Sunteți pe pagina 1din 14

Romantism

ul
Diaconescu Mihaela-Claudia

Stoica Alexandra-Cristina

12E
Perioada
romantica

– Romantismul a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală


apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând
apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte,
romantismul a fost o reacție împotriva Revoluției Industriale,
cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului.
Romantismul a influențat artele vizuale, literatura și muzica.
Caracteristici
– Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrivește
clasicismului. Tema centrală a romantismului este idealul și dorința de libertate,
individul și autoexprimarea sunt promovate în prim-plan. La romantici,
personajele aparțin tuturor categoriilor sociale, nu există tipuri umane, ci
individualități. Se pune accent pe individualitatea creatoare, afirmarea
originalității și a sensibilității.
Teme si motive literare

– Temele predilecte romanticilor sunt: iubirea, natura, istoria, folclorul autohton,


condiția omului de geniu, moartea, singurătatea, revolta împotriva condiției
umane.
– Motive romantice, precum: lacul, codrul, izvoarele, stânca, teiul, salcia, luna,
stelele, floarea, noaptea, visul, reveria. Eul romantic evadează din realitate în
vis, în fantezie sau în reverie, este evident interesul pentru mituri.
– Romanticii sunt pasionați de mister, de exotic, au gust pentru macabru, creează
personaje și situații excepționale.
Romantismul
romanesc

– În literatura română, romantismul se face simțit prin


intermediul scriitorilor pașoptiști (Ion Heliade Rădulescu,
Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ș.a.).
Influențele curentului persistă mult timp după declinul său în
culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui
Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.
– Pentru a ne forma o idee mai precisa despre romantismul
operei eminesciene, vom arunca o privire asupra principalelor
teme si motive romantice.
– Cât despre tema timpului, la Eminescu putem spune ca avem de-a face cu o supra tema,
pentru ca, mai mult ca iubirea, mai mult ca natura, el a cultivat aceasta tema. Se poate
chiar vorbi de un sentiment al timpului specific eminescian. Astfel, poetul român devine
superior multor altor poeti romantici prin multitudinea perspectivelor. În ansamblu, opera
sa poate fi considerata o adânca si ampla meditatie asupra vietii si a mortii. Poetul îsi
simte întreaga existenta sub semnul timpului, iar drama celui care ar vrea sa atinga o
. cunoastere absoluta este aceea de a avea sentimentul relativitatii. Se invoca des
perspectiva timpului individual, care reprezinta trecerea spre o moarte inevitabila. În
opera sa, Eminescu încearca totusi diferite modalitati de scapare de sub zodia acestui
timp individual.
– La Eminescu avem de-a face de fapt cu doua naturi. Mai întâi una exterioara, ale carei
elemente au fost evocate si de alti scriitori, dar care poarta totusi un timbru aparte, fiind
mereu numita eminesciana. Elemente cum ar fi lacul, codrul, izvorul, teiul, salcâmul, toate
sunt articulate într-o noua lume. Dar exista apoi si un alt tip de natura, o natura
interioara, un suflet ce se oglindeste în toate poeziile sale. Cu toate acestea, natura
exteriaora preia o serie de elemente ale poeziei romantice, cum ar fi peisajul selenar si
prezenta astrelor, peisajul cosmogonic. De asemenea, la fel ca la ceilalti romantici, motivul
visului si cel acvatic sunt incluse în tema naturii.
.
– Dar ceea ce este cu adevarat inedit la Eminescu, ca si la ceilalti scriitori romantici, este
împletirea acestei teme cu cea a iubirii! El nu zugraveste pur si simplu natura ca pe un
cadru, el nu a scris pasteluri ca Alecsandri. Natura eminesciana este un spectacol
adevarat, contemplat dinauntru, surprins în înfatisarile sale primordiale si eterne.
Calinescu afirma chiar ca poeziile lui Eminescu pe tema naturii pot fi considerate
opere ale liricii interioare!
– Este o tema care l-a preocupat în mod deosebit pe Eminescu, si care este fara îndoiala
punctul de sprinjin al capodoperei sale lirice ,Luceafarul' si al celei mai celebre si
interesante nuvele eminesciene, ,Sarmanul Dionis'. Daca stam sa ne gândim, ajungem
la concluzia ca sunt foarte putine poeziile ce nu contin si aceasta tema profund
romantica. ,Scrisoarea I', ,Floare albastra', ,Mai am un singur dor', toate ne vorbesc
despre zbuciumul si neajunsurile vietii omului de geniu si despre speranta în izbavirea
mortii.
– Aproape întotdeauna acest personaj are un moment de slabiciune, în urma caruia îsi
doreste cu ardoare sa scape de povara genialitatii sale în schimbul unei ,ore de iubire'.
si întotdeauna el se reîntoarce la pozitia initiala prin revelarea dureroasa a
efemeritatii si nestatorniciei oamenilor de rând. Aceasta este de fapt povestea
poetului romantic în general, care nu-si poate gasi împlinirea pe pamânt, desi întreaga
sa viata este o neobosita fuga dupa ideal. Pentru el genialitatea este o sublima
binecuvântare, dar si un imuabil blestem.
.
La steaua care-a răsărit Icoana stelei ce-a murit

