RASPUNSUL IMUN

1
 Sistemul imun

• discrimineazã “selful” de “non-self”;

• rãspunde prin efectori umorali şi celulari care vor elimina ceea
ce este strãin organismului, menţinând astfel
individualitatea şi integritatea acestuia;
• memoreazã acest rãspuns
FUNCTIILE SISTEMULUI IMUN
• 1.Aparare contra infectiilor
• 2.Recunoasterea tesuturilor si proteinelor straine si raspunsul la
ele
• 3.Protectie contra tumorilor

2
Răspunsul imun
Antigen

Macrofag
Imunitate celulară Imunitate umorală

Limfocitul
Helper T

Limfocitele T c Limfocitele Tc Limfocitele B

Distrug Limfocitele T c
Limfocitele B
celulele cu Plasmocite
cu memorie
infectate memorie

Anticorpi

Complexe ag
ac

3
 Raspunsul imun
Răspunsul umoral (formarea de anticorpi specifici). În circulaţie şi în
ţesuturi anticorpii se combină cu agenţii infecţioşi sau cu unele
produse ale acestora (toxine, enzime etc.).
Aceste complexe antigen-anticorp vor induce, în mod normal, un
răspuns inflamator prin intermediul sistemului complement, în
scopul eliminării agenţilor infectioşi sau al neutralizării produşilor lor
toxici. Nu are întotdeauna un efect protector.
La persoane cu predispoziţie alergică este posibilă sensibilizarea
organismului faţă de anumite antigenele bacteriene ceea ce duce la
instalarea unor stări de hipersensibilitate mediate umoral (de tip I, II
sau III).
Răspunsul celular mediat de limfocitele T citotoxice, K, NK şi
macrofage poate depăşi în intensitate limitele fiziologice fiind asociat
cu inflamaţia cronică. Acest aspect se întâlneşte mai frecvent în
infecţiile cu germeni cu habitat predominent intracelular (tuberculoză, 4
lepră) şi virusuri.
5
 Antigenele

Substanţe pe care organismul le percepe ca “non self”, care

produc un răspuns imunitar şi sunt capabile să reaţioneze cu
receptorii specifici
antigene xenogenice sunt antigene care provin de la o altă
specie. Astfel de antigene, foarte importante în patologia
umană, sunt antigenele bacteriene:
 antigenele capsulare (Streptococcus pneumoniae, Klebsiella,
Bacillus anthracis, antigenul de înveliş Vi al bacilului tific,
antigenul K al bacilului coli enteropatogen etc.),
 antigenele de perete (antigenul O din peretele bacteriilor
gram-negative, proteina M a streptococului de grup A),
 exoenzimele (coagulaza, hemolizinele secretate de
Staphylococcus aureus, fibrinolizinele streptococului beta-
hemolitic de grup A etc.),
 exotoxinele (difterică, tetanică, diferitele enterotoxine etc.) 6
 Superantigene
•Sunt Ag care stimulează în mod
dramatic , necontrolat proliferarea LT,
care au în structura receptorului lor
pentru Ag anumite specificităţi vß, fără să
se supună restricţiei MHC
•Toxine bacteriene(enterotoxinele
stafilococice, toxina şocului toxic)
•Nu induc un răspuns adaptativ ci o
activare a masivă a citokinelor cu febră,
hipertoxicitate sistemică, imunosupresia
şi şoc.
•Ele nu necesită prelucrare macrofagică

7
 Determinanţi antigenici

• În imunitate, anticorpii blochează frecvent

centri activi ai moleculelor care sunt
impilicate în infecţie. Aceşti centri activi
trebuie să fie într-o conformaţie corectă
pentru a se lega de celule

