MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN

TIRASPOL
FACULTATEA GEOGRAFIE

AMENAJAREA TURISTICĂ
ÎN SPAŢIUL LITORAL
Elaborat:
Studenta ciclului II Birca Maria
Conducător :
Dr. Conf. univ. Mironov Ion
 CUPRINS
1.Litoralul, un mediu natural fragil
2.Cadru conceptual
3.Istoricul amenajărilor de litoral
4.Evoluţia cererii pentru turismul de litoral şi a strategiilor de amenajare
5.Amenajarea plajelor cu destinaţie turistică
6.Formule pentru evaluarea gradului de ocupare al plajei
7.Amenajarea turistică a litoralului mediteraneean, studii de caz
8. Amenajarea turistică a litoralului românesc

CONCLIZII
BIBLIOGRAFIE
1.Litoralul poate fi definit ca zonă de contact între elementele terestre şi
hidrologice şi reprezintă, prin natura şi poziţia sa geografică, un teritoriu propice
pentru cele mai diverse activităţi. .
Activităţile umane cu impact puternic asupra zonelor de litoral sunt:
activităţile industriale şi portuare de mare anvergură şi mai recent
implantările nucleare, mari consumatoare de apă, întâlnite în zonele costiere
din ţările industriale dar şi în cele în curs de dezvoltare;

intensificarea procesului de urbanizare prin crearea de noi aglomeraţii

urbane, prin extinderea celor existente şi prin dezvoltarea echipamentelor
edilitare aferente acestora;

cererea turistică internă şi internaţională ridicată pentru curahelio – marină

şi concentrarea în zonele de litoral a unei părţi însemnate a circulaţiei
turistice.
2.CADRU CONCEPTUAL
Amenajarea turistică a spaţiului litoral este condiţionată de:
caracteristicile ţărmului, care influenţează lăţimea şi
continuitatea plajei, panta şi caracteristicile topografice ale zonei
litorale submerse şi emerse, granulometria nisipului plajei.
Structurile de cazare şi cele de agrement au o dispunere limitrofă
liniei de ţărm, unele dintre acestea având chiar acces direct la
plajă.
Spre exterior se află infrastructura de primire a turiştilor (şosele,
căi ferate) precum şi zonele rezervate extinderilor ulterioare.
Latitudinea influenţează de asemenea dezvoltarea staţiunilor
turistice litorale prin durata sezonului turistic
CADRU CONCEPTUAL
Staţiunile turistice litorale s-au dezvoltat în cea mai mare parte a cazurilor în
prelungirea zonei rezidenţiale, întâlnindu-se însă şi situaţii în care acestea au
fost construite pe amplasamente noi sau au fost integrate difuz în zona
rezidenţială (în special în cazul staţiunilor turistice mai vechi).
Mărimea staţiunilor litorale se stabileşte în funcţie de: -capacitatea plajelor,
care la rândul său depinde de: - suprafaţa amenajabilă (exploatabilă), -
numărul de vizitatori de metru pătrat de plajă, - lungimea ţărmului, -
simultaneitatea prezenţei pe plajă a potenţialilor vizitatori etc.
Presiunea antropică asupra plajei, reflectată prin numărul de vizitatori care
sosesc pe plajă este un indicator ce determină: - stabilirea capacităţilor de
primire a plajei, - fixarea nivelului de confort în zona de plajă, a categoriei de
utilizare.
Gradul de ocupare al plajei este condiţionat de doi factori:
- suprafaţa plajei
- norma de spaţiu afectată unui vizitator.
 3.Istoricul amenajărilor de litoral

Amenajarea turistică a zonelor de litoral a cunoscut mai multe etape şi respectiv mai multe
modele caracteristice:
ETAPA DE PIONIERAT se caracterizează prin dezvoltări punctiforme, constituite
iniţial din locuinţe individuale, apoi din ansambluri de reşedinţe secundare proprietate
privată sau închiriate, realizate de societăţi imobiliare. Primele ansambluri aveau profil
balnear, erau realizate din iniţiativa unor personalităţi ale vremii (familii regale şi
aristocratice, bancheri, scriitori sau artişti la modă etc) şi erau frecventate de o clientelă
redusă numeric, dar cu posibilităţi financiare foarte mari. Fluxurile turistice erau de
100.000 de vizitatori în 1835 la Brighton (Marea Britanie) şi încep să devină din ce în ce
mai numeroase odată cu construirea primelor căi ferate.
Etapa de urbanizare a litoralelor

