Puterea și autoritatea

Relația cu puterea
De ce se supun oamenii?
Care sunt cauzele obedienței?

Această întrebare va căpăta o relevanță aparte în contextul

procesului lui Adolf Eichmann la Ierusalim în iulie 1961. În aceea
atmosferă particulară mai multe experimente științifice vor
avertiza asupra translației dinspre autoritatea epistemică spre
obediența totală. Dar reflecția despre supunerea voluntară nu
așteptase secolul al XX-lea….
 Supunerea voluntară
Etienne de La Boétie Discurs asupra supunerii voluntare
(Discours de la servitude volontaire) scrisă în 1552-1553 și
publicată în 1576
La Boétie poate fi considerat inițiatorul nesupunerii civice non-
violente.
Regimurile politice se bazează pe frică pentru a disimula absența
legitimității conducătorilor. Astfel, poporul se auto-supune puterii
din obișnuință, prin recurența istorică.
Întrebarea centrală din Discurs este: „Cum poate fi libertatea
(popoarelor) întoarsă împotriva ei însăși? Cum poate fi
înstrăinată libertatea?
Pentru La Boétie răsturnarea regimurilor politice este în esență
psihologică: este suficient ca oamenii să descopere că nu sunt
inferiori guvernului.
 Supunerea voluntară
Tezele din Discurs
• Puterea tiranilor se bazează doar pe abandonarea puterii de
către popor.
• Tiranul este adesea un mai om slab decât ceilalți. Numai cei
naivi pot să-l idolatrizeze.
• Nu există decât opresiune voluntară.
• Popoarele sunt responsabile pentru punerea lor sub tutelă.
• Utilizarea rațiunii va face ca oamenii să piardă nevoia de a fi
înșelați și dominați.
• Tiranii creează o structură de putere foarte elaborată,
compusă dintr-o ierarhie pe mai multe niveluri, constând
dintr-o conspirație a complicilor.

.
 Comportamentul totalitar
Factori psihologici
Comportamentul totalitar este o consecință a supunerii necritice
față de o autoritate (formală sau informală):

Experimentul lui Stanley Milgram la Yale în iulie 1961

Experimentul Stanford (Stanford Prison Experiment) al Philip

Zimbardo 14-20 august 1971 (Cazul Abu Ghraib 2003)
 Comportamentul totalitar
Stanley Milgram (1933-1984)

- teoria conformismului, pornind de la experimentele lui Solomon

Asch din 1951 privind relația dintre grupul de referință și o persoană
individuală. Un subiect care nu are nici abilități, nici expertiza care să
justifice luarea unei decizii, în special în situații de criză, va lăsa
decizia grupului sau ierarhiei sale.

- teoria asumării rolului de agent al statului, individul se comportă ca

un agent, fără să-și asume răspunderea morală pentru acțiuni sau
pentru consecințele lor, acționând sub autoritatea cuiva.
 Comportamentul totalitar

Philip Zimbardo
- Ilustrare teoriei disonanței cognitive
- Exemplificarea teoriei disonanței cognitive (disconfortul psihic
resimțit de o persoană care este supusă simultan influenței a
două sau mai multe convingeri, idei sau valori contradictorii.)
- Efectul Hawthorne (denumit și efectul observatorului) reacția
unor indivizii care=și modifică comportamentul când știu că sunt
observați.
- Teoria puterii de influență a autorității
- Stanford Prison Experiment avertizează asupra a ceea ce s-ar
putea întâmpla oricui, dacă subestimăm măsura în care puterea
rolurilor sociale și a presiunilor externe poate influența acțiunile
noastre
 Comportamentul totalitar

Hannah Arendt (1907-1975) Eichman la Ierusalim 1963

- teoria banalității răului susține că în condiții terorii totalitare
majoritate oamenilor se va conforma.

- În Eichmann la Ierusalim Arendt crede ca acesta nu a fost nici

fanatic, nici sociopat, ci o persoană obișnuită care nu obișnuia să
gândească critic.