8
 Soarta agentului infecţios
depinde de calea de pătrundere
direct în circulaţie – va ajunge splină unde va iniţia un
răspuns imun
prin piele (traumatism, iatrogen, insecte) - va fi transportat
de la locul inflamaţiei prin limfă la ganglionii limfatici
regionali, care vor servi ca sediu al răspunsului imun
dacă strabate mucoasa digestivă sau respiratorie va
ajunge în ţesutul limfoid ataşat mucoaselor (MALT),
unde se va produce şi răspunsul imun. O parte din
limfocitele implicate în răspunsul imunitar vor migra la
alte organe limfoide, astfel ca informaţia antigenică
percepută prin MALT va ajunge în întreg organismul. De
la organele limfoide o parte a limfocitelor se vor întoarce
la MALT. Acesta este homing-ul limfocitar.
9
10
Limfocit – imunitate Celulele implicate în
rezistenţa
antiinfecţioasă
Macrofag Fagocitoză
Monocit Prezentarea Ag Progenitor limfoid
comun
PMN Fagocitoză
Neutrofil Celulă stem
Imunitate Hematopoetică
antibacteriană multipotentă
Eozinofil Imunitate
antiparazitară

Bazofil ?Protecţia suprafe-

ţelor mucoase? Progenitor mieloid

Mastocit Protecţia suprafe-

ţelor mucoase

11
 Precursor
Comun
Subseturile de limfocite limfoid

PLC
Limfocite T Limfocite B

T B

Th TLc Pl
Activează limfocitele B Lizează celule Produc anticorpi
şi macrofagele Infectate cu un virus PLASMOCITE
LIMFOCITE LIMFOCITE T
T - HELPER CITOTOXICE
12
 LIMFOCITELE B
•Reprezintă 2-12% din limfocitele circulante.

•Când LB este stimulat corespunzător prin LT-helper, el începe să se

dividă transformându-se în limfoblaşti care dau naştere la plasmoblaşti,
apoi la plasmocite. Toate celulele provenite dintr-un singur LB aparţin
unei singure clone celulare, producătoare a milioane de anticorpi identici
care vor fi eliberaţi în mediul intern.

•în afară de plasmocite secretoare de anticorpi,

• şi în LB cu memorie, care sunt celule cu viaţă lungă, fiind

responsabile de un răspuns umoral rapid la o stimulare ulterioară
cu acelaşi antigen.

13
 ANTICORPII

Anticorpii sunt proteine

serice care migrează în
campul electric cu gama
globulinele, dar prezenţi şi
în alte umori sau secreţii,
cu o structură capabilă să
le asigure legarea fermă
şi specifică de antigen.

14
Tipurile de anticorpi

15
 Imunoglobulina G
IgG reprezintă 70% - 80% din Ig
serice. Concentraţia normală
Porţiune variabilă este atinsă la vârsta de 5-8 ani
8-16 mg/ml.
-Clasa IgG cuprinde, în afară
Punte disulfurică
de anticorpi opsonizanţi, şi
anticorpi neutralizanţi
Lanţ uşor (antitoxine), precipitanţi
(precipitine) şi aglutinanţi
(aglutinine).
Lanţ greu Porţiune
constantă - IgG trec prin placentă de la
mamă la făt, asigurând
rezistenţa antiinfectioasă a
sugarului în primele luni după
naştere.
16
 IgA
17% din totalul
imunoglobulinelor

În ser ca monomer - nu fixează complementul, reacţionează cu

antigenele din sânge. AG din intestin care au pătruns prin bariera
intestinală şi au ajuns în sânge sunt fixate de IgA şi eliminate prin ficat.
Extravascular - sub formă de dimer - IgA secretor (S-IgA) - în
secreţiile epiteliilor (lacrimi, salivă, mucus bronşic etc.) şi la suprafaţa
mucoaselor
Concentraţia normală de S-IgA este atinsă la vârsta de 10-11 ani, ceea
ce explică frecvenţa infecţiilor respiratorii la copii.

17
IgM •IgM se prezintă sub forma unei
structuri mari (IgM-macroglobulină)
pentamerice cu o GM de 900.000
Da. Cei 5 monomeri de IgM sunt
legaţi între ei printr-un lanţ J.
•Reprezintă 6-7% din totalul
imunoglobulinelor serice.
•Concentraţie normală este atinsă
la vârsta de 1 an. Timpul de
înjumătăţire a IgM este de 6 zile.

•În contextul răspunsului imun, IgM este clasa de anticorpi care

apare în răspunsul primar. Prezenţa anticorpilor IgM faţă de un
anumit agent infecţios indică o infecţie acută, recentă.

