Uniunea Personală dintre

Polonia și Lituania
1386-1572
 Marele Ducat de Lituania
• Marele Ducat de Lituania era un paradox, o particularitate a Evului Mediu.
Începând din secolul al XIII-lea, un mic trib baltic, temându-se de creștinism, și-a
întins posesiunile departe în sud și în est. Sub conducerea lui Giedymin (lit.
Gediminas), marele duce al Lituaniei (c. 1275-1341), au format un stat de
dimensiuni imense și cu o influență semnificativă, care se întindea de la țărmul
Mării Baltice până la țărmurile Mării Negre.
• O asemenea politică a fost înlesnită în mare măsură de invazia mongolă asupra
principatelor rutene, în urma cărora ținuturile lor au fost pârjolite, iar structurile
interne, slăbite. Kievul și celelalte centre ale puterii s-au îndreptat spre suveranii
lituanieni, acceptând mai curând să fie dominați de ei, decât să cadă pradă
tătarilor.
 Teutonii-primejdie comună
• Cavalerii teutoni organizau frecvent incursiuni împotriva Lituaniei păgâne,
justificându-și atacurile prin considerente religioase. Marele maestru al Ordinului,
Winrich von Kniprode (1352-1382) avea permisiunea explicită de a-i converti pe
lituanieni, printr-un decret de-al Papei din 1339. Władysław Jagiełło, Jogaila în
lituaniană (c. 1351-1434) nu ar fi putut face față celor două mari puteri catolice și
realizează până la urmă inevitabila sa convertire la creștinism. Era de preferat
creștinarea venită din partea polonezilor decât prin sabia teutonilor. Astfel, din
cele mai reci și calculate rațiuni a fost atras de Polonia. I-a fost adusă la cunoștință
alianța bunicului său cu Łokietek și căsătoria mătușii sale, Aldona, care i-a costat
26.000 de sclavi polonezi și fusese aranjată cu același scop.
 Unia w Krewie
• În 1385, de îndată ce Jadwiga (fiica lui Ludovic de Anjou, rege al Ungariei, care guverna în
Polonia, acceptată de când Piaștii nu au mai avut urmași) ajunge în Cracovia, este propusă o
uniune conjugală și politică. Era un moment decisiv în istoria a două popoare. Mâna reginei
poloneze Jadwiga a fost oferită ducelui de Lituania, Władysław Jagiełło, laolaltă cu invitația de a
urca pe tron. Astfel, s-a încheiat Unirea Personală dintre Polonia și Lituania, unire care a dus la
creștinarea Lituaniei, în 1386.
• La 14 august 1385, la Krewo este semnată o înțelegere în urma căreia, Jogaila, la schimbul mâinii
reginei Jadwiga, este gata să accepte botezul creștin, să-și convetească toți supușii la catolicism,
să elibereze prizonierii și sclavii polonezi aflați în posesia lui, să coordoneze operațiuni militare
împotriva cavalerilor teutoni și să asocieze Marele Ducat de Lituania cu Regatul Poloniei într-o
uniune permanentă. Acestă uniune a fost abrogată la moartea Jadwigei, la 17 iulie 1399, dar
mecanismele politice care au inspirat-o au rămas operaționale pe tot parcusul erei Jagiellonilor.
• Uniunea regiunii Wilno și Radom în 1401, Unia wileńsko-radomska a confirmat statutul lui
Witold (Vytautas, varul lui Jagiello) în cazul în care Vladislav murea fără moștenitori, boierii
lituanieni puteau alege un nou monarh. Din moment ce nu a fost produs încă nici un moștenitor
de către nici unul dintre ei, actul era imprevizibil, însă forma legături între Polonia și nobilimea
lituaniana și o alianță defensivă permanentă între cele două state, consolidând Lituania împotriva
unui nou război cu Teutonii, în care Polonia nu prelua oficial nicio parte.
• În Uniunea Horodło, semnată la 2 octombrie 1413, Vladislav a declarat că statutul de Mare Duce
al Lituaniei era legat de Regatul nostru Polonia, permanent și ireversibil și a acordat nobililor
catolici din Lituania, privilegii egale cu cele ale polonezilor. Actul includea o cauză cărora le
interzicea nobililor polonezi să aleagă un monarh fără consimțământul nobililor lituanieni, iar
nobilii Lituaniei nu aveau voie să aleagă Marele Duce fără consimțământul monarhiei poloneze.
 Bitwa pod Grunwaldem
• O problemă persistentă o reprezentau Cavalerii Teutoni. Dupa 1386, convertirea Lituaniei la
creștinism distrusese motivul inițial al cavalerilor de a ataca. Deși le lipseau resursele de care
dispuneau cele două state, teutonii puteau folosi resurse militare și tehnice considerabile și
spirijin politic. Doua războaie mari (1409-1422 și 1454-1466) , au avut rolul doar de a le slăbi
mândria și de a le reduce teritoriul. În anii 1430 o coaliție de magnați polonezi și taboriți (husiti
radicali) cehi au organizat o serie de expediții care au penetrat coasta baltică. În sfârșit, între
1519-1521, un alt război major părea gata să devină o confruntarea pe viață și pe moarte până în
1525, când Ordinul a fost secularizat și desființat. Reforma reușise să realizeze ceea ce polonezii și
lituanienii împreună nu reușiseră timp de un secol și jumătate.
• În iunie 1410, Vladislav avansa în teritoriul cavalerilor în fruntea unei armate de aproximativ
20.000 de nobili, 15.000 de oameni de rând înarmați și 2.000 de cavaleri profesioniști proveniți în
principal din Boemia. După trecerea peste podul Vistula la Czerwińsk, trupele sale s-au întâlnit cu
cele ale lui Vytautas, a cărui cavalerie ușoară includea ruteni și tătari. Armata Ordinului teutonic
număra aproximativ 18.000 de cavaleri, majoritatea germani și 5.000 de infanteriști.
• 1444-1492 Domnia lui Kazimierz Jagiellończyk
• 1454 Încorporarea Prusiei Regale
• 1466 Pacea din Toruń: împărțirea Prusiei
• 1473 Prima presă scrisă din Cracovia
• 1493 Înființarea parlamentului bicameral (Sejm)
• 1506-1548 Domnia lui Zygmunt I Stary
• 1525 Secularizarea Ordinului Teutonic
• 1529 Încorporarea Mazoviei
• 1543 Moartea lui Copernicus
• 1548-1572 Domnia lui Zygmunt II August
• 1569 Uniunea de la Lublin
• Norman Davies, God’s Playground A History of Poland, Vol. 1 The
Origins to 1795. pg. 93-98
• Czesław Miłosz, Istoria literaturii polone, pg. 28-29