Tehnologii de creştere

a palmipedelor
PROFESOR COORDONATOR: CONF. UNIV. DR. MARIUS DOLIȘ
STUDENT: MIRON NICOLETA-ALINA
 Introducere

 Din cele mai vechi timpuri, raţele şi gâştele au servit ca sursă de hrană şi venit
pentru oameni în multe părţi ale lumii. Ele sunt o sursă de carne, ouă şi pene,
fiind capabile să trăiască şi să crească cu raţii de hrană relativ simple, bazate pe
furajele locale disponibile. Avantajele lor au fost recunoscute aproape
pretutindeni. Carnea şi ouăle de raţă şi gâscă sunt surse de proteine de calitate
ridicată, energie, unele vitamine şi minerale. Atunci când sunt incluse în mod
corespunzător în alimentaţie, ca o parte a unei raţii zilnice bine echilibrate, ele
pot să asigure o mare parte din substanţele nutritive necesare omului.
 Raţele şi gâştele pot fi crescute într-o mare varietate de condiţii, atât în efective
mici, cât şi mari, dar la nivel mondial predomină micile crescătorii.
Tehnologii de creştere a bobocilor de
rață pentru carne și ficat gras

 În producerea de carne și ficat gras de rață se folosesc

fie diferiți hibrizi, obținuți din încrucișarea unor linii
grele de Barbarie, fie mularzi rezultați din
încrucișarea masculilor de Barbarie cu femele Pekin.
Ei se caracterizează, printr-o mare capacitate de
ingestie a hranei și de depunere a grăsimii în ficat,
încât după îndopare, greutatea ficatului ajunge la 10-
14% din greutatea lor vie la tăiere. De asemenea,
acești produși au o pondere sporită a cărnii la nivelul
pieptului, un depozit subcutanat de grăsimi redus și o
piele de culoare albă.
 În Europa, o mare și eficientă tradiție în creșterea și exploatarea rațelor Barbarie, precum și în
producerea și creșterea hibrizilor și mularzilor de rață o au firmele „ Cherry Valley” din Anglia și
„Grimaud Freres S.A.” din Franța, care au elaborat tehnologii optimizate pentru creșterea acestor
categorii de păsări ce se adresează fie sistemului intensiv de creștere, fie celui semiintensiv. În țara
noastră, producerea de carne și ficat gras de rață în sistem intensiv constituie o preocupare relativ
recentă. Pe baza unor linii de Barbarie (♂) și Pekin (♀) se obțin mularzi, care sunt crescuți pe așternut
permanent.
 Tehnologia de creștere a mularzilor românești cuprinde 3 perioade, după cum urmează:
- perioada I, de la vârsta de o zi la 7 zile;
- perioada a II-a, de la 8 la 14 zile
- perioada a III-a, de la 15 la 70 zile.
 Norme tehnologice pentru perioada 1-7
zile

 În hala pregătită pentru populare, se introduc bobocii de o zi, la o

densitate medie de 5 cap./m², formându-se loturi separate de
masculi și, respectiv, de femele (4 masculi/m² sau 6 femele/m²).
 Transportul bobocilor de la stația de incubație în hala de creștere
se face cu mijloace auto izoterme. Sub fiecare eleveuză din țarcul
de demaraj se distribuie 254-300 boboci. La o adăpătoare
vacuumatică și, respectiv, o tăviță cu furaj revin câte 50 boboci.
 Temperatura sub eleveuză va fi de +35°C în prima zi, după care
scade treptat ajungând la +30°C la sfârșitul perioadei. Pentru
umiditatea relativă a aerului este necesar nivelul de 60%.
 Lumina va fi continuă în primele 48 ore, apoi se reduce la 23 ore,
având intensitate luminoasă de 20 lucși.
 Norme tehnologice pentru perioada 8-14
zile

 La vârsta de 10 zile, țarcurile se desființează. Operațiunile de obișnuire a

bobocilor cu zona de adăpare de pe mijlocul halei se realizează identic ca la
tineretul de rață de rasă Pekin.
 Temperatura ambientală continuă să scadă, însă într-un ritm mai lent, astfel încă
la vârsta bobocilor de 14 zile ajunge la +28°C. Prin ventilație se asigură, iarna,
1,5-2 m³ aer/oră/kilcorp, iar vara, 5-7 m³ aer/oră/kilcorp.
 Durata zilei lumină se menține la 23 ore, cu o intensitate luminoasă de 10 lucși.
Norme tehnologice pentru perioada 15-70
zile