18
 Anticorpi faţă
de fimbrii, Rolul anticorpilor
Ataşare
acizi theicoici,
capsule

Anticorpi care
Activarea
Înmulţire blochează mecanisme
complementului
de transport

Evitarea
Anticorpi faţă de
fagocitozei
imunorepelenţi

Leziunile

Anticorpi faţă
Anticorpi
toxice invazive de
neutralizanţi
enzime invazive19
 II. Răspunsul imun celular

eficient faţă de

• microorganisme cu habitat obligatoriu intracelular:

virusurile, bacterii, protozoare

• un habitat facultativ intracelular: bacilul tuberculos,

bacilul leprei, etc.
şi care sunt protejate de acţiunea AC.

20
 Imunitatea mediată celular

• cuprinde în esenţă două procese:

1. distrugerea de către LTc CD8+ (ajutate de LTh) a celulelor

care conţin un microorganism în fază replicativă (de obicei un
virus)

2. activarea prin γIFN şi alte citokine a macrofagelor pentru a le

face capabile să distrugă microorganismul care se dezvoltă chiar în
interiorul lor (bacilul tuberculos, bacilul leprei, toxoplasma,
legionella etc.)

21
22
 Răspunsul primar şi secundar

1. răspunsul imunologic primar - organismul vine în

contact pentru prima oară cu un antigen timodependent
– LT şi LB de memorie.
2. Răspuns imunologic secundar – reîntâlnirea cu acelaşi
antigen - receptorii pentru antigen se găsesc în
concentraţie mai mare decât la prima întâlnire -
probabilitatea întâlnirii partenerilor de reacţie potriviţi
creşte, reacţia imunogenetică decurgând mai rapid.

23
 Răspunsul primar

• perioadă de latenţă, a cărei durată depinde de natura

antigenului şi care durează în general 2-3 săptămâni,

• o fază de creştere, în cursul căreia apar anticorpii, titrul lor

crescând în progresie geometrică, - IgM

• o faza în platou, în care AC se menţin la un nivel costant

pentru câteva săptămâni

• o fază de descreştere, în care AC sunt metabolizaţi şi dispar

24
25
 Hipersensibilitatea

Răspunsurile imune care apar într-o manieră improprie sau

exagerată corespund termenului de hipersensibilitate.
Aceste reacţii sunt denumite reacţii alergice, iar Ag - alergeni.
Reacţiile de hipersensibilizare apar la indivizi sensibilizaţi în
prealabil printr-un contact anterior cu Ag, deci sunt reacţii
secundare.

26
 Clasificarea (Gell şi Coombs)

 tipul I - reacţii anafilactice mediate de anticorpi IgE (reagine),

 tipul II - reacţii citolitic-citotoxice, mediate de anticorpi formaţi
faţă de antigenele de pe suprafaţa celulelor, cu participarea
complementului, celulelor K şi macrofagelor,
 tipul III - reacţii mediate de complexe imune cu participarea
complementului,
 tipul IV - reacţii mediate de limfocitele T sensibilizate.

27
28
Hipersensibilitatea de tip I
(de tip anafilactic)
1. Contactul cu alergenul respirator,digestiv etc
 polenul
 sporii de mucegai (Aspergillus)
 praful de casă
 părul animalelor
 alimente (ouă, lapte, căpşuni, ciocolată etc.)
 seruri terapeutice
 medicamente (penicilina, aspirina)
 veninul unor insecte (viespi)

29
 Declanşarea reacţiei anafilactice
alergenul determină:
 Boala fanului, astm, eczema, anafilaxie
 Parenteral, alergenul (penicilina) determină:
o reacţie sistemică manifestată prin urticarie, fenomene
asfixice, şoc şi colaps circulator cu deznodământ
adesea fatal

