Sunteți pe pagina 1din 35

Ovogeneza

La nivelul mugurelui
gonadic femel, începând cu
săptămâna a şasea de viaţă
intrauterină, se produc două
erupţii succesive de cordoane
sexuale, rezultând dintr-o
proliferare în profunzime a
corticalei. Primele cordoane
degenerează, cele următoare,
conţinând celulele germinale,
ovogoniile, se vor organiza
secundar în celule foliculare.
Ovogoniile se multiplică
activ prin mitoze simple, şi
începând cu a treia lună, se
diferenţiază în ovocite de
ordinul I.
La sfârşitul perioadei prenatale asistăm la:
degenerescenţa ovogoniilor nediferenţiate, împreună
cu un mare număr de ovocite primare, amorsarea
proceselor meiotice la ovocitele nedegenerate, şi
organizarea învelişului de celule foliculare, cu formarea
foliculului primordial.
La naştere există 300 000 - 2 000 000 de ovocite
de ordinul I, care au îndeplinit deja lunga lor profază,
stadiu la care se opresc. Sfârşitul prime diviziuni
meiotice, anafaza şi metafaza, vor avea loc numai după
pubertate şi vor interesa un număr mic de ovocite
(300-400), celelalte fiind supuse din nou riscului
degenerării.
Începând cu pubertatea, cu ocazia fiecărui ciclu ovarian, câteva folicule primordiale se
transformă în folicule primare, avand în centru un ovocit de ordinul I. În continuare câteva dintre
acestea vor evolua spre foliculi cavitari ca în final un singur folicul să ajungă la maturitate.
În timp ce în jurul lui se întâmplă aceste transformări, ovocitul se măreşte de volum şi se
acoperă cu un înveliş acelular, membrana pellucidă.
Studiile de microscopie electronică au demonstrat totuşi complexitatea fenomenelor
intraovocitare, relevate de creşterea progresivă a numărului de mitocondrii, lamele anulare şi
granulaţii dense dispuse la periferia lui. De asemenea, tot aceste studii au demonstrat că
membrana pellucidă, este departe de a fi un strat omogen, că ea este traversată de lungi
prelungiri ale celulelor foliculare, care merg spre membrana ovocitară, ea însăşi acoperită de
microvilozităţi. Dispozitivul permite transferul de substanţe nutritive de la celulele foliculare, la
ovocit, rezervele acestuia la specia umană fiind foarte reduse.
Fig. 3 – Ovogeneza (după J. Langman):
A – Secţiune prin ţesutul ovarian al embrionului
de 3 luni. 1 – Epiteliu ovarian. 2 – Ovogoniile. 3
– Ovocitul de ordinul 1 (stadiu leptoten). 4 –
Ovocitul de ordinul 1 (stadiu zigoten).
B – Foliculul primordial. 5 – Celule epiteliale
aplatizate. 6 – Nucleul ovocitului 1.
C – Ovocit de ordinul 1 într-un stadiu avansat de
dezvoltare. 7 – Membrana bazală. 8 – Ţesut
conjunctiv ovarian. 9 – Membrana pelucida pe
cale de formare.
D – Ovocit de ordinul 1 cu cavitatea foliculară
dezvoltată. 10 – Cavitatea foliculară. 11 –
Membrana pelucida.
E – Folicul de Graaf. 12 – Teaca externă. 13 –
Teaca internă. 14 – Cumulus ooforus.
Ovulaţia
În specia umană ovulaţia este spontană.
Foliculul creşte rapid, în orele ce preced ovulaţia.
Epiteliul ovarian se subţiază la punctul cel mai
proeminent şi se formează aici o mică zonă
avascularizată, stigma, locul unde se va produce
dehiscenţa foliculară.
Celulele foliculare constituind cumulusul,
suferă şi ele o oarecare disociere, cu formarea de
lacune care pregătesc eliberarea ovocitului.
Ovocitul de 150 microni în diametru, reia
procesul de diviziune meiotică blocat în profază,
intrând în metafază. Diviziunea se desfăşoară.
Rapid, conducând la două celule, una păstrând
volumul celulei mamă (este ovocitul de ordinul II),
cealaltă foarte mică (primul globul polar).
