EFECTUL BOLILOR FIZIOLOGICE

ASUPRA PLANTELOR
• Cultivate în câmp, parcuri, grădini, în sere sau apartamente, plantele
necesită o atenţie constantă pentru a beneficia de o creştere şi o
dezvoltare corespunzătoare, care să le asigure sănătatea.

• Plantele, cu statut de organisme vii, suferă în urma atacului unor boli

şi dăunători. Supuse acţiunii individuale sau colective a agenţilor
biotici sau abiotici, în plante apar perturbări fiziologice şi
dezorganizări de ordin morfologic, care conduc la deprecierea
calităţii lor.

• Surprinse însă la timp, bolile infecţioase şi neinfecţioase pot fi

tratate, iar dăunătorii îndepărtaţi.
 CARACTERIZAREA BOLILOR
INFECŢIOASE

• În stabilirea diagnozei bolilor infecţioase, primul pas îl constituie

studiul simptomelor, iar în funcţie de momentul apariţiei acestora, la
aceeaşi boală există simptome incipiente, principale şi finale.

• Există situaţii când diagnoza poate fi stabilită numai pe baza

examinării macroscopice a simptomelor, dar există şi cazuri în care
este necesară examinarea agentului patogen. Metodele de
examinare ale agenţilor fitopatogeni şi a bolilor infecţioase sunt
diferite pentru viroze, bacterioze şi micoze.

• Micozele se manifestă, cel mai frecvent, prin pătarea diferitelor

organe. Pe ţesuturile atacate de bacterii apare un exudat
caracteristic, format dintr-o substanţă mucilaginoasă în care se află
înglobate celulele bacteriene. Diagnosticarea virozelor este mai
dificilă datorită cunoaşterii incomplete a virusurilor.
 SPECIFICUL ATACULUI
DĂUNĂTORILOR

• Dăunătorii produselor agricole cauzează pagube mari la nivelul

tuturor categoriilor de plante, acestea devenind în urma contaminării
improprii pentru consum.

• În afară de efectele cantitative, infestarea cu dăunători a produselor

agricole poate avea şi alte consecinţe secundare, respectiv
distrugerea facultăţii germinative şi prezenţa micotoxinelor în
stocurile atacate. În plus, unii dăunători produc afecţiuni de tip
alergic la piele, ochi, sistem digestiv sau respirator.

• Pentru protejarea produselor alimentare împotriva dăunătorilor este

necesar să se asigure un sistem de combatere integrată care să
reprezinte o îmbinare a măsurilor agrotehnice, fiziologice, mecanice,
fizice şi biologice.
 PARTICULARITĂŢILE DEREGLĂRILOR
FIZIOLOGICE

• Acţiunea factorilor endogeni dar şi a

factorilor de mediu, din timpul creşterii
şi maturării produselor agro-horticole
sau din perioada de păstrare,
determină dereglarea proceselor
metabolice şi fiziologice, rezultatul
constând în apariţia unor deprecieri
calitative cunoscute sub numele de
dereglări fiziologice, fiziopatii, boli
fiziologice sau boli neinfecţioase.
 MANIFESTAREA DEREGLĂRILOR
FIZIOLOGICE

• Cele mai multe dereglări fiziologice afectează

doar aspectul comercial al legumelor şi
fructelor, determinând declasarea calitativă a
acestora. Ele se manifestă prin:
- defecte de creştere
- putreziri
- pătări
- arsuri
- brunificări
- necrozări etc.
• Întrucât celulele din zonele afectate prezintă
un metabolism anormal, ţesuturile respective
sunt sensibile şi sunt uşor invadate de
microorganismele parazite care, în timp, vor
produce deprecierea totală a produselor.
FRECVENŢA FIZIOPATIILOR

• Fiziopatiile care depreciază din punct de vedere

calitativ legumele sunt mai puţine ca număr,
comparativ cu cele constatate la fructe.
STUDIUL DEREGLĂRILOR FIZIOLOGICE
• În privinţa dereglărilor fiziologice există
încă multe probleme neelucidate,
legate de originea şi combaterea lor.