E-o cale-atât de lungă, Încet pe cer se suie:

Că mii de ani i-au trebuit Era pe când nu s-a zărit,

Luminii să ne-ajungă. Azi o vedeam, și nu e.

Poate de mult s-a stins în drum Tot astfel de când al


nostru dor

În depărtări albastre, Pieri în noapte adâncă,

Iar raza ei abia acum Lumina stinsului amor

Luci vederii noastre, Ne urmărește încă.


Romantismul
European
Reprezentant: Heinrich Heine

– Christian Johann Heinrich Heine a fost unul dintre cei mai semnificativi poeți
germani și reprezentant de seamă al liricii romantice universale. Lirica sa reflexivă
este marcată de o originală subiectivitate, fiind subordonată deopotrivă fanteziei
și reveriei romantice, dar și înclinației către ironie, autoparodie și umor. A
exercitat o puternică influență asupra literaturii germane.
– Heine este cel mai bine cunoscut pentru poezia lirică, din care o bună parte (mai
ales lucrările de tinerețe) a fost pusă pe muzică de compozitori de lieduri, dintre
care cel mai reprezentativ a fost Robert Schumann. Și alți compozitori, între care
Richard Wagner, Franz Schubert, Felix Mendelssohn, Fanny Mendelssohn, Hugo
Wolf și Johannes Brahms, au pus pe muzică versuri ale lui Heine. Chiar și în
secolul al XX-lea, Hans Werner Henze și Lord Berners le-au urmat exemplul.
Ca poet, Heine a debutat în 1821 cu volumul
. Gedichte (Poezii). Pasiunea sa amoroasă unilaterală
față de verișoarele sale Amalie și Therese l-au
inspirat să scrie cele mai reușite versuri, Buch der
Lieder (Cartea cântecelor, 1827).

În 1831 Heine a plecat în Franța, la Paris. Acolo a


aderat la socialismul utopic, reprezentat de adepții
ideilor lui Saint-Simon, care propovăduiau un paradis
egalitarist, fără clase sociale, bazat pe meritocrație.
– Experiența emoționantă a exilului său se oglindește în
poezia In der Fremde (Printre străini). În ultimii săi opt
ani de viață a fost țintuit la pat, unii cred că a avut
scleroză în plăci, în timp ce alții opinează că a avut sifilis.
A murit la Paris și a fost înmormântat în Cimitirul
Montmartre.
.
.

– În 1933, în cursul raidului întreprins de naziști asupra


Institut für Sexualwissenschaft (Institutul pentru științe
sexuale), printre cărțile arse în Piața Oprerei (Opernplatz)
din Berlin s-au găsit și lucrările lui Heine.
Placă memorială
pe casa în care a
locuit Heinrich
Heine la Köln

Se pare că replica din piesa sa


Almansor, din 1821: Dort, wo man
Bücher verbrennt, verbrennt man am
Ende auch Menschen (Acolo unde se
ard cărți se vor arde, până la urmă, și
oamenii) a reprezentat o sumbră
prevestire.
Eu nu știu ce poate să fie, Prin piepten de aur și-l lasă,
Că astăzi sunt atât de întristat În timp ce-ngână-un cânt
Un basm din străvechi timpuri mă îmbie Puternică și frumoasă
Și-mi stăruie în gând neîncetat E melodia-n vânt.

Lorelei
E rece și se înserează Luntrașu-n luntrea plăpândă
Calm apele Rinului curg De-un vaier sălbatic e dus
O stâncă pe râu scânteiază El nu vede stânca la pândă,
În soarele de-amurg. El se uită numai sus.

Și cea mai frumoasă fecioară Eu cred că-n adânc or să zacă


Acolo stă până târziu Luntrașul și luntrea curând
Sclipește-aurita-i brățară, Și-aceasta e-n stare s-o facă
Ea-și piaptănă păru-auriu. Doar Lorelei cântând.
Vă mulțumim!
.