Interfaza este foarte scurtă şi a doua
diviziune meiotică se înlănţuieşte rapid, având loc
după ovulaţie în trompă.
Fig. 4 – Maturaţia foliculului în ovar de la
stadiul de ovocit , la cel de folicul de Graaf,
ponta ovulară şi fecundaţia.
1 – Trompa uterină. 2 – Cavitatea uterină.
3 – Corpul uterin. 4 – Ovarul (viitorul corp
galben). 8 – Corpul galben. 9 – Foliculul
matur.
I. Procesul maturaţiei ovulului.
II. Ponta ovulară (coincide cu prima mitoză
de maturaţie şi eliminarea primului globul
polar).
III. Fecundaţia.
Fig. 5 – Modificările mucoasei uterine în condiţiile producerii fecundaţiei.
1 – Maturaţia folicului ovarian. 2 – Ovulaţia. 3 – Corpul galben. 4 – Corpul galben de sarcină. 5 –
Blastocistul implantat. Fazele ciclului menstrual (durata 28 zile). 0-4 zile: faza menstruală
(eliminarea mucoasei uterine). 4-14 zile: faza foliculinică (proliferarea glandulară). 14-28 zile faza
progesteronică (de implantare a oului).
Data ovulaţiei este situată cel mai
adesea între a 12-a şi a 15-a zi a ciclului
menstrual. Perioada preovulatorie este
variabilă, fiind mai constantă perioada
postovulatorie (14 zile). Între maturaţia
foliculului ovarian şi modificările
mucoasei uterine există o strânsa
corelaţie atât dacă are (fig. 5) sau nu loc
(fig. 6) fecundaţia.
Ruptura foliculară nu pare a se
datora unei creşteri a presiunii
intrafoliculare ci mai degrabă se poate
presupune intervenţia unor modificări
proprii zonei stigma, hipovascularizării
acestei zone, precum şi a unei activităţi
enzimatice care antrenează dehiscenţa.
Nu se cunoaşte încă mecanismul care
guvernează reluarea procesului meiotic.
Dacă ar fi să admitem teoria lui Moricard
(1940), rolul major în desfăşurarea acestui
proces l-ar avea lichidul folicular.
Determinismul hormonal al
fenomenului ovulatoriu, în totalitatea sa,
este realizat de un raport precis între F.S.H.
şi L.H. ale căror curbe de creştere şi
descreştere în timpul unui ciclu sunt
cunoscute.
Thomas (1969) presupune că
ovulatia ar fi declanşată de descărcarea
brutală şi scurtă a L.H. din a 13-a – a 15-a zi
a ciclului.
Transportul gameţiior
1. Trecerea ovulului în trompă.
În momentul ovulaţiei, ovului
este captat de pavilionul trompei care se
aplică pe suprafaţa ovarului,
progresiunea lui spre orificiul trompei şi
mai departe spre ampula tubară, unde
va avea loc fecundarea, este asigurat de
contracţiiie musculaturii trompei,
vibraţiile epiteliului ciliat al pavilionului.
care conlucrează la formarea unui
curent de lichid peritoneal şi folicular
care antrenează ovulul.
2. Transportul spermatozoizilor.
Spermatozoizii ajunşi în vagin au
un drum destul de lung de străbătut, o
distanţă pe care ei o depăşesc graţie
mobilităţii lor şi unor condiţii locale
favorabile progresiunii.
Primul obstacol de trecut este
colul uterin, sau mai precis glera
cervicală, a cărei abundenţă,
compoziţie şi stare fizică, variază în tot
cursul ciclului menstrual, ea
reprezentând o barieră alternativ
permeabilă şi impermeabilă, în funcţie
de impregnarea hormonală existentă
la un moment dat.
Odeblad (1968) a arătat în cazul glerei cervicale permeabile, că este
vorba de un gel cu structură fibrilară, aceste fibrile fiind dispuse în fascii
paralele, for-mând un fel de canalicule cu lărgimea de 3 microni, care
permit şi chiar ghidează progresia spermatozoizilor. Situaţia aceasta se
semnalează în momentul ovulaţiei.
În perioada luteală, această structură fibrilară este cu totul diferită,
fibrilele realizând o reţea densă cu spaţii interfibrilare de numai 0,3
microni, interzicând orice penetrare.
