Sunteți pe pagina 1din 12

BIOCHIMIA PARODONŢIULUI

Ţesuturile ce asigură inserţia dintelui în


alveolă şi permit transmiterea solicitărilor
mecanice asupra osului alveolar şi maxilarului
subiacent, formează parodonţiul.
Printre ţesuturile care constituie parodonţiul,
se includ:
 Gingia
 Ligamentul alveolar sau periodontal
(periodonţiul)
 Cementul
 Osul alveolar
1. Gingia reprezintă porţiunea mucoasei bucale ce
acoperă procesele alveolare, înconjoară dinţii aderând
de coletul acestora; asigură închiderea spaţiului
periodontal.
Gingia sau fibromucoasa gingivală este un ţesut
conjuctiv aderent de osul alveolar.
Caracteristicile funcţionale aşe gingiei se modifică
cu vârsta , apar fenomene de atrofie, procese de
keratinizare, activitatea metabolică diminuează, prin
contrast cu volumul substanţei intercelulare care
sporeşte.
Epiteliul gingival conţine proteine cu rol în
constituirea stratului keratinizat de la suprafaţă.
Ţestutul conjunctiv gingival constă din substanţa
fundamentală, intercelulară, alcătuită din proteine
(albumine, globuline), proteoglicani (acid hialuronic,
condroitin-sulfaţi, acid sialic şi cantităţi modeste de
heparan-sulfaţi), glucoză, săruri minerale şi alţi
metabolţi (uree de exemplu).
Tot în substanţa fundamentală mai pot fi găsite
cantităţi variabile de glicogen, colagen solubil.
Proteoglicanii (MPZ mucopolizaharidele) leagă
fibrilele de colagen în fibre mature, având o
capacitate mare de reţinere a apei în ţesutul
conjunctiv al gingiei.
Gingia umană are capacitatea de a sintetiza
acizi graşi , epiteliul gingival conţinând
deopotrivă lipide complexe, colesterol.
Gingia umană şi animală dezvoltă o mare varietate de activităţi
enzimatice, aparţinând diferitelor clase.

1.Oxido-reductazele cu activitate semniicativă la nivelul gingiei sunt:


 Lactat dehidrogenaza (LDH)
 Malat dehidrogenaza (MDH)
 NADH-cit. C reductaza (NADH-cyt. CR)
 Citocrom C – oxidaza (cyt C OX)
 Succin dehidrogenaza (SDH)