- Acțiunile sale erau motivate mai degrabă de interesul de a

promova profesional decât de ideologie.
 Puterea

Puterea definește capacitatea sau autoritatea cuiva de a

putea face ceva, de a acționa într-un anume fel.

Există mai multe tipuri de putere: personală, economică,

socială, politică, etc.

Puterea presupune acțiune, reflecție și control.

Putere asupra celorlalți

Putere asupra lumii exterioare
Putere asupra sieși (autocontrol); filosofia stoică: sunt lucruri
care ne stau în putință și altele pe care nu sunt în puterea
noastră.
 Puterea politică

Teoria juridică tradițională definește puterea ca pe o substanță

(puterea ar fi ceva care există, ceva ce se poate deține).

Această concepție este inspirată de așa numitul „bun simț” („X a luat
puterea"), care consideră puterea sub o singură dimensiune, aceea a
relației unidimensionale de dominație.

În aceste condiții regulile (legile) ar trebui să fie suficiente pentru a

asigura controlul relațiilor umane.
 Puterea politică ca relație socială
Puterea politică este un tip de putere pe care o persoană sau
grup de oameni o exercită într-o societate în raport cu o
decizie care influențează grupuri mari de oameni.

Puterea este o relație socială care devine politică atunci când

implică recursul la forță sau la poziția de dominație politică
pentru a obține comportamentul dorit.

În știința politică, puterea este considerată o relație socială. În

Conceptul de putere (The concept of power 1957), Robert Dahl
(1915-1990) definește puterea ca o relație asimetrică între
indivizi care au resurse sau capacități inegale:
„puterea unei persoane A asupra unei persoane B este
capacitatea lui A de al face pe B să facă ceva pe care nu ar fi
făcut-o fără intervenția lui A".
Relația este întotdeauna interactivă, deoarece Dahl consideră
că și B participă la exercitarea puterii.
 Puterea politică ca relație socială
Concepția relațională a puterii este împărtășită și de filozoful Michel
Foucault (1926 - 1984), pentru care „puterea nu este ceva care se
dobândește, se extrage sau se împarte, ceva ce este păstrat sau care
poate scăpa; puterea este exercitată din nenumărate puncte și
constă în jocul unor relațiilor inegale și mobile.” (din Dits et écrits)

Pentru Foucault puterea trebuie definită prin modalitățile sale

specifice de exercitare, altfel spus prin guvernabilitate.

Guvernabilitatea este un concept creat de Michel Foucault pentru a

desemna raționalitatea acțiunilor guvernării. Raționalitatea privește
atât instituțiile, cât și în analizele științifice, fiind reprezentând de o
modul în care se exercită puterea asupra populației prin guvernare,
prin modul de funcționare a statului administrativ.
 Componentele puterii
Bertrand de Jouvenel, Despre putere, Istoria naturală a creșterii sale
(Du pouvoir, Histoire naturelle de sa croissance) 1945
Misterul supunerii civile (le mystère de l'obéissance civile)

„În reflecția noastră obediența (supunerea) este acceptată imediat

datorită obișnuinței.

Dar obișnuința nu este suficientă pentru a explica supunerea decât

atâta vreme cât ordinul (care o generează) se menține în limite
acceptabile. Din momentul în care se încearcă impunea unor obligații
care depășesc aceste limite, ordinele nu mai sunt respectate.
Pentru a justifica De aceea este nevoie de o explicație. Pentru aceasta
au fost dezvoltate teoriile suveranității. Cauza eficientă a supunerii
rezidă în dreptul exercitat de Putere (ca loc al ordinului) care îi vine
dintr-o Majestas pe care o posedă, încarnează și reprezintă.
Evoluția puterii
Suveranitatea
 Componentele puterii
Puterea deține acest drept ca o condiție necesară și suficientă a
legitimității care ar fi rațiunea ei de a fi.

Pentru ca să obțină supunerea subiectului, este necesar și suficient ca

Puterea să caută și asigură Binele comun.

