Sunteți pe pagina 1din 13

“Relațiile

persoanele dintre
soți”
Evaluat de – Păscăluță Felicia
Realizat de – Vulpe Cristina, gr.1704
• Drepturile și obligațiile juridice ale soților iau naștere din
ziua înregistrării căsătoriei la organele de stare civilă. (art.
9 alin. (2) Codul Familiei).
• Nu toate relațiile de familie sunt reglementate de normele
dreptului familiei. Așa raporturi ca dragostea, prietenia,
stima, etc. sunt reglementate de normele etice si morala
societatii.
• Reglementarea juridică poate fi aplicată numai în relațiile
nepatrimoniale asupra cărora statul poate influența, cum
ar fi educația copiilor, egalitatea în drepturi a bărbatului
cu femeia, libertatea credinței, corespondenței personale.
• Personale sunt drepturile și obligațiile soților care nu au
un conținut economic. Ele sunt reglementate de capitolul
IV din Codul Familiei, care cuprind doar trei articole.
• Drepturile și obligațiile personale ale soților sunt
inseparabile de persoanele soților și nu pot fi înstrăinate.
Ele nu pot fi obiect al contractului matrimonial și nici al
oricăror altor contracte.
• Acest fapt asigură un principiu esențial al dreptului
familiei ”egalitatea soților în familie” și exclude orice
încercare de încălcare a lui prin încheiere de acte juridice.
• Egalitatea soților în drepturi reiese din totalitatea relațiilor
sociale, fiind bazate pe Declarația Universală a
Drepturilor Omului, Convenția asupra Drepturilor politice
ale femeii, adoptată la 20 decembrie 1952 de către ONU.
• Convenția asupra eliminării tuturor formelor de
discriminare față de femei, adoptată la 18 decembrie
1979.
• Egalitatea soților în drepturi și obligații prevăzută de art.
16 Codul Familiei, presupune :
• 1) Dreptul fiecăruia dintre soți de a-și alege ocupația și
profesia, de a-și detremina domiciliul.
• 2) Soluționarea de comun acord a problemelor
maternității și paternității, educației copiilor și creșterea
lor, etc.
• 3) Obligația soților de a crea raporturi familiale bazate pe
stimă și sprijin moral reciproc, grijă pentru bunăstarea
familiei, de a întări și ocroti familia, de a avea grijă
pentru creșterea și educarea copiilor.
• Toate problemele vieții de familie se soluționeaza de către
soți în comun, în conformitate cu principiul egalității lor
drepturi și obligații.
• Relațiile personale dintre soți care apar în urma încheierii
căsătoriei și care sunt reglementate de legislație sunt cele
care privesc :
numele, domiciliu, alegerea profesiei, cetățenia, capacitatea
de exercițiu a minorului care se căsătorește, obligația de
sprijin moral reciproc, obligația de fidelitate.
• După cum se ştie, tinerii se pot căsători de la împlinirea
vârstei de 16 ani, cu încuviinţările necesare prevăzute de
lege [art. 272 alin. (2) Noul Cod Civil]. Minorul care se
căsătoreşte, în condiţiile arătate, dobândeşte capacitate
deplină de exerciţiu (art. 39 Noul Cod Civil). în cazul în
care căsătoria a fost anulată, minorul care a fost de bună-
credintă la în-cheierea căsătoriei păstrează capacitatea
deplină de exerciţiu.
• Noul Cod civil, recunoscând persoanei fizice toate
drepturile şi libertăţile civile, consacră prin art. 310
independenţa soţilor, atunci când dispune că „un soţ nu
are dreptul să cenzureze corespondenţa, relaţiile sociale
sau alegerea profesiei celuilalt soţ”. Astfel, se poate
observa că libertăţile soţilor nu sunt îngrădite, ci,
dimpotrivă, apărate de textul legii.
• La încheierea căsătoriei soții își aleg numele de familie pe
care îl vor purta în timpul căsătoriei. Articolul 17 din
Codul Familiei acordă posibilități ca :
1) Să-și aleagă și să poarte ambii ca nume comun numele
unuia dintre soți;
2) Să-și păstreze fiecare numele avut până la căsătorie;
3) Să poarte amândoi, ca nume comun, numele lor conexe;
4) La numele sau de familie să conexeze numele de familie
al celuilalt soț.
