuze (melancolie, plictiseală, spaimă, disperare, etc);

• relevarea corespondenţelor tainice, a legăturilor care se stabilesc între

obiecte, între obiecte şi oameni, între natură şi sentimente.
(Ex.: cuvântul „plumb” are drept corespondent în natură un metal greu, de culoare cenuşie,
maleabil şi cu o sonoritate surdă care simbolizează stările sufleteşti sugerate de trăsăturile
acestui metal: apăsare sufletească, angoasă, instabilitate psihică, claustrare într-un spaţiu,
fără posibilitate de evadare).

• muzicalitatea versurilor: fie prin prezenţa instrumentelor muzicale sau a ariilor ca

simbol, fie prin muzicalitatea interioară a versurilor (creată de sonorităţi verbale,
repetiţii, refren, aliteraţii). Al Macedonski  „Arta versurilor e arta muzicii”.
• olfactivul scoate la iveală stări ale eului poetic, fiind sugerate, în general,
mirosurile puternice cu ajutorul unor simboluri (Ex: „cadavru”).
• cromatica joacă un rol important. Fie este exprimată direct, prin culori cu valoare
de simbol (Ex: verdele care sugerează irascibilitatea, nevroza), fie este sugerată
prin corespondenţe (Ex. simbolul „plumb” duce cu gândul la culoarea cenuşiu ce
determină un sentiment de dezolare).
• cultivarea sinesteziei, ce presupune perceperea simultană a mai multor senzaţii
(auditive, vizuale, olfactive…) Ex.: „parfum violet” – olfactiv + vizual.

• impunerea poemului în proză;

Teme și motive lirice
• condiţia nefericită a poetului într-o societate superficială;

• tema iubirii – resimţită ca nevroză;

• tema naturii receptată nu ca peisaj exterior, ci ca stare sufletească;

• tema marii plecări, concepută ca o călătorie eternă spre necunoscut;

• motivul oraşului sau al târgului provincial, caracterizat prin monotonie şi viaţă mediocră, ce
determină nevoia de evadare spirituală în tărâmuri misterioase;

• motivul ploii şi al toamnei

• motivul singurătăţii fiinţei;

• motivul instrumentelor muzicale ce acompaniază melancolia sufletească, exprimând emoţii grave

(vioara, mandolina, harfa) sau violente (fanfara).
Recenzie. Volumul Plumb de
George Bacovia
George Bacovia (născut George Andone Vasiliu) n. 4/16 septembrie 1881, Bacău,
d. 22 mai 1957, București.

A fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul
unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura
română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La
început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare
favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist
român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.
 Plumb (1916)
Debutul literar al lui Bacovia s-a produs într-un moment oarecum neprielnic
1916 când Romania intra în Primul Război Mondial. Ca atare impactul volumului ,,Plumb"
în contextul cultural al vremii este relativ scăzut. S-a pierdut astfel un moment prețios
(dpdv. cronologic) pentru ca simbolismul în forma lui originală să se impună.
După 10 ani cel de-al doilea volum, Scântei Galbene avea să ocupe o poziție fermă în
diversitatea poeziei interbelice.
Criticii interbelici au văzut în Bacovia un neosimbolist (George Călinescu) sau "o
bisericuță dintr-un lemn" (E. Lovinescu), un poet cu o materie poetică insuficientă.
Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, poezia sa este afiliată curentelor de
gândire mai noi, fiind pusă în paralel cu teatrul absurdului (M. Petroveanu), cu
anumite curente ale modernismului poetic, cu suprarealismul, dicteul
automat, imagismul sau chiar expresionismul dar și cu școli filozofice cum ar
fi existențialismul (Ion Caraion) etc.
Ștefan Augustin Doinaș afirmă că ,,Bacovia depașește simbolismul printr-o
restrângere și adâncire neobișnuită a percepției : el nu vede și nu aude decât un
număr limitat de obiecte și sunete, dar pe acestea le percepe cu o asemenea acuitate
și le încarcă cu atare forță plastică încât ele încetează a mai fi repere ale unui unvers
obiectiv , pentru a se constitui în materie primă pentru o viziune originală".
Volumul Plumb, apărut în 1916, îl impune pe Bacovia ca poet autentic, cu o
tonalitate aparte în poezia română, tratând teme legate de peisajul vârstelor
geologice, de decorul aşezărilor lacustre, ca şi de viziunile provinciale, mohorâte şi
funebre: atmosfera de copleşitoare dezolare, de toamne reci cu flori putrede…, o
atmosfera de plumb, în care pluteşte obsesia morţii si a neantului, o descompunere a
fiinţei organice (E.Lovinescu).
Cerul poeziei bacoviene este greu, de plumb, înăbuşitor; orizontul, între marginile
căruia lirica îşi vibrează acordurile sumbre, este închis, cenuşiu, străbătut de corbi
negri.
Violetul, ultima culoare a spectrului luminii sugerează crepusculul, de asemenea
cenușiul pe care îl evocă plumbul sugerează apăsarea. Urmărind în acest univers
poetic alte câteva teme, vom vedea că în ceea ce privește poezia de dragoste, iubirea
este o chestiune de decor, nesemnificativă, poetul simbolist este plictisit chiar și în
dragoste spre deosebire de romantici, la care iubirea era tema predilectă.
Poezia simbolistă, în general, evocă o atmosferă de tristețe care împinge către
moarte, și din această stare poetul nu poate fi scos nici de către iubita sa. Decepția
este deci foarte puternica.
În poezia Decembrie, în care atmosfera de dragoste este mai senina, iubita nu este
asociată cu gândul morții, dar zilele poetului sunt una cu vijelia.