• Diagnosticarea lor este dificilă

deoarece simptomele sunt greu de
diferenţiat şi nu există o relaţie clară
între fiecare cauză a bolii şi
simptomele diferite care se manifestă.

• Studiul bolilor fiziologice este dificil

datorită factorilor care intervin în
apariţia acestora, a rezultatelor
contradictorii obţinute în cercetare, cât
şi nomenclaturii neunitare adoptate de
diferiţi autori.
DEREGLĂRILE FIZIOLOGICE ALE
CARTOFULUI
• În funcţie de natura deprecierilor,
acestea se grupează în:

- Deprecieri calitative datorate

proceselor vitale (transpiraţie şi
respiraţie) specifice materialului viu
depozitat. Ele se manifestă prin:
pierderea turgescenţei, scăderea
valorii alimentare şi încolţire.

- Deprecieri calitative datorate

dereglării proceselor metabolice sub
acţiunea factorilor externi. Modul lor
de manifestare se recunoaşte prin:
apariţia unor cavităţi interne, crăpare
superficială, inimă neagră, înverzire,
arsură, proliferarea lenticelelor,
brunificări difuze, îndulcire şi îngheţ.
INIMA NEAGRĂ ŞI ÎNVERZIREA TUBERCULILOR
Inima neagră constă în apariţia în centrul
tuberculului a unei coloraţii albicioase care
emană un miros neplăcut, de fermentare. În
timp, se constată brunificarea ţesuturilor şi
formarea unei caverne centrale.
- Deprecierea se manifestă la tuberculii din
soiurile timpurii care, după recoltare, au
rămas întinşi pe sol şi au fost expuşi
radiaţiilor solare puternice din lunile iulie şi
august.

Înverzirea tuberculilor este o consecinţă a

expunerii lor la lumină, fie în timpul creşterii
şi maturării, fie în timpul manipulării sau
depozitării acestora.
- Ţesuturile înverzite în care se acumulează
alcaloizi (solanina) au un gust atipic, sunt
toxici pentru om şi animale, fapt care
presupune excluderea tuberculilor de la
consum.
ÎNCOLŢIREA ŞI CAVITĂŢILE
INTERNE ALE CARTOFILOR

Încolţirea cartofilor se materializează prin formarea de colţi

lungi şi se datorează modificărilor biochimice de la nivelul
lor: scăderea conţinutului în acid ascorbic, dispariţia treptată
a substanţelor inhibitoare de creştere, reducerea activităţii
unor enzime. Acest simptom extern apare spre sfârşitul
perioadei de depozitare.

Cavităţile interne reprezintă defecte ascunse care pot fi

vizualizate numai după secţionarea tuberculilor. Ele se
datorează creşterilor inegale ale ţesuturilor externe şi a celor
interne, ceea ce determină rupturi la nivelul acestora.
Cavernele cresc rapid şi se înconjoară în suber.
DEREGLĂRILE FIZIOLOGICE ALE
TOMATELOR
• Crăparea epicarpului se manifestă în zona
pedunculară a tomatelor sub forma unor
crăpături circulare, cu adâncimi diferite.
Ploile abundente, asociate cu temperaturile
ridicate din timpul perioadei de vegetaţie,
favorizează creşterea rapidă a ţesuturilor
interne care determină ruperea epicarpului şi
formarea de crăpături. Prin ele, pătrund
ciupercile şi bacteriile saprofite care conduc la
putrezirea rapidă a fructelor.

• Arsurile provocate de soare se manifestă în

perioadele cu temperaturi ridicate şi intensitate
luminoasă mare, pe partea superioară a
fructelor care a fost expusă radiaţiilor solare.
Leziunile se caracterizează prin apariţia unei
culori albicioase, de dimensiuni mici, pe
epicarpul fructelor.
 PĂTAREA STILARĂ LA
TOMATE

• Această dereglare fiziologică a

tomatelor se manifestă iniţial prin
apariţia unor pete mici, brune, la
capătul opus prinderii pe
peduncul. Ulterior, petele cresc,
se unesc şi formează o singură
pată mare de culoare cenuşie
negricioasă, care cuprinde
aproape jumătate din fructul
afectat.
• Fiziopatia este frecventă atât în
sere, solarii cât şi în câmp. Ea se
datorează fie lipsei de calciu, fie
prezenţei unui dezechilibru hidric
în plante.
 ÎNFLORIREA PORUMBULUI
• În masa de porumb depozitat se
manifestă tulburări de ordin fiziologic
care depreciază calitatea acestuia,
expunându-l totodată invaziei mai
rapide a mucegaiurilor de depozit.