30
 Hipersensibilitatea de tip II
se datorează anticorpilor Ig G, mai rar IgM, care se formează în
organism faţă de antigene situate la suprafaţa unor celule sau
ţesuturi
mecanismul:
legarea anticorpilor de celula ţintă cu activarea pe cale clasică a
complementului cu citoliză consecutivă
Reacţia de tip II apare şi în unele infecţii, ca, de pildă, în infecţiile
streptococice (cardita reumatismală), în care se sintetizează
anticorpi faţă de unele antigene streptococice ce au asemănăre
cu un antigen al fibrei miocardice.
Hipersensibilitatea citotoxică-citolitică se mai întâlneşte în infecţii
cu mycoplasme, virusuri (hepatită B), protozoare (malarie).
31
32
 Hipersensibilitatea de tip III
a complexelor imune
sunt iniţiate de complexe imune antigen-anticorp (IgM şi IgG)
care, formate în cantitate mare, sau persistente în circulaţie,
activează complementul şi determină leziuni la locul
depunerii lor
Antigenele care induc această reacţie
Streptococcus pyogenes,
Mycobacterium leprae,
Treponema pallidum,
Plasmodium,
virusul hepatitei B,
virusul Epstein Barr , etc
33
Reacţia de tip Arthus
reacţie locală a complexelor imune, declanşată după inocularea
de antigene la nivel tegumentar
plămânul de fermier – prin inhalarea prafului provenit dela fân
mucegăit
personalul care participă la fabricarea brânzei fermentate de
mucegaiuri (Penicillium casei)

34
 Boala serului

reacţie de tip III generalizată la pacienţi cărora li s-au administrat,

în scop terapeutic, doze mari de ser imun heterolog (ser
antidifteric sau antitetanic preparat pe cai).
după 7-10 zile apar în circulaţie AC faţă de proteinele de cal. Dacă
proteinele nu au fost înlăturate din circulaţie până la apariţia
anticorpilor, aceştia se vor uni cu ele şi complexele imune
formate se vor depune pe pereţii vaselor. Prin activarea
complementului şi prin enzimele lizozomale eliberate de PMN,
“frustrate” de a nu putea fagocita complexele imune, se vor leza
pereţii vaselor.

35
 Hipersensibilitatea de tip IV
mediată celular
dependenta de limfocitele T
rezultatul unei interacţiuni exagerate dintre un antigen şi
mecanismele imunităţii celulare
Stimularea LTh prin microorgansime cu habitat intracelular
Reacţiile au rol în apărarea antiinfecţioasă faţă de infecţii cronice
cu bacterii intracelulare (tuberculoza, lepra, bruceloza etc.),
dacă aceste mecanisme nu reuşesc eliminarea microorganismului,
ag persistente vor provoca o reacţie de hipersensibilitate
cronică locală
Leziunile tisulare se produc datorită citotoxicităţii
nediscriminatorie a macrofagelor activate. Dacă stimularea
antigenică continuă, evoluţia se face spre reacţia 36
granulomatoasă.
 Manifestările HS IV
Tipul Timp de M.clinice Histologic Antigen
reacţie
Dermatita 48 - 72 h eczemă Limfocite Pe teg.
de contact macrofaged Nichel
em teg. cauciuc
R. la 48 - 72 h Induraţie Limfocite I.D.
tuberculină locală monocite tuberculina
macrofage
Granulom 21-28 Consistenţă Macrofage Complexe
fibroasă c.epiteloide ag-ac
celule persistente
gigante
fibroză 37
 IMUNIZAREA ARTIFICIALĂ
ACTIVĂ ŞI PASIVĂ
• Prevenirea maladiilor infecţioase depinde de controlul (sau
eliminarea) sursei de infecţie (aceasta prevede întreruperea lanţului
de transmitere-utilizarea apei potabile) şi ridicarea rezistenţei
individuale (alimentaţie sănătoasă, respectarea igienei personale,
etc.).
• Cea mai eficace strategie –imunizarea artificială.
• Imunizare activă–prin administrarea în organism a unor Ag
microbiene (vaccinuri). Imunoprofilaxia –o metodă specifică de
prevenire colectivă sau individuală a maladiilor infecţioase, ce
are la bază crearea imunităţii artificiale specifice.
• Imunizare pasivă–bazată pe introducerea în organism a unor
preparate ce conţin Ac specifici-Imunoterapia
• Vaccinul reprezintă un preparat antigenic obţinut dintr-un agent
patogen specific, sau puternic înrudit cu acesta, capabil să inducă la
un subiect receptiv un răspuns imun artificial, protector faţă de
agresiunea microbiană. 38
 Imunizarea prin vaccinare
În raport cu starea agenţilor patogeni (modul de preparare) şi natura
componentelor antigenice, vaccinurile se pot clasifica în:
1. vaccinuri corpusculare preparate din agenţi patogeni vii-
atenuaţi (microbieni, virali),
2. vaccinuri corpusculare preparate din agenţi patogeni
omorâţi sau inactivaţi (microbieni, virali),
3. vaccinuri preparate din:
a) componente microbiene purificate (produse ale
metabolismului microbian),
b) fracţiuni sau subunităţi structurale ale
microorganismelor (polizaharide capsulare, componente ale
peretelui bacterian, subunităţi antigenice virale),
4. vaccinuri sintetice
5. vaccinuri clonate sau biosintetice obţinute cu ADN- 39