Te uită cum ninge-n decembre... Și mână fotoliul spre sobă,

Spre geamuri, iubito, privește La horn să ascult vijelia,
Mai spune s-aduca jăratec Sau zilele mele – tot una –
Și focul s-aud cum trosnește. Aș vrea să le-nvăț simfonia.
În poezia Cuptor iubita îi amintește starea de dezagregare a naturii, descompunerea
materiei sub spectrul infiorător al morții.

Sunt câțiva morți în oraș, iubito, Cei vii se mișcă și ei descompuși

Chiar pentru asta am venit sa-ți spun Cu lutul de căldură asudat ;
Pe catafalc, de caldură-n oraș E miros de cadavre, iubito,
Incet, cadavrele se descompun. Și azi, chiar sânul tău e mai lăsat.
Poezia Amurg violet, se conformeaza temei generale a volumului, sentimentul de
dezagregare psihologică sub influența unor elemente cum ar fi singurătatea,
melancolia și nevroza.
Amurg se află în componenţa titlurilor a cinci poezii bacoviene şi sugerează un
spaţiu tulbure, de sfârşit de lume care acaparează treptat universul.Asociat
cuvântului violet, culoare care exprimă doliul regal, amurgul primeşte conotaţii
lugubre, mortuare.
Amurg violet este proba afirmaţiei lui Gh. Grigurcu : la nici un poet n-a repurtat
vreodatã vreo culoare biruinţa pe care o înscrie violetul bacovian.
Amurg de toamna violet …
Pe drum e-o lume lenesa, cocheta;
Multimea toata pare violeta,
Orasul tot e violet.
Amurg de toamna violet …
Din turn, pe câmp, vad voievozi cu plete;
Strabunii trec în pâlcuri violete,
Orasul tot e violet.
Într-un interviu acordat lui I. Valerian în anul 1929, George Bacovia spunea că: „În
poezie m-a obsedat totdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor, sau audiţie
colorată(...). Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influenţă colorantă. Întâi
am făcut muzică şi după strunele vioarei am scris versuri” (George Bacovia, Opere,
ediție alcătuită de Mircea Coloșenco, Editura Univers Enciclopedic, București,
2001, pag. 395)
În opinia poetului, culoarea plumbului are o seminficaţie aparte, de greutate, de apăsare în
timp ce culoarea galben simbolizeaza boala, neputinţa: “Plumbul ars e galben. Sufletul ars e
galben (…) Orice reacţiune chimică dă un precipitat galben (…) Plumbul apasă cel mai
greu pe om (…) Forţa lui m-a apăsat până la distrugere,, (Mihail Petroveanu, op. cit.,
pag. 241)
Ca urmare, violetul generic, plumbul greu, lichiditatea, vidul din peisaj sunt
transformate în tot atâtea stări sufleteşti care vorbesc despre drame concrete ale
individului uman.
Ca şi simbol reprezentativ în poezia lui George Bacovia, plumbul sugerează starea
de angoasă, sentimentele tensionate, sufocante:
„Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar veşmânt-
Stam singur în cavou şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb”,
(George Bacovia, op. cit., pag. 35)
În opinia mea, volumul Plumb al lui George Bacovia este reprezentativ pentru toată
lirica bacoviană prin atmosfera specifică, prin corespondențe și prin exprimarea
stărilor de angoasă, nevroză și spleen, stări specifice curentului simbolist.
Întreg volumul sădește o relație de corespondență între universul exterior și cel
inferior sub forma unor confesiuni.
George
Bacovia
Plumb.
Cuprins.
Bibliografie
• Bacovia G. Plumb, Editura Litera Internațional, București, 2001;

• Petroveanu, M., George Bacovia, Ed. Cartea Românească, s. l., 1972;

• Iliescu, A., Poezia simbolistă românească, Editura Minerva, Bucureşti, 1985;

• Mona Vălceanu, Studii de literatură română, Editura Zodia Fecioarei, 2002;

• Alina Manea, Limba și literatura română, Editura Delfin, București, 2003.