se întinde pe o durată de 30-40 de ani şi se caracterizează prin

amenajări care iau forma “urbanizării”. Staţiunile au o distribuţie
liniară de-a lungul coastelor şi o amplasare oarecum anarhică a
echipamentelor. Această fază e determinată de creşterea frecvenţei
deplasărilor spre litoral şi ulterior de turismul de masă, de creşterea
numărului de automobile şi de stimularea investiţiilor turistice. Se
deosebesc trei tipuri morfologice de amenajări:
Etapa amenajărilor de litoral de mare amploare din anii 1960 – 1970
a constat în amenajarea ţărmurilor pe aproape toată lungimea lor, motivaţia principală
fiind de ordin economic, respectiv atragerea de valută. Preocuparea pentru protecţia
mediului natural şi a zonei de litoral în ansamblu şi creşterea numărului de sosiri pentru
turistii interni erau obiective secundare. Acest tip de amenajare a fost realizat în
următoarele zone:
ţărmurile Mării Adriatice, respectiv în Italia între Veneţia şi Ravena şi ţărmurile fostei
Iugoslavia, în special la Dubrovnik;
litoralul Mării Negre, respectiv în România şi Bulgaria (fosta URSS realizase deja astfel
de amenajări, mai ales în Crimeea);
Mexicul, cu staţiunea Cancun şi altele amenajate ulterior;
Ţărmurile nordice ale Africii, respectiv litoralul mediteranean al Marocului în zona
Tetuan;
Câteva ţări din Asia de sud-est precum Tailanda, Malaezia, Insula Bali din Indonezia;
Alte ţări în curs de dezvoltare din America Latină, Orientul Apropiat şi Africa.
 4.Evoluţia cererii pentru turismul de litoral şi a strategiilor de amenajare
Ponderea turismului de litoral în totalul traficului turistic, intern şi
internaţional arată că această formă de turism este una din modalităţile de
petrecere a vacanţei preferate de turişti. Litoralul concentrează aproape
jumătate din numărul total al vacanţelor în multe ţări ale lumii care dispun de
condiţii pentru practicarea unui astfel de turism (la indicatorul număr de
înnoptări în 1990, zona de litoral a înregistrat 45% din numărul de
înnoptări în Franţa, 63% din totalul înnoptărilor în Belgia, în Italia –
80%, SUA – 35%, şi în Anglia – 48%).
Litoralul deţine cote importante şi în traficul turistic internaţiona: circa
1/3 din circulaţia turistică mondială e atrasă de ţările riverane Mării
Mediterane: Spania, Franţa, Serbia, Grecia, Maroc, Algeria, Tunisia.
Aceleaşi tendinţe se înregistrează şi pe celelalte continente, în Asia de
Sud-Est şi Pacific.
 5.Amenajarea plajelor cu destinaţie turistică

Strategiile de amenajare turistică a litoralelor urmăresc soluţionarea a două

categorii de probleme:

Dimensionarea noilor localizări.

Pentru stabilirea dimensiunilor noilor staţiuni turistice se identifică suprafeţele
posibil de amenajat în funcţie de normele convenţionale existente. Aceste norme
sunt elaborate pe baza experienţei acumulate şi au un caracter orientativ.