Suveranitatea este dreptul de a îndruma acțiunile membrilor societății,

ceea ce presupune un posesor al acesteia : Dumnezeu sau Societatea.

Dar suveranitatea în general nu este altceva decât o mască în spatele

căreia s-au ascuns conducătorii .
 Putere coercitivă - putere necoercitivă

O dilemă a antropologiei politice

Cum erau societățile primitive:

societăți fără stat

Sau, din contră,

societăți împotriva statului?

Răspunsul la întrebare dă naștere unor teorii diferite privind

construcția puterii politice
 Putere coercitivă - putere necoercitivă
În Antropologia politică, (Anthropologie politique 1967) Georges
Balandier (1920 - 2016) decreta :

„Nici o societate fără putere politică, nici o putere fără ierarhii și fără
o relație inegală între indivizi și grupuri sociale". Aceasta este
viziunea universalistă despre putere (puterea este universală)

Acest lucru s-ar datora faptului că în fiecare societate există o

competiție între indivizi și că puterea politică este mijlocul de a
reglementa competiția.

Puterea politică creează o ierarhie și o impune prin garanții și

sancțiuni juridice sau sociale.

Dar pentru a fi eficace puterea trebuie acceptată.

 Puterea ca dominație
Max Weber (1864-1920) în Economie și societate distinge între:

puterea (Macht): „posibilitate de a impune, într-o relație

socială, propria voință, chiar împotriva rezistenței celuilalt,
indiferent pe ce se bazează această posibilitate”;
dominația (Herrschaft): „presupune posibilitatea de a găsi
oameni gata să se supună unor ordine cu un conținut
determinat”.
Conceptul de dominație presupune un anumit consimțământ al
celui ce se supune.
Acest consimțământ se bazează pe faptul că ordinul primit este
considerat legitim.
 Ideal-tipurile weberiene
Max Weber construiește trei ideal-tipuri de legitimitate:

legitimitatea tradițională: se bazează pe "validitatea a

ceea ce a fost întotdeauna", pe credințe și tradițiilor;

legitimitatea carismatică: se bazează pe calitățile

excepționale recunoscute ale unui erou sau ale un lider;

legitimitatea legal-rațională: se bazează pe legalitatea

reglementărilor, validitatea lor formală, dimensiunea lor
rațională.
 Marcel Mauss și Eseul despre dar.
În Eseu despre dar (Essai sur le don. Formulaires et raison
d'échange dans les sociétés archaïques) apărut în 1923-1924,
Marcel Marcel Mauss explică cum în toate societățile darul este
urmat de un contra-dar funcționând pe o bază după un cod
prestabilit.

Darurile și contra-darurile sunt articulate în jurul unei triple

obligații de „dăruire - primire - dăruire", care creează o stare de
dependență care permite recrearea permanentă a relațiilor
sociale.
 Claude Levi Strauss și relații de rudenie

Societatea se dezvoltă în jurul a trei dimensiuni: limbă, rudenie și

economie care formează fiecare o structură care reglementează
schimburile între oameni. Grație schimbului de cuvinte, femei și bunuri
bărbații comunică și neutralizează violența care ar putea distruge
societatea.

Limbajul este atât un fapt cultural prin excelență (diferențiind omul de

animal) cât și sursa tuturor formelor vieții sociale.
 Antropologia structurală
Antropologia structurală explică societatea ca pe un sistem
complex înzestrat cu proprietăți autonome invariabile
("structurale") derivate din relațiile dintre elementele (indivizii)
care o compun, dar care nu pot fi reduse la studiul acestor
indivizi luați individual.