recombinant.
 1. Vaccinuri corpusculare preparate din agenţi
patogeni vii atenuaţi

Vaccinurile vii sunt vaccinuri complete ce conţin tulpini microbiene sau

virale selectate pentru nivelul redus şi stabil al virulenţei.
Atenuarea virusurilor se efectuează în mod curent prin trecerea lor pe
organisme-gazdă nenaturale sau cultivarea îndelungată în culturi
de celule animale.
Atenuarea bacteriilor se face prin căldură, mutagenază chimică (bacil
tific), pasaje timp îndelungat pe medii de cultură (bacil tuberculos)
etc
La persoanele sănătoase, administrarea acestor vaccinuri produce o
infecţie inaparentă urmată, în general, după o singură inoculare, de
instalarea unei imunităţi mediate umoral (prin anticorpi in 15-20 zile)
şi/sau mediate celular (prin limfocite T reactive specifice) care poate
dura toata viata.

40
 2. Vaccinuri corpusculare preparate din agenţi
patogeni omorâţi sau inactivaţi

Aceste vaccinuri sunt reprezentate de suspensii sau produse

obţinute din particule bacteriene sau virale totale la care, prin
diverse procedee fizice sau chimice, s-a realizat eliminarea
(neutralizarea) selectivă a infecţiozităţii cu menţinerea nemodificată
a proprietăţilor imunogene.
Inactivarea se efectuează prin factori fizici (căldură, radiaţii UV)
şi chimici.
Administrarea acestor vaccinuri induce doar un răspuns imun
mediat umoral prin anticorpi.

41
 3. Vaccinuri preparate din componente
microbiene

Produse microbiene purificate (anatoxinele). Anatoxinele sunt

toxine bacteriene detoxifiate prin învechirea la căldură cu formol
4% (Di-Te-Per).
Fracţiuni sau subunităţi structurale ale microorganismelor
(polizaharide capsulare, componente ale peretelui bacterian,
subunităţi antigenice virale). Acestea sunt preparate vaccinale
constituite din acei componenţi structurali (subunităţi) care sunt
responsabili de răspunsul imun.
Avantaje: eliminarea reacţiilor postvaccinale
Dezavantaje:obţinerea unei imunităţi celulare slabe, necesitatea
asocierii de adjuvanţi şi costul ridicat.

42
 4. Vaccinuri sintetice

Se obţin prin sinteza in vitro a fracţiunilor polipeptidice care reprezintă

antigenele sau epitopii specifici vaccinanţi ai unor microorganisme
prin reproducerea atât a secvenţei cât şi configuraţiei spaţiale a
epitopului natural.
Pentru a deveni antigene complete, fracţiunile sintetice trebuie cuplate
cu un carrier. Aceste vaccinuri sunt încă obiect de studiu
experimental.

43
 5. Vaccinuri obţinute cu ADN-recombinant
(vaccinuri clonate sau biosintetice)
Sunt preparate în scopul obţinerii de fracţiuni antigenice imunogene
purificate a căror administrare să excludă reacţiile adverse şi
complicaţiile postvaccinale.
Prin tehnica ADN-recombinant, genele care codifică proteinele
(antigenele) componente ale vaccinului sunt selecţionate, izolate si
introduse în genomul unei celule: bacterie (E. coli), levură
(Saccharomices cerevisiae) sau celule de mamifere capabile apoi
să le sintetizeze în cantităţi industriale.