Alegerea modelului de amenajare

depinde de configuraţia terenului şi de elemente ca: lungimea, lăţimea şi
orientarea plajei, regimul vânturilor, curenţii, înălţimea valurilor, adâncimea
apei, accesul la plajă, înălţimea falezei etc. De aceea pot fi întâlnite tipuri
diferite de amenajări care reflectă adaptarea la condiţiile specfice ale terenului
şi implementarea tehnologiilor noi în acest domeniu.
6.Formule pentru evaluarea gradului de ocupare al plajei
capacitatea optimă a plajei, stabilită după formula: Co = S / N, unde: Co = capacitatea
optimă potenţială (vizitatori), S = suprafaţa plajei (m2), iar N = norma de spaţiu afectat
unui vizitator. norma de spaţiu afectat unui vizitator: N = m2 plajă / vizitator
Se disting mai multe tipuri de ocupare a plajelor:
- ocupare intensivă: 4 – 6 m2 / vizitator, când plaja este ocupată doar de turişti iubitori
de cură heliomarină;
- ocupare medie: 6 – 8 m2 / vizitator, când pe plajă, alături de turişti – vizitatori există
şi unele amenajări;
- ocupare largă: 8 – 12 m2 / vizitator, în cazul plajelor cu lăţimi de peste 80 – 100 m,
unde sectorul depărtat de ţărm este amenajat cu diverse dotări pentru agrement, sport,
alimentaţie publică, plantaţii de protecţie etc.
Capacitatea zilnică a plajei, depinde de mărimea staţiunii asociate plajei, dar mai ales de
capacitatea dotărilor şi amenajărilor acesteia. Se calculează după formula: Cz = Is x Co,
unde: Cz este capacitatea zilnică a plajei, Is este indicele de simultaneitate (1,25 -1,40 în
raport cu nivelul de dotare şi echipare al staţiunii), iar Co este capacitatea optimă
potenţială a plajei.
AMENAJAREA TURISTICĂ A LITORALULUI MEDITERANEEAN.
STUDII DE CAZ

7.AMENAJAREA TURISTICĂ A
LITORALULUI MEDITERANEEAN.

STUDII DE CAZ
ITALIA
Riviera Italiană pe coasta ligurică, ce constă
dintr-un lanţ de staţiuni balneo-maritime: San
Remo, Diano Marina, Alassio, Nervi,
Portofino, Santa Margherita Ligure etc San
Remo (57 000 locuitori, 54 km2) este una
dintre cele mai renumite staţiuni turistice de
pe riviera italiană. Printre principalele sale
obiective turistice se numără vila Nobel,
grădina Zirio (sec. XIX), muzeul orăşănesc,
catedrala San Siro (sec. XII), parcul şi vila
Ormond (sec. XIX); oraşul este locul
desfăşurării Festivalului anual de muzică
italiană. Riviera napoletană este situată la
Golful Napoli cu staţiunile Amalfi , Sorrento
şi insulele Ischia şi Capri.
GRECIA
Încadrată de trei mări
(Mediterană, Egee şi Ionică),
Grecia reprezintă o îmbinare
armonioasă de mare, soare şi
oraşe antice. Are un litoral de
13.616 km, practic nu există în
Grecia un loc situat la mai mult
de 90 km de mare. La aceasta se
adaugă durata mare de strălucire
a soarelui – 10 luni cu soare pe
an, ce favorizează turismul
estival.
GRECIA
Turismul litoral are o răspândire difuză în Grecia,
plajele, hotelurile, pensiunile şi celelalte dotări turistice
specifice fiind răspândite atât în Grecia continentală,
cât şi în cea peninsulară (Peloponez, Halkidiki) sau în
insule. Denumirea de paralia (plajă) este un indicator al
funcţiunii turistice a respectivelor aşezări. Se remarcă
totuşi o concentrare a dotărilor turistice în zona Atena-
Pireu, mai ales între Atena şi Cap Sunion (Kalamaki,
Glyfadas, Vula, Vouliagmeni, Varkiza, Anayssos,
Thimari). O altă concentrare de staţiuni turistice se află
în peninsula Halkidiki din partea nordestică a ţării,
având ca nucleu polarizator şi poartă de intrare a
fluxurilor turistice oraşul Salonic (Thessaloniki). In
nord, în Thesalia, la poalele Muntelui Olimp se află
staţiunea Paralia Katerini, în care circa 70% din
totalul turiştilor sunt români.
TURCIA
La fel ca şi Grecia, Turcia este
încadrată de trei mări: Neagră, Egee
şi Mediteraneeană. Se evidenţiază
două importante zone turistice:
Litoralul egeean, polarizat de oraşul
Izmir, cu renumitele staţiuni Kusadasi
(90 km sud de Izmir) şi Bodrum,
situat pe o peninsulă, în apropierea
insulei greceşti Kós . Riviera
Antalyei, în sud, la Marea
Mediterană, ce beneficiază de circa
300 de zile însorite pe an este un
paradis al băilor de soare, al
sporturilor nautice şi al înnotului.
Amenajarea turistică a litoralului sudic al
Mediteranei Studiu de caz: TUNISIA
Cel mai mic stat mediteraneean din nordul
Africii şi cel mai mic stat magrebian (164 150
kmp)
Cel mai nordic stat african (140 km de Sicilia)
Situată la jumătatea distanţei dintre Oceanul
Atlantic şi Valea Nilului
Lungimea coastei = 1 300 km
Populaţie: 10 milioane loc (62 loc/kmp)
PIB: 7 400 USD/loc (România 8 744 USD/loc)
Puternice constraste Nord-Sud şi Est-Vest
Externalităţi pozitive: Tunis, Sfax, Djerba,
Sousse (litoralul mediteraneean) negative:
sud-vest (Sahara)
FRANŢA