Structuralismul este un curent de gândire din științele umane și

sociale de la mijlocul secolului al XX-lea, care consideră structura
ca model teoretic (inconștient, deci imperceptibil empiric) care
organizează obiectul studiat ca pe un sistem, dar accentul este
pus nu pe părțile componente ci pe relațiile care le unesc.
 Funcționalismul
Reprezentanți: Bronislaw Malinovski (1884=1942), Alfred Radcliffe-
Brown (1881-1855) Talcott Parsons (1902-1979) Robert Merton
(1919-2003). Curentul apare în anii 1930, iar epoca de aur este în anii
1960, în principal în sociologia anglo-saxonă.
Pornind de la imaginea corpului uman ca un întreg, fiecare organ are
funcția sa. În funcționalism, sunt analizate „organele” societății prin
funcția lor. Societatea sau politica sunt analizate ca un organism viu.
Prin coordonarea funcțiilor și a organelor lor are loc dezvoltarea.
Teoria funcționalistă consideră că fiecare societate trebuie să
îndeplinească anumite funcții naturale (universale): să producă
bunuri și servicii (alimente, locuințe, îngrijire) și să asigure
reproducerea (organizarea sindicatelor, sexualitatea, familia) pentru a
oferi protecția membrilor (solidaritate, apărare). Astfel, analiza
funcțională postulează că fiecare obicei, fiecare obiect material,
fiecare credință îndeplinește o funcție vitală, este o parte vitală a unui
întreg organic.
 Sistemismul (analiza sistemică)
Reprezentanți: David Easton (1917-2014), Jean-Willian Lapierre (1921-2007)
Analiza tradițională a politicii presupune studierea actorilor și a deciziilor
acestora, în timp ce analiza sistemică a politicii se oprește asupra
interacțiunilor dintre actori.

Sistemismul descrie realitatea socială sau politică urmărind stabilirea de

legături logice între diferiți factori.

Easton în Analiza sistemului politic (System Analysis of Political Life 1965)

propune asimilarea vieții politice ca un sistem deschis care poate fi
reprezentat ca o cutie neagră. Input-urile (nevoile sociale) care provin din
mediul social se transformă în output –uri (regulile și deciziile politice). Prin
feedback, acestea modifică mediul și contribuie la producerea de noi input-
uri.
 Putere coercitivă - putere necoercitivă
În Societatea contra statului (La société contre lEtat), 1974, Pierre
Clastres distinge între societățile:
1. cu putere politică coercitivă precum societățile occidentale și
2. societățile nestatale cu putere politică non-coercitivă.
Puterea coercitivă presupune dominația și ierarhia. Aceasta constă în
actul de a forța pe cineva să acționeze sau să se abțină de la o
acțiune. În acest sens, constrângerea poate fi fizică sau psihologică.
Puterea non-coercitivă este o caracteristică structurală a oricărei
societăți și explică tendință naturală a omului de a-și păstra
autonomia față de puterea coercitivă. Societățile sunt structuri
alcătuite dintr-o rețea de norme complexe care împiedică în mod
activ extinderea puterii despotice și autoritare.

.
 Putere coercitivă - putere necoercitivă

Teza lui Clastres

Societățile primitive nu sunt societăți care nu au descoperit încă
puterea și statul, ci, dimpotrivă, sunt societăți construite pentru a
împiedica apariția statului.

În eseul său Arheologia violenței, Clastres se opune interpretărilor

structuraliste și marxiste ale războiului în societățile amazoniene.
Potrivit acestuia, războiul dintre triburi este o modalitate de a amâna
fuziunea politică și, astfel, a preveni amenințarea unei delegării a
puterii care ar conduce la excesele care au duce la concentrarea
puterii și la apariția statului
 Puterea necoercitivă - șefia în
societățile amerindiene din Amazonia
Societățile indiene din Amazonia prezintă particularitatea că șeful lor nu are
autoritate, iar societatea se organizează pe baza unui principiu democratic și
egalitar. Rolul șefului este menținerea păcii.
Acest tip de șefie se caracterizează mai ales prin:
- generozitate, șeful face și nu primește daruri;
- oratorie, șeful este cel mai bun vorbitor (povestitorul);
- abilitate de a rezolva conflictele și a asigura pacea, șeful este negociator ,
nu războinic.
Clastres, preluând o idee a lui Robert Harry Lowie, adaugă poligamia între
caracteristicile acestui tip de șefie ca "privilegiul cel mai exclusivist al șefului".
Singura datorie a șefului este datoria de exprimare: dar, spre deosebire de
societățile occidentale, unde este sinonimă cu puterea și autoritatea, în
triburile amerindiene este simbolică deoarece conducătorul nu are dreptul de
a da ordine.
 Puterea nu este decât coercitivă
William Lapierre, ( -20), Viața fără stat? (19..)
 Tipologia puterii politice
Injoncțiunea (ordinul) - coerciție directă, hard (Să faci! Ordine!)
Influența – coerciție indirectă, soft. (Te rog , dacă ești drăguț, să faci
ordine după ce termini treaba.)

