Sunteți pe pagina 1din 8

Sindromului

de apnee în somn la copii


Doina Vesauf ClaudiaSimona Ştefan1, Nlcoleta Maftei1, Alexandru loan fesa1
UMF Galați , Spitalul de Urgență Galați
 Sindromul de apnee în somn de tip obstructiv (SASO) apare la copii în proporţii cuprinse între
1% şi 4%. Atunci când există întreruperi recurente ale respiraţiei în somn, putem vorbi de SASO.
Aceste întreruperi ale respiraţiei pot determina probleme, începând de la hipooxigenare
până la moartea subită în somn, de aceea SASO este o problemă foarte importantă de
sănătate. în acelaşi timp, copiii afectaţi de SASO şi netrataţi dezvoltă tulburări neurocognitive
grave.

 Putem clasifica copiii care dezvoltă SASO în:

- Copiii fără diagnostice medicale subiacente : sunt copiii cu hipertrofia vegetaţiilor adenoide,
hipertrofia amigdalelor palatine şi rinită hipertrofică. Vârful de incidenţă al SASO la aceştia
este la categoria de vârstă 3-6 ani.

- Copii cu diferite grade de obezitate - la aceştia, patogeneza SASO este multifactorială. S-au
identificat depuneri adipoase faringiene, insuficienţă cardiacă funcţională prin mecanisme
fizico-metabolice şi mecanismul de piston al diafragmului.

- Copiii cu anomalii congenitale sunt copiii cu sindrom Down, boala neuromusculară


acondroplazică, mucopolizaharidoză, sindrom Prater-Willi. La această categorie, căile
aeriene faringiene (CRF) sunt înguste şi tonusul muscular este scăzut.
 Simptomatologia în SASO diferă: nocturn, pacientul prezintă
respiraţie sforăitoare şi somn neliniştit, aceste simptome fiind
întrerupte de episoade obiective de apnee. Totodată, pacienţii
au o poziţie specifică cu capul în extensie şi, adesea, acuză
enurezis şi transpiraţii profunde. Ziua predomină simptomele
neurocomportamentale. Pacienţii prezintă iritabilitate crescută şi
agitaţie psiho- motorie, asociate cu scăderea puterii de
concentrare şi tulburări de atenţie.
 Planul de investigaţie la copilul cu SASO în studiul a cuprins:

1. în serviciul ORL: anamneza, respectiv anamneza somnului, examenul clinic complet,


examenul bucofa- ringian, rinoscopia anterioară şi rinoscopia posterioară, examen
auditiv cu atenţie deosebită la diagnosticul hipoacuziilor.

2. Monitorizarea oximetrică noctură (pulsoxime- tria) - determină saturaţia sanguină cu


oxigen (episoadele de apnee corespund cu perioadele in care scade saturaţia
oxigenului). Concomitent cu scăderea saturaţiei cu oxigen s-a observat şi creşterea
frecvenţei cardiace.
3.Polisomnografia - este cea mai bună metodă de investigaţie. Prin aceasta se surprind
perioadele de apnee şi hipopnee. Concomitent se efectuează indicele apnee- hipopnee
(numărul total de episoade de apnee şi hipopnee într-o oră de somn).
Adiţional, se efectuează măsurători ale: electroencefalogramei (EEG), electrooculogramei
(EOG), electromio- gramei (EMG).
 S-a studiat un număr de 178 de copii cu afecţiuni obstructive orofaringiene şi cu suspiciu-
nea de SASO. Grupa de vârstă identificată mai frecvent a fost cea de 3-6 ani (figura 2),
predominând copiii de sex feminin (figura 3). Din totalul de 178 de copii, 57 au fost
identificaţi cu diagnostice subiacente şi 121 fără diagnostice subiacente. Pacienţii obezi
cu suspiciune de SASO au fost în număr de 48, dar dintre aceştia, în final, s-a constatat că
doar 20 aveau SASO cu diagnostic cert (confirmat polisomnogra- fic şi oximetric), ceilalţi
28 fiind cu sforăit primar. Alţi 2 pacienţi diagnosticaţi cu SASO au prezentat comorbidităţi
importante, iar alţi 7 pacienţi au rămas reziduali cu SASO după amigdalectomie (figura 4).
 Studiile polisomnografice au fost destul de dificil de obţinut şi, în acelaşi timp, scumpe
şi incomode. De aceea, observaţia directă a jucat un rol primordial, urmărindu- se
respiraţia în timpul somnului, tirajul şi episoadele de apnee. în acest sens, foarte
importante au fost relatările ărinţilor, care au fost rugaţi să supravegheze la domiciliu
pacienţii şi să noteze simptomele, atât diurn, cât mai ales nocturn.

 Tratamentul pacienţilor din studiul nostru a fost în primul rănd chirurgical


(amigdalectomie - figura 5), dar şi prin corticoterapie intranazală şi tratamentul
comorbidităţilor. Din cei 178 de pacienţi s-au efectuat amigdalectomii la 143 de
pacienţi. Dintre acestea, la 140 de pacienţi nu s-au semnalat complicaţii
postoperatorii. Doi pacienţi au prezentat hemoragii postoperatorii, care au necesitat
sutura pilierilor, şi un pacient a prezentat desaturaţie postoperatorie.

 Pacienţii cu SASO care aveau diagnostice subiacente severe au beneficiat de terapii


complementare. Astfel, la 24 dintre aceştia s-a efectuat reducţie cu radiofrecvenţă
(RF). Pacienţilor cu obstrucţie şi congestie nazală li s-a efectuat corticoterapie topică,
care a dus la ameliorarea simptomatologiei.
Discutii
Obstrucţia determinată de hipertrofia amigdaliană este un
factor important al SASO. Deşi nu există o corelaţie absolută între
gradul hiper- trofiei adenoamigdaliene şi diagnosticul de SASO,
obstrucţia este factorul principal, aceasta putând fi determinată
pentru fiecare caz în parte şi de alte elemente (relaxarea
musculară, CRS înguste congenital, anomalii de tonus neuromotor
al CRS, controlul nervos al CRS în anumite afecţiuni pediatrice,
depuneri adipoase faringiene, mecanismul de piston al
diafragmului, insuficienţă cardiacă funcţională etc.).

In studiul, după amigdalectomie, s-a constatat reducerea


indicelui apnee-hipopnee (calculat pe baza datelor de
polisomnografie) şi îmbunătăţirea comportamentului neurocognitiv
(apreciat prin prisma părerii părinţilor). Foarte importantă este, de
asemenea, şi terapia obezităţii, cu sfaturi nutriţionale stricte
urmărite agresiv (follow-up).