• In art. 16 alin 3 din Codul Familiei, prevede că soții își
determină domiciliul în mod liber și independent. Dreptul
oricărui cetățean al Republicii Moldova de a-și stabili
domiciliul sau reședința în orice localitate din țară,
dreptul de a ieși din țară, de a imigra și de a reveni înapoi
este garantat de art. 27 al Constituției Republicii
Moldova.
• Domiciliul soțului este locul unde acesta își are locuința
statornică sau principală. Aceasta poate fi : o casă proprie,
un apartament, o încăpere de serviciu, cămin, hotel, etc.
În care domiciliază permanent în calitate de proprietar sau
in baza contractului de locațiune.
• Există un număr de obligaţii reciproce între soţi, dintre care
unele se deduc din textul legii, iar altele se desprind din
ansamblul reglementării instituţiei căsătoriei
• a) Obligaţia reciprocă de respect, fidelitate şi sprijin
moral. Această obligaţie juridică, ce este prevăzută în art. 309
Noul Cod Civil, se bazează pe prietenie şi afecţiune reciprocă
între soţi, care sunt datori să îşi acorde unul altuia sprijin moral
şi material.
• în ce constă acest sprijin moral ar trebui să înţeleagă de la sine
fiecare membru de familie, fără a i se prescrie îndrumări de
către legiuitor. Important este ca în viată, în orice împrejurări şi
încercări, să poţi conta pe omul de lângă tine*.
• în zilele noastre, rostul familiei este acela de a încuraja
membrii familiei să se împlinească în viaţă, în profesiune, în
aspiraţiile fiecăruia pe toate planurile şi, nu în ultimul rând, în
îngrijirea sănătăţii celor suferinzi.
• b) Obligaţia de fidelitate. Acum este reglementată expres
de Codul civil ca obligaţie juridică între soţi prin art. 309,
aşa cum am precizat mai sus, dar ea, anterior noului Cod
civil, putea fi desprinsă, per a contrario, din faptul
pedepsirii penale a adulterului, sancţiune care a fost
prevăzută prin art. 304 C. pen., în prezent abrogat prin
Legea nr. 278/2006.
• Tot astfel, ea poate fi desprinsă din art. 414 Noul Cod
Civil care, instituind prezumţia de paternitate pe seama
soţului mamei, o întemeiază implicit pe obligaţia de
fidelitate, obligaţie care se consideră încălcată doar atunci
când se face o dovadă contrară fidelităţii, prin tăgăduirea
paternităţii prezumate.
• c) Obligaţia soţilor de a locui împreună. Este consacrată
prin art. 309 alin. (2) Noul Cod Civil Anterior Codului
familiei, femeia avea obligatoriu domiciliul conjugal la
cel al bărbatului. Astăzi, această problemă este lăsată la
aprecierea soţilor, care vor decide de comun acord, în
condiţii de egalitate.
• Prin stabilirea de comun acord de către soti a domiciliului
lor comun, aceştia se obligă implicit să îşi respecte
hotărârea comună. De aceea, părăsirea domiciliului
conjugal de către unul dintre soţi constituie, pentru soţul
părăsit, un motiv temeinic de divorţ.
• d) îndatorirea de coabitare sau conjugală. Traiul în comun
al soţilor în aceeaşi locuinţă este de esenţa căsătoriei,
deoarece uniunea juridică dintre soţi poate în acest fel să
devină o realitate, o comunitate de viaţă biologică, afectiv
morală, asigurând consumarea căsătoriei. Neîndeplinirea
obligaţiei de coabitare, ca îndatorire conjugală, poate
constitui pentru soţul inocent un motiv de divorţ.
• De altfel, obligaţia de coabitare îşi găseşte expresia
concretă în alin. (2) al art. 309 Noul Cod Civil, care
prevede că soţii „au îndatorirea de a locui împreună”.