MEDICINA

• Istoria Medicinei
• Hipocrate
 Medicina studiază cauzele, manifestările clinice și efectele asupra organelor ,
recunoașterea tratamentul și prevenirea bolilor care afectează corpul omenesc.
• Medicina in perioada greco-romana;
• Medicina in Evul mediu;
• Medicina in perioada renasterii;
• Inceputurile Medicinii modern;
• Medicina in secolul al XIX-lea;
 MEDICINA IN PERIOADA GRECO-ROMANA
• La vechii greci, la început, zeul artei medicale era Esculap. Începând din
secolul al VI-lea medicina capătă trăsături științifice, în special prin persoana
lui Hippocrate din Cos, considerat părintele medicinei moderne. În
culegerea sa de studii (Corpus Hippocraticum) nu se mai întâlnesc remedii
supranaturale, practicile recomandate sunt rezultatul observațiilor empirice.
 MEDICINA ÎN EVUL MEDIU

• În această epocă știința a cunoscut o fază de stagnare, interpretarea scolastică a textelor luând
locul observației. Înaintarea arabilor în bazinul mediteranean a avut și un efect pozitiv.
• Un moment important l-a reprezentat înființarea la începutul secolului al XI-lea, de către
călugării benedictini din Monte Cassino a primei instituții de învățământ medical
la Salernoo în Italia.

Interventii chirurgicale pentru:

• Hemoroizi
• Polipi nazali
• catarcata
 MEDICINA ÎN PERIOADA RENAȘTERII

• Se exprimă primele critici asupra concepției lui Galenus și

ale școlii arabe, considerate până atunci intangibile, și se
redescoperă învățătura lui Hippocrate. Preocupările se
îndreaptă în special în direcția anatomiei și în 1543 apare
opera monumentală a lui Andreas Vesalius , moment crucial
în istoria medicine.
• Tot din această perioadă trebuiesc menționate lucrările
lui Girolamo Fracastoro în Italia, cu privire la bolile
contagioase și ale lui Philippus Aureolus Paracelsus medic și
alchimist în Elveția, asupra substanțelor cu acțiune
vindecătoare.

Philippus Aureolus
Paracelsus (1493 - 1541)
 ÎNCEPUTURILE MEDICINEI
MODERNE
• În 1628 apare lucrarea anatomistului englez William Harvey Essay on the Motion of the Hearth and the Blood, în care arată că inima
funcționează ca o pompă care asigură circulația neîntreruptă a sângelui.
• Marcello Malpighi de la Universitatea din Bologna (Italia) descoperă capilarele sanguine, în timp ce în Anglia medicul Thomas
Willis descopers vasele de la baza creierului.
• În anul 1632 a fost introdusă Chinina în tratamentul malariei, prima substanță cu adevărat eficace în tratarea bolilor.

- Rembrandt van Rijn: Lecția

de Anatomie a doctorului
Tulp, 1632 - Mauritshuis,
Haga
 MEDICINA IN SECOLUL XIX-LEA
• Numeroase descoperiri au condus la progrese importante în diagnosticul și tratamentul bolilor precum
și în dezvoltarea intervențiilor chirurgicale.
• Descoperirile fundamentale în lumea microorganismelor ale lui Louis Pasteur și ale lui Robert
Koch contribuie la dezvoltarea Microbiologiei, ale lui Emil von Behring și Ilia Mecinicov pun bazele
Imunologiei. Pornind de la aceste descoperiri, obstetricianul maghiar Ignaz Semmelweis introduce
Asepsia iar Joseph Lister în Anglia folosește pentru prima dată fenolul ca substanță antiseptică.
• Introducerea narcozei cu eter în America în de către americanul William Thomas Morton în 1846, a
anesteziei locale cu cocaină în 1884 de austriacul Christian Koller și rahianesteziei în 1898 de
către August Bier în Germania contribuie la dezvoltarea furtunoasă a chirurgiei.
 HIPOCRATE
• Hipocrat, Hipocrate sau Hippocrates din Kos (n. 460 î.h., Kos, Grecia – d. 370 î.h., Larisa, Grecia) a fost cel mai
vestit medic al Greciei antice. Este considerat „părintele medicinei” ca recunoaștere a contribuțiilor sale de durată la
domeniu ca fondator al Școlii Hipocratice de Medicină. Această școală intelectuală a revoluționat medicina Greciei
antice, fixând-o ca o disciplină distinctă de alte domenii cu care a fost asociată în mod tradițional (teurgie și filozofie),
așadar stabilind medicina ca profesie. Numele lui este legat de Jurământul lui Hipocrat, un adevărat codice moral al unui
medic în exercitarea profesiunii sale, jurământ prestat și în zilele noastre în multe universități de către absolvenții
facultăților de medicină.
• Medicina hipocratică a fost notabilă pentru profesionismul său strict, disciplină și practică riguroasă. Lucrarea
hipocratică Despre medic recomandă ca medicii să fie mereu bine îngrijiți, onești, calmi, înțelegători și serioși. Medicul
hipocratic a dat atenție minuțioasă tuturor aspectelor practicii sale: a urmat dispoziții detaliate ce țin de „iluminat,
personal, instrumente, așezarea pacientului și tehnici de bandajare și de aplicare a atelei” în antica cameră de operație El
chiar și-a menținut unghiile la o lungime precisă.
• Școala hipocratică a dat importanță doctrinelor clinice ale observației și documentării. Aceste doctrine dictează că
medicii își consemnează descoperirile și metodele lor medicinale într-o manieră foarte clară și obiectivă, astfel încât
aceste consemnări pot fi transmise posterității și întrebuințate de alți medici. Hippocrate a făcut însemnări atente și
regulate în legătură cu multe simptome precum culoarea feței, pulsul, febra, durerile, mișcarea și excrețiile. A afirmat că a
măsurat pulsul unui pacient în timp ce asculta istoria unui caz pentru a descoperi dacă pacientul mințea. Hippocrate a
extins observațiile clinice în istoria familiei și în mediul înconjurător. „Pentru el medicina datorează artei inspecției și
observației clinice.” Din acest motiv, poate fi mai drept cuvânt numit „Părintele medicinei”.