• Înflorirea porumbului apare sub formă

de crăpături neregulate în tegumentul
seminţei, dispuse pe partea frontală a
boabelor, ceea ce imprimă aspectul de
„floricele”.
 DEREGLĂRILE FIZIOLOGICE ALE
MERELOR

• Opăreala moale se manifestă

pe suprafaţa epicarpului prin
apariţia unor pete brune ale
căror contur este bine definit.
Există situaţii când sunt
afectate inclusiv ţesuturile din
profunzime care se usucă şi
primesc o culoare neagră.

• Această fiziopatie apare numai

în cazul păstrării fructelor la
temperaturi coborâte şi este
favorizată de recoltarea tardivă
şi întârzierea depozitării
fructelor în condiţii frigorifice.
 AMĂREALA MĂRULUI

• Se manifestă prin prezenţa unor

pete mici, de culoare brună,
dispuse sub coaja fructului care,
în timp, se necrozează.
• Aspectul ţesuturilor, datorită
pierderii apei, devine spongios şi
el se vizualizează imediat după
depozitarea şi comercializarea
produselor.
• Fiziopatia apare, mai frecvent, în
contextul temperaturii ridicate şi
se reduce treptat, pe măsura
scăderii acesteia.
• Gustul fructelor afectate este
amar.
 BRUNIFICAREA ANAEROBĂ A MERELOR
• Brunificarea de origine anaerobă
determină la fructe apariţia unor zone
brunificate în parenchimul situat între
casa seminală şi epicarp. În mijlocul
zonelor afectate se remarcă prezenţa
unor cavităţi.

• Această fiziopatie afectează fructele

păstrate în atmosferă cu compoziţie
necorespunzătoare, respectiv cu
concentraţii mari de dioxid de carbon
şi scăzute de oxigen. Contextul extern
generează condiţii de anaerobioză în
urma căruia, în fructe, se acumulează
aldehidă acetică şi alcool etilic, care
determină moartea celulelor şi
brunificarea ţesuturilor.
 PĂTAREA JONATHAN

• Pătarea Jonathan afectează

merele din soiul Jonathan şi se
manifestă sub forma unor pete
mici, rotunde, de culoare
închisă. Într-un stadiu mai
avansat, petele confluează şi
acoperă suprafeţe din ce în ce
mai mari din fruct.

• Se apreciază faptul că apariţia

acestor simptome ar fi o
consecinţă a unui dezechilibru
mineral la nivelul fructelor bine
pigmentate, cu un număr mare
de seminţe şi cu un grad de
maturitate mai avansat.
DEREGLĂRI FIZIOLOGICE LA STRUGURI
DATORATE LIPSEI DE APĂ
- Această dereglare fiziologice se
manifestă în verile secetoase şi provoacă
opărirea strugurilor, începând de la partea
opusă pedunculului.

- Viile cu expoziţie sudică şi ciorchinii din

apropierea solului sunt mai puternic
afectaţi. Boabele acestor ciorchini încep să
se brunifice, primind un aspect de
opăreală, ulterior se usucă şi cad.

- Strugurii care prezintă această fiziopatie

au o valoare comercială foarte scăzută şi
nu pot fi păstraţi.
PREVENIREA APARIŢIEI DEREGLĂRILOR
FIZIOLOGICE

Pentru prevenirea apariţiei dereglărilor fiziologice este necesar să

se aplice un complex de măsuri, cu caracter general:
• evitarea tăierilor severe la pomi şi a irigaţiilor în ultima perioadă a
maturării produselor
• recoltarea produselor la momentul optim şi introducerea lor imediată
la păstrare
• păstrarea produselor la temperatura şi umiditatea optimă pentru
specia şi soiul respectiv
• controlul periodic şi valorificarea produselor la apariţia primelor
simptome etc.