Condiţiile fizice fiind realizate, progresiunea va depinde în
exclusivitate de mobilitatea spermatozoizilor.
Dincolo de obstacolul cervical contracţiile uterine declanşate de
descărcările de ocitocină date de excitarea colului uterin, vor
reprezenta motorul principal al progresiunii spermatozoizilor. Se
presupune de asemenea, că unele substanţe de origine seminală –
prostaglandinele – au în mod egal o acţiune motrice asupra uterului
şi trompelor. Numărul spermatozoizilor care ajung la locul
fecundaţiei nu a putut fi stabilit cu precizie la femei; el depinde
foarte mult de pH-ul cervical şi pH-ul vaginal.
În cursul tranzitului prin căile genitale feminine, spermatozoizii îşi
dobândesc capacitatea de a fi fecundaţi. Fenomenul numit
„capacitare“, a fost studiat separat de către Chang şi Austin în 1951,
ambii ajungând la concluzia că această aptitudine este realizată prin
contactul cu căile şi secreţiile genitale feminine, într-un timp variabil
după specie (5-6 ore la iepure, 2-3 ore la şobolani).
Lucrările experimentale au demonstrat unele lucruri interesante, cum ar fi:
- influenţa secreţiilor uterine, tubare şi foliculare asupra capacităţii;
- influenţa echilibrului hormonal, observându-se că progesteronul deprimă
capacitatea;
- specificitatea fenomenului, care pare a nu fi totală, secreţiile genitale ale unei
- specii putând capacita, deşi mai dificil, spermatozoizii altei specii;
- reversibilitatea fenomenului: spermatozoizii capacitaţi, supuşi acţiunii lichidului
seminal, pierzându-şi proprietatea fecundantă. Factorul de decapacitare din lichidul
seminal nu a putut fi însă separat şi identificat.
Mecanismul capacităţii este încă destul de obscur, studiile făcute neputân-du-l
explica pe deplin. Bine demonstrată la multe specii animale, capacitarea nu a putut
fi perfect demonstrată la primate şi la om. Tentativele de fecundare in vitro oferă
argumente ipotezei că spermatozoizii umani sunt şi ei supuşi acestui fenomen.
Ovarele
Ovarele sunt glandele sexuale
ale femeii şi determină
caracterele sexuale primare.
In ovare se produc ovocitele. In
afară de acest rol, ovarele mai
îndeplinesc un important rol de
glande endocrine, prin secreţia
hormonilor sexuali. In mod
curent, în clinică, ovarul, tuba
uterină şi ligamentul larg al
uterului sunt cuprinse sub
denumirea comună de „anexele
uterului”.
Forma. Ovarul a fost comparat cu o migdală verde; el are forma unui ovoid puţin turtit. Este
dispus cu axul mare vertical şi i se descriu: două feţe (medială şi laterală), două margini (liberă şi
mezovariană), două extremităţi (tubară şi uterină).
Culoarea, aspectul, consistenţa şi dimensiunile ovarelor se modifică în raport cu vârsta şi
perioadele fiziologice ale femeii.
Culoare. Ovarul este albicios la nou-născută; roz palid la fetiţă; la femeia adultă are o culoare
roşiatică ce se accentuează în timpul menstruaţiei. După menopauză devine albicios-cenuşiu.
Aspectul ovarului este neted şi regulat până la pubertate. De la această epocă el capătă un
aspect neregulat, suprafaţa sa fiind presărată cu numeroase depresiuni, cicatrice, unele lineare,
altele neregulate. Cicatricele rezultă din involuţia corpilor galbeni.
Consistenţa ovarului la femeia adultă (nubilă) este elastică, dar fermă, astfel că el este palpabil la
examenul ginecologic. După menopauză, capătă o consistenţă dură, fibroasă.
Numărul ovarelor. In mod normal sunt două. Pot exista ovare supranumerare, după cum poate
lipsi un ovar.
Dimensiunile ovarului cresc cu vârsta până la maturitate. La femeia adultă, are aproximativ
următoarele dimensiuni.
4 cm lungime, 3 cm lăţime, 1 cm grosime. După menopauză el se atrofiază progresiv.
Greutatea ovarului la femeia adultă este de aproximativ 6-8 g. La fetiţă ovarul are
dimensiunile şi greutatea pe jumătate ca la adultă.