2.Hidrolazele gingivale şi implicaţiile acestora în patogenza


parodonţiului.
Principalele hidrolaze din gingia umană sunt:
 Fosfatazele acide şi alcaline
 Esteraze nespecifice
 Β-glucuronidază
 Lizozim
 ATP-ază
 Catepsina D
 Aminopeptidaze
 Colagenaze
2. Ligamentul alveolar (periodontal) este interpus
între dinte şi osul alveolar, este format dintr-o
varietate relativ largă de celule şi elemente fibrilare
suspendate în substanţa fundamentală constituită
din GAG (acid hialuronic, condroitin-sulfaţi şi
glicoproteine).
Ligamentul (desmodonţiul) participă activ la viaţa
cementului şi a osului alveolar.
Rolurile principale ale acestuia constau în:
 Fixarea osului în alveolă
 Transmiterea forţelor ocluzale la os
 Asigurarea funcţiilor senzitive prin terminaţiile
nervoase
 Permiterea fixării şi amortizării dintelui,
vascularizaţia acestuia, acţionând ca un periost
pentru alveolă şi cement – conţine elemente celulare
implicate în formarea şi reabsorbţia acestora
3. Cementul conţine 40-45% substanţe anorganice
şi 50-55% substanţe organice. Împreună cu osul
alveolar, cementul asigură rigiditatea
parodonţiului.
Cementul serveşte la ancorarea fibrelor din
ligamentul parodontal de dinte, depozitarea
cementului fiind un proces continuu, ce se
desfăşoară pe tot parcursul vieţii.
Formarea acestui ţesut protector are loc la
nivelul cementoblaştilor, celule omologe
osteoblaştilor din os, cementocitele fiind
cementoblaşti încorporaţi în cement.
Cementoblaştii şi cementocitele dezvoltă o
activitate enzimatică semnificativă, conţinând
fosfatază acidă şi alcalină, esteraze nespecifice,
proteaze şi enzimele glicolitice, ale ciclului Krebs
precum şi cele ale căii pentoz-fosfaţilor.
Funcţiile cementului
 Rolurile principale ce revin acestui ţesut la nivelul
parodonţiului în:
 Fixarea dintelui în alveolă
 Funcţie mecanică
 Protecţie a dinţilor
Cementul acoperă marginea smalţului în 65% din
cazuri, iar în 30% din situaţii, cementul şi smalţul
realizează o joncţiune.
Factori moleculari ce reglează dezvoltarea şi
regenerarea cementului
Anterior cunoaşterii semnificaţiei deosebite a
proteinelor noncolagenice în reglarea procesului de
mineralizare a ţesuturilor, era unanim acceptă
concepţia conform căreia osul şi cementul împărtăşesc
aceeaşi compoziţie, bazată în parte pe criterii
histologice şi pe procentul relativ asemănător al
compoziţiei organice şi anorganice a celor două
ţesuturi
Cementul dezvoltă însă o serie de caracteristici
distincte:
 Este avascular
 Nu are inervaţie
 Nu suferă procese semnificative de remodelare (cum
sunt de exemplu formarea activă şi reabsorbţia
ţesutului) aşa cum se întâmplă la os, dat în schimb,
există o depunere mai lentă a cementului.
 Are funcţii distincte de cele ale osului
Ca ţesut individual, cementul a fost subdivizat într-o
serie de subclase specifice:
 Acelular
 Celular
 Afibrilar
 Fibrilar, bazat pe criterii histologice
4. Osul alveolar se dezvolta din a7a
săptămână de viaţă intrauterină.
În compoziţia osului alveolar intră aproximativ
16% constituenţi organici, 25% apă, restul fiind
reprezentat de faza minerală.
Componenta organică este constituită din
colagen, proteoglicani şi alte proteine.
Prezintă, ca şi cementul, ţesut conjunctiv
mineralizat, iar împreună cu osul alveolar
constituie elementele cele mai dinamice ale
parodonţiului.
Funcţiile parodonţiului

Prin complexitatea fiecărui ţesut implicat în alcătuirea


sa şi a legăturilor strânse dintre acestea parodonţiul
îndeplineşte funcţii demne unui veritabil organ :
 Menţine dinţii în osul maxilar fiind astfel un sistem
defixare
 Permite dinţilor să suporte forţele generate asupra lor în
timpul masticaţiei. Aceste forţe sunt amortizate /
neutralizate dotorita unei compliante
specifice parodontiului.
 Conţine numeroşi receptori şi nervi ce depistează mişcările
funcţionale ale dinţilor. Prin aceşti “senzori” parodonţiul
ajută la poziţionarea maxilarelor în timpul masticaţiei şi la
generarea unui reflex de apărare când forţele masticatorii
depăşesc o valoara maximă. O altă serie de receptori ajută
la remodelarea osului alveolar în funcţie de presiunile
generate la nivelul dinţilor, împiedicând resorbia acestuia (
principiu ce stă şi la baza tratamentului ortodontic) .
 Joacă un rol adaptativ esenţial prin depunerea
continuă de cement radicular care va compensa uzura
fiziologică a coroanei dentare.
 Prin vasele de sânge ale parodonţiului sunt furnizate
la nivelul cementului radicular şi osului alveolar
nutrienţi esenţiali. Este asigurată astfel nutriţia
celulelor implicate în fiziologia aparatului de
susţinere şi adaptare a dinţilor ( fibroblasti ,
osteoblasti, cementoblasti, osteoclasti ) dar şi nutriţia
celulelor implicate în apărare precum macrofagele.
 Face posibil tratamentul ortodontic. Legăturile
strânse dintre cele 4 compartimente ale parodonţiului
şi modul în care acestea interacţionează între ele fac
posibil un proces de adaptare ce poate fi influenţat cu
ajutorul aparatelor dentare.