Strategia

organizatiei
Definiţia strategiei
1. O percepţie care desemnează un curs
prestabilit de acţiune, pentru a soluţiona o
situaţie.
2. Un model ce stabileşte o structură de acţiuni
consistente în plan comportamental.
3. O perspectivă ce implică nu numai
stabilirea unei poziţii, dar şi o anume
percepere a realităţii ce se reflectă în
acţiunile sale, vizînd piaţa, tehnologia etc.

Obs. După Henry Mintzberg.

 Definiţia strategiei după Michael Porter –
specialistul numărul 1 în strategii în perioada
actuală

“Strategie generică” – specificarea abordării

fundamentale pentru obţinerea avantajului
competitiv urmărit de firmă, ce furnizează
contextul acţiunilor de întreprins în fiecare
domeniu funcţional.
Strategia în viziunea şcolii de
management din România

 Ansamblul obiectivelor majore pe

termen lung ale organizaţiei,
principalele modalităţi de realizare,
împreună cu resursele alocate, în
vederea obţinerii avantajului
competitiv potrivit misiunii
organizaţiei.
Operaţionalizarea
strategiei
Se face prin deciziile strategice care au următoarele
caracteristici:
 se referă la activităţile organizaţiei;
 sincronizează activităţile organizaţiei cu potenţialul
resurselor;
 implică alocări şi realocări majore de resurse;
 afectează deciziile operaţionale, generând un lanţ de
decizii de importanţă mai redusă şi de activităţi
operaţionale, privind utilizarea resurselor;
 sunt influenţate nu numai de elementele contextuale şi
de resursele disponibile, dar şi de valorile şi aşteptările
persoanelor care deţin puterea în cadrul organizaţiei.
Politica firmei

 Cuprinde un set de obiective pe termen

mediu, care se referă la:
1. ansamblul activităţilor;
2. componentele majore ale politicii;
3. volumul şi structura resurselor disponibile;
4. acţiunile majore de întreprins;
5. principalii responsabili şi executanţi;
6. sursele de finanţare;
7. termenele finale şi intermediare;
8. indicatorii de eficienţă globali si parţiali.
Caracteristicile politicii
firmei
 Orizont de timp mai redus decât al strategiei,
intrucât se referă la perioade de 0,5-2 ani, de regulă 1
an.
 Grad de detaliere mai pronunţat, având numeroase
elemente suplimentare, în special cu caracter
operaţional.
 Se concretizează, de obicei, în programul sau planul
anual al întreprinderii şi/sau în programe speciale pe
anumite domenii – comercial, tehnic, financiar,
personal, marketing, reparaţii etc. – prevăzute pe
orizonturi scurte şi medii de timp, intre câteva luni şi
maximum doi ani.
 Au un caracter realist, corectând strategiile şi
conţinând elemente suplimentare celor avute în vedere
la elaborarea strategiilor.
Componentele strategiei

1. Misiunea firmei.
2. Obiectivele fundamentale.
3. Opţiunile strategice.
4. Resursele.
5. Termenele.
6. Avantajul competitiv.
Componentele strategiei
-1-
1. Misiunea firmei – o enunţare completă şi cuprinzătoare a
scopurilor fundamentale si concepţiei (filozofiei) privind
evoluţia şi desfăşurarea activităţilor firmei, prin care se
diferenţiază de întreprinderile similare şi din care decurge
sfera sau domeniul de activitate şi piaţa deservită.
2. Obiectivele fundamentale – acele obiective care au în
vedere orizonturi indelungate de timp, de regulă de 3-5
ani şi care se referă la ansamblul activităţilor firmei sau la
componente majore ale acesteia. Din punct de vedere al
conţinutului, se împart în două categorii:
 obiective economice;
 obiective sociale.
Componentele strategiei
-2-
2.1 Obiectivele economice – sintetizează şi cuantifică
scopurile avute în vedere pe termen lung de proprietar,
managementul superior şi alte categorii de
stakeholderi.
2.2 Se referă la:
 câştigul pe acţiune;
 valoarea acţiunii;
 profitul si rata profitului;
 cifra de afaceri;
 cota parte din piaţă;
 productivitatea muncii;
 calitatea produselor şi serviciilor.
Componentele strategiei
-3-
2.3 Obiectivele sociale – mai puţin frecvente în strategia
firmelor din Europa Centrală şi de Est, cu tendinţa de
creştere a importanţei lor în ultimul deceniu, având un
impact major asupra dezvoltării şi creşterii
performanţelor firmei.
2.4 Se referă cu precădere la:
 controlul poluării;
 cooperarea cu autorităţile locale şi centrale;
 salarizarea şi condiţiile de muncă ale salariaţilor;
 satisfacerea clienţilor prin calitatea, durabilitatea,
flexibilitatea şi preţul produselor şi serviciilor oferite;
 permanentizarea furnizorilor în schimbul oferirii de
produse şi servicii de calitate.
Componentele strategiei
-4-
3. Opţiunile strategice – reprezintă abordările strategice
majore, cu implicaţii asupra conţinutului unei părţi
apreciabile dintre activităţile firmei, pe baza cărora se
stabileşte cum este posibilă şi raţională îndeplinirea
obiectivelor strategice. Sunt cunoscute şi sub denumirea de
“vectori de creştere” ai firmei
3.1 Abordări strategice:
 privatizarea;
 retehnologizarea;
 reproiectarea sistemului de management;
 pătrunderea pe noi pieţe;
 diversificarea producţiei;
 asimilarea de noi produse;
 informatizarea activităţilor etc.
Componentele strategiei
-5-
4. Resursele – sunt prevăzute sub forma fondurilor circulante şi a
celor pentru investiţii.
5.Termenele strategice – delimitează perioada de
operaţionalizare a strategiei, precizând momentul declanşării şi
finalizării opţiunilor strategice majore.
6. Avantajul competitiv – realizarea unor produse sau servicii
superioare dintr-un punct de vedere semnificativ pentru
consumatori, comparativ cu ofertele majorităţii concurenţilor.
Michael Porter consideră că avantajul competitiv se reduce la
asigurarea unui cost redus, sau a unui produs/serviciu care se
diferenţiază prin calităţile sale de produsele/serviciile similare
oferite de alte firme.
 Avantaj competitiv viabil: dacă este durabil şi poate fi susţinut
o perioadă îndelungată.