Injoncțiunea presupune:
• Norme juridice (Respectarea legii)
• Prescripții morale (Nu fura!)
• Ordine de fapt (de exemplu, atunci când o persoană are un
comportament care corespunde așteptărilor implicite ale unui alt
individ).
În cazul injoncțiunii există două garanții de eficacitate:
constrângere fizică: cei care nu respectă sau aplică regulile pot
fi supuși unor sancțiuni;
constrângerea psihică: sancțiunea morală sau coerciția psihică,
mai ales în relațiile interpersonale (utilizarea relațiilor afective ca
sursă de putere asupra celeilalte);
 Tipologia puterii politice
Influența este un tipul de putere fără constrângere directă.
Influența se manifestă prin:
- persuasiune (utilizarea de recompense în favoarea celui
care prezintă influența),
- manipulare (utilizarea informațiilor)
- autoritate (folosirea legitimității ierarhice).
Eficacitatea sa nu este asigurată prin sancțiuni (folosirea
forței), dar este însoțită de stimulente (recompense
simbolice și materiale), sau emoții (cum ar fi generarea fricii
sau a respectului).
 Putere - autoritate - legitimitate
Józef Maria Bocheński (1902-1995) Ce este autoritatea?
Autoritatea presupune o relație de influență între un deținător al
autorității (DA) și un subiect al autorității (SA) în raport cu un
domeniu dat
DA SA D
Autoritate poate fi în funcție de domeniu
- epistemică (autoritatea cunoscătorului în domeniul său de
expertiză)
- deontică (autoritatea deținătorului unei poziții asupra
subordonaților săi).
Spre deosebire de autoritatea epistemică care este personală,
autoritatea deontică este instituțională și se poate delega.
 Autoritatea deontică
Față de definiția generală a autorității, autoritatea deontică
presupune apariția unor domenii rezervate deținătorului principial
(DA1 )al autorității și a unor domenii delegate ale autorității.
Domeniul principal al autorității D1 Domen
D1Dprin
Domeniul delegat al autorității D2 cip!lD2
al
autorită
ții D1 D
DA1 DA2 D1
DA1 DA2 D2
Confuzia autorității – autoritatea într-un domeniu este extinsă
asupra altor domenii:
Un sportiv meritoriu (ex: Ilie Năstase) ar fi și un politican
experimentat.
 Putere - autoritate - legitimitate
Hannah Arendt constată că în lumea modernă existența unei "crize de
autoritate" care corespunde prăbușirii tripticului roman: tradiție,
religie, autoritate.

În "Ce este autoritatea" (din Criza culturii) consideră că autoritatea nu

este o formă de putere. Potrivit ei, "autoritatea exclude utilizarea
mijloacelor externe de constrângere: în cazul în care forța este
utilizată, autoritatea proprie nu a reușit". De asemenea, consideră că
"autoritatea este incompatibilă cu convingerea, care presupune
egalitatea și operează printr-un proces de argumentare".
Arendt distinge între :
• Coerciție care presupune folosirea forței;
• Persuasiune care folosește argumentația și presupune egalitatea
între indivizi;
• Autoritate care funcționează numai dacă persoanele împărtășesc
același sistem de valori și recunosc ierarhia pe care acestea o
implică.