 Temperatura sub eleveuză trebuie să fie de + 28°C în săptămâna a 3-a de viată a

bobocilor; de +23°C în săptămâna a 4-a; de +21°C în săptămâna a 5-a; de +18-
...+20°C în săptămâna a 6-a și de +16-...+18°C din săptămâna a 7-a și până la
lichidarea seriei de creștere, în timp ce temperatura din restul halei, începând cu
vârsta de 3 săptămâni se va menține în limitele de +16...+18°C.
 Pentru furajare, se prevede un front de 3 cm/cap, iar pentru adăpare, un front de
1,5 cm/cap.Ventilația și programul de lumină nu se modifică față de cel din
perioada anterioară. Durata vidului sanitar trebuie să fie de minimum 10 zile.
 Producerea ficatului gras de rață prin îndopare

 Forțarea hrănirii rațelor cu nutrețuri bogate în energie, prin îndopare, conduce la

creșterea în greutate a ficatului, care de la 39g cât cântărește, în medie, la păsările
neîndopate, ajunge la peste 350 g la cele îndopate, datorită acumulării de lipide în
parenchimul lor hepatic; concomitent, la carcase se formează un strat uniform de
grăsime, cu dispunerea subcutanată.
 Factorii care influențează producția de ficat gras sunt dependenți de organismul
păsării (rasa, sexul, individul, vârsta și greutatea corporală la începutul îndopării
etc.), dar și de calitatea furajului și gradul de calificare a celui care face
îndoparea.
 Durata perioadei de îndopare este de 20-30 zile, cu o medie de 26
zile. Îndoparea mularzilor de rață începe, de regulă, când aceștia
ajung la vârsta de 12 săptămâni.
 În condiții intensive, îndoparea se face în hale cu mediu controlat
care trebuie să asigure: temperature ambientală, de +17°C;
umiditatea relativă a aerului, de 55-56%; ventilația corectă;
sistemul de colectare și drenare a dejecțiilor
 Într-un țarc de îndopare se introduc 15 rațe-vara și 18 rațe-iarna,
îndoparea efectuându-se în interiorul acestuia, cu ajutorul unei
mașini de îndopat, tip monorai sau în afara lui, cu mașini de
îndopat mobile; dar, îndoparea rațelor se poate realize și manual.
 Grăunțele de porumb reprezintă principalul nutreț cu care se face îndoparea; ele
se pun la fiert, timp de 5 ore, la o sursă de căldură continuă și moderată ca putere
calorică. În timpul fierberii se adaugă sare în proporție de 1% -vara și de 0,80% -
iarna. După fierbere, grăunțele de porumb se scurg de apă și, încă, calde fiind se
amestecă cu grăsime animală, în proporție de 0,5-2% pentru a ușura alunecarea
lor pe tractul digestiv al păsărilor supuse îndopării. Temperatura amestecului
trebuie să fie de +35°... +40°C în momentul administrării.
 Până în ziua a 14-a de îndopare se face un tratament antistres cu vitamine, fără
colină și vitamină B12, care protezează ficatul; în același timp, se administrează
antibiotice. Timpul de îndopare este de maxim 1 minut în cazul îndopării
mecanice și de 5-10 minute la îndoparea manuală.
 La îndopare nu sunt admise decât acele păsări, la care tubul mașinii de îndopare
pătrunde ușor. În practica curentă, îndoparea se face cu o mașină manipulată de
1-2 operatori.
 Când se constată că tubul a pătruns suficient în esofag, primul operator
acționează pedala mașinii pentru antrenarea grăunțelor de porumb în tubul
digestiv, controlând gradul de umplere al esofagului. După cca 20-30 secunde, se
oprește antrenarea grăunțelor de porumb în esofag, iar concomitent, se retrage
tubul, masându-se ușor esofagul.
 Numărul de îndopări zilnice este de 3
 Îndoparea se mai poate face cu pastă de porumb. Pentru aceasta, în buncarul de
furaje pentru îndopare, se introduc: 60 kg porumb măcinat mărunt; 100 l apă
fierbinte; 1 % sare și 1% grăsime animală. După răcire, amestecul se
omogenizează adăugându-se un premix vitaminic, în proporție de 2-2,5%. La
folosirea acestui procedeu de îndopare, păsările nu mai primesc apă de băut; el
prezintă dezavantajul că se prelungește timpul de îndopare. În ultimul timp, se
extinde procedeul autoîndopării rațelor, plecându-se de la ideea că, ingesta este
controlată de către sistemul nervos
 Mulardul denumit „Hytop”, produs de către firma franceză
“Grimaud Freres S.A.”, prin încrucișarea masculilor de Barbarie cu
female “Option” poate atinge printr-o îndopare de 2 săptămâni,
începută la vârsta de 12 săptămâni, greutăți corporale de 5,0-5,2 kg
(de la 4,0-4,2 kg la începutul îndopării), cu un consum specidic de
hrană de 3,73 kg/kg spor de creștere în greutate. La sacrificare,
rezultă carcasele de peste 2,5 kg, randamentul în ficat fiind de 10,5-
12% (din greutatea vie).
 Sisteme și tehnologii de creștere și exploatare a
gâștelor

