MARE UNIRE

1918
 Situația internațională

Unirea teritoriilor locuite de români:

Basarabia, Bucovina și Transilvania, cu
patria-mamă s-a realizat ca urmare a
luptei națiunii noastre în Primul Război
Mondial și a unui context național
favorabil.
 La finalul războiului nici unul dintre marile
imperii multietnice:
Austro- Ungaria , Rusia, Imperiul Otoman – nu
au supraviețuit și din dezmembrarea lor au
rezultat o serie de state naționale precum Cehia,
Polonia, Finlanda și altele.
În cazul României dispariția Imperiului
Austro-Ungar, dar și a Rusiei țariste, au
permis realizarea idealului național prin
unirea cu terotoriile isorice grație
principiului autodeterminării
popoarelor.
Acest ideal, unirea, s-a realizat
întâi prin afirmarea autonomiei
acestor regiuni și apoi prin
unirea cu țara în adunări cu rol
plebiscitar.
 2. UNIREA BASARABIEI

S-a realizat în câteva

etape sub conducerea
Partidului Național
Moldovenesc, creat în
timpul războiului și
condus de Vasile
Stroescu.
După ample manifestații în
care se cerea autonomia
Basarabiei, s-a organizat
Congresul ostașilor
moldoveni în data de 25
septembrie 1917 care a
proclamat autonomia și a
înființat Sfatul Țării sub
conducerea lui Ion Inculeț .
Sfatul Țării a
proclamat Replublica
Democrată
Moldovenească în 2
decembrie 1917, încă
parte a Republicii
Federative Ruse .
Deoarece noua
republică Ucraina
avea pretenții la
teritoriul basarabean,
s-a solicitat intervenția
trupelor române.
Acestea au
intervenit, drept
urmare Rusia
Sovietic a rupt
relațiile cu
România și a
confiscat tezaurul
de la Moscova.
Republica Democrat
Moldovenescă este
declarată
independetă pe 24
ianuarie 1918. Pe 27
martie 1918 Sfatul
Tării a votat unirea cu
România. Regele
Ferdinand a aprobat
unirea prin decretul
din 22 aprilie 1918.
 3. UNIREA BUCOVINEI

La fel în cazul Basarabiei, drumul

spre unire a fost parcurs în etape sub
egida unei organizații românești-
Consiliul Național Român, format
din deputații români de la Viena.
Ei au inițiat
formarea unei
adunări naționale
în octombrie 1918,
respingând
manifestul
împăratului Carol
de a forma un stat
federativ din
imperiu.
Adunarea
națională devine
Adunarea
Constituată sub
conducerea lui
Iancu Flondor și
proclamă dorința
de unire cu
România printr-o
moțiune.
Se creează un
Consiliu Național
care a solicitat
intervenția trupelor
române pentru a
izgoni unitățile
ucrainiene și
austriece care
provocau dezordini.
Consiliul
formează un
guvern
bucovinean
condus de
Flondor, dă și o
Constituție și
convoacă un
Congres General
al Bucovinei pe
problema unirii.
 15 noiembrie 1918 Congresul de
la Cernăuți votează în umanitate
unirea necondiționată cu
România. Prin decretul regal de
pe 18 decembrie 1918, regele
Ferdinand confirmă unirea.
 4. UNIREA TRANSILVANIEI

Acțiunile de unire cu
România au fost
purtate sub egida
celor două partide
românești din
Transilvania –
Partidul Național
Român și Partidul
Social Democrat.
 La 29
septembrie
PNR adoptă
Declarația
de la
Oradea,
afirmând
dreptul la
autodetermi
nare al
poporului
român.
 În octombrie 1918 se formează
Consiliul Național Român Central
din 6 membri PNR și 6 membri PSD,
care a pregătit unirea în provincii
prin preluarea administrației și
înarmarea de gărzi.
Negocierile cu maghiarii au eșuat tot
în acestă perioadă. CNRC a
convocat o adunare națională pentru
Data de 1 decemdrie 1918 unde să se
exprime voința românilor din
Transilvania cu privire la unirea cu
România,
Marea Adunare
Națională de la 1
decembrie a votat
Rezoluția unirii cu
patria mamă, sub
conducerea lui Vasile
Goldiș. Ea a avut un
caracter național, dar
și plebiscitar, la
adunare participând
100.000 de români.
Adunarea a ales două
alte organe- Marele
Sfat Național și
Consiliul Dirigent,
sub conducerea lui
Iuliu Maniu. Aceste
două instituții au
organizat unirea cu
România, aprobat de
regele Ferdinand pe
data de 11 decembrie
1918.