44
În anul 1982 s-a propus o modificare ingenioasă a acestei tehnici:
se clonează un vector (virus, bacterie) cu gena producătoare de
antigen şi se introduce în organism. Microorganismul purtător al
genelor se multiplică în organism si vor produce cantităţi
suficiente de antigen necesare imunizării fără a produce o
infecţie clinic manifestă (bacterii vectori: tulpini de Salmonella
typhi avirulente utilizate în vaccinarea faţă de unele infecţii
enterice Şi BCG.
Vaccinul viitorului va consta probabil dintr-un singur vector viral
sau bacterian care va avea inserat în genomul său toate genele
ce codifică antigenele necesare unei imunizări eficiente si care
se administrează o singură dată.

45
 Clasificare
În raport cu numărul antigenelor înrudite sau diferite în acelaşi
preparat, vaccinurile pot fi:
vaccinuri monovalente care provin de la o singură specie
bacteriană sau virală (toate vaccinurile);
vaccinuri asociate care reprezintă o asociere a vaccinurilor contra
mai multor boli, asociere care trebuie să asigure eficacitatea
fiecăruia dintre vaccinuri, iar reacţiile adverse să nu fie mai
frecvente si mai grave decât cele cunoscute pentru fiecare vaccin
în parte. Astfel de vaccinuri sunt, de pildă, vaccinul antidiftero-
tetanic (vaccin bilvalent), diftero-tetano-pertussis (vaccin
trivalent), antimeningococic (tetravalent) etc. Acestea pot fi:
combinate, realizate cu vaccinuri asociate anterior (prin
procesul tehnologic) sau în momentul folosirii, în aceeaşi
seringă, fiind inoculate în acelaşi loc; 46
simultane, administrare pe căi variate şi în zone diferite
 Indicaţiile de vaccinare
vaccinările generale vizează toată populaţia infantilă sau adultă
în raport cu un program de vaccinare stabilit în funcţie de
gravitatea si prevalenţa într-o ţară a anumitor infecţii. În România
sunt obligatorii:
 vaccinările anti-tetanică, anti-difterică, anti-pertussis (Di-
Te-Per),
 anti-tuberculoasă (BCG),
 anti-poliomielitică,
 anti-rujeolică, anti-rubeolică, anti-urliană (ROR, anti-
rujeolic simplu sub 12 luni),
 anti-hepatită B.
vaccinările selective vizează grupe de populaţie cu risc crescut
de a contacta o anumtă infecţie. De exemplu, vaccinările anti-
gripală, anti-pneumococică, anti-meningococică se practică
în colectivităţi.
47
 Calea de administrare a
vaccinurilor
Este în general parenterală, dar această cale nu stimulează
producerea de anticorpi IgA secretori.
De aceea, când bariera imună a mucoaselor este esenţială pentru
o protecţie bună, vaccinurile atenuate trebuie administrate pe
cale orală pentru a stimula producerea de IgA secretor.

48
 Complicaţiile, contraindicaţiile vaccinărilor:

Complicaţiile vaccinărilor:
boala infecţioasă indusă prin vaccinuri vii la persoane cu
deficienţe ale apărării imune. Boala infecţioasă prin tulpini
bacteriene sau virusuri atenuate este foarte rară la persoane
sănătoase datorită controalelor riguroase pe care le impune
astăzi avizarea unui vaccin.
accidente alergice sunt reacţiile anafilactice, reacţii de tip
Arthus, reacţii citolitic-citotoxice şi reacţii mediate celular.
Acestea se pot datora impurităţilor antigenice provenite din
substratul pe care se cultivă tulpina vaccinantă sau chiar
antigenelor vaccinante.
Contraindicaţiile vaccinărilor:
temporare menţionăm sarcina, bolile febrile acute.
permanente se referă la pacienţii cu imunodeficienţe, la care chiar
şi tulpinile atenuate pot produce infecţia şi la pacienţii 49

hipersensibilizaţi la antigenele vaccinante.