 Cea mai mare crescătorie de gâște din lume este în China, unde din
total păsări (1.965.000.000 cap.), 4,5% (88.425.000 cap.) sunt
gâște. În China, numărul palmipedelor este atât mai mare, încât, la
trei locuitori, revine o gâscă sau o rață, în timp ce în Germania acest
raport este de 41:1.
 Poziția remarcabilă a gâștelor în această țară se datorește abilității
speciei de a utiliza suprafețe mari de pășune și de apă existente,
manifestând un grad ridicat de rezistență și de adaptare la
întreținerea extensivă, dar și intensivă
 În România, cererea de carne de pasăre, inclusiv de gâscă, este în continuă
creștere. Între anii 1973-1976 s-a înregistrat o reconsiderare a creșterii gâștelor
după o lungă perioadă de stagnare sau chiar, de descreștere; aceasta s-a
concretizat prin mărimea efectivelor de gâște și dezvoltarea ramurii pe baze
industriale.
 În anul 1975, fosta Centrală pentru Producția Avicolă București a elaborat primul
program de creștere intensivă a gâștelor, care a dus la mărirea producției de carne
de gâscă la 3,5 tone în 1978 și la 5 tone în 1980.
 Chiar raportată la condițiile și exigențele exploatării industriale, această specie
prezintă multiple avantaje, după cum urmează:
-viteză de creștere și capacitate de îngrășare excelente;
-rezistență la intemperii și boli aviare;
-pretabilitate la administrarea de furaje combinate granulate;
-reducerea consumului de furaje combinate, prin suplimentarea hranei cu masă verde
sau alte furaje suculente, administrate în padoc.
 În multe țări, creșterea gâștelor a devenit cu adevărat o industrie, trecând din
gospodăriile particulare sau din sectoarele mici ale fermelor cu profil general, în
ferme specializate.
 Factorii principali care au determinat trecerea la creșterea industrială a gâștelor
au fost:
 – restrângerea suprafețelor de pășuni; ori, creșterea extensivă a gâștelor este
strâns legată de asigurarea unor suprafețe mari de pășuni și de luciu de apă (1 ha
pășune la 50 capete și, respectiv, 1,5 ha luciu apă la 1000 capete);
 – parazitismul de pe pășuni, cu incidența histomonozei, trichomonozei,
amodostomozei și teniozei. În Franța, campania de combatere a paraziților de pe
pășuni nesoldându-se cu rezultate eficiente, i-a obligat pe crescători să treacă la
creșterea gâștelor în hale cu pardoseala parțial acoperită cu grătare;
 înlăturarea caracterului sezonier al producției de ouă;
 pentru prezența ritmică și constant pe piață a cărnii și ficatului gras.
 Bibliografie

 Usturoi M. G., Creşterea păsărilor, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi, 2008.
 Vacaru Opriş I., Sandu Gh., Mateescu Virginia – Tratat de avicultură, Ed. Ceres,
Bucureşti, vol I, 2007.
 www.rasfoiesc.com/business/agricultura/Tehnologia-de-obtinerea-carnii34.php