In perioada preovulatorie, ovarul care va elibera ovocitul îşi măreşte volumul,
devenind de două sau chiar de trei ori mai mare ca înainte. Şi în timpul gravidităţii,
ovarul purtător al corpului galben are un volum mărit.
Situaţie. Ovarul se
găseşte în cavumul retro-
uterin, adică în
compartimentul cavităţii
pelviene aflat înapoia
ligamentelor largi. El
este alipit de peretele
lateral al excavaţiei sub
bifurcaţia arterei iliace
comune. In urma
naşterilor repetate,
ovarul se deplasează în
jos şi înapoi, spre fundul
pelvisului.
Direcţie. Axul mare al ovarelor este aproape vertical, fiind uşor oblic de sus în jos,
dinapoi înainte şi din afară înăuntru.
Marginea lui liberă este îndreptată medial şi posterior, marginea mezovariană este
orientată lateral şi anterior. Dar ovarul este foarte mobil, de aceea este greu să se
vorbească de o situaţie unică a sa. Situaţia şi direcţia lui pot varia, în mod fiziologic,
între limite destul de largi.
Mijloacele de fixare. Ovarul este suspendat de ligamentul
larg. El este fixat - relativ - prin pediculul său vasculo-nervos şi
prin patru ligamente:
1. ligamentul suspensor;
2. ligamentul propriu al ovarului;
3. ligametul tuboovarian
4. mezovarul.
1. Ligamentul suspensor numit şi
infundibulopelvic, este cel mai
puternic dintre mijloacele de
fixare.
Este o formafiune fibro-musculară,
alături de care coboară şi pediculul
vasculo-nervos superior al
ovarului. Ligamentul pleacă din
fosa iliacă (de pe mezoapendice în
dreapta, de sub mezencolonul
sigmoidian în stânga), coboară
peste vasele iliace externe şi
strâmtoarea superioară a
pclvisului, pătrunde în unghiul
supero-lateral al ligamentului larg
şi se fixează pe extremitatea tubară
a ovarului şi pe mezovarium.
2. Ligamentul propriu al
ovarului numit şi
ligamentul uteroovarian -
este un cordon
fibromuscular situat în
aripioara posterioară a
ligamentului larg. Se
întinde între extremitatea
uterină a ovarului şi
unghiul uterului.
3. Ligamentul tuboovarian
leagă extremitatea tubară a
ovarului de infundibulul tubei
şi asigură contactul dintre
aceste două organe. Pe el se
fixează fimbria ovarica. Este
format tot din fibre
conjunctive şi musculare
netede
4. Mezovarul este o plică a foiţei
posterioare a ligamentului larg, prin
care ovarul este suspendat de
acesta. Este o formaţiune scurtă prin
care vasele şi nervii abordează
ovarul. Prin marginea anterioară se
desprinde de pe ligamentul larg, iar
prin marginea posterioară îmbracă
marginea mezovarică - hilul
ovarului. Datorită acestor
formaţiuni în general laxe, ovarul are
o mare mobilitate. El se deplasează,
împreună cu uterul, înainte şi înapoi;
faţă de ligamentul larg poate oscila
în sens medial - lateral.
STRUCTURA OVARULUI
Ovarele sunt organele principale
ale aparatului genital al femeii. Pe
de o parte la nivelul lor se dezvoltă
şi se maturizează celulele sexuale
feminine (gameţii), care după
fecundare dau naştere zigotului
determinând gestaţia; pe de altă
parte ovarele secreta hormonii
sexuali, care pregătesc organele
genitale în vederea gravidităţii,
protejează evoluţia sarcinii şi
dezvoltă caracterele sexuale
secundare feminine. Deoarece cele
două procese se desfăşoară într-o
strânsă corelaţie, studiul lor se face
împreună.
Pe secţiune, la o mărire
redusă, ovarul apare
constituit în felul următor: la
suprafaţă este acoperit de
un epiteliu, sub care se
găseşte un înveliş conjunctiv.
Sub aceste învelişuri se
găsesc cele două zone
caracteristicc ale ovarului:
una centrală, medulara, şi
alta periferică corticala.
Separaţia dintre aceste zone
este neprecisă.