POETICA OPRIMAȚILOR

AUGUSTO BOAL
A. Informații generale
• În 1973, Guvernul Revoluționar Peruan a inițiat un plan național de
alfabetizare (de aproximativ 4 ani);
• În Peru există cel puțin 41 de dialecte; 45 de limbi (în provincia Loreto);
• cf. Alfin – analfabeții nu sunt persoane care nu se exprimă, ci doar persoane
incapabile să se exprime într-un anumit limbaj;
• Stăpânirea unui nou limbaj oferă o nouă formă de a cunoaște realitatea și de
a transmite celorlalți această cunoaștere;
 Ce și-a propus proiectul ALFIN?

• 1. alfabetizarea în limba maternă și castiliană (fără a forța abandonarea uneia

în favoarea celeilalte)
• 2. alfabetizarea în toate limbajele posibile (în special cele artistice)
 Tablou al diverselor limbaje
COMUNICAREA REALITĂȚII CONSTATAREA REALITĂȚII TRANSFORMAREA REALITĂȚII
Limbaj Lexic (vocabular) Sintaxă
Idiom Cuvinte Propoziție (subiect, predicat verbal etc.)
Muzică Instrumente muzicale, sunetele lor Frază muzicală, melodie și ritm
și note
Pictură Culori și forme Fiecare stil are propria sa sintaxă
Cinema Imagine (în plan secundar muzica Montaj: tăiere, lipire, suprapunere
și cuvântul)
Teatru Suma tuturor limbajelor posibile: Acțiune dramatică
cuvinte, culori, forme, mișcări,
sunete etc.
 B. Poetica oprimaților
• Obiectivul principal: transformarea poporului „spectator”, ființă pasivă
într-un fenomen teatral în subiect, în actor, în transformator al acțiunii
dramatice
POETICA LUI ARISTOTEL POETICA LUI BRECHT
Spectatorul transferă puteri către Spectatorul transferă puteri personajului ca să
personaj care acțiunează și gândește acționeze în locul său, dar gândește singur de
în locul lui CATHARSIS multe ori în opoziție cu personajul
CONȘTIENTIZARE
Poetica oprimaților: ACȚIUNEA! Teatrul nu e revoluționar în sine, dar poate fi o
Spectatorul nu mai transf. puteri repetiție a revoluției!
personajului pentru a acționa sau gândi în
locul lui, ci devine protagonist
 Planul general al transformării spectatorului în
actor
• PRIMA ETAPĂ: cunoașterea corpului
• A DOUA ETAPĂ: cum să faci corpul expresiv
• A TREIA ETAPĂ: teatrul ca limbaj
• A PATRA ETAPĂ: teatrul ca discurs
 CUNOAȘTEREA CORPULUI
• Contactul cu sistemul teatral trebuie să înceapă cu propriul corp!
• Primul obiectiv e să-l facă pe participant să devină tot mai conștient de corpul său, de
posibilitățile și de formările pe care le suferă corpul din cauza tipului de muncă pe care o
prestează.
• Corpurile se alienează conform muncii prestate (deformări; ex: dactilograf vs paznic)
• Rolurile pe care o persoană le îndeplinește îi impune o mască socială de comportament
• Exercițiile acestei etape au ca scop desfacerea structurilor musculare, conștienzirarea lor.
• Exemple: alergarea cu încetinitorul, cu picioarele încrucișate, alergarea monstrului,
alergare în cerc, meci de box de la distanță
 EXPRESIVIZAREA CORPULUI
• Obiectiv: dezvoltarea capacității expresive a corpului
• În jocurile de acest tip, important este ca toți participanții să se străduiască să
se exprime prin intermediul corpului, fără a recurge la cuvânt.
• Exercițiile pot ajuta la înțelegerea ideologiei, dând la iveală mecanisme de
percepție și înțelegere asupra lumii.
• Exemple: jocul cu animalele (pasăre colibri + taur)
 TEATRUL CA LIMBAJ
• Această etapă se divide în trei părți, fiecare însemnând un grad diferit și progresiv de participare directă
a spectatorului la spectacol.
• Spectatorul trebuie să-și abandoneze condiția de obiect și să-și asume pe deplin rolul de subiect,
intervenind în acțiune.
• Gradul I: Dramaturgia simultană – spectatorul intervine fără să intre fizic în scenă (scurte scenete
improvizate în care spectatorii aduc soluții la problema centrală, iar fiecare soluție e pusă în scenă)
• Gradul II: Teatrul imagine – spectatorul trebuie să intervină mult mai direct, exprimându-și o
opinie; fără cuvinte, ci folosindu-se de corpurile celorlalți.
• Gradul III: Teatrul-dezbatere – spectatorul trebuie să intervină hotărâtor în acțiunea dramatică și să
o modifice. Spectatorul practică un act real, chiar dacă o face în cadrul ficțional al unei scene de teatru.
 TEATRUL CA DISCURS
• 1. Teatrul-jurnal – constă în diverse tehnici simple care permit transformarea unor știri (sau orice material
non-dramatic) în scene teatrale.
Exemple: lectură simplă, lectură cu ritm, improvizație, istoric, accenturare.
• 2. Teatrul invizibil – constă în reprezentarea unei scene într-o ambianță care să nu fie teatrul și în fața unor
persoane care nu sunt spectatori.
• - ritualurile teatrale sunt abolite, există doar teatrul, fără formele sale vechi și uzate;
impactul provocat e mult mai violent și persistent
• 3. Teatru – foto-nuvelă – are ca obiectiv demistificarea foto-nuvelei și constă în a citi pt participanți textul
unei foto-nuvele (fără a ști că este o foto-nuvelă) și li se cere să reprezinte povestirea care se relatează.
• 4. Dominarea reprimării – constă în a cere unui participant să-și amintească un moment în care s-a simțit
reprimat și în care a acceptat acea reprimare, acționând contrar intereselor/dorințelor sale; se reconstituie
scena cu participanții și protagonistul; după reproducere, i se cere să repete scena, dar fără să accepte
reprimarea.
 TEATRUL CA DISCURS
• Teatrul-mit – este vorba doar de descoperirea evidenței din spatele mitului;
se relatează un mit într-o formă logică și se evidențiază adevărurile ascunse
din spatele lui
• Teatrul-judecată – unul dintre participanți relatează o întâmplare, iar apoi
actorii improvizează; se descompune fiecare personaj în toate rolurile sale
sociale și participanților li se cere să aleagă un obiect fizic care să simbolizeze
fiecare rol.
• Ritualuri și măști - spovedania (ritual) + statutul social (măști) ??
 CONCLUZIE: „SPECTATOR”, CE CUVÂNT
URÂT!
• Spectactorul trebuie să fie: - subiectul
- un actor (la egalitate de condiții cu actorii care și ei trebuie să fie
spectatori)
• Scopul acestor experiențe de teatru popular - eliberarea spectatorului, căruia teatrul s-a obișnuit
să-i impună viziuni definitive asupra lumii.
• La Aristotel, acțiunea dramatică substituie acțiunea reală.
• La Brecht, acțiunea dramatică clarifică acțiunea reală.
• Poetica Oprimaților este, în esență, o Poetică a Eliberării – spectatorul se eliberează – gândește și
acționează el însuși!
Teatrul este o repetiție a revoluției!