 Imunoprofilaxia prin seruri terapeutice

Serurile sunt produse biologice cu un conţinut bogat în anticorpi

specifici faţă de unul sau mai mulţi agenţi patogeni şi se folosesc
pentru blocarea procesului infecţios la subiecţii infectaţi cu agentul
patogen respectiv.
Serurile conferă imunitate pasivă (fără participarea sistemului celular
imunocompetent).
Imunitatea prin transfer de anticorpi este rapidă (deoarece serul
conţine anticorpi gata formaţi), dar de scurtă durată (în medie 10-
15 zile pentru serurile heterologe şi 20-30 zile pentru serurile
omologe), timp necesar proteinei străine să se elimine din
organism.

50
 După provenienţă:

1. Serurile omologe se obţin sub formă de imunoglobuline

(gamaglobuline) specifice.
Imunoglobulinele extrase din amestecuri diferite de plasmă (de la
mai mulţi donatori adulţi normali) se numesc imunoglobuline
normale, sau gamaglobuline umane standard, care conţin
aproape numai fracţiunea IgG faţă de microorganismele care
infectează majoritatea populaţiei.
Gamaglobulinele obţinute din seruri de convalescent sau din serul
unor voluntari umani hiperimunizaţi cu un anumit antigen (prin
vaccinare sau administrare de anatoxină) se numesc
imunoglobuline umane specifice anti-, urmate de numele
antigenului corespunzător (de exemplu: imunoglobulină umană
specifică antitetanos). Se mai numesc şi gamaglobuline umane
hiperimune.
51
Administrarea gamaglobulinelor specifice are avantajul că necesită
un număr redus de injecţii, realizează un aport mai mare de
anticorpi care se menţin în organism un timp mai îndelungat (10-
14 săptămâni) Şi se pot administra în mod repetat fără riscul
sensibilizării.

52
 După provenienţă:
2. Serurile heterologe se obţin pe animale (cal, iepure, oaie)
hiperimunizate în mod activ cu diferite vaccinuri şi antitoxine.
Avantajul acestor seruri este că titrul poate fi precis dozat.
Dezavantajul este că pot produce sensibilizarea manifestată prin
reacţii foarte grave (anafilactice sau de tip boala serului).
Acest dezavantaj a fost redus prin purificarea si concentrarea acestori
seruri, pentru îndepărtarea albuminelor responsabile în cea mai
mare parte de producerea reacţiilor de sensibilizare.
În prezent, toate serurile heterologe se livrează purificate,
concentrate (într-un volum mic şi pentru o cantitate scăzută de
proteine se obţine un conţinut crescut de anticorpi).

53
 Clasificare

După compoziţie, serurile se clasifică în:

• seruri antibacteriene (ser antimeningococic),
• seruri antitoxice (ser antidifteric, antitetanic, antigangrenos,
antibotulinic, antipiocianic),
• seruri mixte : antibacterian + antitoxic (ser anticărbunos),
Seruri se pot administra curativ (la copiii contacţi cu un bolnav de
difterie se administrează preventiv ser imun antidifteric. Pentru a
obţine însă o imunizare mai puternică şi durabilă, seroprofilaxia se
continuă cu vaccinarea, în cazul de faţă cu anatoxină difterică).

54
 Imunizarea pasivă are caracter de
urgenţă
în următoarele cazuri:
protecţia pacienţilor cu agamaglobulinemie faţă de infecţiile cu
bacterii piogene, sau cu unele virusuri în condiţii de risc crescut
pentru infecţiile respiratorii,
protecţia persoanelor nevaccinate în condiţii de risc crescut pentru
tetanos sau pacienţi cu plăgi traumatice, arsuri, avort septic,
gangrenă gazoasă - pacienţi cu plăgi traumatice,
la contacţi de hepatită virală B după expunerea acută prin contactul
mucoaselor cu sânge HBS pozitiv,
terapia unor toxiinfecţii şi intoxicaţii : difterie, tetanos, botulism,
muşcătură de şerpi veninoşi.

55