MARSLIA (1 349 772 loc, 241 km2),

Situată la vest de Coasta de Azur
Este principalul port francez la Marea
Mediterană.
A fost fondată de greci în
secolul VII î.Chr. trecâd ulterior sub
dominaţia romanilor în anul 49 î.Chr.
Principala poartă maritimă franceză spre
Africa şi Orient, a fost puternic
influenţată de cultura arabă (în Marsilia
se află cea mai mare comunitate arabo-
magrebiană din Franţa)
MONACO
Principat independent, în uniune vamală cu Franţa, este unul
dintre cele mai mici state din lume (1,95 km2 –locul II după
Vatican).
Totodată este unul dintre cele mai vechi state din lume
(independent la 8 ianuarie 1297) şi unul dintre cele mai dens
populate (16 329 loc/km2, locul 2 după Macao).
Principatul este dispus în amfiteatru, pe un versant al Alpilor
Maritimi, fiind organizat în patru zone rezidenţiale:
Monaco-Ville,oraşul vechi amplasat pe un teren stâncos ce se
extinde în Marea Mediterană;
La Condamine,partea nord-vestică care include şi zona portului
subdivizată în trei regiuni: Moneghetti-zona portului, Les
Revoires-cuprinzând Gradinile exotice şi La Colle;
Monte Carlo,cuprinzând zona turistică şi cazinoul aflate în centru,
Larvotto-plaja din estul principatului, Saint Romanşi Tenaoîn NE,
Saint Michel-zona rezidenţială
Fontvieille,o nouă zonă rezidenţială.
AMENAJAREA TURISTICĂ A LITORALULUI
ROMÂNESCCONSIDERAŢII GENERALE
•Deşi activitatea turistică din această zonă se
caracterizează printr-o puternică sezonalitate, turismul
de litoral este considerat cea mai importantă formă de
turism din România
•Ponderea acestuia din totalul infrastructurii turistice a
României (43,3%)
•Pe litoralul românesc al Marii Negre sunt amenajate 12
staţiuni turistice (Năvodari, Mamaia, Eforie Nord,
Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Neptun, Olimp,
Jupiter, Cap Aurora, Venusşi Saturn), cu o capacitate de
cazare de 126 900 locuri, situate în peste 260 hoteluri.
•O a 13-a staţiune se află în fază de proiect (Terra)
CRITERII DE AMENAJARE TURISTICĂ A SPAŢIULUI LITORAL

Amenajarea fiecărei staţiuni fiind condiţionată de:

•microrelieful specific, determinat de configuraţia ţărmului mării,
•dimensiunile plajelor naturale sau a celor noucreate
•reţeaua de comunicaţie.

Acţiunea de amenajare complexă a litoralului fost demarată în anul

1966 şi a avut în vedere:
•organizarea şi dotarea corespunzătoare a plajelor şi zonei litorale,
•utilizarea raţională a plajelor şi a zonei litorale prin realizarea unor
ansambluri arhitecturale moderne, armonios integrate în spaţiu,
•Evitarea sentimentuluide „sufocare” urbană prin aplicarea
principiului alternanţei între unităţile turistice şi largi spaţii libere.
TIPURI DE STAŢIUNI:
Din punct de vedere al dispunerii fondului construit:
-MONONUCLEARE
-BINUCLEARE (Mamaia)

Din punct de vedere al tramei stradale:

-LINEARE (Mamaia, Neptun)
-RECTANGULARĂ (Eforie Sud, Eforie Nord, Costineşti, Saturn)
-RADIAR-CONCENTRICĂ (Venus)

Problema circulaţiei a fost rezolvată prin dirijarea marelui trafic prin

exteriorul staţiunilor, existând în general două axe majore de circulaţie:
-una limitrofă staţiunilor, utilizată în general de autoturisme,
-alta exterioară (şoseaua Constanţa -Mangalia), pe unde este dirijat traficul
greu
-la acestea se adaugă o a treia axă, litorală, de mic trafic şi trafic pietonal,
în lungul căreia sunt dispuse dotările turistice.
Zona turistică Constanţa –MamaiaSe interpune pe litoralul maritim între
zona portuară a Constanţei şi cea cu profil petrochimc din oraşul Năvodari.
Cuprinde trei concentrări turistice:
•zona sudică, de veche tradiţie, dezvoltată în jurul Cazinoului din Constanţa
construit între anii 1907 şi 1910, a portului turistic Tomis, acvariului, Marii
Moschei şi a Muzeului de Artă, îşi va completa dotările turistice prin
construirea unui mare hotel de cinci stele (Constanţa-Sea);
•zona centrală, reprezentată de nucleul staţiunii Mamaia (Mamaia-Sud), de
vârstă centenară, dezvoltat cu precădere între anii 1959 şi 1965, ce a făcut
obiectul turismului litoral de masă din anii ’70 -’80 fapt ce a determinat un
grad accentuat de uzură a infrastructurii hoteliere. După 1990 această zonă a
fost prelungită către sud, dincolo de intrarea în staţiunea Mamaia, prin
construirea unei salbe de hoteluri de categorie superioară -3 şi 4 stele: Scala,
Bulevard, Turist, Cora, Elco(3 stele); Royal, Millenium, Dali(4 stele) etc.
•zona nordică, la nord de vechiul Club Mediteraneean din Mamaia (actualul
Thalassa), construită între 1982 şi 1985, cuprinde în general din dotări de
categorie superioară (3, 4 şi 5 stele).
MAMAIA
Situare:la nord de Constanţa, de-a lungul
cordonului litoral ce separă Marea Neagră
de Lacul Siutghiol
Acces:pe două direcţii: dinspre sudşi
dinspre sud-vest
Configuraţia alungită a staţiunii datorată
particularităţilor topografice a impus
separarea a două axe de circulaţie
longitudinală:
-o şosea între lac şi staţiune de-a lungul
căreia este dirijată circulaţia
autoturismelor şi autobuzelor şi
-o şoseaparalelă cu ţărmul, predominant
pietonală cu funcţii de promenadă.
 CONCLUZII

Litoralul poate fi definit ca zonă de contact între elementele terestre şi

hidrologice şi reprezintă, prin natura şi poziţia sa geografică, un teritoriu
propice pentru cele mai diverse activităţi. Activităţile economice din zonele
costiere şi în special intensificarea circulaţiei turistice îşi pun amprenta
asupra organizării spaţiului şi modelelor de amenajare a litoralului.

Deteriorarea treptată şi ireversibilă a litoralelor impune conceperea de noi

soluţii de organizare a teritoriului şi măsuri de protecţie de natură
administrativă care să limiteze procesul de urbanizare şi să reducă presiunea
antropică exercitată asupra acestei zone. Amenajarea zonei de litoral
necesită deci foatre multă raţiune şi atenţie pentru a-i asigura
funcţionalitatea şi supravieţuirea.
Amenajarea turistică a zonelor de litoral a cunoscut mai multe
etape şi respectiv mai multe modele caracteristice: Etapa de
pionierat, Etapa de urbanizare a litoralelor şi Etapa amenajărilor
de litoral de mare amploare din anii 1960 – 1970 .

Mărimea staţiunilor se stabileşte în funcţie de capacitatea plajelor

şi se determină cu ajutorul următorilor parametrii: Suprafaţa
exploatabilă a plajelor , Numărul vizitatorilor ce sosesc pe plajă,
Norma de linie de ţărm afectat unui vizitator , Simultaneitatea
prezenţei vizitatorilor pe plajă , Indicele de simultaneitate (Is) ,
Capacitatea zilnică a plajei (Cz) .
 BIBLIOGRAFIE

1. Neacsu Nicolae – Economia turismului - Studii de caz,

Reglementari;
2. Nicorescu Elisabeta – Amenajari turistice, Ed. Ex Ponto, Constanta,
2003;
3. Stanciu Ion – Managementul calitatii totale – Cartea universitara,
Bucuresti, 2003;
4. Chiotoroiu Brânduşa – Amenajarea turistică a teritoriului –
Editura EX PONTO ,Constanţa , 2005.